Perceptii cotidiene
duminică, 16 aprilie 2023
Sarbatori pascale între ciori curve și cocalari...
luni, 7 martie 2022
Tot mai singuri...
Pentru multa lume, vorbele de mai jos pot fi nepotrivite în contextul dramei pe care lumea o trăiește zilele astea. Cu toate astea ieri câțiva dintre noi am mai pierdut un om și am de gând sa zic doua vorbe despre asta, cu tot războiul asta de cacat din jurul nostru.
Spuneam anul trecut, atunci când îmi pierdusem mama, ca rămânem din ce în ce mai singuri. Pleacă de langa noi tot mai multi oameni care au participat la formarea noastră ca indivizi, acei oameni care ne-au dat suflet și coloana vertebrală. Pierdem părinți. Da... am ajuns la varsta de care am fugit toată viața, varsta la care, vrem nu vrem, părăsim cu adevărat cuibul.
In culturile ancestrale se spune ca un om trăiește atâta timp cât este ținut minte. Sufletul celui plecat rămâne cu noi atâta timp cât îl păstrăm în poveștile noastre. Cu asta în gând las aici câteva dintre amintirile mele despre Victor, tatal Simonei buna mea prietena și tata de ocazie pentru o seama de golani care au ajuns la o vorba în fata blocului din Drumul Taberei, în prăvălia în care Victor isi făcea de lucru în puținul timp liber. Au fost câțiva părinți în generația mea care isi asumasera statutul peste măsură. Erau părinții găștii, cei care ne scoteau din belele sau care ne alinau când eram ciufuți și care desi îngrijorați pentru demersurile noastre revoluționare ne susțineau pana în pânzele albe. Dacă ar fi fost sa punem o căpetenie peste părinții ăștia mișto', atunci probabil ca Victor ar fi fost uns șef. Ochii ii râdeau în cap permanent, zâmbetul cald iti dădea toată increderea de care aveai nevoie și vorbele ii erau liniștitoare și te invaluiau ca o îmbrățișare. În plus eu unul am început sa înțeleg ce înseamnă simtul umorului de la el. Pus pe soții non-stop făcea glume cu fiecare ocazie de parca abia aștepta sa ii ridici o minge la fileu.
Ieri Victor a plecat la cele sfinte. Alături de ceilalți părinți plecați deja și de încă câțiva dintre "golanii" pe care i-a păstorit în timp, prieteni de suflet ai Simonei și ai mei foști colegi luați înainte de vreme. Nu ne rămâne altceva de făcut decât sa împlinim visele pe care le-au construit pentru noi pana în momentul în care la rândul nostru ne vom alătură trecutului lăsând în urma viitor.
Cu bine nenea Victor... și mulțumim. Mulțumim ca ai fost părinte cu brio pentru niște ciupiți bezmetici așa cum am fost noi.
sâmbătă, 20 noiembrie 2021
Ingrijorari de weekend...
Ieri am fost sa plătesc niște taxe la Administrația de sector. În timp ce așteptăm afara la coada haotica mă acostează un tânăr care îmi întinde o foaie și îmi zice: sunt de la AUR... strângem semnături sa îl dam jos pe Johanis. Mă gândesc inițial sa ii spun ca fix extremele mă îngrijorează și. ca nu sunt adeptul cacatului nici mai mic nici mai mare dar mă decid sa ii spun doar ca nu mai sunt cetățean roman și ca nu vreau sa mă implic. Îmi zâmbește ironic și îmi zice: Ati plecat din cauza lu' nenorocitul asta, este? Am plecat din cauza tuturor boilor printre care va numărați și voi ii arunc și mă întorc la coada. Stupefiat se retrage probabil înjurând în gând. Între timp, așteptând în continuare, constat ca în țară a apărut o meserie noua. Poți contra unei sume modice, dacă ai certificat verde, sa depui hârtii sau sa plătești taxe pentru cei nevaccinați. Și merge treaba la greu.
Astăzi am fost sa cumpar mâncare pentru caini. La coada un grup de tineri stăteau la o șuetă fără sa tina cont ca rândul avansa și fără sa tina cont de noi, cei care așteptam sa ajungem la casa de marcat. O domnița paznic îmi face semn și îmi zice sa ocolesc grupul în discuție și sa avansez la casa care stătea singurică în așteptarea următorului client. Cu un sac de 12 kilograme în spate și cu alte doua pungi în mana mă îndrept spre tejghea. Când sa înceapă numărătoarea, unul din tineri se trezește din tacla și îmi striga: nu știi sa stai la coada? nu vezi ca suntem și noi aici? Mă uit la diferența de minim 20 de ani dintre noi și ii răspund ca am crezut ca nu au hotărât inca ce sa cumpere și ii mai spun și ca paznicul mi-a recomandat sa avansez. Răspunsul, în aceiași nuanță obraznica vine imediat: unii dintre noi păstrăm distanta socială. Sunt perplex... alți câțiva mileniali mă reped și îmi reproșează atât lipsa distantarii cât și încercarea de fraudare a rândului. Îmi pocnește o vena și încep sa urlu reușind sa mă opresc doar atunci când un domn în varsta din spatele meu îmi zice pe un ton cald zambind trist: linistiti-va... nu o sa murim noi când vor ei și nici nu e cazul sa ne enervam pentru toți tampitii. Nu pot sa îl contrazic, ii mulțumesc pentru sfat și după ce plătesc mă retrag.
Ma uit la știri... în condițiile în care ar trebui sa plec cu ceva ceramica la unele târguri de craciun din Franța, mă pun la curent cu ce se mai întâmplă ca sa nu risc sa ajung acolo fix când se Inchide iar tot. Aflu deci ca Austria a închis în casa întâi pe cei nevaccinați și ulterior pe toată lumea, ca în Olanda se protestează cu finalizare împotriva restricțiilor și ca Germania se pregătește de un nou lock-down. Mai aflu și ca austriecii nu vor mai avea drept de munca dacă nu se vaccinează și ca persoanele de varsta a treia din Franța vor primi certificat verde doar dacă au doza booster făcută.
Bun... se discuta din ce în ce mai des despre condiționarea unor drepturi esențiale pe modelul: vrei drepturi, baga vaccin. Sunt perfect de acord ca oamenii trebuie sa devină responsabili și sa înțeleagă ca trebuie sa isi protejeze în primul rând familia și pe urma pe cei din jur. Sunt de acord ca nu e ok sa aduci la grădiniță un copil bolnav pentru ca tu nu crezi ca e grav, expertiza ta medicala ducând astfel la îmbolnăvirea mai multor copii și respectiv al familiilor acestora. Pe de alta parte nu pot sa nu mă întreb care este diferența dintre decizia guvernului chinez de a suda în case bolnavii și cea a guvernului austriac de a inchide în casa pe cei care refuza vaccinarea. Nu văd nici o diferența între ridicarea dreptului la munca în lipsa certificatului genealogic impus de Hitler și anularea aceluiași drept în condiții de nevaccinare. Sa interzici unui om sa muncească este similar cu o condamnare la moarte... spun asta fără nici o umbra de patetism. Nu văd cum poți hrăni o familie dacă nu iti poți exercita dreptul la munca?
Nu vreau sa alimentez teorii conspirative și nici sa susțin pe anti-vaxeri în vreun fel dar faptul ca sub egida protecției împotriva SARS Cov 2 se discuta din ce în ce mai mult despre anularea unor drepturi esențiale mă îngrijorează ușor. Mai constat și ca cei mai vehemenți susținători ai anulării drepturilor omului sunt fie cei ingrijorati de bobul de mazăre de sub saltea fie cei care înainte de '89 făceau parte din familii care isi ocupau timpul cu același lucru: inchisul oamenilor... în casa sau în alta parte. Accept o grămadă de cacaturi dar când cineva îmi spune ca imi ia painea de la gura spre binele meu sau ca trebuie sa particip la salvarea omenirii dintre patru pereți ajung sa ma urc pe ei.
Între timp legiuitorii au rezolvat doua probleme importante... o sa avem câte un prim ministru pe săptămână ca sa se bucure toată lumea și în parcul Izvor unde oamenii isi puteau plimba câinii în liniște și unul dintre putinele parcuri în care câinii puteau sa se bucure de libertate în afara țarcurilor mizere și pline de noroi se da amenda dacă nu plimbi animalul în lesa. Suntem așadar safe pe mai multe planuri.
joi, 21 octombrie 2021
Les gaulois...
marți, 13 iulie 2021
Moștenirea mioritica a lui Steve Jobs
Spre sfarsitul anilor '90 apărea în România primul vânzător Apple din România: Mac Gallery. Dora Popeneciu, o adevarata doamna a business-ului internațional, a făcut impresie și performanta în compania americană. Prima femeie care a dus vânzările Apple la un alt nivel și care a impresionat lumea schimbând total paradigma vânzărilor concernului american. Câțiva ani mai târziu apărea și primul service autorizat Apple sub numele NouMax. Tudor Ciortea și Adrian Ionascu puneau pe picioare primul service care tinea cu clientul... nu exista problema la care cei doi sa nu ofere soluții. În timp între user-ii de Mac OS și cei menționați mai sus s-a născut o relație de prietenie bazata pe seriozitate și încredere. Oamenii ăștia au reușit sa crească numărul user-ilor macOS doar fiind aproape de ei. Dora, Tudor și Adrian au înțeles cu adevărat conceptul Think Different.
Îmi aduc aminte de vremurile în care calculatoarele Apple puteau fi servisate... atunci când Apple însemna performanta și calitate. Vremurile în care Apple era un etalon în lumea publicității și în cea a creatorilor în general. În plus mai era și un ordinator redutabil. Sa fii user macOS iti oferea un standing și garanta calitatea și design-ul impecabil.
Am adus aminte de vremurile trecute pentru ca de curând am avut o experiență halucinanta la un service Apple. Acum 4 ani am cumpărat un MacBook Pro de 15" produs în 2015 dar vândut de nou de Apple România în 2018. De curând am cumpărat și un telefon 12 Mini.
Telefonul funcționează defectuos... se blochează în aplicații, internetul 5G merge ca un EDGE și în general celebrul 5SE, ultimul telefon fabricat în timpul vieții lui Steve Jobs, desi peste orice contemporan cu mult, a devenit o fosila.
Laptop-ul desi în husa lui din neopren și desi în rucsacul impermeabil, a încetat sa funcționeze după ce m-a prins o ploaie abundenta fără umbrela.
Cu toate problemele astea pe cap, ajung la service-ul central iStyle. Liniștit ca mă duc pe plantația Dorei și așadar plin de încredere, îmi expun situația. Tânărul care îmi preia sculele îmi da prima veste: MacBook Pro-ul este mai vechi de 5 ani deci nu poate fi adus la zi iar de la anul nici nu mai poate fi reparat fiind considerat vintage... noua politica Apple. Trebuie deci sa plătesc o taxa de 110 lei pentru diagnoza, taxa care nu îmi va aduce neaparat și rezolvarea problemelor. Computerul a costat aproape 8000 de lei. Diagnoza mă anunță ca prezintă urme de umezeala și deci trebuie schimbată placa de baza (un discurs suficient de obișnuit în noua formula Apple). Problema e ca placa de baza vine obligatoriu și cu top-case și cu tastatura. Chiar dacă ale tale sunt în stare buna. Asta e... Costul total al reparației: putin sub 6000 lei. Angajatul iStyle îmi recomanda un computer nou, mai mic putin și mai slab în performante dar la extraordinarul preț de 6500... Mă pufneste rasul. O reparație costa deci la fel de mult ca produsul nou, produs care de altfel peste 5 ani va fi considerat cum spuneam vintage și va mai putea fi folosit în cel mai bun caz pe post de supozitor.
Între timp telefonul este și el analizat. În urma diagnozei se confirma ca sunt nebun de legat și ca telefonul chiar dacă nu merge cum trebuie nu are nimic. Primesc și o hârtie care confirma ca aparatul meu funcționează conform normelor producătorului ceea ce în limba mea înseamnă ca Apple recunoaște ca a făcut o mizerie de produs care nu poate mai mult.
Sunt în varsta deja și după ce am folosit exclusiv produse Apple în ultimii 25 de ani îmi e greu sa trec la concurenta și sa învăț de la zero un sistem de operare relativ complex din câte înțeleg Întreb de Dora... nu mai este nici CEO nici acționar de 4 ani... Întreb de NouMax și aflu ca și-au pierdut dreptul de service autorizat Apple și îmi este sugerat discret ca motivul este fix politica lor: sa facă tot ce se poate ca sa aibă clientul obiectul muncii. Le zic oamenilor ca Steve Jobs se învârte în groapa și ca s-a ales praful de cea mai mișto' companie ever. În replica unul dintre angajați îmi mărturisește ca el acasă are PC și ca dacă vreau sa stau mai liniștit sa îmi iau și eu unul.
Puteam sa îmi imaginez multe dar un angajat Apple sa îmi recomande un PC e poanta.
Deci urmare a vizitei mele la iStyle am aflat ca: pot sa îmi bag în cur calculatorul abia plătit în rate, ca telefonul merge foarte bine și ca eu sunt un pricinos coclit cu prea mult timp liber și am mai aflat, cel mai tare, ca sistemul Apple Care nu funcționează în România... adică pula service, asigurare și asistenta Apple 4 real. Și mai pe scurt dacă ai probleme cu un device achiziționat în România cit timp te afli în străinătate ești mincat.
Concluzionez ca angajații iStyle au luat toate discursurile și crezurile lui Wozniak și ale lui Jobs și și le-au băgat în cur cu o indiferenta de invidiat și părăsesc locația în spume.
Am un prieten de care râdeam constant pentru ca reclama tot timpul pe câte cineva... odată a dat în judecata fabrica care producea Eugenia pentru ca nu mai are crema ca pe vremuri. Cu ocazia vizitei mele la iStyle mă gândesc sa numai rad și sa trimit acest articol la sediul central... în engleză sa priceapă și ei în ce cacat sunt la nivel de PR și de Client Service.
In rest ma apuc de ceva Ubuntu sau de ce mai găsesc prin târg ca totuși nu m-aș duce la Billy Boy după atâția ani de mere fie ele și muscate.