Ce-am mai ras..

Am fost intotdeauna fascinat de viteza cu care unii uita de unde au plecat.. sau de cei care considera ca au ajuns indeajuns de sus ca sa isi mai piarda timpul cu plebea. E plina tara de frustrati ajunsi la inaltime pe pile si pe limbi in urechea disponibila. Usor amuzat, am numit petrecerile de firma sau receptiile oficiale barometrul monden.. Te poti distra de minune salutand fosti colegi de pripon, acum mari nume in emisiunea lui Cristi Brancu, asteptand reactia acestora la vederea cuiva care le poate intina traseul. Tin minte de exemplu ca m-am intalnit la o inregistrare cu Cheloo. Era cu toata gasca si la vederea mea a inghetat. Il cunosc de cand era mic si pe deasupra a facut si Tonitza pe vremea cand eu ma numaram printre aia mari de la a XII-a. A venit la mine englezeste si mi-a soptit.. Bai sa nu cumva sa te scapi cu palmele pe care mi le luam dupa ceafa in generala sau cu uniforma curata si calcata ca am pus-o.. te rog io'. Dintre toate intrunirile de lume buna, se distanteaza Balul Academiei Catavencu. Aici ai okazia sa intalnesti oameni din toate categoriile mondene.. Politicieni, scriitori, jurnalisti, oameni de afaceri mai mici sau mai moguli, cantatori, publicitari, creatori de moda sau de zvonuri etc. Ca lumea se strange la un spritz monden nu e mare scofala.. se intampla des. Eu unul ma mai bucur sa intalnesc prieteni pe care nu am ocazia sa ii intalnesc des si care vin ca si mine la vitrina. Miezul consta in punctul culminant al deja celebrelor Baluri.. Premiile Academiei. Daca in general o festivitate de premiere certifica valoarea, Balul Academiei Catavencu face ofranda prostiei, infatuarii, caraghioslacului politic sau de orice fel. Perlele cele mai groase, iesirile cele mai burlesci sunt premiate ironic si fara perdea. Te astepti ca merituosii premiati sa se ascunda undeva in adancul debaralelor de-acasa si sa nu scoata capul pana cand trece apa si le spala rusinea. Ei bine, politicienii romani se inghesuie sa isi primeasca statueta, diploma si vinul la litru cu o pofta de nedescris. Ipocrizia nu are limite in seara premiilor.. Pe scena urca unul dupa altul, care de care mai zambaret si mai cu chef de glume, invatati probabil fie de consilieri fie de cine stie ce neaveniti, ca daca e Catavencu e de ras si nu trebuie carecumva sa fie acri sau antipatici. Am fost un cititor inversunat al fituicii iesite din disperarea unor oameni de calitate. Catavencu este inca singura publicatie care reuseste sa intretina la cald umorul trist al romanului in deriva. Sunt prea putini insa, cei care au inteles substratul glumelor echipei Catavencu. Bineinteles ca marele campion al prostiei, a fost Marean Vanghelie care a fost simpatic propunand doamnelor sa il ia acasa si domnilor sa stea in banca lor cat timp se afla in sectorul lui.. A luat si Ponta si a luat si Basescu doar ca cel din urma nu era de fata.. Premiul presedintelui a fost ridicat de UDMR care a tinut sa ne spuna ca ungurimea din parlament ne sta pemanent la dispozitie.. dar stiam si asta. In copilarie aveam un vecin poreclit partz.. puteti intui motivul. Ei bine marea bucurie a amicului in discutie era sa faci mishto' de el.. venea si ma ruga sa il iau la cioace.. Hai Mihae.. mai razi si tu de mine putin ca e misto'.. mai radem si noi. Cam de el imi aduc aminte de fiecare data cand sunt invitat la Balul Academiei.. Nu pot intelege neam, cum e posibil sa fi chemat pe scena pentru ineptiile pe care le scoti pe gura in timp ce o sala intreaga rade si cu curu' de tine, iar tu sa fii fericit de bagarea in seama. Mai mult, sa incerci sa fii si simpatic, lucru care supradimensioneaza situatia deja penibila in care te afli. Sa mai zica cineva ca nu traim in tara tuturor posibilitatilor. Vorbe moncher'.. vorbe. 

Asteptarea.. Deja vu'..

De cand scoatem capul pe unde doare mai tare si pana ne-ntoarce Dumnezeu in tarana, avem de asteptat cate ceva, pe cate cineva.. Asteptam momente, asteptam sa se intample, asteptam sa depasim stari sau evenimente. Cand suntem mici asteptam sa fim mari iar cand suntem mari asteptam sa dam in mintea copiilor. Asteptam sa implinim 14 ani pentru a intra in posesia buletinului de identitate.. pe urma asteptam la coada in Herastrau ca sa putem inchiria o barca in care sa plimbam o fata asteptand un sarut, o imbratisare, un gest. Asteptam cu emotie si angoasa prima zi de scoala doar pentru ca 5 minute dupa inceperea orelor sa incepem sa asteptam sa scapam de ele.. de tot. Asteptam mai intai vacantele pe urma concediul si pe urma pensia. Odata cu vacantele incepe asteptarea materiala.. asteptam sa vedem cati bani crede mama ca ne sunt suficienti pentru o vacanta reusita, apoi stam dupa banii de concediu si ulterior asteptam sa vedem cat crede statul ca face munca noastra din ultimii 35 - 40 de ani. Asteptam o viata raspunsuri.. intai de la parinti pe urma de la prieteni, de la partenerii de viata si in final de la divinitate. Desi de cele mai multe ori, raspunsul fie se lasa asteptat fie este nemultumitor, continuam sa ne traim asteptarile la nesfarsit plini de sparanta. Asteptam schimbari in cei de langa noi.. Daca sufletul pereche se dovedeste a fi ratacit in trafic, asteptam sa il modificam pe cel care ne e mai la indemana.. Daca repectivul nu se lasa modificat, asteptam sa se dea macar pe brazda cat de cat. Asteptam rezultatele examenelor, analizelor, activitatilor profesionale, actiunilor proprii. Asteptam o viata mai buna cu sau fara credite, deciziile curtii supreme si alegerile anticipate. Facem anticamera la doctor, la maternitate, la administratia financiara, la examen si de fiecare data se dovedeste ca asteptarea noastra nu da roadele mult asteptate. Ne culcam devreme ca asteptam mai putin dimineata.. Asteptarile noastre sunt cumva caraghioase.. asteptam sa ne suim in tren doar ca sa putem incepe sa asteptam statia de destinatie. Suntem pregatiti inca de mici pentru asteptare.. nu trebuie decat sa reusim sa asteptam fara sa ne plictisim.. asta s-ar putea numi realizare. Asteptarea produce asteptare. Ne asteptam prietenii, pe urma asteptam ca unul din noi sa invarte o tigare ca sa asteptam mai relaxati sa inceapa filmul pe care trebuie sa il aduca altcineva de undeva cu mari sacrificii.. Fun. Se intampla insa ca unii sa nu suporte asteptarea.. eu de exemplu urasc sa astept, in special cand e vorba de o potentiala intalnire, o potentiala indeletnicire, un potential musafir.. Vorbesti de exemplu cu cineva care iti spune ca te suna cand termina treaba.. tu poate ai deja un program. Ce e de facut? Anulezi programul si te pui pe asteptat sau iti vezi de treaba urmand sa iei o decizie la venirea telefonului? De cele mai multe ori se intampla ca daca renunti in favoarea asteptarii te alegi cu praful de pe toba. Dupa cateva ore de asteptare in gol primesti in cel mai bun caz un telefon care te anunta ca azi nu se mai poate si ca urmeaza sa o iei de la capat maine. La urma urmei omu' ti-a zis ca nu stie cand termina.. tu aveai doar de asteptat un telefon. Am o prietena foarte buna care nu a ajuns niciodata la timp la o intalnire.. In cazul ei, ora stabilita e doar un guideline de principiu.. Ne vedem maine la 11 dimineata la Universitate inseamna in general ca daca te pornesti spre locul de intalnire pe la 11.45 esti in regula.. ajungi la timp. Sunt de asemenea situatii in care daca trebuie sa iau pe cineva cu masina, sa zicem din Drumul Taberei, ma anunt ca fiind in fata blocului inca de pe la Eroilor altfel risc un consum de benzina inutil. Nu se poate sa nu fi intalnit macar o data un personaj care sa iti zica la fiecare 5 minute ca ajunge acum pentru ca in final, dupa circa doua ore de asteptare, sa iti cerseasca intelegerea pentru ca a intervenit o situatie, ceva de viata si de moarte, motiv pentru care nu mai poate ajunge. Au aparut clinicile particulare. Tarifele practicate te pot face sa crezi ca asteptarile tale au luat sfarsit; ca o programare e sfanta si ca odata respectata ora esti ca si intrat.. nuuu. Singura diferenta intre o clinica particulara si un spital de stat e ca in cazul primei, scuzele sunt civilizate si pe un ton slugarnic in comparatie cu spitalul de stat, unde esti si injurat de mama in timp ce ti se spune ca medicii au si alte probleme de rezolvat si pe chestia asta nici cafeaua nu apuca sa o bea omeneste. Mai avem si asteptarile din gara sau aeroport atunci cand apar intarzieri. Deobicei panoul care anunta sosirea ne avertizeaza ca urmeaza o intarziere de 40 minute.. 60 de minute mai tarziu, panoul se modifica lasand sa apara o noua intarziere de 120 de minute si tot asa.. daca te duci la ghiseul de informatii sa vezi ce se intampla esti anuntat ca problemele s-au complicat si de fapt, nu se stie o ora exacta. Important in asemenea situatii este sa ai tot timpul la indemana ceva de facut.. un joc pe telefon, o hartie si un creion de desen, un laptop si nicte net etc. Probabil ca asteptarea este si motivul pentru care companiile de telefonie mobila au inventat serviciul Birou Mobil. Nu vad altfel de ce as avea nevoie de mobilitate atata timp cat am un birou undeva si o casa altundeva.. Daca e vreo urgenta poti suna, nu trebuie sa imi dai chiar totul pe fax. Stiu ca exista o optiune la abonamentele de date care iti da posibilitatea sa primesti un fax. Toate bune, doar ca pentru a putea citi faxul iti trebuie o imprimanta.. cam aici se termina treaba cu Biroul Mobil. Ce sa faci?.. Dai buzna in prima pravalie si ceri un ton pentru ca biroul tau mobil e plin de hartie pe stand-by? Nu.. Astepti pana la birou si te pui pe printat mobilitatea. E cam ca pe vremea pagerelor. Pagerul e ok in cazul in care pe strada sunt telefoane publice la tot pasul, ori in romania cucu telefoane publice.. sa nu mai vorbim ca atunci cand gaseai totusi unul, acesta era plin de fise sau blocat de aurolaci. Revin insa la asteptare. Viata trece pentru unii mai incet, pentru altii mai repede, pana cand ajungem la varsta la care constientizam ca de fapt, am ajuns la asteptarea finala. Cu totii asteptam finalul. La barbati asta se numeste varsta a treia in timp ce la femei nu se numeste de loc pentru ca doamnele sunt convinse ca sunt nemuritoare. Dupa o perioada scurta de negare, incepem sa ne umplem vietile cat mai e timp fara sa ne dam seama de caraghioslacul demersului. Am asteptat o viata cai verzi pe pereti iar 60 de ani ne punem pe alergat. Nu mai vrem sa asteptam nimic.. vrem totul in cantitati uriase. Nu mai avem timp de asteptat.. suntem prinsi cu regretele tineretii pierdute, a proiectelor nefinalizate si a viselor neimplinite. De fapt nu facem altceva decat sa facem asteptarea mai scurta.. timpul trece atat de repede cand il umpli cu ceva. Noroc ca pe praful asta nu prea gasesti nimic de facut si uite asa, pare ca traim mai mult. Eu unul ma pregatesc sa astept sa ma intorc din vacanta.. nu stiu inca de unde dar sunt sigur ca apare ceva.. 

Prietenul omului.. e dat sa-ncerce..

Am avut de mic in preajma animale de companie. Primul a fost un soricar cu par scurt pe care l-am primit in dar de la tata cand aveam vreo 7 ani.. Tom. Era un caine extraordinar. Ma astepta acasa si dadea de veste intregului imobil inca de cand intram pe alee.. il stia toata lumea. In zilele in care postasul isi facea turul prin cartier, venea intai la noi, ii dadea pensia bunicii si il lua pe Tom intr-o plimbare de lucru in geanta uriasa de piele, plina cu plicuri si chitante. La fiecare oprire a postasului, Tom primea cate un cadou.. bomboane, bucatele de paine, carpe si cate si mai cate.. era un caine fericit. Fericirea l-a tinut cam doi ani, fiind otravit de singurul vecin care nu aprecia vocalizele prietenului meu. De atunci am crescut o gramada de pisici si cativa caini care mi-au fost alaturi de-a lungul anilor in situatii diverse. Am avut hamsteri, iepuri, broaste testoase si pestisori. Acum il am pe Seth.. un pitbull red nose iubaret si energic contrar teoriilor referitoare la rasa. In toti anii astia am observat diverse forme de excrocherie sentimentala, santaj, declaratii de iubire, cerseala, tatonari etc. Am descoperit de exemplu ca un animal de companie stie cu exactitate cand face o tampenie.. asta nu il opreste insa sa o faca. Daca fac pipi in pat mi-o fur ingrozitor si juma' de ora stapanul nu ma mai baga in seama?.. Let's pipi in pat. In cele cateva momente de scandal stapanul imi apartine, e doar al meu.. Seth are o gramada de jucarii de ros pe care de altfel le-a ales singur din magazin. Are si o gramada de oase, urechi de bivol si franghii pe care le poate morfoli in voie.. Ei bine nu. Daca nu il bag in seama, se apuca si scoate toate carpele din casa si le aduce la picioarele mele. Eu urlu, el continua sa aduca. In cele mai multe situatii, educatia si dresajul nu fac nimic altceva decat sa il ajute pe caine sa contientizeze metodele cu care te poate transforma intr-o epava. El stie cu certitudine, chiar si atunci cand nu are dreptate ca iti poate atrage atentia. E adevarat ca atentia se poate materializa intr-un sut in cur dar atata timp cat sutul e al tau si curul e al lui, nimic nu mai conteaza. Asa cum oamenii folosesc tertipuri subtile pentru a atrage atentia, animalele la randul lor au arsenalul propriu de mici excrocherii.. ochi galesi, coada intre picioare si capul plecat, privirea trista aruncata de sub pat, expresia fricii cele mai crunte, tandretea bovina etc. Faptul ca un caine continua sa incerce sa te sensibilizeze chiar si atunci cand a facut-o lata m-a pus pe ganduri. Asteptarile unui caine sunt asemanatoare cele umane.. in majoritatea cazurilor, de neinteles. Sa vedem.. tentatia primara este una fizica si intr-un caz si in celalalt.. femela sau mascul, la vederea sexului opus ne activam. Urmeaza mirositul.. Aici metodele difera. In societatea contemporana, mirosul se materializeaza prin intrebari inteligente.. Ce zodie esti? Ce crezi de 2012? Vii cu mine la mare?.. Acum? Intrebarea referitoare la semnul astrologic prinde cel mai bine.. Majoritatea oamenilor au cunostinte aprofundate in domeniu. Urmeaza perioada de tatonare.. Incercam sa intuim gradul de inteligenta al potentialului partener. De ambele parti se cauta inferioritatea.. in caz de ceva, nu trebuie sa aibe mai multe argumente ca tine. Odata multumite cerintele partilor parcurgem drumul catre asternut, la drum de seara. Aici apare diferenta.. daca la animale aventura ia sfarsit odata cu primul orgasm, la oameni abia de-acolo incepe travaliul. Barbatul se chinuie sa isi pastreze statutul de mascul Alfa in timp ce femeia se dedica minimalizarii prestantei acestuia. Pentru femei, cu cat suntem mai zdrobiti de responsabilitati, cu cat comunicam mai putin cu exteriorul, cu atat e mai bine. Desigur, demersul inchizitoriu al doamnelor are de fapt o motivatie mareata in timp ce incercarile noastre de a ne pastra un dram de statura frizeaza penibilul. Ca in cazul relatiei cu un animal de companie, suntem stapani doar in acte.. realitatea confirma cotrariul. Ne trezim dimineata, plecam la munca ca sa punem mancarea pe masa, scoatem animalul la plimbare, il scarpinam in cap, ii facem baie si ii cumparam chestii care sa ii ocupe timpul. Toate aceste mici detalii nu modifica comportamentul companionului care iti arata permanent gradul de nemultumire la care a ajuns. Cateodata, animalele de companie fug de acasa.. fie ca prind usa deschisa, fie ca un moment de neatentie al stapanului face loc unui ins care crede ca e mai bun, pleaca. In ambele cazuri tu esti facut albie de porci, fiind singurul vinovat pentru intamplare. Nu ai fost un stapan bun, nu ai acordat suficienta atentie nevoilor animalului de companie, ai avut alte prioritati si in general nu ai apreciat faptul ca parcursul tau, profesional sau emotional, a fost posibil datorita sustinerii morale ale partenerului din dotare.. fara el esti zero. Daca cumva iti faci drum pe la hinghieri si recuperezi vietatea, aceasta nu va precupeti nici un efort sa te culpabilizeze pentru finalitatea actiunilor sale. Pentru fiecare cacat pe care il face exista o justificare de moment.. Parte cea mai amuzanta atat in cazul cainilor cat si in cel al altor parteneri de viata este ca traiesc cu impresia ca pot face orice la infinit.. atat timp cat pana la urma le lasi sa se urce in pat dupa ce au facut pipi in el, sunt indrituite sa creada fie ca esti suficient de moale, fie suficient de prost. Nu contest existenta unei categorii de posesori de animale a caror singura sansa de comunicare este data de capacitatea de incasare; tac din gura orice ar fi ca altfel raman cu oglinda si nu mai am ce scoate afara.. Daca insa cainii nu stiu sa citeasca, doamnele ar trebui sa fi auzit pana acum proverbul cu ulciorul.. 

Colica renala.. peron pe partea stanga

Pana de curand credeam ca durerile de dinti sunt cele mai aprige din tot spectrul exceptand desigur pe cele ale nasterii cu care ma indoiesc ca poate concura ceva. Spun pana de curand, pentru ca de doua saptamani incerc varianta renala. Ca majoritatea barbatilor trecuti de 19 ani, m-am pricopsit cu o piatra la rinichi.. cel putin pana acum asta am aflat ca am.. sunt inca in cercetari. Initial am crezut ca reminescente ale cazaturilor si loviturilor incasate in copilarie ma sicaneaza ca sa nu uit de unde am plecat. Am luat in consecinta un pumn de pastile care de care mai anti-inflamatorii si mai analgezice. M-am dat si cu diverse creme si unguenti de care am auzit la televizor in reclamele facute de colegii mei de breasla. Dupa doua saptamani de dureri atroce si un pipi insangerat, am renuntat sa o mai ard autodidact si m-am dus la urgenta incercand din greu sa fac fata drumului care imi parea fara de sfarsit. Am ajuns intr-un final la ghiseul de triaj (buna denumire) unde am primit o fisa completata cu numele meu. Personajul incerca sa faca fata afluxului de clienti fara sa piarda prea mult din telenovela care rula pe ecranul micului televizor asezat in dreapta, langa computerul din dotare. Cu fisa in mana am plecat catre ultima usa pe dreapta, acolo unde urma sa fiu preluat de medicul de garda. Circa 15 persoane stateau cuminti in asteptarea unui Urmatorul care nu mai venea.. era ora cinci dupa masa. Am intrebat cine este ultima persoana la rand si am dat sa ma asez cand se deschide usa cabinetului. Din toata invalmaseala produsa in ante-camera nu am auzit decat un Domne dar se poate?.. Asteptam aici de la ora 12.. Chiar nu ne baga nimeni in seama?.. Stiam ca suntem la Spitalul de Urgente.. Intru in panica. Durerile mele erau din ce in ce mai mari facand imposibila orice forma de comunicare articulata. Imi dau seama ca stau degeaba si ies pe poarta spitalului in cautarea unei clinici particulare care sa faca o ecografie in regim de urgenta. Am trecut in revista EuroClinic, Diagnosis si Spitalul Panduri.. Neam. Fie ca plecasera doctorii, fie ca nu aveau regim de urgenta, am plecat cu coada intre picioare de peste tot. Sa nu uitam ca tot traseul asta a fost facut in traficul de seara bucurestean.. In criza si cu nervii zob am dat niste telefoane si am aflat ca singurul spital cu serviciu de urgenta de urologie este Sfantul Ioan. Cunosteam bine spitalul in cauza, pentru ca in urma cu cativa ani suferisem acolo o interventie chirurgicala si pastrasem cu cativa medici o relatie de prietenie dupa incident. Il sun deci pe doctorul care m-a operat si ii zic daravera. Du-te la camera de garda si cand esti cu medicul de garda ma suni.. zis si facut. Am ajuns la spital pe seara, in jur de ora 8. O doamna extrem de draguta de la receptie ma intreaba ce am si ca urmare a raspunsului meu imi intinde un borcanel cu capac rosu.. Pana la jumate va rog.. Ma retrag cuminte in baia curata ca un closet public si imi fac datoria fata de borcan. In camera de garda, un doctor fara chef dar plin de frustrari ma intinde pe masa fara sa ma intrebe ce caut acolo si imi face rapid un EKG. Ma dor rinichii spun eu jenat.. cu inima stau bine zilele astea.. Atat mi-a trebuit. De ce nu te duci domne' la medicul de familie? Toata lumea vine la urgenta! Aici vin oameni cu probleme importante nu cu toate tampeniile. Asteapta pe hol rezultatul sumarului de urina.. te strigam noi. Am iesit uluit din camera de garda.. durerile devenisera insuportabile si tratamentul de care beneficiasem nu atenuase cu nimic starea de nervi in care ma aflam deja. Doamna draguta de la receptie, ma chemat si m-a sfatuit sa astept fie in masina, daca am, fie pe unul din culoarele spitalului pentru ca in receptie e frig si treaba asta nu imi face bine. Era singura prezenta ok din seara cu pricina. Analizele urmau sa iasa in 30 de minute si nu avea rost sa stau in frig. Doua ore mai tarziu, doamna draguta isi terminase tura si plecase acasa in timp ce eu continuam sa astept sa treaca 30 de minute dupa 30 de minute. Il vad pe doctorul care ma cosultase atat de amabil si il rog sa imi dea un calmant pana imi ies rezultatele. Pai ia nene un diazepam.. imi arunca omul fara chef. Stupefiat il intreb de cand se da diazepam la afectiuni renale.. Pai de unde sa stiu eu ce ai dumneata.. cine te-a vazut? Dumneavoastra ii zic perplex.. Nu-mi aduc aminte zice dom' doctor, jignit ca nu-i dau pace. Am inceput sa urlu in timp ce in cap imi reveneau imaginile de asta primavara de la spitalul Coltea. Jegul si atitudinea aia care mi-a luat prietenul inainte de vreme m-au transformat intr-un megafon isteric. Continui, ca si atunci, sa nu inteleg ce cacat cauta in spitale oameni de tipul asta. Rezultatul tipetelor mele a fost o injectie care mi-a luat durerea instantaneu. Am pus mana pe telefon, mi-am sunat doctorul si i-am povestit toata tarasenia.. eram cu moralul la pamant, obosit si neprietenos. In timp ce vorbeam ma striga prietenul omului si ma anunta ca au venit rezultatele.. Ai o infectie urinara foarte urata.. nu stiu de unde ai facut rost de ea. Du-te la farmacie cu reteta asta si pe urma consulta un specialist. Am intrebat de ce nu mi-a facut o ecografie si daca nu cumva ar trebui sa fac mai multe investigatii inainte sa imi torn pe gat medicamente de care nu auzisem niciodata. Astea le faci matale cu trimitere de la medicul de familie a venit raspunsul prompt al medicului de garda. A doua zi de dimineata am revenit la Sf. Ioan unde prietenul meu ma astepta la ecograf. A luat reteta primita cu o seara inainte, a citit-o si a aruncat-o in cosul de gunoi. La ecografie am aflat ca o piatra care parasise rinichiul stang imi reducea functiile renale la jumatate; cat despre infectie.. nimic. Am primit un tratament in concordanta cu rezultatele cele noi, urmand sa fiu supravegheat cu grija timp de doua zile pentru a nu se ivi complicatii. Intre timp mai fac niste investigatii ca sa vedem daca e vorba totusi doar de o piatra sau mai multe, sa vedem despre ce tip de piatra e vorba si daca va fi nevoie de operatie sau daca o voi da afara pe viu. Ii urez deci sanatate domnului doctor Sorin Dragomir, omul cu infectia si cu diazepamul, sperand sa nu ajunga niciodata pe mana domniei sale. In rest ma intreb retoric ce se intampla cu oamenii care in momente de criza nu au pe cine suna.. Sa ne traiesti spital romanesc.. altfel de ce am mai muri si despre ce am mai scrie.

Dor..

Cuvantul dor este prezent in doar doua limbi din lume.. romana si portugheza. E adevarat ca echivalenti pentru imi e dor de tine exista si in engleza, I miss you si in franceza, tu me manque sau j'envie de toi, insa si intr-una si in cealalta sensul este departe de cel romanesc si respectiv portughez. Dorul la cele doua popoare este ceva organic, o lipsa care doare, care te face vorba romanului din om neom, un sentiment care face cu adevarat diferenta intre specii. Dorul te modifica pana la grimasa transformandu-te intr-o bucata de carne contorsionata, dorul te poate abate de la drumul initial indiferent ca vorbim de emigrare sau de vacanta. E fascinant cum putem fi nefericiti intr-un moment care ar trebui sa fie placut atunci cand ne lipseste respiratia cuiva, mirosul cuiva, toanele etc. Dorul ne altereaza perceptiile cotidiene. Uratenia poate deveni divina, prostia poate fi o meteahna trecatoare, defectele in general ne apar in lipsa ca fiind de fapt accesoriile care la inceput ne-au atras. Dorul te face sa reflectezi atunci cand esti departe si te poate modifica structural atunci cand este rezultatul unei pierderi definitive.. puncteaza cu exactitate momentul in care cu totii constientizam singuratatea si incapacitatea de a repara atunci cand desigur e prea tarziu. Multi ani in urma, atunci cand am suferit din amor pentru prima data, tata mi-a zis ca durerea mea e de bun augur. Ea certifica pe de-o parte existenta sufletului, care in cazul meu era pe atunci o incertitudine, si dramul de bunatate necesar unei existente umane pe de alta. L-am urat ingrozitor declarand ca daca asa arata un om eu unul prefer sa fiu scos in lesa la ore fixe si cu botnita. Eram convins ca existenta mea trebuia certificata de cerebral si nu de amocul sufletesc. In plus durerea era de nesuportat. Eram cumva o surpriza.. formatia mea artistica era contrazisa de matematica demersurilor mele. Cu toate astea cred ca am reusit in adolescenta sa construiesc o structura care le imbina armonios si desi pentru multi asta trece ca unul din defectele mele majore sunt bucuros de rezultat. Astazi am trait bucuria dorului autentic in mai bine de doua ore de concert Mariza. Cantareata de fado m-a facut sa retraiesc o viata in cateva zeci de minute. Am copilarit, am iubit, am parcurs vacante cu prieteni, am emigrat si am revenit. Am trecut mana prin parul doamnelor mele, mi-am umplut genunchii de nisipul ud al vamii de acum 20 de ani, am golit nesatul sticla dupa sticla, am pictat ziduri albe monastiresti si am trecut soarele prin sticla colorata a vitraliilor mele, mi-am tinut din nou copilul in brate pentru prima oara si am simtit cum mirosul lui se contopeste cu al meu. Am refacut planurile din ultima vreme si am reconstruit speranta propusa de moment. Pe scurt m-am bucurat de dorul de tot.. totul personal, asa gaunos cum poate fi el vazut din afara ochilor mei. Pofta cu care Mariza isi canta sufletul si pamantul natal si traditiile a fost seducatoareiar iar bucuria cu care ne-a imbogatit sufletele, de-a dreptul divina. Am condus pana acasa fara sa vad bataile galeriilor de la Steaua si Rapid, fara sa aud injuraturile si claxoanele soferului de Bucuresti, fara sa ma gandesc la maine dimineata obositoare care ma asteapta. Stiu ca la un moment dat ma voi trezi din visare si din tot dorul va ramane doar partea care ma schimonoseste dar pana atunci vreau doar sa simt inca putin ca sunt om. Noapte buna.. a mea.

Ce-am avut si ce credeam c-am pierdut..

De-a lungul anilor am avut tot felul de lucruri care de care mai nasoale si mai imputite.. ma refer la noi romanii desigur. Pe alea bune nu le iau in discutie ca se creaza precedent. O sa ma refer in postarea de azi la cateva din lucrurile pe care le-am avut inainte de '89 dar nu mai departe de venirea lui Dej la putere. Am avut frig, am avut frustrari, am avut frica zilei de maine, am avut o droaie de lucrui. Am avut prieteni care ne turnau si parinti care ne invatau cum sa tacem mai bine, dar cel mai mai mult ne-am bucurat de microfoane.. de astea am avut chiar multe. Unul din lucrurile cele mai grave la care ne-a supus regimul Comunist a fost privarea de libertate.. dreptul la libera alegere, la libera exprimare etc. Nu listez tot considerand ca cititorii mei stiu despre ce vorbesc. Aveam in clasa la Tonitza un coleg care era fiul unei doamne maior de securitate in cadrul serviciului de comunicatii. Era un super-baiat asa ca am devenit in timp buni prieteni. Atat de buni incat ajunsese sa ma avertizeze de fiecare data cand familia mea  era subiectul unor investigatii sau cand eu eram urmarit in vreo forma sau alta. Fii atent ca azi vine cutare.. ai grija ce vorbesti ca omu e de-a lu' mama sau saptamana viitoare o sa ai o echipa la stalpul de telefon de la tatal tau. Fiecare cetatean era urmarit indiferent ca era sau nu o persoana importanta.. vorba bancului da-i omului omoru' din principiu, daca nu sti tu de ce, stie el sigur. Urmarim pe toata lumea ca nu stim niciodata de unde sare iepurele. Microfoanele veneau odata cu buletinul de identitate si cu dreptul de a inchiria barca in Herastrau. Tovarasii ne asigurau pe de-o parte ca ne sunt alaturi in lupta de clasa si pe de alta ne cautau si in cur pentru fiecare vorba cu talc. Vietile nu ne apartineau.. eram cu totii, proprietatea unui sistem extrem de bine pus la punct care ne contoriza 24 din 24.. intalnirile, discutiile cu prietenii, iubirile etc. In 1989 am iesit in strada ca sa oprim toate astea. Recunosc ca daca stiam ca era sa dau coltul si ca ulterior urma sa imi sparga fata minerii ca sa poata Pepe sa cante la OTV la picioarele Oanei Zavoranu, ca sa ma ia la misto Basescu sau ca sa o vad pe Monica cum o ia in gura la Reality Show, m-as fi gandit de doua ori inainte sa ma namolesc la televiziune sau in Piata Universitatii dar asta e o alta discutie. Am trecut deci intr-o alta etapa a vietii noastre.. democratia. Acum suntem complet liberi.. Putem sa zicem si sa facem ce vrem. Cel putin in teorie. Daca inainte eram ascultati la fiecare colt de strada, acum nu ne mai asculta nimeni. Cu toate astea, panica traita atata amar de vreme se pare ca nu ne-a parasit carcasele. Lipsa fricii viscerale a adus la putere conspiratia. Ne aflam la mai bine de 20 de ani de la caderea cortinei de fier si iata ca ne trezim din nou vorbind de microfoane. Acum avem comunicatii de inalta tehnologie asa ca desigur, ar fi pacat sa nu le folosim la putere maxima. Aud din ce in ce mai des oameni vorbind despre microfoane in contextul in care respectivii, in lipsa unei confirmari sociale, isi confectioneaza imagini dizidente. Cred ca mi-au pus microfoane in casa.. sunt urmarit. De ce? Nu mai conteaza.. atat timp cat sunt bagat in seama inseamna ca demersul meu a finalizat. Daca inainte de '89 fiecare cetatean era o potentiala amenintare, ca doar daca se strangeau mai mult de 10 insi cu pareri personale era deja lovitura de stat, acum cetateanul nu mai inseamna nimic. Cu toate astea nevoia de atentie e prea mare ca sa o ducem de unii singuri (sic). Mai e o problema.. sistemul corporatist care nu e departe de cel creat de politia politica. Cei tineri vor sa avanseze si cei batrani sa supravietuiasca.. ambele demersuri au nevoie de o baza solida de informatii care sa poata fi folosita impotriva adversarilor.. deci microfoane.  Am fost prea multi ani atenti la conversatiile altora ca sa ne dezvatam asa, dintr-o data. Uite asa, au reaparut in democratia noastra minunata, barfa, mancatoria de cur, calomnia, dezinformarea si toate celelalte metode securistice care ne-au dus la finalul din '89. Amenintarile sunt diferite dar prezente in cotidian mai ceva ca Mircea Badea.. Cum nu mai avem Canal sau Casa Poporului sau beciurile securitatii, poti fi amenintat oficial doar cu disponibilizarea. Intr-o situatie de criza ca cea pe care o parcurgem e suficient sa ti se spuna ca daca nu stai capra ramai pe drumuri. In filme apare de multe ori o situatie la moda in Romania.. Stai tu de buna voie sau iti punem noi in carca un cacat suficient de mare incat Dunarea sa iti fie suficienta pentru igienizare. In societatea romaneasca se mai intampla si mult timp liber. Nu am ce face azi si nici nu am de cine sa ma iau asa ca inventez ceva.. ca sa stea in picioare tre sa aibe doar un sambure de adevar. E suficient sa stai la masa cu o personalitate politica in public ca sa ajungi sa fi asociat cu platforma program. Ca pe vremuri, se incurajeaza fie lipsa socializarii, fie abundenta ei. Daca vrei sa ajungi undeva trebuie sa te strecori, devenind automat susceptibil, daca vrei doar sa traiesti linistit, stai in banca ta ca sa nu ajungi subiect de discutii in biroul cine stie carui paduche. Daca ai ghinionul sa fi fost la un moment dat persoana publica, indiferent de factura, esti mancat. Am petrecut mai bine de 18 ani in industria de publicitate romaneasca. am trecut de la emotiile adolescentine provocate de autocolantele colorate nemaivazut la cele produse de implementarea unei campanii la nivel national. Multi dintre cei care acum sunt figuri de marca ale publicitatii romanesti erau la vremea inceputurilor inca in bancile scolii. Ma bucur ca am trait vremuri in care departamentul de creatie era locul in care te implineai alaturi de prieteni, locul in care abia asteptai sa ajungi si unde te simteai in siguranta. Agentia de azi este din pacate o institutie care te pune jos. Competitia creativa a devenit una vestimentara, prietenii au devenit concurenti si implicit dusmani si relaxarea a fost data ieftin pe stres. Am adus in discutie lumea publicitatii tocmai pentru ca principiile de confidentialitate uzitate sunt extrem de aproape de cele ale securitatii. Fara sa ne dam seama odata cu angajarea intr-o agentie ne pierdem drepturile elementare. Avem client JTI? nu mai fumeaza nimeni BAT, lucram cu rosu? nu mai purtam camasa portocalie, cumperi un mac de la Dora? nu mai mergi la NouMax. E relativ amuzant.. Ar trebui fie sa ne angajam intr-un loc pana la pensie, fie sa ne schimbam prietenii, garderoba si obiceiurile in functie de angajator. E, cum ar fi sa trebuiasca sa ma duc la Fozzy si sa ii spun ca trebuie sa rupem prietenia care ne leaga de 15 ani pentru ca m-am angajat Grigoriu.. zic si io'. Sau ce-ar fi sa ma duc la tata si sa ii zic ca nu mai pot veni la masa duminica pentru ca angajatorul meu are alte pareri decat ale lui? Cum se face ca intr-o forma sau alta ne intoarcem incet la apucaturile de dinainte? Cum sa vii tu oricine ai fi si sa imi ceri sa imi schimb modul de viata, valorile si prietenii doar pentru ca tu esti cu limba infipta adanc in curul cuiva care iti ofera confortul pe care ti l-au promis ursitoarele. Nu vreau sa cred ca in 2010 este posibil sa fiu amenintat ca acu 20 de ani si nici nu vreau sa cred ca mai exista oameni care se aseaza cuminti la picioarele stapanului de frica somajului.. Cat despre microfoane.. inteleg securizarea unei institutii daca vorbim de Ministerul Apararii Nationale, Parlament sau SRI. Cei care pun totusi microfoane prin curtile angajatilor fara sa fie obiective strategice, isi acorda prea multa importanta.. atat.

Ultimul cuvant..

Am intarziat cu textul asta.. ca de plictiseala, ca vroiam sa fiu sigur, ca pentru ca am fost misogin de prea multe ori in ultima vreme si nu vroiam sa se simta sexu' frumos nedreptatit, am lasat doar titlul si incet am si uitat de el. In ultimele zile, mi-a tot dat lumea apa la moara asa ca revin cu chef la scris. Indiferent de tonul unui dialog, suntem tentati sa nu lasam ultima replica interlocutorului nostru. In cazul unor discutii pe teme intelectuale, vrem sa fim siguri ca lumea intelege bine dimensiunea bagajului nostru de cunostinte. Daca se lasa cu glume, noi trebuie sa facem ultimul misto'.. sa nu ne lasam mai prejos ca sa creada audienta ca suntem mai fraieri in vreun fel. La categoria asta mai apare cateodata si varianta punitiva.. Faci glume cu mine?!.. Baii tu stii cine sunt eu? Radem, glumim dar nu parasim incinta. Buuun.. indiferent de situatii, contexte, oameni, obsesia ultimului cuvant se strecoara cum necum in conversatiile cotidiene. Daca insa la barbati, ultimul cuvant e o unealta care alimenteaza orgoliul personal, la sexul cel mai frumos din lume, e un mod de viata.. de cand se iveste instinctul feminin, cam pe la 3 ani, doamnele pun piciorul in prag. Desi noi barbatii, in mintea noastra coducatorii universului, credem de-a lungul vietii ca suntem catusi de putin in charge, totul nu este altceva decat o iluzie.. o iluzie creata de doamne ca sa ne mareasca anduranta si puterea de tras la jug. Din toate posibilele discutii pe care le poti avea cu o doamna, cele mai savuroase sunt cele care preced ruptura. Cred ca bunicii ne invatau de mici cum ar trebui sa stim sa pierdem, doar pentru ca in intelepciunea lor ne pregateau de fapt pentru ce avea sa urmeze. Asta insa invatau doar baietii.. fetele nu.. Imi risc viata si ma hazardez sa zic ca de cele mai multe ori motivul rupturii este de cele mai multe ori sexul frumos. Doamnele asociaza suferinta poporului ales cu durerile facerii construindu-si pe aceasta baza, propriul holocaust interior. Celebre pentru scenariile pe care le concep in momente de criza, jumatatile noastre frazeaza decisiv.. fiecare vorba rostita de mascul se poticneste intr-o gramada de finalitati.. un Bine ferm, un Faci cum crezi rastit, un Sper ca ti-e mai bine fara mine dramatic, sunt doar cateva ditre ultimele cuvinte feminine. Odata depasit momentul despartirii, intram in faza doi.. femeia barbata. Orice intalnire cat de intamplatoar, orice intersectare fie telefonica fie de partaj, este un scurt metraj educativ sau de pedeapsa.. de la caz la caz. Ma simt foarte bine de cand nu te-am mai vazut, n-ai mai gasit nici o proasta sa iti calce camasa, Ai avut o sansa si te-ai cacat pe ea, Chiar daca ma alungi sa stii ca noi doi am fost sortiti unul altuia, Unde mai gasesti asa o fata care sa te iubeasca ca mine etc. Am cunoscut o tanara, are 23 de ani.. a inceput de mica, care mi-a spus ca ea una, daca o lasa omu 'se razbuna.. Eu nu las lucrurile asa.. Pai ce crede el ca e asa simplu?.. Imi dai papucii si gata?.. Ai scapat? Nu taticu'.. eu ma razbun! Pai ce faci? intreb timid.. Nu stiu frate.. Il sun de 20 de ori, sar pe el cand il vad cu o fata.. nu stiu.. gasesc eu ceva. Eu le zic de la inceput sa aibe grija ca sunt razbunatoare. Pai cum poate sa inceapa o relatie omul ala saracu' cu nebuna? E ca si cand si-ar semna condamnarea. Revin insa la ultimul cuvant. Cele mai spumoase situatii sunt cele in care despartirea e urmata de denigrarea paratului urmand ca doua saptamani mai tarziu una din parti sa realizeze ca s-a grabit.. te duci acasa la mama il faci pe dobitoc albie de porci si pe urma il suni sa il scoti la un cico. Adunam rani diverse fiind suficient de stupizi incat sa credem ca trece ceva neobservat sau ca micile cacaturi pot fi sterse cu buretele. Nu pot intelege de ce oamenii sunt incapabili sa traiasca linistit.. parca ne-ar lovi cineva cu mierlina in moalele capului cand ne e viata mai pasnica de intram in panica si cerem scandal. Sta duminica acasa si imi face micul dejun?.. are ceva muste pe caciula. Scandal!!! Vrea sa ma scoata la un suc?.. Si ce sa creada toata lumea ca sunt una din curvele lui? Iti place mai mult la servici decat acasa.. si-a gasit vreo secretara tatoasa. Oricum o dai nu e bine. Nemultumirea organica a partenerei de viata se materializeaza in futaiuri cotidiene fara sfarsit (tapaj n.b.). Celebrul Plec la mama se regaseste in diverse forme in fiecare vorba a doamnelor. Ar trebui inventata o forma de salut, alta decat La revedere, care sa nu beneficieze de patetismul lui Adio dar care sa poata fi rostita la despartire.. ceva atat de final incat sa nu lase loc nici unei continuari, desi sunt convins ca ar gasi ele ceva. Deocamdata la fiecare trebuie sa ne despartim al tau trebuie sa te astepti la un eu am zis prima al ei, urmat de un Oricum esti un bou susotit.. Mai vin desigur circa 20 de sms-uri care sa puncteze pe ultimul cuvant si cateva telefoane care anunta dezastre si cataclisme aparute peste noapte in viata dansei ca sa te culpabilizeze mai abitir pentru fapta de neiertat. Cand un barbat expune un ultim cuvant, spera din plin la finalizare.. se inseala. Nu poti pleca asa cand si cum vrei tu.. eu am ultimul cuvant. La fel de amuzanta este si confruntarea a doua sau mai multe membre ale sexului slab.. In special atunci cand vine vorba de teritorialitate. Ultimele cuvinte ale unei femei atunci cand isi apara casa in fata unei adversare sunt delicioase.. Va urez pofta buna.. Punct!

La congres..

Am fost la filmul lui Ujica, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. De-a lungul anilor Sala Palatului a gazduit o gramada de evenimente, unele de trista amintire altele placute.. Acolo i-am vazut si auzit prima data pe Bobby McFerrin si pe Nigel Kennedy, acolo am asistat la lansari de carte importante si tot acolo am participat la prima editie a Noptii Devoratorilor de Publicitate. E adevarat ca tot la Sala Palatului isi face din cand in cand numarul si Stefan Banica Jr si Doru Octavian Dumitru si Vacanta Mare si e la fel de adevarat ca din cand in cand mai presteaza si cate un manelist de matase care se vrea metropolitan. Nici targurile care se organizeaza pe holurile Salii si nici concertele si nici alte evenimente pe care cladirea din spatele MNAR-ului le gazduieste ca sa poata supravietui, nu reusesc insa sa sterga din memoria zidurilor deja obosite si a scaunelor devenite incomode sub povara anilor, congersele pe care Ceausescu le organiza in centrul Bucurestiului. Sala Palatului era locul in care se desfasurau alegerile in cadrul Partidului Comunist. Acolo era ales, cam cum se alege si acum in Romania, Secretarul General al Partidului si implicit al tarii. Modelul urmat era relativ similar cu cel actual.. Ma propun pe mine. are cineva ceva de zis? Nu. Bine. Abtineri? Nu. Bine.. Gata m-ati castigat inca 5 ani. Ideea pe care au avut-o organizatorii de a lansa la apa filmul in acelasi spatiu in care Ceausescu era aclamat mecanic de membrii de marca ai partidului, este demna de lauda. Timp de trei ore am simtit ce simteau nefericitii care isi petreceau o zi intreaga ascultand fraze fara sens, am retrait  momentele de frustrare de atunci si desi poate parea patetic, am regasit un anume tip de incrancenare pe care tinerii din ziua de azi nu au cum sa o perceapa.. cred cu tarie ca valorile romanesti de atunci erau rezultatul acestei incrancenari. Dorinta de libertate, anulata agresiv de regimul Ceausescu, dospea la frigul pe care conducatorul iubit avea grija sa il bage in toate casele, sufletele si constiintele oamenilor. In vremuri comode se nasc rareori valori.. caldurica ne impinge la lene si confortul la delasare. Publicul filmului prezent la premiera era impartit in trei categorii. Cei trecuti de varsta a treia care au apucat inceputurile cosmarului comunist si care au asistat la tot parcursul sfarsitului de secol, tinerii curiosi trecuti cu putin de 20 de ani care s-au nascut fie cu putina vreme inainte de '89 fie putin dupa si noi.. parintii lor. Poate suna exagerat dar cu marjele de rigoare, generatia mea e a dat multi din spectatorii din sala. Pentru prima data in multi ani am redescoperit expresia Nu poti multumi pe toata lumea. Pentru noi, cei care am trait Epoca de Aur, filmul a avut calitatea unei revelatii. Pentru cei insa, care nu stiu ca dupa o vizita de lucru, magazinele imbuibate de produse atragatoare erau golite si haleala trimisa la export sau la urmatorul magazin care facea parte din traseul lui Ceausescu, filmul nu arata decat ca pe vremea aia nu era chiar asa rau cum spune lumea. Am auzit comentarii in sala de genul Hai frate ca erau de toate.. si uite.. era fun. Putini tineri au inteles ca ce vedeau era un montaj de imagini oficiale neinterpretate tocmai ca sa arate felul in care Comitetul Central ne conducea destinele. Se vede santierul Casei Poporului dar nu apare nici o imagine cu frumosul Cartier Uranus, ras de pe fata pamantului pentru a face loc obsesiilor megalomane ale familiei Ceausescu. Magazinele alimentare sunt filmate in timpul vizitelor presedintelui nu si la 5 minute dupa plecarea acestuia. Nu se vad nici cozile la ulei sau la zahar, nici muncitorii de la canal si nici oamenii care ridicau la comanda cartonase colorate formand imagini uriase pentru ca Secretarul General sa fie mai smecher decat Mao. Vedem partidele de vanatoare dar nu si imaginile cu zeci de animale impuscate prosteste si nu vedem nici gardurile tarcului in care se organizau macelurile. Nici unul din tinerii din sala nu stia ca terenul de vanatoare era de fapt un perimetru imprejmuit cu garduri de sarma ghimpata in care erau inghesuite din timp animalele ce urmau a fi vanate. Nu putem insa condamna lipsa comentariilor si nici a imaginilor de care aminteam pentru ca vorbim despre o autobiografie. Dupa film am iesit cu cativa prieteni la o bere.. intrebarea care ne statea pe creier dupa vizionare era Cum Dumnezeu un asemenea idiot incult si grobian, cum un golanas bolnav de smecherie a reusit sa ne faca zob timp de 25 de ani. In tot filmul, iti este practic imposibil sa identifici o propozitie cu sens. Discursurile Secretarului General erau  doar deversari de ineptii fara continut. Omul care a reusit sa puna jos un popor era un coclit prezent in locul potrivit la momentul potrivit. Nu imi pot explica de ce din pleiada de proletari, din care faceau totusi parte si oameni cu scoala, a fost ales el.. Cum Dumnezeu a reusit sa ramana in paine dupa moartea lui Dej. desi cosider ca Autobiografia lui Nicolae Ceausescu este un document extrem de important in istoria noastra, ar trebui totusi sa facem cumva ca toate acele monstruozitati la care ne-a supus regimul comunist sa fie cunoscute de generatiile care vin din urma. Nu e normal sa te amuze poticnelile unui om care ii considera pe intelectuali, pe cei superiori lui, dusmani de moarte. Nu e normal nici ca rectorul uneia din universitatile private din Bucuresti, domnul Aurelian Bondrea, sa fie unul din mebrii de marca ai Partidului Comunist, responsabil pe atunci cu identificarea si pedepsirea intelectualilor cu coloana vertebrala. Pe ce valori se construiesc destinele si viitorul studentilor domnului in discutie. Pentru ca o natie sa poata evolua trebuie sa isi cunoasca istoria.. in detaliu.

Alarma de grad zero.. my ass.

A mai cazut o motiune de cenzura.. nu ma indispune atat de tare tinand cont de felul in care se discuta in parlamentul Romaniei proiectele de legi sau de cum se voteaza intr-o tara care se vrea democratica. Din pacate democratia in tara noastra inseamna ca pot sa te ignor fara sa patesc nimic. Avem mai multi membri in parlament facem ce vrem noi. Felul in care puterea a manageriat mitingul sindicatelor este alta problema. In primul rand a adus in strada toate fortele de ordine din dotare, forte de care se lepadase cu o luna in urma, facand din capitala o garnizoana mobila. Un tip de intimidare folosita curent in regimul totalitar.. uite ce putem face daca nu sunteti cuminti.. punem taburile pe voi.. ring a bell? In plus, ca sa ne impunem si in randurile parlamentarilor cu potential neprietenos, partidul de guvernare a umplut parlamentul, ilegal, de jandarmi. Se stie ca in incinta parlamentului nu au acces decat trupele Serviciului de Paza si Protectie, numind aici incinta, tot perimetrul din jurul cladirii pana la gardurile de imprejmuire. Ca sa fie siguri ca Bucurestiul nu se umple de demonstranti uraciosi, a facut cum a facut de n-au avut oamenii cu ce sa vina in capitala. Fiecare parlamentar a avut doua optiuni: una sa primeasca ceva banutzi pentru cumintenie si alta sa asculte cuminte lista de amenintari din dotarea stapanirii.. votezi motiunea.. vine cocosul si iti ia familia in cioc, ca la urma urmei asta facea si pentru alti lideri de partid. Nu e de mirare deci, ca la vederea atator mesaje, care mai de care mai directe, demonstrantii s-au intors pe calcaie si au stres-o englezeste spre casele lor. La drum de seara era o liniste in targ de ziceai ca s-a anuntat atac cu bomba. Am ascultat un lider sindical, aprig peste zi si mielutz pe inserat, ca prezenta manifestantilor nu s-a vrut una de impunere ci una de reflectie. Noi am vrut doar sa dam de gandit guvernului. Pai ati reusit stimate domn.. chiar acum guvernul se gandeste.. ca poate sa face in continuare orice atata timp cat poporul o arde precaut. La urma urmei ultima data au fost necesari aproape 50 de ani ca sa treaca de la reflectie la atitudine asa ca inca doi or mai face fata. Principiul dupa mine potopul, le vine manusa guvernantilor nostri abili. Oricum Basescu e la ultimul mandat si daca nu se hotaraste totusi sa ramana cu noi definitiv asa cum s-a mai gandit unul in '68, o sa trebuiasca sa avem cu totii bani de avion ca aici o sa puna urmasii pielea in bat. Nici cu opozitia nu mi-e rusine. Avem toate sansele.. motiunea va trece.. doar ne-a promis unu si altul ca voteaza cu noi. Sa ne culcam pe urechea asta. Domnul Ponta, mare om.. mare caracter, s-a protapit in fruntea manifestantilor de parca era Horea, Closca si Crisan la un loc fara sa se gandeasca ca demersul asta, va da apa la moara puterii. Populismul nu a facut bine nimanui. Stangistii astia chiar nu se prind ca oamenii ies in strada  pentru problemele lor nu pentru a sustine partide.. avem sechele majore in zona. Eu unul, daca ma ginesc ca vrei sa te folosesti de mine si de actiunile mele, devin extrem de neprietenos. Probabil ca pe langa frig, ploaie si foame, prezenta opozitiei intre manifestanti i-a facut pe acestia sa se suceasca si sa-si bage picioarele mai repede decat era prevazut. La urma urmei, domnul Ponta nu parea nici infometat si nici nu avea sacoul peticit la coate. Pai ce faci coane'? Vii la demonstratia foamei de la carciuma si crezi ca daca ai steagul la gat te-ai scos? Ma uitam si la sedinta care a precedat votului. O deversare de injurii fara acoperire si fara sens.. nu e mai bine in parlamentul japonez?.. Am o problema cu opozitia? Ii dau un cap in gura si ne reglam.. e mai onest.. si se pare ca da si rezultate. Daca in lantul trofic, pestele cel mare il inghite pe el mic, la noi doar se pisa pe el.. atat. Bine ati revenit in acvariu.. Daca ne uitam in trecut, mai sunt vreo 30 de ani pana se impute apa.

Alarma de grad zero.. '89 reloaded?

Desi acum cateva saptamani puterea se spala pe maini de politia romana pe motiv ca nu are nevoie de ea, astazi fortele de ordine sunt chemate la arme prin ordin guvernamental. In bucuresti este alarma de gradul zero si in tara de gradul 1. Chiar acum, cand scriu randurile astea, in Piata Victoriei se canta Desteapta-te Romane.. Orasul este complet blocat iar politia a inceput sa ridice masinile parcate pe marginea strazilor ca sa isi faca loc de miscare. La televizor a inceput deja circul mediatic.. puterea anunta o noua mineriada iar opozitia spune ca exista posibilitatea ca miscarile de strada sa fie sabotate.. adica, daca iese cu bataie, iese pentru ca Basescu trimite smardoi in randurile manifestantilor pasnici. Se dau ordine halucinogene, se fac declaratii subliminale, PDl isi plateste membri de partid sa stea cuminti si sa nu voteze. Pentru prima data dupa 20 de ani, romanii reactioneaza real, in strada. Incapatanarea cu care guvernul Boc se tine de scaun in ciuda optiunilor si dorintelor alegatorilor este ametitoare si a reusit in sfarsit sa miste masele. Asta se intampla cand suntem nevoiti sa alegem intre doua cacaturi.. indiferent de solutia gasita de alegatori, finalitatea este perdanta. Asa am ajuns sa avem niste ministri incompetenti si un presedinte pe care il doare in cur de popor. Asa se face ca o tarfa autentica o sa ajunga sa aiba in subordine tot outdoor-ul romanesc, asa se face ca unii ministri se ocupa cu santajul si cu amenintarile in timp ce poporul moare de foame. Nu e normal sa ne fie frica de cei pe care i-am ales, nu e normal sa fim tratati ca un cacat lipit de talpa si nici sa ajungem sa ne furam caciula ca sa supravietuim. Inteleg ca exista firme de transport care au primit ordin de la guvern sa nu ajute participantii la miting sa ajunga in capitala.. cum dracu'? Zambetul cu care Udrea, Boc, Berceanu si alti membri de marca ai guvernului se afiseaza in fata camerelor nu arata linistea interioara, ci dezgustul si durerea in cur fata de noi iar noi continuam sa nu ne prindem. Acum 20 de ani, romanii, tot manipulati insa asta nu mai conteaza, au reactionat la oroarea pe care comunismul o transformase in mod de viata. Acum, acei romani care au strigat jos Ceausescu stau astazi in fata televizorului si se gandesc ca nu mai are rost sa strige din nou.. oricum nu ne asculta nimeni, oricum nu se rezolva nimic. 20 de ani de democratie au reusit sa distruga ceea ce comunismul nu a reusit in 50 de ani.. spiritul romanesc. Au disparut bancurile, cheful de viata, motivatiile, puterea spirituala.. tot. Un sir de alegeri proaste ne-au adus intr-o stare de blazare fara precedent.. Inainte stateam in casa legati cu lantul de calorifer, acum stam in deplina libertate fara sa ne mai gandim la nimic.. atunci ateptam momentul, acum asteptam stirile de la ora 5. Daca inainte de '89 reactiile erau limitate de frica, orice miscare de dizidenta fiind zdrobita violent, acum e cu mult mai frustrant.. e ca si cand urli la cineva care iti sta in fata si se gandeste la cafeaua de dimineata. Nimic nu ma enerveaza mai tare ca un om care sta in fata ta impasibil, emanand indiferenta,  in timp ce tu iti strigi nemultumirile. Ce sa faci?.. iti faci numarul si te retragi stupefiat, isteric, in pragul infarctului. Ei bine asta face guvernul Romaniei. Daca oamenii ar face un minim efort fizic, cat sa apese butoanele telecomenzii televizorului, ar afla ca Romania este singura tara din lume cu ministri milionari. Nu cred sa mai existe undeva un ministru posesor de firma de taxi sau un presedinte cu fabrica de inghetata. Bine, in lume nu exista nici ministri alesi in functie de profesionalismul cu care stau capra, dar asta e alta discutie. Celebra expresie frumoasa tara, pacat ca-i populata ma scoate din minti.. la fel si Romania are conducatorii pe care ii merita.. pe asta chiar nu o inteleg. Adica am facut prostii si atunci suntem pedepsiti in consecinta?! Marea si poate singura noastra vina este lipsa de reactie in timp util. Uite.. chiar acum un domn de la PDL ne asigura relaxat ca motiunea nu are cum sa treaca fiind vorba in ultima instanta de o problema matematica.. cat despre miscarile de strada?.. e dreptul domniilor lor. Omul nu pare de loc ingrijorat de dorintele oamenilor.. oricum nu conteaza incompetenta si profesionalismul, conteaza voturile. Atat timp cat puterea are voturile poa' sa faca ce vrea fara sa aiba grija maselor. Maine ma duc la premiera filmului Autobiografia lui Nicolae Ceausescu.. Inteleg ca incepand de vineri va intra in cinematografele din tara. Poate ca ar trebui sa mergem la film sa ne mai aducem aminte de unde am plecat. Vizionare placuta.

P.S. Daca iese cu bataie va bagati?.. eu am intrebat-o pe mama daca ma lasa la revolutie..

Karaoke la drum de seara..

Cred ca fiecare din noi vrea la un moment dat sa fie altcineva.. de la vechii regi egipteni pana la Batman, de la Afrodita la Poison Ivy, toti au facut obiectulo metoda prin care poti sa  viselor intime ale copilariei sau adolescentei noastre. Daca visul iese insa din intimitate, finalul nu poate fi decat camasa de forta. Daca ne-am apuca sa dam numere in piata publica, daca de exemplu ne-am costuma in supereroi si am incepe sa zburam prin statiile de autobuz sau daca inarmati cu un microfon am incepe sa cantam la bustul gol din repertoriul lui Freddy Mercury in fata guvernului, probabil ca ambulanta nu ar intarzia sa apara. Cu toate astea, japonezii au descoperit o metoda prin care poti sa o arzi star in public fara sa te lege nimeni.. mai mult, poti fi oricat de penibil si de caraghios fara sa starnesti rasul ci poate doar buna dispozitie.. Karaoke. Cu o viteza extraordinara, noua indeletnicire artistica a luat amploare devenind rapid un trend in lumea corporatista si nu numai. Mi-e greu sa inteleg ce poate face un om sa se dea in spectacol in felul asta. As putea intelege un asemenea demers in cazul in care concertul s-ar desfasura intre prieteni, intr-un cadru restrans la un spritz. Descopar insa ca tocmai auditoriul face ca treaba sa fie atractia. Se organizeaza karaoke in cluburi, baruri, la petreceri de firma etc. Cu cat sunt mai multi straini de fata cu atat mai bine. Ma uit amuzat la cei care isi fac aparitia pe scena mai timd, dar care ulterior il fac pe Iggy sa para un pensionar lovit de reumatism. Imi aduc aminte de ziua in care am auzit pentru prima data o inregistrare a vocii mele.. trecerea sunetului prin cabluri. Vai ce am mai ras atunci cand mi-am dat seama ca vocea mea baritonala il putea in realitate complexa pe Donald fara mare efort. La fiecare Karaoke, un sir lung de afoni cu veleitati de artisti neintelesi fac parada in lumina reflectoarelor care mai de care mai implicat. Nicodata nu stii cand e de fata un manager care sa te descopere si sa te transforme in Spice Girls. Totul seamana putin cu balurile mascate la care de cele mai multe ori fetele timide si introvertite isi faceau aparitia in tinute erotice agresive in timp ce baietii cu zece pe linie si playboy sub pat imbracau costumul cu muschi in speranta unui moment erotic cat de mic.. speranta moare ultima. NU vad insa cum poti sa te distrezi  pe marginea faptului ca un ametit, poate un nume in bransa ln care profeseaza, se face de ras facand zob melodii compuse sau cantate de staruri reale care au insemnat ceva in muzica. O buna prietena, de profesie gurista cu conservator, imi spunea ca in Romania sunt foarte putini cantatori cu skill-uri reale de live. De cand a aparut sintetizatorul si calculatorul, cam oricine poate presta in concert. Ca in arta plastica, de cand cu Photoshop CS nu mai ai nevoie de facultate.. treaba cu creionul si pensula sunt depasite de priceperea manuirii pixelilor. Si in muzica e la fel. Ai trei butoane si ceva ureche, esti in paine. E scandalos sa iti spui DJ si sa nu ai habar de Kraftwerk sau sa nu fi intrat niciodata intr-o pravalie comertzanta de viniluri. Oamenii ced cu adevarat, atunci cand isi incep recitalul de karaoke, ca sunt niste reale valori a caror problema este lipsa de apreciere a celor in masura sa ii lanseze. Nici unul din ei nu isi pune problema ca ar putea zgaria timpanul cuiva.. nu.. sunt bun, trebuie sa fiu auzit. Intre timp, Sinatra, Cole, Freddy, Presley si multi, multi altii, se invart cu totii in mormant de zici ca au fost ingropati de vii. Ceaiurile cu prietenii, serile dansante planuite sau luate din pripa, fugile la bere, gatitul cu prietenii, plimbarile cu barca, vacantele pe motor, mersul la film sau la teatru, betiile haotice finalizate cu mimi terfeliti.. toate au disparut in favoarea noilor distractii.. promenada la Mall, shopingul, cafeaua pe Dorobanti si seara la club, paintball si karaoke. Totul este simplu, punctual si pe fuga datorita vitezezi cu care trecem prin viata. Nu mai facem statii, nu mai avem timp de observatii. Am devenit cu toti linii directe.. plecam din statie la nastere si ii dam blana pana la cap de linie. Cine mai are timp de detalii.

Cats and Dogs.. mostly.. dogs.

Guvernul Romaniei a publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 mai. 2002  Ordonanta de Urgenta nr.55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi. Ministrii nostri priceputi au reusit sa propuna o lege, ulterior votata in parlament fara sa stie nimic despre animale.. nu ca ar sti ceva despre orice alt subiect. Iata cele doua categorii de rase considerate extrem de periculoase (vezi si exprimarea).

     Artcolul 1: In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin caini periculosi se intelege cainii apartinand urmatoarelor rase, grupate în douã categorii, dupa cum urmeaza: 

 Categoria I: cainii de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor.

 Categoria II-a: cainii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier (Amstaff), Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.
     Articolul 2.1: Prin caini agresivi se intelege:

 a) orice caine care, fara sa fie provocat, musca sau ataca persoane ori animale domestice in locuri publice sau private;

 b) orice caine care participa la lupte intre caini sau care a fost antrenat in acest scop.

     Articolul 2.2: Nu intrã în categoria cainilor definiti la punctul 1:

 a) orice caine care ataca sau musca o persoana care a patruns fara drept, in orice mod, intr-o proprietate privata sau publica protejata de acel caine;

 b) orice caine folosit de unitatile de politie, jandarmerie, de alte unitati militare, de unitatile vamale sau de serviciile publice de securitate, protectie si paza, chiar daca aflandu-se in misiune, a atacat sau a muscat o persoana.

Recomand pasionatilor, fie de animale fie de aberatii legislative, sa citeasca ordonanta in discutie. Eu o sa ma opresc la cateva aspecte incluse in fragmentul de mai sus. Diferentierea pe categorii se face in doua feluri: de tip sau din rasa. Care este diferenta.. nu stie nimeni. Oricum daca veti avea rabdarea necesara lecturarii intregii ordonante o sa gasiti tone de contradictii, prezenta lege fiind extrem de usor de desfintat intr-o posibila instanta daca ai un avocat care nu a lipsit la prea multe ore in scoala. E  amuzant  si faptul ca legea permite unui caine apartinand politiei sa muste pe oricine daca se afla in misiune, indiferent daca victima este sau nu parte a misiunii in cauza.. ala nu e un caine agresiv. Asa e.. e doar prost dresat. Sansele sa fii posesorul unui caine agresiv din nascare sunt mici in general. Sunt cu siguranta rase care au fost create genetic pentru agresivitate, dar asta nu inseamna ca un bichon nu poate sa te bage in spital. Am cunoscut multi caini isterici fara sa faca parte din categoriile mentionate in ordonanta de urgenta. Mai scrie in lege si despre cainii dresati pentru lupte. Pai luptele sunt ilegale nu?! Faptul ca ai un caine luptator nu schimba cu nimic faptul ca tu participi la o activitate ilegala. Se vorbeste si de muscat.. pai daca respecti legea si pui animalului botnita cum sa muste? Statul ma obliga sa imi castrez cainele fara sa isi da seama ca sanctioneaza inuman o vietate doar pentru ca  undeva, un alt caine a fost educat de un coclit caruia ii place sa vada sange, fara coloana vertebrala si moralitate. Cainele care musca este eutanasiat in timp ce stapanul isi cumpara linistit altul si merge inainte. In cazul rasei PitBull, Asociatia Chinologica din Romania (institutie recunoscuta difuz in lumea asociiatiilor de profil din Europa) a decis ca nu exista  valoare chinologica. Decizia s-a materializat in obligativitatea detinatorilor sa isi castreze animalul. In America, tara in care a fost creat PitBull-ul, toti puii care prezentau agresivitate fata de oameni erau impuscati imediat. Nu gasesc solutia ok dar rezultatul a fost unul pozitiv in timp. Aceasta rasa nu este agresiva cu oamenii. Mai mult, in State au facut fata cu brio dresajului utilitar. In timpul asta, doberman-ul, rasa superba fara doar si poate, este un caine construit sa ucida.. oameni. Ei bine asta nu trebuie nici castrat si are si valoare chinologica..fun. In parcul in care il plimb pe Seth, apar diversi pustani cu caini feroce pe care ii si dreseaza in acest sens.. nimeni nu are nimic de comentat pentru ca nu fac parte din categoriile mentionate in ordonanta de Urgenta. In alte parcuri, vorbeam despre asta in Accesul Interzis, ma uit frustrat la panoul interzis cainilor in timp ce in spatele gardului e o haita de maidanezi. Still.. gardianul public ma avertizeaza ca daca trec de poarta cu al meu, ma amendeaza. Treaba romaneasca.. Condamnam pe nedrept produsul unor demersuri care nu apartin deloc condamnatului. Stapanul e un bou si un animal agresiv?.. Castram cainele. Treaba asta cu condamnatul inainte de vreme e tipica pentru guvernul romaniei.. Cad oameni simpli in timp ce maharii se lafaie pana si in celule. Probabil ca lucrurile stau asa pentru ca ar fi delicat sa castrezi vinovatul direct sau incompetenta acestuia.. ce s-ar alege de putere?.. Am avea cu siguranta un guvern de eunuci.

De-a baba oarba..

Oricat de departe as vrea sa ma tin de politica, nu ma pot abtine.. nu cand prin parlament se voteaza de parca oamenii aia au fost pusi acolo ca sa desparta betisoarele de marocco pe culori. Una din conditiile care stau la baza unei democratii, este capacitatea de a asculta si parerea dusmanului tau si mai mult, in cazul in care se dovedeste viabila, sa ajunga sa fie pusa in practica indiferent de culoarea politica a celui care a propus proiectul de lege. In 20 de ani, tarisoara noastra a beneficiat doar de legile pachetului majoritar. Politicienii se haituiesc cu consecventa, asteptand sa le vina randul la putere. Odata ajunsi acolo, darama tot ce au facut inaintasii lor si vin cu oferte proaspete ca sa arate si ei sunt capabili. Traim rezultatele fara consitenta ale unei curse stupide.. singurele legi care trec sunt cele ale puterii si cele care cad apartin opozitiei.. calitatea nu importa. Nu stiu de ce opozitia mai merge la munca.. e complet aberant.. poate doar ca sa fie la curent cu viciile puterii. Ca romanii nu intereseaza pe nimeni, stim deja.. In afara de perioada campaniilor electorale nu prea conteaza ce vrem noi astia de la munca de jos. Suntem buni de stampila nu de papagal. Romania este cred singura tara in care daca esti in opozitie se numeste ca ai pierdut si ca singura ocupatie posibila este depunerea de motiuni.. din cand in cand mai facem putin tapaj cat sa ne justificam salariul si sa ridicam audienta mediilor care ne sustin. Nu stiu nici daca mai exista vreo tara in care un partid cu traditioe de dreapta sa iasa in parc cu protectorul proletariatului. Cat de disperati sa fie incat sa faca genul asta de aliante. Curvasaria asta de mana a treia arata cam ce clasa politica ne pastoreste. Toate aceste detalii ne sunt insa hipercunoscute. Stim ca suntem niste maimute care ne milogim pentru un creion colorat si o punga portocalie, putem fi cumparati cu usurinta cu care prostesti un catel cu o bucatica de zahar. La o conferinta nu de mult, Herta Muller spunea ca in Romania pre decembrista nu era mare lucru sa te tii curat in limbaj sau atitudine.. cred ca intr-o tara in care se da votul pe 25 de lei, coloana vertebrala ar trebui apreciata mai mult. Toate ca toate dar cand vine vorba de TVA.. ne-am batut propriul record. Daca in comunism legile se votau in acelasi birou in care se si nasteau, in democratie si macar din complezenta pentru cretinii care te-au votat ar trebui sa arunci un ochi peste ce urmeaza sa votezi sau sa blamezi. Nu si in Romania.. la noi e mai simplu: Rosu sau orange? Rosu.. impotriva! De data asta insa parlamentarii puterii au fost mai simpatici.. Nu au intrebat nici ce culoare are legea nici despre ce e vorba. E ceva cu TVA? A noastra trebuie sa fie.. si uite.. unul de-ai nostri a ridicat mana.. doar nu se scarpina in cap.. SUNTEM PENTRU! Si uite asa ne dam cu stangul in dreptul si TVA scade din nou la produsele alimentare si puterea tace si inghite pentru ca sa vii si sa spui public ca ai gresit sau ca nici macar nu te-ai uitat peste hartii.. totusi.. cata nesimtit sa fii. Aici incepe distractia. Opozitia se foloseste de moment ca sa arate, pe buna dreptate de altfel, ca puterea are o durere undeva in zona posterioara cand e vorba de popor, iar puterea crede ca se scuza venind cu tot felu de tampenii care nu au alt rezultat in afara compromiterii cea mai de jos. Daca eram nemti toti, la o asemenea gafa politica se lasa cu schimbari majore.. nu in Romania. La noi vine opozitia din nou cu o motiune, mogulii au carne de tun inca doua saptamani si noi ramanem ca deobicei pe langa drum. Mai conteaza? Daca e sa numaram, mai avem de stat inca vreo 30 de ani si ne punem noi.. iar.

Accesul interzis..

Trebuia sa ajung in barul unui prieten undeva langa Piata Rosetti. In principiu cunosc suficient de bine orasul ca sa ma descurc fara sa ma poticnesc in vreun blocaj, de data asta insa am avut o experienta halucinanta. Stiam strada pe care trebuia sa ajung si stiam si intrarile conexe.. le-am luat pe rand. La intrarea fiecareia din cele trei variante era pus semnul Accesul interzis. Dupa ce m-am invartit de doua ori de jur imprejur am decis sa o ard romaneste si am intrat pe sens interzis, am parcat imediat ce am gasit un loc si am iesit cu spatele cand mi-am terminat treaba. Sunt foarte curios cine este responsabil de instalarea semnelor de circulatie si ma intreb daca la primarie se organizeaza concursuri de tip Cine incurca soferii mai abitir sau Cum sa ajutam politia sa dea mai multe amenzi pe metru patrat? Plec de la amicul meu incalcand cateva reguli de circulatie ca altfel nu se putea si ma indrept spre parcul Eroilor Sanitari sa bucur si cainele cu ceva aer curat asezonat cu niscaiva miscare. Parchez masina pe stradutele Cotrocenilor, imi cumpar un pachet de tigari de la mini-market-ul din colt si dau sa intru in parc. Pe una din laturile parcului, regele conjugarilor si al Rahovei a amenajat un spatiu inchis pentru caini. Intrarea in locul de joaca pentru animale se face prin parc; intri pe prima alee in dreapta si la 30 de metri gata.. Toate bune.. Atat doar ca la intrarea in parc si in speta pe aleea care da catre tarc sta un panou mare pe care scrie: Accesul cainilor in parc strict interzis! Stau perplex in fata panoului si nu stiu ce sa fac. Caut sa descopar o alta intrare in locul de joaca.. poate n-am vazut-o eu.. nimic. In timp ce imi aduc aminte amuzat de circuitul facut pe stradutele fara intrare, vad in parc o haita de caini maidanezi plimbandu-se relaxati pe aleile parcului fara sa tina seama de avertizarile marelui primar. Ma prind deci cum stau lucrurile si imi fac treaba.. si eu si cainele. Conduc linistit spre casa si imi aduc aminte ca zilele trecute ma oprisem la Mall in Baneasa cat sa imi beau cafeaua si sa mananc un dulce.. super dulce. E acolo o pravalie care se numeste Cinnabon. Au niste gogosi fabuloase facute la cuptor cu creme nebune de vanilie, ciocolata si caramel. Nu poti sa mananci mai mult de doua si chiar si asa dupa festin trebuie sa zaci o vreme cu un litru de apa rece la indemana. Detour-ul asta gastronomic nu este intamplator si nici fara legatura cu randurile de mai sus. Am incercat sa parchez masina in parcarea Mall-ului si nu reusesc.. o droaie de masini puse de-a valma sau lasate de-a curmezisul pe avarie. In toata invalmaseala asta remarc un sir lung de locuri de parcare gol.. cel putin 20 de locuri de-a lungul unui trotuar ascuns in spatele unor boscheti. Fug in speranta ca spatiul verde a opturat vederea agera a soferului roman si descopar, deja amuzat, crunta realitate.. 20 de locuri rezervate handicapatilor. In Franta parcarea pe un asemenea loc se pedepseste cu amenda de 135 de euro. Atunci cand sunt proiectate parcarile cu pricina, se fac deobicei niste studii in urma carora se hotaraste cate locuri trebuie rezervate persoanelor cu dizabilitati. De cand ma stiu in Romania post revolutionara nu cred ca am vazut mai mult de doua ori locurile respective ocupate.. nu pe bune cel putin. Fereasca Dumnezeu sa fii in scaun cu rotile si sa vrei sa mergi cu metroul sau sa iti faci cumparaturile la un magazin de cartier sau chiar sa te duci la servici.. accesoriile speciale (lift, scari, maini curente etc.) lipsesc cu desavarsire.. nici prin showroom-uri nu prea vezi oferte de masini accesorizate pentru diversele tipuri de handicap. Poti face o masina pe comanda dar exceptand mogulii ma indoiesc ca romanii de rand se invart de banii necesari unui asemenea vehicol, asa ca daca tot nu suntem in stare sa ii ajutam cu altceva, macar parcari la mall sa le facem..  Strada pe care se afla serviciul pasapoarte, unde se afla pe vremuri consulatul canadian si fosta Uniune a Artistilor Plastici, este acum un fel de proprietate a moldovenilor care au reusit sa se uneasca cu tara.. nu stiu nici de ce si nici cum au reusit toti mafiotii basarabeni sa isi faca cuibul in buricul capitalei si nici nu intru in alte detalii. O vreme am avut biroul in apropiere asa ca parcurgeam zilnic straduta in cauza. La intrarea pe Iorga  din Bulevardul Dacia, sta mandru un semn care interzice accesul pe strada, exceptie facand riveranii. La fel insa si din sens opus. Nu ar fi mare smecherie daca langa primul nu ar fi instalat si un semn de sens unic. Zilnic strada este blocata de masini care de care mai riverane.. ai putea chiar zice daca te iei dupa discursul soferilor, ca undeva in subteran locuiesc mii de oameni, toti riverani desigur.. nu ca ar sti multi ce inseamna care va sa zica cuvantul in discutie. Acum ceva vreme Victoria Beckham marturisea suporterilor ca nu a citit nici o carte in viata ei si ca e multumita ca nu si-a umplut capul cu aberatiile unora pe care nici macar nu ii cunoaste.. Un an mai tarziu si-a scris memoriile. Sunt interzis.. ca accesul. Noroc ca noi nu respectam nici o lege ca altfel am ramane blocati..

De profesie kitsch..

Dintre toate confuziile pe care le traieste poporul roman, una din ele imi zgarie retina si imi deranjeaza auzul.. statutul VIP. E clar ca motivul principal al nerealizarii acestei tari se datoreaza faptului ca intelegem totul pe dos, depreciem valoarea.. Dupa 18 ani de publicitate pot spune fara probleme ca in Romania nu poate fi implementata nici o regula internationala de marketing. Daca vrem sa avem rezultate cu o campanie de publicitate, ar trebui sa studiem pietele europene si sa facem fix invers. Fie ca plagiem, fie ca dam sensuri anapoda mesajelor publicitare, produsul final nu ne face cinste. Un exemplu care imi vine la indemana este o campanie outdoor la un iaurt, daca nu ma insel grecesc. Layout-ul prezenta o pereche de sani generosi impachetati intr-un sutien alb imprimat cu fructe (in functie de aroma produsului promovat), totul invaluit in valuri cremoase de iaurt. Nu vreau sa fac analogia produsului si sa ajung la concluzia ca iaurtul este de fapt lapte stricat si ca ideea unor sani materni care produc lapte gata prins nu m-i se pare deloc ce trebuie. Nu vreau nici macar sa ma gandesc la target-ul pe care agentia ar fi trebuit sa il atinga.. deobicei produsele alimentare sunt cumparate de mame grijulii si nu de tatici colectionari de reviste deocheate. Dar pot sa ma enervez ca un client cu siguranta expat, traieste cu impresia ca suntem un popor de obsedati sexuali. E adevarat ca daca vezi studiile de audienta facute pe majoritatea mediilor romanesti, ai sa descoperi ca la putere sunt Vacanta Mare, pornografiile de mana a doua si celebritatile contrafacute.. Eh.. aici vroiam sa ajung. Oriunde te-ai afla pe pamantul asta mare, personalitatile cu statut VIP sunt reprezentative pentru tara lor. Atentie.. nu vorbim de star-uri sau de celebritati media. Pentru a deveni Very Important Person, trebuie sa muncesti taticu', dar nu la telenovela, nici la querrida si nici la DEKO Cafe. Un VIP trebuie sa poata reprezenta mandru fie o profesie, fie o tara, fie o idee. De cele mai multe ori, in lume VIP-urile apar in lumea politica, in literatura sau in sistemul economic. Mai sunt clasificati VIP si cei care aduc beneficii in industrie sau cei care participa la evolutia stiintei. Inainte de '89, eram educati fie sa ne remarcam in meseria noastra fie sa ne pregatim intelectual pentru emigrare. Daca intrebai un copil ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare, raspunsurile variau intre balerina si cosmonaut. Care mai de care ne doream sa fim doctori, piloti, inventatori etc. Acum copii vor sa se faca Pepe, Irina Columbeanu, Razvan si Dani, Mihaescu sau Flooooooriiiiiiiiin Calinescuuu. Mai sunt si copii cu probleme care vor sa se faca Vadim sau Funar sau Boc sau Geoana si mai sunt si interlopii care vor sa se faca fie Minune fie Adrian Nastase. Indiferent de ce vor reusi in viata, telefonul mobil, masina de fite si shoping-ul la Monte Carlo sunt un must. Zilele trecute m-am certat cu un amic care imi spunea ca de vina pentru traficul bucurestean se face vinovata proasta manageriere a infrastructurii.. de exemplu sustinea ca in loc sa facem un pasaj supra terran la Basarab mai bine mutam Gara de Nord la Podul Constanta. Nu stiu daca din punct de vedere economic era mai bine, dar sunt convins ca motivul pentru care in Bucuresti parcurgi 10 km in 90 de minute nu are nici o legatura nici cu tramvaiul, nici cu sensurile unice puse complet varza. Are legatura cu nesimtirea.. Daaa. Daca am respecta regulile de circulatie, sau mai bine, daca am respecta ceea ce legea numeste partenberi de trafic, tare bine ne-ar mai fi. Blocam consecvent intersectiile pe principiul daca nu trec eu nu trece nimeni, suntem singurii conducatori auto din lume care mai ocolim centrul imaginar al intersectiei si preferam sa ne lovim masinile si sa stam la coada ore intregi la politie in loc sa lasam de la noi. Revenind la tema de azi, putem oare estima ca toate neajunsurile se datoreaza modelelor pe care societatea le creeaza? Cred ca din plin. Sarko' trimite tiganii acasa iar tara noastra trece drept una de infractori de drept comun. Oare tiganii adevarati nu au nimic de zis? Nu ii deranjeaza oare pe vorbitorii celor 27 de dialecte ca niste golani ii fac de cacao prin lume? Ieri un infractor care a ucis o romanca in Italia a fost primit in puscarie pe covor rosu.. VIP-urile pe care media le-a promovat ne anuleaza ca civilizatie. Pentru tot mapamondul definitia termenului VIP este Persoana foarte importanta, persoana de marca, personalitate, (din engleza / acronim / Very Important Person). Atata timp cat Romania iese la rampa cu toate maimutele, nu cred ca ar trebui sa ne miram de perceptia pe care o are occidentul fata de tara noastra. Pai  cand o emisiune care se numeste VIP confunda mondenul cu personalitatea si ne prezinta ca marca barfele de duzina din lumea buna, o sa ne fie tare greu sa iesim din cacat. Mai avem o sansa.. deobicei oamenii ajung la batranete sa realizeze unde au gresit si rareori, reusesc sa repare greselile tineretii. Pana cand ne vom pregati sa ii uram lui Brancu pensionare fericita, zic sa nu ne mai agitam degeaba. Romanului ii place kitsch-ul.. brelocurile de plastic, imprimeurile cu Doru Octavian Dumitru, telenovelele, camasile bleu cu guler alb, notele de plata mari pentru servicii mici, masinile smechere pe asfaltul ciobit, microfonul Zavorancei de la OTV si vai.. lista este atat de lunga. Facem cumva?.. In Puii Mei!.. ca place si asta.

2012..

O noua moda tinde sa ne schimbe vietile deja tumultoase.. 2012. Productia hollywoodiana nu a facut decat sa intareasca profetiile deja hyper-mediatizate referitoare la sfarsitul lumii. Daca pana acum deasupra fiecarui revelion milenar a plutit un nor de indoiala raportat la ziua de maine, acum toate teoriile conspirative s-au unit intr-o noua varianta de final. Daca pana acum sfarsitul venea agresiv, cu foc si para, cutremure si cataclisme de tot soiu', acum se va materializa intr-o lectie de moralitate divina cu iz buddist.. nu potop, nu sodoma; vom fi trimisi inapoi in timp la inceputurile civilizatiei dar cu mintea de acum. Vom sti ce inseamna internet doar ca nu vom avea curent electric. o sa o luam de la zero ca asa ne trebuie. Sunt de acord in totalitate cu pedeapsa divina in contextul in care este cert ca suntem o rasa incapabila de prezervare. cum ne da cineva o jucarie, in cateva zile o punem pe butuci. Argumentam desigur distrugerea.. e spre binele omenirii. Indiferent de obiectul distrugerii, motivatia e abila. Vrem sa vedem ce e inauntru fie ca sa facem mai multe fie ca sa fim siguri ca nu cauzeaza etc. E clar ca am bulit toate bunatatile pe care divinitatea le-a pus pe masa.. dam foc la paduri desi nu ne impinge scrisul de la spate, mancam plastic in loc sa ne bucuram de natura, omoram ozonul ca sa ne dam cu el la subrat, trecem oxigenul prin esapamente ca ne prea frig si asa mai departe. Nu cred sa existe cineva care sa creada cu adevarat ca toate astea vor dura o vesnicie.. N-ai cum sa fii atat de bou. Atata doar ca fiecare credem ca nu se va intampla nimic rau in timpul nostru sau al copiilor nostri. Ne luam doza de minciuna cu o constanta de invidiat in timp ce de planeta si de tot ce am construit se alege prafu'. Constat insa ca toata nebunia asta cu apocalipsa de catifea face o gramada de adepti. Nu contest ca pierduti in majoritate se afla si capete luminate insa putinii obsedati de marele final pe care i-am intalnit, sunt in mare parte niste looseri dedicati lancezelii. Personaje care isi petrec viata in varful patului asteptand sa vina cineva cu tartina si ceaiul de preferinta de-a moaca, care isi ascund neputinta in spatele discursurilor mediocre despre obstacolele pe care societatea le ridica in calea realizarii lor, au reusit sa ridice profetiile apocaliptice la statutul de religie. Ei bine am aflat ca asa, din varful patului, se obtine purificarea spirituala atat de necesara trecerii la un alt nivel, intr-o alta dimensiune. Am vorbit de curand cu una din prezentele feminine care mi-au tranzitat viata, prezenta pe care o incadrez discret in categoria oamenilor care evita responsabilitatea in favoarea purificarii. Dupa ce am aflat ca suntem departe de a ne fi incheiat socotelile incepute de altfel cu mult inainte sa ne fi nascut si ca sufletele noastre nu isi vor gasi linistea decat peste cine stie cate generatii, reincarnate in chip de tata si fiica intr-o viata viitoare, am aflat ca motivul pentru care viata mea s-a tot poticnit in ultima vreme se datoreaza energiilor negative acumulate in ultimii ani. Nu era ingrijorata ca afacerile merg prost sau ca bucata de paine e din ce in ce mai greu de castigat. Mihai nu te mai gandi la bani si la pamantesc.. iti distruge aura. Se temea ca din cauza negurii care ma inconjoara nu voi putea trece dincolo in 2012. O sa vezi.. trebuie sa te numeri printre cei alesi si asa cum esti acum mi-e teama ca o sa te numeri printre cei cazuti sau Eu stiu cine si cum esti tu Mihai, pacat ca nu te cunosti la fel de bine cum te cunosc eu.. Aceasta noua religie ne calauzeste catre o viata fara alte obligatii in afara celor fata de multitudinea universurilor pe care le vom parcurge care de care mai aprofundat. Dumnezeu nu este nici macar implicat in acest demers spiritual. Viata de pana acum trebuie sa ia sfarsit.. de ce sa ne mai platim facturile.. e doar o prostie pamanteasca pe care noi, alesii, o vom depasi curand. De ce sa ne mai batem capul cu toate prostiile cand in esenta suntem beyond all this shit.. o ardem zen si gata.. nu mai ramane decat sa avem bagajele facute de revelion. Fie ca ne vor prelua extraterestrii fie ca vom intra intr-o pana generala de curent, trebuie doar sa fim pregatiti si luminosi. Nu avem de ce sa facem economii pentru ca banii nu vor mai folosi la nimic, nu stiu de ce ne mai agitam atat, masinile sunt de prisos pentru ca vor deveni inutilizabile iar de prieteni nu mai avem nevoie pentru ca alesii vor exista subliminal la unison. Un singur element imi pare cunoscut in toata nebunia asta.. principiul daca nu esti cu noi esti impotriva noastra. Zen, zen dar cand e vorba de marea trecere nu e bine sa stai de-a curmezisul. De-a lungul istoriei expresia de care am amintit si-a facut simtita prezenta ciclic. Agresivitatea cu care alesii de toate felurile reactioneaza atunci cand te tii departe de convertire este extraordinara. Sunt incapabili sa accepte opinii, pareri.. detin adevarul absolut.. suna cunoscut? Nu esti de acord? Poate daca scoatem o unghiuta? Sau poate ne-ar prii un dus? Sau avem chef de un foc de tabara cu noi in centrul atentiei? E adevarat ca traim vremuri in care violenta nu prea mai are loc intr-o forma dictatoriala insa uite ca s-au gasit unii care sa gaseasca solutii mai bune.. vorba bancului: daca nu mananci bataturica nu primesti ochisor.. nu te cureti cum zicem noi o sa arzi intr-un iad palpabil si radioactiv in timp ce noi fiintele supreme vom pluti dezinvolti pe nori pufosi. Cat de varza sa fii sa crezi ca daca de maine civilizatia va lua sfarsit in forma ei actuala, cu internet, masini, roboti, comunicatii si tot ce acuza noua religie, vom descoperi o noua forma de confort. Abia astept sa le vad pe minunatele fiice ale apocalipsei facand baita la rau, curatind la unghiute cu nisip. Unde mai pui ca se va alege prafu' si de posetute si de caciulite si de pantofiori.. ca de clubbing nici nu mai vorbesc. Ne e atat de frica de moarte incat am gasit solutia la acea apocalipsa violenta de care eu unul nu cred ca vom scapa daca o sa o tinem tot asa cu evolutia: 2012 va fi pasnic.. nu moare nimeni.. o sa fim brusc mai intelepti.. Nu zic nu.. voi?

Priceperea la romani..

Am fost amuzat intotdeauna de oferta de solutii de pe piata.. solutii la orice. Romanul este o specie tare priceputa in cam toate domeniile de activitate, ca sa folosesc o expresie autohtona. Inainte de '89 majoritatea persoanelor trecute de majorat si chiar mai departe, stiau cu certitudine ce ar putea face cu un pistol.. ar fi schimbat istoria desigur. Stiau si cum se pot apropia de Ceausescu.. aveau solutia. In plus fiecare din cei in cauza aveau si capacitatile necesare reabilitarii tarii. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi auzit macar o data: Pai daca as fi eu la putere.. Am depasit momentul 1989 si de atunci nici un guvernant nu a fost capabil sa isi duca mandatul asa cum ar fi dorit tara. Oamenii se strang la Universitate, in pietele centrale ale marilor orase, in fata blocului, in Cismigiu la o tabla, oriunde.. se fac comozi si se apuca de pus tara la cale. Imi aduc aminte de o experienta avuta in Franta acum aproape 20 de ani.. cautam de lucru si o prietena de familie m-a intrebat ce stiu sa fac, poate ma ajuta ea sa imi gasesc un job. Ca orice roman respectabil si in putere am raspuns prompt: orice.. eram chiar mandru ca pot face fata la orice provocare. Raspunsul prietenei noastre mi-a marcat viata: orice, nu gasesti de lucru.. cand o sa stii sa faci ceva concret suna-ma.. atunci o sa gasim ceva. A fost momentul in care am decis sa imi iau meseria, oricare va fi aceea, foarte in serios. Indiferent ce urma sa fac, fie ca voi puine faianta sau ca voi zugravi biserici trebuia sa ma dedic 100%. Nu stiu daca cei care au beneficiat in timp de serviciile mele au fost multumiti in intregime dar pot spune ca in Romania e foarte greu sa fii profesionist. De cele mai multe ori, daca iti faci treaba cum trebuie, daca impui niste reguli stricte in tot ce faci, devii negrul redactiei. Ori cauti nod in papura, ori nu vrei sa castigi bani.. in general esti evitat.. Hai frate!.. mai lasa si tu de la tine. Azi vorbeam cu fosta mea proprietara; si ea si sotul ei sunt chimisti si traiesc din asta decent. Si-au dezvoltat o mica afacere de familie, o linie mica de productie a substantelor de larg consum in industria chimica. Imi povesteau amuzati despre unul din clientii lor, un ins cu un magazin de desfacere a produselor chimice. Ai putea sa crezi ca o persoana care se ocupa cu comertul, de orice, ar trebui sa stie cu ce se mananca afacerea proprie.. tzeapa. Omul suna de fiecare data cand are nevoie de marfa si face comanda fara sa aibe nici cea mai vaga idee despre ce cumpara.. cere configuratii care nu exista pentru ca la randul lui isi primeste comenzile pe fax.. daca nu mai are clientu' toner cine stie ce primeste pe reteta. Ma lovesc de lipsa de profesionalism si la cumparaturi. In occident orice vanzator, fie el proprietar de aprozar sau de farmacie, iti poate descrie cu amanunte fiecare produs comercializat sau diferentele dintre sortimente. Intru zilele trecute in magazinul Puma in cautare de ghete de condus. Puma a facut istorie in domeniu devenind celebri pentru talpile din compozit de azbest. pe fiecare gheata era cusuta o eticheta care iti certifica calitatile ignifuge ale pantofului. Pentru multi poate parea un moft, insa in cazul unui accident care implica un incendiu cat de mic, e tare bine sa iti poti folosi picioarele.. in plus e posibil ca talpa de azbest sa incetineasca inaintarea focului. Am luat din raft o gheata proiectata pentru pilotii de la Ferrari si am cautat eticheta.. Atentie aceasta pereche de pantofi nu este tratata ignifug. Contrariat, chem responsabilul de raion si il intreb daca se mai fabrica incaltari cu talpa de azbest.. Se uita la mine lung.. un baiat tanar care era convins ca vanzarea de pantofi nu implica mare lucru. Aduci omului pantofii si daca e multumit ii iei banii si ii urezi o zi buna. De ce sa trebuiasca sa stii povestea brand-ului, de ce sa fii la curent cu dezvoltarea produselor? Nimeni din magazin nu a fost capabil sa imi dea informatia de care aveam nevoie.. Ma uit la reclame si vad numai gunoaie, intru in magazine si ma enervez, deschid televizorul si ma minunez. In tot acest timp profesionistii reali ai tarii, jurnalisti, medici, comercianti, publicitari etc., sunt fie someri fie pritocesc sume mediocre ca sa poata ajunge intregi de la un salariu la altul. Am intrebat o buna prietena, actrita, cum reuseste sa se detaseze de mediocritate in meseria ei.. mi-a raspuns sec: ce tine de mine fac cum se cuvine, in rest.. nu ma vad cu colegii de breasla.. mai de loc. Incet incet, ne izolam de tot ce inseamna evolutie.. meseriile se pierd, valorile se altereaza, lumea nu mai intreaba.. nimic. Cei putini care mai au respect de breasla si de tot ce reprezinta o profesie, isi vad de treaba in speranta ca la un moment dat vor avea pe cine sa invete ce stiu. Ce sa zic.. altfel, sunt bine.. am facut o scoala mica de ceramica pe care incerc sa o tin cat mai mult pe picioare indiferent de profit, am primit de ziua mea un pitbull, copilu' da rezultate bune la scoala, eu ma curat de toate deraierile din trecut pastrand experiente.. mergem inainte. Drum bun cui se baga. Daca ne tinem asa priceputi, poate pana la urma o iesi ceva.

20 de ani mai tarziu.. Stii cine sunt?

Crama Domneasca.. locanta cu iz de nunta si atmosfera pe alocuri socialista, a adapostit in seara de 31 iulie intalnirea de 20 de ani. M-a amuzat ideea unei intoarceri in timp desenata nu doar de chipurile familiare ale fostilor mei colegi ci si de revederea in genul de crasma in care ne ostoiam setea in anii de liceu.. si era sete nu gluma. Am intrat timid si curios in salon.. printre strigatele celor cu care de-a lungul anilor m-am mai intalnit auzeam susoteli candide. Asta e Mihai?.. mama ce s-a schimbat.. Oaauu.. Uite-o si pe Simona.. Dupa primele pahare am reusit cu totii sa ne acomodam cu noul look al fiecaruia si aproape instantaneu ne-am teleportat in curtea scolii, in gradina de la Cina, in beciul de la Simplon, la 2 Mai in fata corturilor, in ultima banca.. Genial. Am recladit bisericutele de alta data, am barfit caraghios evolutiile fizice si ne-am dat coate la vederea celor care au creat in noi pasiuni intense. Intr-o forma sau alta am ne-am redescoperit afinitatile si indeletnicirile.. Georgiana aduna numere de telefon, Irina emana aceiasi caldura prieteneasca, Andreea Athanasiu striga prin locanta de sarea camasa pe ea. Ingrid timida si retrasa, Ana-Maria tot frumoasa si Milica tot mucalit, Boby tot spiridus, Stoicescu tot cu capu' si tot pus pe shotii si eu tot gata sa particip. Diana Deaconescu tot cu bataie de falca si Carmen tot nebuna. Am fost impresionat de tinuta neschimbata a Andei si am ras cu lacrimi la remarcile lui Codrut, am ciocnit ca pe vremuri cu Bondarul si am depanat povesti cu Olariu, Irina Suteu avea aceeiasi prezenta placuta si Pistru' a ramas acelasi gentilom. M-am acomodat cu greu cu imaginea de parinti pe care majoritatea si-au asumat-o.. e ciudat sa vezi transformarea pe care o produc copii, chiar  pe cei mai nonconformisti. Poate ca de vina e si timpul trecut de la ultima intalnire.. te-am lasat la spritz sub masa si acu' esti tata de familie sau femeie serioasa la casa ei. Au si lipsit multi.. asta a fost mai trist.. asta si momentul in care ne-am dat seama cat de maimute am fost sa nu ne cautam atata amar de vreme.. de ce a trebuit sa treaca 20 de ani ca sa ne imbatam din nou? Poate ca daca tineam mai aproape ca sa citez un jurnalist cunoscut, nu am fi ajuns in situatia de a face fata testului Stii cine sunt? si poate ne-am fi bucurat mai mult unii de altii. Eu unul am asteptat cu mare emotie revederea asta.. Poate tocmai pentru a relua legaturi pierdute de-aiurea, chit ca acu e mai curand sa ne vedem cu copii prin parc sau la sedintele cu parintii decat in carciuma la baut. Parcurgem o noua etapa; in liceu planificam traznaile proprii acu' trecem la cele ale copiilor nostri.. e si asta o treaba. Una peste alta fost o seara perfecta.. sper doar sa nu ne pierdem din nou.. 

Les clochards sont des dieux..

Am vazut un film..  Le Concert.. Radu Mihaileanu a reusit sa atinga divinitatea. Un film superb care mi-a adus aminte de ce atatea reveniri.. de ce am pasit incapatanat de atatea ori Romania. Am regasit pofta pe care de mult, o simteam cand ma urcam pe schela si atingeam cu pensula chipul vreunui sfant. Au trecut de atunci prea multi ani si aproape uitasem ce inseamna sa fi parte din partitura creatiei. Am plans ca un copil timp de doua ore, incercand sa imi opresc sughiturile pentru a nu pierde nici o secunda din constructia reusita a lui Mihaileanu. Am inteles cred, care e motivul fie el si subconstient, pentru care am revenit de atatea ori in tara.. am fost crescut de mic de parinti cu simt exagerat al patriotismului.. Am fost permanent in preajma unei orchestre de valori incapatanate in demersul lor; oameni care inca mai cred ca pot face ceva pentru Romania indiferent de inaltimea zidurilor construite de mediocritate. Desi sunt constient de ironia care pluteste peste concertul lui Radu Mihaileanu, un regizor "francez de origine romana", nu pot sa nu fiu mandru de reusita de netagaduit a unui roman, indiferent de locul in care a ales sa isi traiasca viata. E pacat sa spui Deci se poate.. cand in capul frazei esti nevoit sa rostesti un.. pacat ca nu-i de-aici. Cu toate astea, faptul ca un roman reuseste sa construiasca o asemenea partitura cinematografica, ca evoca cu atata pasiune patosul creator calcat in picioare atata amar de vreme de o doctrina ucigasa si de niste oameni de mana a treia este demn de respectul suprem. Forta cu care Le Concert striga oroarea comunista in acelasi timp imbogatindu-ne spiritul este fascinanta. Cred ca generatia care va marca viitorul acestei tari ar trebui sa vada in Le Concert atat o lectie de istorie, un reminder discret al trecutului imediat, cat si un guide-line in ale vietii. Cred cu incapatanare ca spiritul creativ nu trebuie sa fie daramat de nimic. Cred ca ar trebui sa ne adunam de prin cotloanele in care ne-a aruncat in diverse forme trecutul si sa incercam indiferent de distanta care ne desparte de concretul romanesc sa facem ceva. Am descoperit in timp ca emigrantii sunt de doua feluri.. fugarii, cei mai des intalniti, aceia care incearca sa scape de responsabilitatile pe care viata in romania le cere si care de cele mai multe ori au discursuri prefabricate intotdeauna in buzunar si cei care au inteles la un moment dat, asa cum au inteles intr-un moment dificil Sasha si Andrei atunci cand au hotarat ca exilul e mai bun pentru Anne-Marie, care aleg sa isi reprezinte tara, sa o respecte intr-un context pe care un regim care sustine mediocritatea face acest lucru imposibil. Din pacate majoritate romanilor de peste hotare sunt niste fugiti de-acasa de trei lei care cred ca se pot ascunde la infinit sub platosa unor texte patriotice.. Vreau sa imi cresc copilul intr-o tara civilizata isi pierde consistenta atunci cand este rostita de un neimplinit las si frustrat fugit din tara cu banii de iaurt. Lumea va sti ca sunt roman dispare odata cu permisul de sedere.. teama meschina de foame ne face sa uitam de unde venim. Asemeni Sfantului Petru ne refuzam identitatea la primul Ah.. roman.. Nebunia pe care Mihaileanu o scoate la iveala in filmul sau, dispare odata cu aparitia unei noi generatii de telefoane mobile.. Ne pierdem spiritul cu usurinta cu care ne apucam de fumat.. si din aceleasi considerente de cele mai multe ori. Cinic, agresiv, lipsit de umanitate, carcotas, scandalagiu.. Asa am trecut de cele mai multe ori in ochii cititorilor mei, sau ai celor care mi-au urmarit parcursul de-a lungul anilor,  a celor care mi-au ascultat emisiunile sau mi-au urmarit agresivitatea discursului atunci cand vine vorba de umplutura meschina cu care Dumnezeu a fericit Romania. E greu de crezut ca toate astea vin dintr-o tristete organica. Vazul.. ochii.. Simt si organ cu care fie familia fie anturajul fie scoala m-au imbuibat de mic. Am crescut in limbi straine ca sa pot sustine ce urma sa descopar, am invatat sa vad si sa vorbesc despre asta tocmai ca sa pot la un moment dat, sa pot da inapoi ce am primit si ca orice roman crescut inainte de '89 am cautat solutiile departe de casa. Mai stau un pic sa asimilez concertul. Ma pregatesc sa imi reintalnesc elevii de la Muzeul Satului, mai beau si un pahar de vin si mai desenez si o troita pentru o prietena.. In general voi incerca, din nou, sa ma incapatanez.. Multumesc Radu Mihaileanu.