Dor..

Cuvantul dor este prezent in doar doua limbi din lume.. romana si portugheza. E adevarat ca echivalenti pentru imi e dor de tine exista si in engleza, I miss you si in franceza, tu me manque sau j'envie de toi, insa si intr-una si in cealalta sensul este departe de cel romanesc si respectiv portughez. Dorul la cele doua popoare este ceva organic, o lipsa care doare, care te face vorba romanului din om neom, un sentiment care face cu adevarat diferenta intre specii. Dorul te modifica pana la grimasa transformandu-te intr-o bucata de carne contorsionata, dorul te poate abate de la drumul initial indiferent ca vorbim de emigrare sau de vacanta. E fascinant cum putem fi nefericiti intr-un moment care ar trebui sa fie placut atunci cand ne lipseste respiratia cuiva, mirosul cuiva, toanele etc. Dorul ne altereaza perceptiile cotidiene. Uratenia poate deveni divina, prostia poate fi o meteahna trecatoare, defectele in general ne apar in lipsa ca fiind de fapt accesoriile care la inceput ne-au atras. Dorul te face sa reflectezi atunci cand esti departe si te poate modifica structural atunci cand este rezultatul unei pierderi definitive.. puncteaza cu exactitate momentul in care cu totii constientizam singuratatea si incapacitatea de a repara atunci cand desigur e prea tarziu. Multi ani in urma, atunci cand am suferit din amor pentru prima data, tata mi-a zis ca durerea mea e de bun augur. Ea certifica pe de-o parte existenta sufletului, care in cazul meu era pe atunci o incertitudine, si dramul de bunatate necesar unei existente umane pe de alta. L-am urat ingrozitor declarand ca daca asa arata un om eu unul prefer sa fiu scos in lesa la ore fixe si cu botnita. Eram convins ca existenta mea trebuia certificata de cerebral si nu de amocul sufletesc. In plus durerea era de nesuportat. Eram cumva o surpriza.. formatia mea artistica era contrazisa de matematica demersurilor mele. Cu toate astea cred ca am reusit in adolescenta sa construiesc o structura care le imbina armonios si desi pentru multi asta trece ca unul din defectele mele majore sunt bucuros de rezultat. Astazi am trait bucuria dorului autentic in mai bine de doua ore de concert Mariza. Cantareata de fado m-a facut sa retraiesc o viata in cateva zeci de minute. Am copilarit, am iubit, am parcurs vacante cu prieteni, am emigrat si am revenit. Am trecut mana prin parul doamnelor mele, mi-am umplut genunchii de nisipul ud al vamii de acum 20 de ani, am golit nesatul sticla dupa sticla, am pictat ziduri albe monastiresti si am trecut soarele prin sticla colorata a vitraliilor mele, mi-am tinut din nou copilul in brate pentru prima oara si am simtit cum mirosul lui se contopeste cu al meu. Am refacut planurile din ultima vreme si am reconstruit speranta propusa de moment. Pe scurt m-am bucurat de dorul de tot.. totul personal, asa gaunos cum poate fi el vazut din afara ochilor mei. Pofta cu care Mariza isi canta sufletul si pamantul natal si traditiile a fost seducatoareiar iar bucuria cu care ne-a imbogatit sufletele, de-a dreptul divina. Am condus pana acasa fara sa vad bataile galeriilor de la Steaua si Rapid, fara sa aud injuraturile si claxoanele soferului de Bucuresti, fara sa ma gandesc la maine dimineata obositoare care ma asteapta. Stiu ca la un moment dat ma voi trezi din visare si din tot dorul va ramane doar partea care ma schimonoseste dar pana atunci vreau doar sa simt inca putin ca sunt om. Noapte buna.. a mea.