pleshoo.blogspot.ro Web analytics

luni, 19 aprilie 2010

Furnizorul roman..

Fie ca ai un proiect de predat sau ca e vorba de o lucrare cu termen clar, trebuie sa iei intotdeauna in considerare cand stabilesti etapele, furnizorul roman. Celebra expresie Clientul nostru, Stapanul nostru, isi pierde consistenta cand furnizorul intra in scena. Intai trebuie sa il gasesti pe cel despre care crezi ca e cel mai bun.. pe cel care iti inspira cel mai mult incredere. Chiar daca de cele mai multe ori gresim in alegerea noastra, odata contractat, furnizorul isi incepe treaba. Intai de toate acesta isi ofera gratuit parerea despre complexitatea proiectului tau: Mda.. e greu de facut.. nu cred ca vom reusi in timp util. Exista si varianta in care iti spune din start ca nu se poate, doar ca sa te sune mai tarziu cu o razgandeala.. Ne-am gandit si credem ca ar fi posibil cu o modificare usoara a costului initial de productie. Adica daca sari cu ceva in plus, cost explicat de urgenta sau complexitatea atipica a lucrarii, se poate face. Buun. Acum ca ne-am inteles, incepe calvarul.. De cele mai multe ori fisierele tale nu sunt bune, pe urma se strica serverul si nu mai primeste mail-urile de la tine, se intampla sa mai vina si cu o varianta diferita pentru ca ce vrei tu, nu e neaparat ok. Se apropie termenul de predare si lucrarea ta nu este inca gata.. Abia atunci incepe cu adevarat cosmarul. Suni din ce in ce mai aprins si intrebi ce se intampla. Aici avem variante: E gata in cinci minute, reveniti. S-a stricat masina si/sau colegul nostru, cel insarcinat cu finalizarea lucrarii s-a imbolnavit subit. Am trimis totul cu soferul nostru care in prezent este blocat in trafic intr-o zona industriala a Bucurestiului. Ei bine fix atunci cand ti-ai pierdut orice speranta, furnizorul isi inchide telefonul.. Pastile sa ai ca treci peste orice.. Te invarti prin camera, faci atacuri de panica, te gandesti la solutii conexe, iti mai iei tensiunea din timp in timp ca sa nu te trezesti ca dai pe-afara. Cateva ore bune dupa termenul limita, atunci cand te pregatesti sa iti suni clientul pentru al anunta ca a gresit alegand solutia ta, suna la usa. Este patronul.. furnizorul sef care iti aduce personal lucrarea. Nu lasam materialele importante pe mana oricui.. si apoi.. dumneavoastra sunteti client VIP. TA-DAAA!! Mai exista variante.. Acum doua saptamani am cerut niste preturi unor firme de productie publicitara. Aveam nevoie de un decupaj in polistiren extrudat pentru o macheta. Am specificat tuturor furnizorilor contactati starea de urgenta in care se afla lucrarea noastra. Am terminat cu bine, in masura in care termenul bine include tensiunile de traseu si am inceput deja sa lucrez la altceva. Ieri imi suna telefonul.. Buna ziua, suntem de la firma Indigo Neon si avem niste preturi pentru dumneavoastra.. pe ce mail sa le trimitem? Sunt perplex.. tocmai primeam preturi pentru o lucrare inchisa cu o saptamana in urma. I-am spus interlocutorului meu ca nu mai e cazul si ca lucrarea in cauza a fost executata de ceva vreme. A zambit in telefon, si-a cerut scuze de deranj si a inchis. Sunt inca mirat. Traim vremuri grele zice presa, somajul creste infgrijorator zic analistii politici, murim de foame zice toata Romania.. Pai cum cacat sa castigam o paine daca ne e lene sa prestam in propria noastra afacere? Cum frate sa te plangi de bani, da sa nu fii dispus sa faci ceva? Sa iau alt exemplu.. In aceeiasi perioada am sunat la o firma pe care o stiam de mult.. erau niste copii care isi trageau zilele de foame si care desi seriosi si muncitori, aveau cele mai bune preturi in piata de productie publicitara. Cu toate astea alergau dupa lucru degeaba cat e ziua de lunga. Aveau o pravalie undeva prin Fundeni si nu mai vorbisem cu ei de aproape 4 ani. I-am sunat.. Am aflat ca intre timp dadusera un tun si se mutasera intr-un sediu mare si frumos. Cu toate astea de lucru tot cam de loc. M-am gandit ca o sa se bucure de treaba si ca o sa imi dea un pret bun. Ei bine daca iei cel mai mare pret pe care il poti obtine in piata, il inmultesti cu 4 si iti da oferta care a ajuns la mine de la amicii in discutie. Cum eu aveam gura plina de organe, colegul meu a pus mana pe telefon si a sunat.. De ce costa atat de mult..? Eram extrem de curiosi de ce o bucata de polistiren taiata pret de 20 de minute de o masina care nu consuma mai nimic, costa asa mult. In plus aveam deja toate celelate oferte pe masa si diferenta era evidenta. Nimeni din firma respectiva nu a reusit sa defineasca costurile de productie.. pai materialul e scump si nic nu avem pe stoc si trebuie sa mergem sa cumparam si e mult timp de alocat.. Ii raspundem deja crispat: Adica pentru ca voi nu stiti care va e treaba noi trebuie sa platim? Am intrebat cat costa cm liniar de taietura.. nu stiu. Cat costa metrul cub de material.. pai e scump. Ce consum electric implica comanda noastra.. NU E TREABA MEA SA STIU TOATE ASTEA.. ASTA E PRETUL DACA NU VA CONVINE NU MAI SUNATI!! si a inchis telefonul. Cred cu tarie, dupa aproape 20 de ani de publicitate, ca nu vom reusi niciodata sa intelegem si apoi sa punem in practica, metodele de lucru occidentale. Sa intelegem ca pentru fiecare factura emisa trebuie sa dai un rational.. ca fiecare banutz trebuie sa insemne ceva. Nu.. nu vrem asa. La urma urmei prost e cine da, nu cine cere.. 

vineri, 16 aprilie 2010

Wag the dog..

Ani in urma am vazut un film cu Robert De Niro si Dustin Hoffman care avea ca tema musamalizarea unei situatii delicate la Casa Alba. Presedintele avusese o aventura in Biroul Oval care scapase de sub control drept pentru care un specialist in curatenie impreuna cu un producator de la Hollywood inventeaza un razboi care sa atraga atentia mass-mediei. Razboiul este pozitionat in Albania si realizat integral in studio-urile Hollywoodiene. Cativa ani mai tarziu, Bill Clinton o baga sub masa pe Monica Lewinsky.. concomitent in Iugoslavia incepe razboiul pe bune. Americanii au obiceiul sa salveze cate o natiune cand se asteapta mai putin. Am mai vazut si un film despre primul atentat, nereusit, de la World Trade Center. Spre final, arabul cel rau face un anunt sumbru: Data viitoare le punem jos pe amandoua.. Cativa ani mai tarziu cele doua turnuri se naruie sub privirile ingrozite ale unei lumi intregi. Tin minte foarte bine ziua aceea pentru ca fiul meu urma sa se nasca. Panica sa instalat rapid in sufletul meu in momentul in care am constientizat in ce lume va evolua. Cu totii am crezut ca se pregateste un al treilea razboi mondial. Au trecut de atunci aproape 10 ani si Slava Cerului suntem inca bine. E advevarat ca intre timp au mai fost salvate cu japca niste natiuni, ca rusii au incercat apa cu degetul si au taiat gazele ca sa ne arate ca sunt la zi cu pastilele de putut si ca ne-am aranjat si cu o criza financara dar in general suntem bine. De fapt eram bine pana cand a mai cazut un avion.. de data asta insa in avion nu se aflau cativa nefericiti in vacanta ci un guvern intreg in functie in frunte cu presedintele, plus trei potentiali viitori alesi. Fix inainte de alegerile poloneze si cateva ore inainte de comemorarea masacrului de al Katyn, acolo unde au fost ucisi peste 22.000 de ofiteri polonezi in urma cu 70 de ani de catre politia stalinista NKVD (vezi foto).  Iata cateva nume prezente in avionul prabusit in apropiere de Smolensk: Lech Kaczynski presedintele Poloniei, Maria Kaczynska sotia presedintelui Lech Kaczynski,  Ryszard Kaczorowski ultimul presedinte al Poloniei in exil in perioada 1989-1990, Jerzy Szmajdzinski vice-presedintele Camerei inferioare a Parlamentului polonez si candidat la alegerile prezidentiale din 2010, Wladyslaw Stasiak directorul biroului de presa al Presedintiei, Aleksander Szczyglo presedintele Biroului Naţional de Securitate, Pawel Wypych secretar de stat al Cancelariei prezidentiale, Mariusz Handzlik subsecretar al administratiei prezidenţiale, Andrzej Kremer ministru adjunct al Afacerilor Externe, Franciszek Gagor seful Statului Major al armatei poloneze, Andrzej Przewoznik vicepresedinte si secretarul Comisiei pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katin in perioada 1994-1998, Grzeogrz Dolniak, Przemyslaw Gosiewski si Zbigniew Wassermann membri al Camerei inferioare a Parlamentului, Janusz Kochanowski avocatul polonez al poporului, Slawomir Skrzypek guvernatorul Bancii Centrale a Poloniei, Janusz Kurtyka preşedintele Institutului Polonez pentru Memoria Nationala si Tadeusz Ploski preot Romano-Catolic. Fara sa vreau cad si eu in plasa comentatorului de cartier si ma gandesc ca un motiv mai bun de razboi nu gasea nici Spielberg. De cateva zile stau si proiectez variante.. Sar polonezii, sare NATO, sare pe coada in general.. asta este, in ultima instanta prabusirea unui avion plin de oficiali pe teritoriul sovietic intr-un asemenea context. Grija mea insa nu este neaparat o potentiala declaratie de razboi.. grija mea e ca in mileniul trei, in anul 2010, la atata vreme de la caderea cortinei de fier si dupa ce inca mai dam cu mopul printre mormintele sapate de comunisti este posibil sa mai vedem la televizor tortionari cu functii publice care constata si comenteaza gravitatea evenimentelor. Rasfoiesc presa si vad numai conspiratii.. toata lumea politica, toata presa, scurma dupa nod in papura de parca nu e suficient ca suntem deja vai de mama noastra. Cred cu tarie ca prabusirea unui avion plin de asa pasageri in contextul dat, este cusuta cu ata alba insa cred in acelasi timp ca sanctiunile trebuie sa apartina oamenilor si nu unor generali cu chef de joaca. Exista alegeri! Acolo trebuie sanctionat si nu pe campul de lupta. S-ar putea sa imi iau palme pentru randurile astea.. astept. Pana atunci si pana cand Mel Gibson se va apuca sa faca o noua ancheta Hollywoodiana, pana atunci zic sa facem putina liniste, macar din respect pentru suferinta atroce a unui popor incercat. Dumnezeu sa ii ierte.. pe toti!

joi, 15 aprilie 2010

Lucru' tau.. variante..

Indiferent cate lucruri ajungem sa posedam in trecerea noastra prin viata, nu se poate sa nu ajungem la randul nostru lucru cuiva. Incepem cu deja celebrul Eu te-am facut eu te omor. Singurul fapt pentru care nu suntem vinovati direct, este nasterea. Nu suntem noi cei care alegem sa venim pe lume.. cand si cum vrem. Cu toate astea, cel putin o vreme, ni se reproseaza acest lucru. Exista chiar si injuraturi care te trimit inapoi de unde ai venit. Fie ca aparem accidental fie ca suntem fructul iubirii unui cuplu reusit, la un moment dat devenim motiv de fuga. O statistica mai veche spunea ca 74% din proaspetii tati vor sa fuga de acasa in primele sase luni. Totusi in momentul in care parintele constientizeaza situatia, tu ajungi sa devii pe loc lucrul lui. Indiferent ca ajungi papucul din gura cainelui sau implinirea unui cuplu, esti al lor. Dupa ce parcurgem adolescenta visand la majorat, intram in cea de-a doua parte a vietii.. aici se schimba putin lucrurile. Cu totii visam la varsta de 18 ani (21 in alte state), varsta pe care o percepem ca fiind eliberatoare.. Cucu.. daca nu te invarti de niste bani, tot la mama si tata ajungi sa prestezi. E adevarat ca de data asta nu mai esti copilul decat atunci cand exista riscul sa incerci independenta spirituala.. Cat timp locuiesti aici faci cum spunem noi. Dar pana la urma, etapa asta se sfarseste si iti gasesti pe cineva. Aici lucrurile difera de la caz la caz. Cu cat parcurgi mai multi parteneri, societatea a hotarat sa te catalogheze.. daca esti baietzel si parcurgi doamne esti ok in ochii comunitatii.. baiat. Daca pe de alta parte esti fetitza si nu te limitezi la maxim doua trei experiente, orasul se umple de afise cu ultima curva.. tu. E amuzant cum fetele se indragostesc de iarba rea doar pentru a-si putea incerca ulterior abilitatile de dresor. Iar alunec.. Apartii deci in primul rand parintilor, apoi scolii, apoi de la caz la caz, statului major. Cand crezi ca ai scapat si esti liber sa faci ce vrei, sa iti traiesti viata, se intampla ceva la cutia cu maimutze si iti sare CD-ul de zici ca e plin de praf. Te faci cuplu.. intri deci incet argat la alt boier. Fix cand ti-e lumea mai draga incepi sa dai raportul despre tot.. Unde crezi ca te duci?.. Ai nevoie de altceva?.. Vrei sa o arzi liber/a? Esti deja lucrul partenerului. Dai sa pleci si te trezesti singur dar liber.. my ass. In timpul liber apartii locului de munca ca altfel se alege praful de viitorul tau luminos si nu mai ai cu ce sa faci rost de un alt stapan. Am auzit de multe ori la barbati care au parte de viata de cuplu fara acte, cum ca nu finalizeaza pe motiv de prelungire a statutului de burlac alias om liber. Tzeapa.. e fun cat de cretini putem fi cateodata. Adica aduci bani acasa la femeie, iesirile sunt de cele mai multe ori insotite, mergi la masa in familie, esti penalizat pentru fiecare incercare de baietzeasca dar totusi esti liber.. hihi.. doar pentru ca nu ai acte... autism.  Vine apoi o varsta, aceea despre care parintii cred ca se numeste maturizare, cand te retragi la casa ta ca sa iti indeplinesti destinul. De cele mai multe ori esti convins ca dupa cautari indelungi ti-ai gasit sufletul pereche si vei avea parte doar de liniste si impliniri. Abia atunci ajungi cu adevarat lucrul cuiva. Responsabilitatile de familist, trebi' care ar trebui facute cu drag si in parteneriat, devin puncte pe ordinea de zi iar partenerul are de cele mai multe ori calitatea de a le transforma in obligatii contractuale.. doar ale tale. Despre suport moral sau mangaieri la drum de seara nici nu mai poate fi vorba. Indiferent ca esti baietzel sau fetitza, in cele mai diverse forme, ajungi definitiv unealta partenerului tau. Daca cumva incerci o echilibrare a termenilor se numeste lipsa de amor si dedicatie.. termen de altfel cunoscut oricui inca din copilarie. Mai trec niste ani, sau nu, si incepi sa te gandesti la propagarea realizarilor tale si dai nastere unui copil. Fara sa vrei intri in circuit si incerci sa iti scoti parleala de-o viata.. Esti in sfarsit in masura sa ai si tu lucrul tau. Spun asta pentru ca daca crezi ca efectele adunate in timp iti apartin, te inseli.. se numesc bunuri achizitionate pe perioada casniciei deci comune. Putinele chestii pe care le-ai achizitionat doar pentru tine ajung subiectul poftei partenerului si deci ale lui. Nimic nu poate schimba asta. De cele mai multe ori, chiar si dupa un eventual divort, fostul partener te considera lucrul lui. Suntem niste maimute penibile care refuzam vehement sa renuntam la lucrurile care ne-au apartinut la un moment dat.  Fostul partener se vede indreptatit sa iti urmareasca parcursul, urmand sa il comenteze pofticios sau nevrotic la bisericutze cu prietenii. Whatever.. Revin la copil. Odata cu trecerea timpului copilul isi face publice dorintele si nevoile si in cele mai multe situatii dorinta noastra de bine pentru urmasii nostri devine atu pentru tabara adversa. Sunt unii parinti care clacheaza pe parcurs.. asa apar copii de bani gata care cred ca li se cuvine tot. Sunt altii care aleg retragerea din departamentul familie si puncteaza din exterior. Copii cresc si pleaca la randul lor in cautarea utopicului iar noi ramanem cu ce avem.. de cele mai multe ori cu pensia. Pe intreg parcursul vietii, cautam material in cele mai adanci cotloane. Lucrul nostru este moto-ul caruia ne dedicam fara sa tinem cont de nimic. Calcam in picioare tot.. oameni, suflete, contexte doar ca sa fim posesori. Ne cumparam din timp pana si groapa.. avem grija ca finalul sa fie asigurat cumva. Suntem victimele unei politici de viata gresite pe care nu avem cum sa o schimbam.. nu e a noastra.. e plasmuita de mult in negura timpului de inaintasi. Ne vine insa sorocul si dam in primire.. nici atunci nu ne gasim linistea atat de mult asteptata.. libertatea la care am tanjit o viata. Acum apartinem pamantului.. cu tot ce implica asta.

miercuri, 14 aprilie 2010

Neiubirea..

Ne traim viata incercand sa multumim pe cate cineva.. asta ar fi una din activitatile care ne marcheaza traseul de-a lungul anilor fie multi fie pentru cei mai putin norocosi.. putin. Mai incercam si sa ne aratam iubirea.. intai ne iubim parintii, apoi partenerul de viata si in cele din urma copiii. Incercam sa ne afirmam la locul de munca sau in profesia pe care in varianta ideala, o alegem cu drag.. ne iubim deci si meseria. Suntem sortiti sa iubim pe etape dar cert pe cate cineva. Cu toate astea, nimeni nu invata sa se iubeasca pe sine. Imi aduc aminte de batranii pe care am avut ocazia sa ii intalnesc si inainte de '89 si dupa.. discursul pre-revolutionar ne dadea speranta.. Voi sa va bucurati mai copii, ca noi ne-am trait drumul.. pentru voi am facut tot.. noi nu mai contam. Dupa decembrie, potentialul vremurilor ce se anuntau a schimbat tot. Voi aveti toata viata inainte.. stati un pic sa ne bucuram si noi cat mai avem de trait si voi reluati de acolo. Stiu ca iubirea de sine este vazuta prost de majoritate. Sa te iubesti pe tine se confunda ades cu vanitatea si deci nu e buna nici vazuta din terenul bisericii. Nimeni insa nu se gandeste ca pentru a putea darui dragoste trebuie sa fii inainte de toate impacat cu tine deci.. sa ajungi sa te iubesti atat de mult cat sa dai randament indiferent ce iti propui si nici un dram mai mult. Daca reusesti sa iti gasesti echilibrul nu se numeste ca ai gasit proportia ideala? Suntem atat de prinsi cu iubitul, doveditul si demonstratul incat ne pierdem eul pe traseu. De cele mai multe ori traim cu incapatanare vietile altora.. devenim incet predecesorii nostri. Ne nastem.. la sase / sapte ani mergem la scoala si de aici practic viata noastra se incheie. Chiar si pana atunci, cei sapte ani de acasa au hotarat deja ce ne place sa facem.. mama ne invata cu ce vrem sa ne imbracam, tata ne invata drumul pe care vrem sa il avem iar bunicii ne invata cat de multumiti trebuie sa fim ca are cine sa ne invete. La scoala profesorii ne invata intai cum vrem sa scriem apoi ce vrem sa invatam si la sfarsit ne spune cam ce ar trebui sa ne placa sa devenim in functie de rezultatele din foaia matricola. Suntem permanent invatati toate formele in care putem multumi pe cineva.. dar poate vreau sa fiu mecanic de locomotiva.. Nu! Vrei sa faci medicina! Poate vreau sa ma fac scriitor.. Nu!.. Vrei sa te dai cu tractorul.. cine ti-a bagat in cap prostiile astea? Pana si statutul cu care te-ai nascut hotaraste pentru tine ceva. Daca te-ai nascut intr-o familie de intelectuali varianta cu tractorul este omorata in fasa; daca vezi lumina zilei intr-o familie de muncitori cultura face extrem de rau. Am divagat din nou.. Ce vreau sa spun este ca indiferent de etajul la care te nasti iti dedici viata incercand sa iti faci parintii mandri de finalitatea ta. Asta e felul in care adultii inteleg iubirea unui copil fata de parintele sau. Orice incercare de personalizare a existentei proprii este vazuta automat ca lipsa de iubire fata de cei care te-au adus pe lume. Daca parintii nu sesizeaza imediat deraierea, se gaseste intotdeauna cineva din afara care se simte obligat sa te aduca la traseul normal. Daca te incapatanezi sa refuzi optiunea data de familie esti renegat. Nu trebuie uitata totusi varianta extremista.. cei care se iubesc atat de tare pe ei incat nu mai dau doi bani pe nimeni altcineva. Dar pentru ca respectivii sunt chiar de cacao nu am sa intru pe teritoriul lor. Ce vreau de fapt sa spun, se limiteaza la faptul ca indiferent cata iubire oferi si indiferent cat de mult iti anulezi eventualele vise in favoarea unor dorinte care nu iti apartin, vor exista voci care considera ca nu e suficient. Intotdeauna se poate mai mult. La un moment dat insa parintii dispar, serviciul te scoate la pensie, copii pleaca de acasa si tu ramai bujbei fara sa stii cu ce se mananca tipul asta de singuratate.. si incepe sa iti fie dor de toate si sa nu mai ai nici pe cine sa iubesti.. Nici unul din noi nu se gandeste la singuratatea finala si ne culpabilizam fara oprire progeniturile pentru orice demers personal. E ciclic.. suntem egoisti cu randul. Desi ar trebui sa ne fie atat de la indemana dragostea, ajungem sa uram doar ca sa fim urati la randul nostru. Devenim experti in culpabilizare de fiecare data cand un apropiat nu presteaza asa cum ne-am dori, fara sa ne gandim la omul in cauza.. ce conteaza sufletul sau atata timp cat datoria pe care o are este sa te daruiasca neconditionat. E stupefiant de mica diferenta dintre termeni.. cerem neconditionat impunand conditii.  De mult, tata imi spunea ca iubirea inseamna suferinta si ca un om care nu iubeste este un om neimplinit. Nu o sa inteleg niciodata de ce trebuie sa parcurgem durere ca sa ne justificam existenta. Vreau sa dau de drag si vreau sa si primesc la fel.. neconditionat :)

marți, 13 aprilie 2010

Cleptomanii de langa noi..

In perioada in care ma ocupam de restaurare, sunt multi ani de atunci, calatoream regulat prin tara de la un santier la altul. In general stateam in Bucuresti maxim trei luni pe an, restul timpului fiind cand la Suceava cand la Blaj cand la Lupsa cand cine mai stie pe unde. In fiecare loc tranzitat, gaseam de bucurii diverse asa ca am inceput sa ma gandesc la asumarea a unei vieti nomade; mai mult, ma gandeam la cat de placut ar fi sa am cate o casa in fiecare loc. Nefiind var cu nici un interlop plin de bani si neavand nici o matusa bogata a trebuit sa renunt la planurile mele imobiliare si sa caut o alte solutii la visarile mele calatoare. Mi-am amintit atunci de definitia neoficiala a conceptului de musafir in Franta. Ei bine daca un francez te-a invitat fie pentru un pranz fie pentru un sejur prelungit expresia mi casa su casa sta in picioare. In Franta nu exista nimic care sa semene cu ospitalitatea romaneasca.. aia gen mananca, bea, uite si nevasta numai sa te simti bine. Odata intrat in casa unui om, poti intelege ca daca ti-e foame trebuie sa te duci la frigider si ulterior la aragaz. Simte-te ca acasa inseamna ca odata inauntru, pe perioada sejurului esti liber sa te desfasori.. asta este si unul din motivele pentru care nu veti primi des invitatii de vacanta de la un francez. Sunt multi romanii care considera ca e de cacat sa inviti pe cineva si pe urma sa il lasi balta dar asta e o alta discutie. O alta trasatura franceza este snobismul.. in toate formele cunoscute de om. Daca faci un cadou cuiva, daca oferi unui francez o lucrare (pictura, sculptura mica etc.) acesta va dori sa iti arate de-a pururi ca obiectul oferit e apreciat (te cheama in vizita, iti trimite poze pe mail etc.); in plus, oricine va vizita casa respectivului va auzi povestea cadoului in discutie, asta daca desigur nu este vorba de cine stie ce prostie caz in care obiectul paraseste casa cu prilejul cel mai apropiat. Concluzia pe scurt este: daca te-ai purtat frumos si daca obiectul cadou se remarca, atunci esti binevenit oricand doresti. Revenind la visele mele de expansiune, am hotarat sa incerc varianta franceza in calatoriile mele de lucru. Am lasat usi deschise peste tot, fie pictand un perete de sufragerie fie povestind snoave si aventuri traznite fie adoptand graiul locului fie gatind pentru gazde. Incet experimentul mi-a intrat in reflex drept pentru care in general trec ca o prezenta placuta in lume indiferent ca ma aflu in tara sau pe cine stie ce coclauri. De multe ori, de-a lungul unui drum obositor am tras la cate un vechi prieten indiferent de oras si de fiecare data gaseam prin port-bagaj o prostioara pe care sa o ofer cu drag. In timp, am inceput sa impart micile bucurii personale si cu musafirii mei sau cu apropiatii de bere sau cu colegii de munca. Nu cred sa existe cineva care sa ma caute cu o rugaminte la care eu sa nu fi raspuns, in masura posibiitatilor, indiferent ca era vorba de un film sau despre un fapt concret. In general plec, si eu ca francezul, de la premiza ca un om care mi-a trecut pragul este cel putin un om onest pe care il pot considera prieten. Daca am considera ca fiecare tertz este un potential excroc am fi nevoiti sa ne cam descurcam cam singuri pe drumul vietii. Obisnuinta creeaza insa deraieri.. Imprumuti o carte unui prieten si pentru ca acesta din urma nu e in starea de citit, cartea intra incet in proprietatea amicului.. daca cumva, luni de zile mai tarziu, incerci o recuperare pici prost.. uneori primesti o palma gen: da ce credeai frate ca am uitat de ea? ai rabdare ca nu ramai fara ea. Alteori, daca obiectul imprumutului e apreciat de amicii amicului, esti tratat direct cu indiferenta, telefon inchis sau uitare: nu e la mine frate.. incearca sa te gandesti cui i-ai dat cartea aia ca e pacat.. pe bune. Obiectul in discutie se transorma pentru noul posesor in my precious iar amicul in Gollum. Exista si alte forme de abordare a obiectelor primite imprumut.. Da frate.. e la mine.. si? ce eu nu te-am ajutat sa traversezi strada? Ia uite frate ce chitros.. mare smecherie de carte ce sa zic.. acu te-a apucat nevoia de ea! Treaba devine interesanta atunci cand personajul in discutie e un om de la care nu te astepti. Acum cateva luni de exemplu, sotia extraordinarului Vlad Craioveanu mi-a dat telefon de pe numarul sotului si m-a rugat sa ii imprumut un telefon. Al ei se stricase si ii trebuia un aparat pana la salariu cand urma sa isi cumpere altul. Cu ceva vreme in urma, ii imprumutasem lui Vlad niste filme de colectie in editii limitate: ceva Linch, ceva Kubrick.. raritati. Pe vremea aceea Vlad se numara printre putinii oameni pentru care as fi bagat mana in foc evitand sa tin cont de lucrurile pe care le auzisem despre el. E inutil sa mai spun ca nici pana acum nu am recuperat nici telefonul nici filmele si ca toate incercarile mele de contact au asuat intr-o voce blonda care ma anunta ca abonatul mi-o da prin gura. Eram deja obisnuit.. ca doar cand ti-o furi ti-o furi la pachet. Gasisem inainte de sarbatori, inregistrat pe mesageria vocala un gand bun de la Vlad, fumat si baut, care ma anunta ca isi baga dependintele in toata familia mea. Asa se intampla daca credtitezi ca fraierul pe cineva doar pentru ca.. de fapt nu stiu de ce. Exista si cei care uita sa returneze.. cei mai simpatici de altfel. Te roaga sa le imprumuti ceva dupa care, trei luni mai tarziu, revin cu o noua rugaminte facand abstractie de cea dinainte. O alta categorie de culegatori sunt femeile de servici.. nu vreau sa generalizez dar trebuie sa recunosc ca am avut niste experiente inedite. Sunt un om ordonat in dezordinea mea si in plus sunt si tipicar.. doresc sa imi fie lasat in pace spatiul personal indiferent cat de haotic poate parea unui ochi neavizat. Nu a trecut multa vreme pana sa descopar ca toate produsele din baie (sampon, parfum, deodorant etc.) au o durata de viata mult mai scurta in perioada de curatenie. Nu de putine ori, sub pretextul ordinii au disparut obiecte nu neaparat importante. Daca ma sesizam, replica era: am crezut ca e de aruncat.. in geanta. Am hotarat sa fac tapaj de fiecare data cand ma lovesc de atari probleme insa de fiecare data imi dau singur in cap cu ospitalitatea franceza.. doar i-am primit in casa.. nu?

luni, 12 aprilie 2010

Spalaturi la pasaj.. ce oras frumos..

Am reusit sa imi scot masina din service si de bucurie mi-am reluat locul preferat si anume la volan. Ma pot bucura din nou de traficul bucurestean in adevaratul sens al cuvantului. Zilele trecute, o prezenta francofona imi reprosa discret lipsa informatiilor despre actualitatea romaneasca. Revenit in scaunul soferului si deci in plina actualitate, revin in tromba cu imagini in direct. Pentru cine nu e la curent, in PSD au fost alegeri drept pentru care domnul Ponta, acest sotul patroanei de pe esicherul politic autohton, a luat carma partidului iubit si drept urmare prin Bucuresti a inceput o campanie out-door de recrutare de noi membri tineri si in putere.. sau ma rog.. poa' sa fie si mai batrani.. ce se nimereste, ca pana la urma cantitatea face diferenta. Nasit de Iliescu si secondat din umbra de Nastase, Ponta face cu garda veche ce face cainele cu papucu'.. Intre timp, marinarul numarul unu al tarii si-a cumparat, pe banii sotiei, o Dacia Duster ca sa incurajeze poporul in sustinerea industriei producatoare de automobile. Conferinte de presa cat cuprinde si subiect de prima pagina fie pro fie contra.. o data isi cumpara presedintele SUV mioritic. Sunt tare curios cat a platit fabricantul pentru asa publicitate. La primaria capitalei Oprescu e pe cocaina.. urgenteaza lucrari si planteaza copaci cand si unde iti e lumea mai draga. Vineri seara de exemplu, veneam dinspre Parcul Tineretului spre centru pe la 9 juma'. Trec de intersectia cu Bulevardul Marasesti si ma opresc in coloana.. da.. coloana bara la bara la 9 seara. Din toate cele patru benzi disponibile, trebuia sa ne strangem intr-una singura pentru ca pasajul Unirii era inchis. Ma gandesc la un accident.. ei bine nu era cazul. Motivul pentru care 100 de masini se inghesuiau una peste alta manate de civilitatea tipic romaneasca, erau trei muncitori complet dezorientati care stropeau la misto' asfaltul cu apa. Aveau in mana niste stropitori legate la o cisterna care se plimba incet in urma lor prin pasaj. Nu pot intelege de ce in Romania lucrarile executate pe domeniul public nu se fac in vacanta sau pe intuneric asa cum se intampla in majoritatea tarilor civilizate. In plus, daca te apuca stropeala, fa nene un anunt la radio sa stie lumea ca in ziua cutare, la ora cutare, zona cutare e inchisa circulatiei.. nu ma lasa ca bou' sa imi pierd timpul in ambuteiaje idioate. Cerem insa prea mult.. Cand saptamana trecuta a fost greva RATB neanuntata cum a fost? Pe la doua noaptea, angajatii RATB au hotarat ca e mai bine sa nu se urce in masini/tramvaie/troleibuze si sa isi faca treaba in folosul comunitatii care le plateste la greu. Vor salarii mai mari de 2400 de lei si vor si ore de program in plus ca sa isi incaseze sporurile. Pe chestia asta, Bucurestiul a fost pentru o zi jumate in haos.. Oamenii stateau prin statii ca maimutele fara sa stie saracii ca soferii joaca table la garaj si fac tapaj in pauze. Amuzant e ca soferii, oameni simpli care se trag din ceva ruda apropiata a lui Badea Cartan, au hotarat ca singurul om capabil sa ii rezolve e Oprescu si ca respectivul trebuie sa vina acolo.. intre ei.. la botu calului ca de.. Regie Autonoma sa fie, dar banii tot statu' sa ii dea. In timp ce Oprescu se dadea lovit pe buna dreptate, unii bucuresteni erau disponibilizati pentru ca au intarziat la servici. Toata lumea profita de situatie.. RATB mai face rost de niste promisiuni, patronii care nu puteau sa le zica in fata unor oameni muncitori sa plece au dat-o pe chiul, taxi-urile cer dublu pe o cursa ca oricum nu ai incotro etc. Am stiri si din legislativ. Mai nou daca nu iti platesti amenda sau impozitul institutia in drept iti poate bloca conturile.. Cam cat de ilegal e asta de fapt? In rest toate sunt la locul lor. Nu exista nici un fel de risc sa dam in normalitate. Pasajul Basarab se ridica zorit de medicul de garda de muncesc rumanii si ziua si noaptea la betoane, motiv pentru care toata zona cuprinsa intre Titulescu, Podul Grant, Cotroceni si Iuliu Maniu e varza. Zapada s-a dus in sfarsit luand cu ea asfalt, limitatoare de viteza, borduri si ce au mai agatat utilajele de dezapezire. Se fac arestari la nivel inalt ca dupa orice alegeri, Bahmu' are in continuare emisiune la Kanal D, Diaconescu continua sa fie exploziv in direct, Badea e tot suparat pe Basescu si deci tot la Antena 1, Lucian Mandruta are o emisiune care se numeste Paine si Circ si chiar asta da la consumator iar pe National TV la emisiunea Fata lui Tata am vazut o fetita de 16 ani care mergea la produs cu mamica cand era tata plecat la capsuni. Ca sa inchei, am revazut filmul Demolition Man.. m-a amuzat foarte tare treaba cu criogenia educativa. Bagi interlopu' la frig si il re-softezi.. Stalone de exemplu a invatat sa croseteze. Intri violator si iesi capra cu trei iezi. Ma gandesc.. sa imi bag tara in service si poporu' in frigider. Oare daca stam 100 de ani la rece, iesim si noi nemti?

Fereste-ma Doamne de prieteni..

Spuneam mai devreme ca m-am trezit din adormirea in care intrasem datorita unui fost prieten. Spuneam si ca voi dezvolta subiectul. Acum mai bine de 10 ani ma aflam asociat cu un amic intr-o agentie mica de publicitate, agentie in care ne refugiasem amandoi din sistemul corporatist care ne vatamase sufletele prea mult timp. Ne retrasesem cuminti intr-un sediu simpatic pe Maria Rosetti si ne jucam de-a creativii la noi acasa.. mai o carte de vizita, mai un re-branding timid, mai o campanie  de presa si din cand in cand de hachitza mai machetam o revista... de vara. Printre clientii nostri se afla si un fabricant de produse din carne. Era vremea Zilelor Bucurestiului si a Strazii de Vara, evenimente care aveau loc in Bucurestii vechi si care ne mai dadeau intr-o forma sau alta de lucru. Ne placea sa ne implicam in genul asta de poveste.. in ultima instanta tot ne alegeam cu o bere, niste mici si o conversatie placuta la umbra doamnelor. Cum aveam nevoie de papi la eveniment, am implicat clientul cu pricina in calitate de sponsor al Strazii de Vara. MC trebuia sa fie un actor cu care ma mai scoteam din dificultate cand nu ieseam bine cu audienta.. Omul Skol.. Nu stiu da va amintiti personajul.. I se spune Puiu.. Pavel Puiu. Cu doua ore inainte de inceperea ostilitatilor, ma suna si imi spune ca are o filmare foarte importanta si nu poate veni; in schimb imi trimite pe cineva.. E actor la evreiesc, imi zice, baiat bun.. Asa l-am cunoscut pe Nae. In timp am devenit prieteni buni. Ne vedeam saptamanal chit ca era vorba de un job, de confesiunile cu iz adolescentin sau doar de o bere. Nae a fost primul actor din pasiune cu care am interactionat cu constanta. Asa am aflat despre starea actorului in Romania si asa am inceput si sa ma gandesc la solutii pe subiect. Am inceput impreuna sa gasim formule de impresariat in speranta ca poate daca punem noi fundatia, restul vine de la sine. Am prostul obicei (spun asta abia acum) de a-mi aduce in preajma oameni care cred in ceva.. Ma incapatanez apoplectic sa sustin oameni care se dovedesc in final a fi niste gunoaie lipsite de coloana vertebrala.. sau poate la un moment dat oamenilor in general le e mai usor sa uite de unde a venit sprijinul initiatic si se caca in trecut cu usurinta cu care o curva trece la clientul urmator. Au trecut anii si Nae a ajuns celebru. S-a si insurat si a facut si doi copii. Treaba buna. A luat o fata de la tara cu multa carne pe ea si cu un grai ca de sub aparatul dentar dar gospodina si cu dragoste suficienta.. de buletin de Bucuresti si de statut social. Nae tocmai trecuse de drama vietii lui asa ca a prins casnica, a luat-o. E profesoara de religie si traieste din meditatii.. deci bine. Din actorul timid, frustrat de social dar si talentat cu caru' de la Teatrul Evreiesc de Stat, Nae s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Mister Bingo la Antena cu stat de plata la Arsinel. Pentru cinci minute pe saptamana e domnu' care da bani la populatie. Inainte se plangea ca nu poate face comedie de calitate in romania, acu se plange ca Revista nu ii mai suporta escapadele filmate la Antena. In ziua in care am aflat ca prietenul meu Niculae are Leucemie, am inceput sa sun pe toata lumea sa cer ajutor. Dupa acei ani petrecuti si la bine si la rau, dupa ce i-am facut tot felul de intrari si dupa ce l-am ajutat de atatea ori, m-am gandit ca as putea sa cer si eu o mana de ajutor.. asa ca acu el poate si eu nu.. Naica', zic, nu poti sa imi faci o intrare la Bingo sa vedem de niste bani pentru Niculae? sau poate macar de un sprijin mediatic. Am uitat sa spun aici ca cei doi se cunosc bine si ca Nic trecea ca prieten la Nae si vice-versa. Bai.. nu stiu ce sa zic.. o sa incerc sa fac rost de numarul tipei de la marketing si te sun maine pe seara sa ti-l dau.. mai mult nu prea am ce sa fac.. Am ramas perplex. Au trecut de atunci aproape doua luni. Scarbit, am incetat sa il mai caut. In Vinerea Mare imi suna telefonul.. era Nae. Nu raspund.. nici vineri si nici in urmatoarele zile. Omu' se gineste ca ceva nu e ok si insista. Acum trei zile ma duc cu treaba la AFI Palace si ma aud strigat.. era Nae cu sotia. Usor crispat face eforturi sa para larg. Ce faci draga?.. Incerc sa te urez de ceva vreme si tu nimic... cu ce te mai ocupi? Imi adun toata gama de fetze scarboase din dotare si fara chef ii zic: Ce sa fac.. alerg sa-l fac bine pe Nic. Constat ca imi intelege dezgustul dar insista sa afle cu ce imi mai ocup timpul.. nu stia probabil cam cat de tare patineaza. Nu m-a intrebat nici macar daca Niculae e bine.. Dau sa plec fara alte comentarii cand Doamna Mister Bingo imi striga.. Mai lasa-l pe Niculae.. doar tre sa mai ai si tu viata ta.. nu poti sa stai numai de asta! Mi-a pocnit capul.. Nu ajungea ca imi luasem deja (a cata oara) muia de la un prieten.. Trebuia sa o mai aud si pe prea' buna cum se desfasoara. I-am aruncat enormei un la revedere nesincer si am plecat cu tensiunea la max. Sa mai vina cineva sa-mi spuna ca sunt prapastios si ca oamenii de calitate cresc ca basina porcului langa carosabil ca il scuip. Cat despre tine Naica.. bine ai venit in clubul oamenilor care o sa moara singuri dar o sa aibe un parastas pe cinste.. Stima!

vineri, 9 aprilie 2010

UpDate.. ultima luna..

Mda.. am lipsit ceva. Marturisesc cu oarecare jena ca nu am avut un motiv sanatos pentru absenta, altul decat pur si simplu lipsa de chef. Am revenit in tara la o saptamana de la plecare dupa un drum aventuros si extrem de costisitor.. Italia nu mai e ce-a fost. Ma refer strict la pretul carburantului si la cel al autostrazilor. Credeam ca Franta poseda cele mai mari taxe de autostrada.. tzeapa. In plus, daca in Franta taxele sunt justificate de calitatea exceptionala a soselei, in Italia e si scump si prost si aglomerat. O sa fac o trecere scurta in revista a celor cateva zile petrecute acolo, alaturi de Nic si Madalina. Pentru ca hotarasem cu John sa mergem fara oprire pana la Brescia si pentru ca nu ne prisoseau nici banutzii, pauzele de odihna s-au intamplat in benzinariile de pe autostrada, cand in Austria cand in Italia. Desi masina pe care o primisem era noua (870 km la bord) avea o hiba la sistemul de incalzire.. daca nu rulai nu facea cald. Am ajuns deci la Brescia inghetati dar la timp. L-am lasat pe John la hotelul unde Ionestii urmau sa fie cazati pana la eliberarea apartamentului oferit de Asociatia Italiana de Lupta impotriva Leucemiei si am fugit spre aeroportul din Bergamo unde am ajuns cu vreo 40 de minute inaintea avionului. Am luat un Camel fara filtru si-o cafea si m-am asezat in fata portii pe care urma sa iasa Culai' dimpreuna cu Madalina. Din cauza strictetii de la Matei Bals nu il vazusem pe Nic de vreo zece zile. Pot recunoaste acum ca la vederea lui am avut un soc. Ultimele saptamani de Romania il transformasera intr-o fantoma. Desi Madalina ma avertizase, noile ascutimi ale portretului lui Nic m-au socat. am simtit ca ma lasa cauciucurile cand l-am vazut. Era extrem de palid, putin adus de spate si slab ca un pui de pisic scos din apa. Am pus la bataie puterea ramasa printre scame si i-am imbratisat. Ei bine doua ore mai tarziu, dupa cazare si dus, dupa asimilarea noului, paloarea a inceput sa dispara. Pofta de aer si de viata revenea usor la locul ei in sufletul prietenului meu. Am facut o plimbare placuta in cautarea unui restaurant urmand ca mai tarziu, dupa o masa placuta intre prieteni, sa incepem sa planuim si sa structuram.. Cine ce are de facut, cum ne organizam dupa internare, la ce ora si unde ne vedem cu Tudor (prietenul care ne-a ajutat sa ajungem in Italia si care a venit special pentru Nic la Brescia), plan de cumparaturi etc. A doua zi de dimineata Niculae a fost internat in Spitalul Civil din Brescia. Am urcat cateva poze ca sa va faceti o idee.. Nu intru in detalii privitoare la igiena, organizare, amabilitate intr-un spital european.. fie el si de stat. Nu m-am putut abtine.. mi-am adus aminte de noaptea in care prietenul meu a trebuit sa sune la RomTelecom ca sa ceara numarul spitalului in care se afla, doar ca sa poata chema pe cineva in ajutor.. Aici medicul diriginte a venit de-acasa noaptea ca sa fie sigur ca Nic e bine.. Sa ne fi vazut, pe Madalina si pe mine, lipaind pe holurile spitalului in papucei de unica folosinta. Se pare ca sintagma omu' face locu' are si reciproca.. cred cu convingere ca si ultimului imputit i-ar fi jena sa faca mizerie intr-un asemenea loc. Fantoma de la aeroport disparuse.. ii luase locul un Niculae, ce-i drept slabit, cu moralul la locul lui, cu o roseatza timida in obraji si cu un licar placut de speranta in ochi. Luni, dupa ce spitalul a eliberat prima factura si dupa ce am gasit magazinele unde Madalina putea sa isi faca cumparaturile, dimpreuna cu copilotul preferat am dat cheie si am pornit spre Romanica cea frumos curgatoare. De data asta, cu sufletul impacat de rezolvarea cu bine a trebilor, am mers linistit oprind in Viena la amicul Gabone care ne astepta cu vin sec la rece si branzici cremoase pe masa. Am adormint adanc in fata televizorului pe care rula difuz Roma lui Fellini. Drumul spre casa nu a fost lipsit de aventuri data fiind situatia financiara de care vorbeam la inceputul prezentei.. insa, dupa ce am ratacit drumul undeva pe trans-fagarasan si dupa ce John s-a asezat pe card-ul de credit pana la frant in doua, am reusit intr-un final sa bagam cheia in usa de la casa. De aici incolo au inceput din nou realitatile romanesti. Am aflat de exemplu ca odata cu plecarea in Italia in contul ING nu a mai intrat nici un ban. Probabil ca lumea a concluzionat ca odata ajuns acolo Nic nu mai are nevoie de nimic. Lucrurile au intrat incet intr-o pauza motivata probabil de lipsa fizica a subiectului. Am asistat de pe bara la toate evolutiile tertilor devenind din ce in ce mai adormit eu insumi. M-a trezit un fost prieten.. spun fost urmand sa ma explic intr-o postare viitoare. Pe scurt.. sunt din nou in tara, plictisit de general, enervat de mitocani, amuzat de prostie, intrigat de nepasare.. vorbim.

Gata.. reluam.. 16 martie.

Sunt usor indoit acum cand scriu randurile astea, ultimele din spatiul romanesc.. cel putin pentru o vreme; la cum ma cunosc, nu cred sa pot sta departe multa vreme. Important pana la urma este ca Niculae a reusit sa incheie capitolul romanesc multumita medicilor de la Spitalul Matei Bals carora le ramanem indatorati si ca incepand de vineri incepe lupta cu boala intr-un context cu adevarat promitator: joi la doua fara un sfert decoleaza spre Italia de pe minunatul aeroport Baneasa. In ceea ce ma priveste, multumita companiei Di-Bas o sa il astept la aeroportul din Bergamo. Acum 24 de ani l-am cunoscut pe Cosmin Munteanu. La vremea aceea era un copil bucuros sa stea in preajma adolescentilor independenti de la bloc, adolescenti printre care ma gaseam si eu. A devenit repede copilul trupei in escapadele grupului nostru, nelipsit in vacantele la 2 mai. Au trecut anii.. Ne-am regasit acum vreo trei in aeroportul de la Timisoara, amandoi cu treaba. Ne-am auzit sumar de-atunci. Stiam ca atat el cat si sotia lui lucreaza in domeniul vanzarilor de masini asa ca l-am sunat sa ma plang. Jumatate de ora mai tarziu m-a sunat inapoi sa imi spuna ca a rezolvat. Sotia lui, Daniela, vorbise deja cu domnul Tiberiu Bardan, directorul general al companiei Di-Bas si imi fixase o intalnire. Pe seara ma pornesc la volanul unui Opel Astra H spre Italia. Am si copilot.. John Lazar, bun prieten, ma secondeaza la drum.. O sa mergem non-stop. Intotdeauna orele dinaintea unei asemenea plecari sunt ciudate. Nu stii ce te asteapta.. iti pui intrebari.. daca totul o sa fie bine, daca vom intampina probleme etc. De data asta plecarea are un plus de trepidatie.. cum o sa zboare Niculae? Madalina o sa reziste golurilor de aer fara sa faca un atac de panica? Zic ca totul o sa fie in regula, scuip in san ca o tziganca trecuta prin viata si imi fac de lucru ca sa treaca timpul mai repede. Nu mai am rabdare.. Il sun pe John.. plecam mai devreme. Hai pa.. Tineti pumnii.