Ce-am avut si ce credeam c-am pierdut..

De-a lungul anilor am avut tot felul de lucruri care de care mai nasoale si mai imputite.. ma refer la noi romanii desigur. Pe alea bune nu le iau in discutie ca se creaza precedent. O sa ma refer in postarea de azi la cateva din lucrurile pe care le-am avut inainte de '89 dar nu mai departe de venirea lui Dej la putere. Am avut frig, am avut frustrari, am avut frica zilei de maine, am avut o droaie de lucrui. Am avut prieteni care ne turnau si parinti care ne invatau cum sa tacem mai bine, dar cel mai mai mult ne-am bucurat de microfoane.. de astea am avut chiar multe. Unul din lucrurile cele mai grave la care ne-a supus regimul Comunist a fost privarea de libertate.. dreptul la libera alegere, la libera exprimare etc. Nu listez tot considerand ca cititorii mei stiu despre ce vorbesc. Aveam in clasa la Tonitza un coleg care era fiul unei doamne maior de securitate in cadrul serviciului de comunicatii. Era un super-baiat asa ca am devenit in timp buni prieteni. Atat de buni incat ajunsese sa ma avertizeze de fiecare data cand familia mea  era subiectul unor investigatii sau cand eu eram urmarit in vreo forma sau alta. Fii atent ca azi vine cutare.. ai grija ce vorbesti ca omu e de-a lu' mama sau saptamana viitoare o sa ai o echipa la stalpul de telefon de la tatal tau. Fiecare cetatean era urmarit indiferent ca era sau nu o persoana importanta.. vorba bancului da-i omului omoru' din principiu, daca nu sti tu de ce, stie el sigur. Urmarim pe toata lumea ca nu stim niciodata de unde sare iepurele. Microfoanele veneau odata cu buletinul de identitate si cu dreptul de a inchiria barca in Herastrau. Tovarasii ne asigurau pe de-o parte ca ne sunt alaturi in lupta de clasa si pe de alta ne cautau si in cur pentru fiecare vorba cu talc. Vietile nu ne apartineau.. eram cu totii, proprietatea unui sistem extrem de bine pus la punct care ne contoriza 24 din 24.. intalnirile, discutiile cu prietenii, iubirile etc. In 1989 am iesit in strada ca sa oprim toate astea. Recunosc ca daca stiam ca era sa dau coltul si ca ulterior urma sa imi sparga fata minerii ca sa poata Pepe sa cante la OTV la picioarele Oanei Zavoranu, ca sa ma ia la misto Basescu sau ca sa o vad pe Monica cum o ia in gura la Reality Show, m-as fi gandit de doua ori inainte sa ma namolesc la televiziune sau in Piata Universitatii dar asta e o alta discutie. Am trecut deci intr-o alta etapa a vietii noastre.. democratia. Acum suntem complet liberi.. Putem sa zicem si sa facem ce vrem. Cel putin in teorie. Daca inainte eram ascultati la fiecare colt de strada, acum nu ne mai asculta nimeni. Cu toate astea, panica traita atata amar de vreme se pare ca nu ne-a parasit carcasele. Lipsa fricii viscerale a adus la putere conspiratia. Ne aflam la mai bine de 20 de ani de la caderea cortinei de fier si iata ca ne trezim din nou vorbind de microfoane. Acum avem comunicatii de inalta tehnologie asa ca desigur, ar fi pacat sa nu le folosim la putere maxima. Aud din ce in ce mai des oameni vorbind despre microfoane in contextul in care respectivii, in lipsa unei confirmari sociale, isi confectioneaza imagini dizidente. Cred ca mi-au pus microfoane in casa.. sunt urmarit. De ce? Nu mai conteaza.. atat timp cat sunt bagat in seama inseamna ca demersul meu a finalizat. Daca inainte de '89 fiecare cetatean era o potentiala amenintare, ca doar daca se strangeau mai mult de 10 insi cu pareri personale era deja lovitura de stat, acum cetateanul nu mai inseamna nimic. Cu toate astea nevoia de atentie e prea mare ca sa o ducem de unii singuri (sic). Mai e o problema.. sistemul corporatist care nu e departe de cel creat de politia politica. Cei tineri vor sa avanseze si cei batrani sa supravietuiasca.. ambele demersuri au nevoie de o baza solida de informatii care sa poata fi folosita impotriva adversarilor.. deci microfoane.  Am fost prea multi ani atenti la conversatiile altora ca sa ne dezvatam asa, dintr-o data. Uite asa, au reaparut in democratia noastra minunata, barfa, mancatoria de cur, calomnia, dezinformarea si toate celelalte metode securistice care ne-au dus la finalul din '89. Amenintarile sunt diferite dar prezente in cotidian mai ceva ca Mircea Badea.. Cum nu mai avem Canal sau Casa Poporului sau beciurile securitatii, poti fi amenintat oficial doar cu disponibilizarea. Intr-o situatie de criza ca cea pe care o parcurgem e suficient sa ti se spuna ca daca nu stai capra ramai pe drumuri. In filme apare de multe ori o situatie la moda in Romania.. Stai tu de buna voie sau iti punem noi in carca un cacat suficient de mare incat Dunarea sa iti fie suficienta pentru igienizare. In societatea romaneasca se mai intampla si mult timp liber. Nu am ce face azi si nici nu am de cine sa ma iau asa ca inventez ceva.. ca sa stea in picioare tre sa aibe doar un sambure de adevar. E suficient sa stai la masa cu o personalitate politica in public ca sa ajungi sa fi asociat cu platforma program. Ca pe vremuri, se incurajeaza fie lipsa socializarii, fie abundenta ei. Daca vrei sa ajungi undeva trebuie sa te strecori, devenind automat susceptibil, daca vrei doar sa traiesti linistit, stai in banca ta ca sa nu ajungi subiect de discutii in biroul cine stie carui paduche. Daca ai ghinionul sa fi fost la un moment dat persoana publica, indiferent de factura, esti mancat. Am petrecut mai bine de 18 ani in industria de publicitate romaneasca. am trecut de la emotiile adolescentine provocate de autocolantele colorate nemaivazut la cele produse de implementarea unei campanii la nivel national. Multi dintre cei care acum sunt figuri de marca ale publicitatii romanesti erau la vremea inceputurilor inca in bancile scolii. Ma bucur ca am trait vremuri in care departamentul de creatie era locul in care te implineai alaturi de prieteni, locul in care abia asteptai sa ajungi si unde te simteai in siguranta. Agentia de azi este din pacate o institutie care te pune jos. Competitia creativa a devenit una vestimentara, prietenii au devenit concurenti si implicit dusmani si relaxarea a fost data ieftin pe stres. Am adus in discutie lumea publicitatii tocmai pentru ca principiile de confidentialitate uzitate sunt extrem de aproape de cele ale securitatii. Fara sa ne dam seama odata cu angajarea intr-o agentie ne pierdem drepturile elementare. Avem client JTI? nu mai fumeaza nimeni BAT, lucram cu rosu? nu mai purtam camasa portocalie, cumperi un mac de la Dora? nu mai mergi la NouMax. E relativ amuzant.. Ar trebui fie sa ne angajam intr-un loc pana la pensie, fie sa ne schimbam prietenii, garderoba si obiceiurile in functie de angajator. E, cum ar fi sa trebuiasca sa ma duc la Fozzy si sa ii spun ca trebuie sa rupem prietenia care ne leaga de 15 ani pentru ca m-am angajat Grigoriu.. zic si io'. Sau ce-ar fi sa ma duc la tata si sa ii zic ca nu mai pot veni la masa duminica pentru ca angajatorul meu are alte pareri decat ale lui? Cum se face ca intr-o forma sau alta ne intoarcem incet la apucaturile de dinainte? Cum sa vii tu oricine ai fi si sa imi ceri sa imi schimb modul de viata, valorile si prietenii doar pentru ca tu esti cu limba infipta adanc in curul cuiva care iti ofera confortul pe care ti l-au promis ursitoarele. Nu vreau sa cred ca in 2010 este posibil sa fiu amenintat ca acu 20 de ani si nici nu vreau sa cred ca mai exista oameni care se aseaza cuminti la picioarele stapanului de frica somajului.. Cat despre microfoane.. inteleg securizarea unei institutii daca vorbim de Ministerul Apararii Nationale, Parlament sau SRI. Cei care pun totusi microfoane prin curtile angajatilor fara sa fie obiective strategice, isi acorda prea multa importanta.. atat.