In vara anului 1991 ma afla in practica la Suceava unde restauram fatada bisericii Sf. Dumitru din centru. Luam masa in clopotnita unde de altfel trageam si un somn bun dupa masa, pe un brat de paie pe care le intinsesem in prima zi de practica sub clopot. Eram foarte entuziasmati ca putem sa participam la reparatiile trecutului in felul asta.. eram foarte mandri ca ne punem pensula pe zidurile bisericii stiind ca in ziua in care vom darama schelele oamenii se vor bucura. Cand profesorul nostru era plecat la Bucuresti cu trebi, ii tineam locul.. era tare sa ma stiu chiar si pentru cateva zile sef de santier. Intr-o zi ma striga unul din zilieri si imi zice ca niste straini intreaba de mine. Ma dau jos de pe schela si ma indrept spre cei doi tineri care asteptau la poalele schelei. Ne cunoastem.. erau amandoi studenti, ea la geologie, el la medicina. Amandoi nascuti, crescuti si traiti in Leipzig, deci fosta germanie de est.. Erau in vacanta, ca orice student european, facusera autostopul, aveau nevoie de un acoperis desupra capului pentru o noapte si se gandisera la clopotnita de care aminteam mai sus. A doua zi vroiau sa vada Manastirea Voronet si erau osteniti. Pe vremea aceea eu locuiam in gazda, intr-un apartament cu doua camere pe care il imparteam cu proprietarii; acestia din urma, erau plecati o vreme din oras si aveam loc de oaspeti. I-am invitat fara rezerve. Eram si eu dornic sa mai aflu ce se mai intampla pe-afara si oricum in perioada aia' eram cu chef non stop. La auzul invitatiei, cei doi au avut brusc un moment de rezerva, nestiind pe mana cui se dau, insa la insistentele mele au primit. Am ajuns acasa pe seara dupa ce teminasem treaba pe santier. Locuiam atunci cu aceea care urma sa devina prima mea nevasta. Am pus masa, am scos rachiul, am pus vinul la rece si am dat drumu' la treaba. Dupa multe pahare, prea multe, pe la 3 dimineata, cand deja ne cunosteam de-o viata si ne bucuram de revedere, se intampla nenorocirea. El, ma prinde de umar cu un gest fratern si imi marturiseste ca suntem cei mai ok tigani pe care ia cunoscut de cand a intrat in Romania. Fac apoplexie.. doamna mea intra in panica stiind ca devin agresiv usor, mai ales cand un strain are remarci de gen fata de Romania. Ma calmez cand imi aduc aminte ca in urma cu putina vreme, pe toate posturile germane fusese difuzata o fotografie a imparatului rromilor cu mentiunea: Die Rumanische Konig. Rromii amenintasera guvernul german cu o demonstratie in forta prin Berlin daca Germania nu returneaza aurul furat de soldati in timpul ocupatiei. Imi incep pledoaria.. spun ca romanii nu sunt tigani si ca, printre acestia din urma, poti gasi nenumarate personalitati minunate, breslasi din tata in fiu, oameni cu respect pentru meserie si traditie. Dupa multe ore de oratorie iscusita, am reusit sa le schimb parerile si, mai mult, sa le arat fata frumoasa a Romaniei. A doua zi ne-am luat ramas bun convinsi de bucuria urmatoarei revederi. Ma duc la munca.. pe la amiaza ma aud strigat.. erau cei doi. In drum spre Voronet le-a fost furata o geanta si aparatul de fotografiat, politia a refuzat sa le dea hartie la mana care sa certifice furtul, pierdusera trenul cu care trebuia sa mearga spre urmatoarea lor destinatie iar un taximetrist le luase banii pe doua zile pentru o cursa de 2 km. Si-au luat din nou ramas bun mentionand in final: Esti cu siguranta singurul tigan ok.. ramai asa. A fost ultima data cand am girat pentru Romania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu