Ce-am mai ras..

Am fost intotdeauna fascinat de viteza cu care unii uita de unde au plecat.. sau de cei care considera ca au ajuns indeajuns de sus ca sa isi mai piarda timpul cu plebea. E plina tara de frustrati ajunsi la inaltime pe pile si pe limbi in urechea disponibila. Usor amuzat, am numit petrecerile de firma sau receptiile oficiale barometrul monden.. Te poti distra de minune salutand fosti colegi de pripon, acum mari nume in emisiunea lui Cristi Brancu, asteptand reactia acestora la vederea cuiva care le poate intina traseul. Tin minte de exemplu ca m-am intalnit la o inregistrare cu Cheloo. Era cu toata gasca si la vederea mea a inghetat. Il cunosc de cand era mic si pe deasupra a facut si Tonitza pe vremea cand eu ma numaram printre aia mari de la a XII-a. A venit la mine englezeste si mi-a soptit.. Bai sa nu cumva sa te scapi cu palmele pe care mi le luam dupa ceafa in generala sau cu uniforma curata si calcata ca am pus-o.. te rog io'. Dintre toate intrunirile de lume buna, se distanteaza Balul Academiei Catavencu. Aici ai okazia sa intalnesti oameni din toate categoriile mondene.. Politicieni, scriitori, jurnalisti, oameni de afaceri mai mici sau mai moguli, cantatori, publicitari, creatori de moda sau de zvonuri etc. Ca lumea se strange la un spritz monden nu e mare scofala.. se intampla des. Eu unul ma mai bucur sa intalnesc prieteni pe care nu am ocazia sa ii intalnesc des si care vin ca si mine la vitrina. Miezul consta in punctul culminant al deja celebrelor Baluri.. Premiile Academiei. Daca in general o festivitate de premiere certifica valoarea, Balul Academiei Catavencu face ofranda prostiei, infatuarii, caraghioslacului politic sau de orice fel. Perlele cele mai groase, iesirile cele mai burlesci sunt premiate ironic si fara perdea. Te astepti ca merituosii premiati sa se ascunda undeva in adancul debaralelor de-acasa si sa nu scoata capul pana cand trece apa si le spala rusinea. Ei bine, politicienii romani se inghesuie sa isi primeasca statueta, diploma si vinul la litru cu o pofta de nedescris. Ipocrizia nu are limite in seara premiilor.. Pe scena urca unul dupa altul, care de care mai zambaret si mai cu chef de glume, invatati probabil fie de consilieri fie de cine stie ce neaveniti, ca daca e Catavencu e de ras si nu trebuie carecumva sa fie acri sau antipatici. Am fost un cititor inversunat al fituicii iesite din disperarea unor oameni de calitate. Catavencu este inca singura publicatie care reuseste sa intretina la cald umorul trist al romanului in deriva. Sunt prea putini insa, cei care au inteles substratul glumelor echipei Catavencu. Bineinteles ca marele campion al prostiei, a fost Marean Vanghelie care a fost simpatic propunand doamnelor sa il ia acasa si domnilor sa stea in banca lor cat timp se afla in sectorul lui.. A luat si Ponta si a luat si Basescu doar ca cel din urma nu era de fata.. Premiul presedintelui a fost ridicat de UDMR care a tinut sa ne spuna ca ungurimea din parlament ne sta pemanent la dispozitie.. dar stiam si asta. In copilarie aveam un vecin poreclit partz.. puteti intui motivul. Ei bine marea bucurie a amicului in discutie era sa faci mishto' de el.. venea si ma ruga sa il iau la cioace.. Hai Mihae.. mai razi si tu de mine putin ca e misto'.. mai radem si noi. Cam de el imi aduc aminte de fiecare data cand sunt invitat la Balul Academiei.. Nu pot intelege neam, cum e posibil sa fi chemat pe scena pentru ineptiile pe care le scoti pe gura in timp ce o sala intreaga rade si cu curu' de tine, iar tu sa fii fericit de bagarea in seama. Mai mult, sa incerci sa fii si simpatic, lucru care supradimensioneaza situatia deja penibila in care te afli. Sa mai zica cineva ca nu traim in tara tuturor posibilitatilor. Vorbe moncher'.. vorbe. 

Asteptarea.. Deja vu'..

De cand scoatem capul pe unde doare mai tare si pana ne-ntoarce Dumnezeu in tarana, avem de asteptat cate ceva, pe cate cineva.. Asteptam momente, asteptam sa se intample, asteptam sa depasim stari sau evenimente. Cand suntem mici asteptam sa fim mari iar cand suntem mari asteptam sa dam in mintea copiilor. Asteptam sa implinim 14 ani pentru a intra in posesia buletinului de identitate.. pe urma asteptam la coada in Herastrau ca sa putem inchiria o barca in care sa plimbam o fata asteptand un sarut, o imbratisare, un gest. Asteptam cu emotie si angoasa prima zi de scoala doar pentru ca 5 minute dupa inceperea orelor sa incepem sa asteptam sa scapam de ele.. de tot. Asteptam mai intai vacantele pe urma concediul si pe urma pensia. Odata cu vacantele incepe asteptarea materiala.. asteptam sa vedem cati bani crede mama ca ne sunt suficienti pentru o vacanta reusita, apoi stam dupa banii de concediu si ulterior asteptam sa vedem cat crede statul ca face munca noastra din ultimii 35 - 40 de ani. Asteptam o viata raspunsuri.. intai de la parinti pe urma de la prieteni, de la partenerii de viata si in final de la divinitate. Desi de cele mai multe ori, raspunsul fie se lasa asteptat fie este nemultumitor, continuam sa ne traim asteptarile la nesfarsit plini de sparanta. Asteptam schimbari in cei de langa noi.. Daca sufletul pereche se dovedeste a fi ratacit in trafic, asteptam sa il modificam pe cel care ne e mai la indemana.. Daca repectivul nu se lasa modificat, asteptam sa se dea macar pe brazda cat de cat. Asteptam rezultatele examenelor, analizelor, activitatilor profesionale, actiunilor proprii. Asteptam o viata mai buna cu sau fara credite, deciziile curtii supreme si alegerile anticipate. Facem anticamera la doctor, la maternitate, la administratia financiara, la examen si de fiecare data se dovedeste ca asteptarea noastra nu da roadele mult asteptate. Ne culcam devreme ca asteptam mai putin dimineata.. Asteptarile noastre sunt cumva caraghioase.. asteptam sa ne suim in tren doar ca sa putem incepe sa asteptam statia de destinatie. Suntem pregatiti inca de mici pentru asteptare.. nu trebuie decat sa reusim sa asteptam fara sa ne plictisim.. asta s-ar putea numi realizare. Asteptarea produce asteptare. Ne asteptam prietenii, pe urma asteptam ca unul din noi sa invarte o tigare ca sa asteptam mai relaxati sa inceapa filmul pe care trebuie sa il aduca altcineva de undeva cu mari sacrificii.. Fun. Se intampla insa ca unii sa nu suporte asteptarea.. eu de exemplu urasc sa astept, in special cand e vorba de o potentiala intalnire, o potentiala indeletnicire, un potential musafir.. Vorbesti de exemplu cu cineva care iti spune ca te suna cand termina treaba.. tu poate ai deja un program. Ce e de facut? Anulezi programul si te pui pe asteptat sau iti vezi de treaba urmand sa iei o decizie la venirea telefonului? De cele mai multe ori se intampla ca daca renunti in favoarea asteptarii te alegi cu praful de pe toba. Dupa cateva ore de asteptare in gol primesti in cel mai bun caz un telefon care te anunta ca azi nu se mai poate si ca urmeaza sa o iei de la capat maine. La urma urmei omu' ti-a zis ca nu stie cand termina.. tu aveai doar de asteptat un telefon. Am o prietena foarte buna care nu a ajuns niciodata la timp la o intalnire.. In cazul ei, ora stabilita e doar un guideline de principiu.. Ne vedem maine la 11 dimineata la Universitate inseamna in general ca daca te pornesti spre locul de intalnire pe la 11.45 esti in regula.. ajungi la timp. Sunt de asemenea situatii in care daca trebuie sa iau pe cineva cu masina, sa zicem din Drumul Taberei, ma anunt ca fiind in fata blocului inca de pe la Eroilor altfel risc un consum de benzina inutil. Nu se poate sa nu fi intalnit macar o data un personaj care sa iti zica la fiecare 5 minute ca ajunge acum pentru ca in final, dupa circa doua ore de asteptare, sa iti cerseasca intelegerea pentru ca a intervenit o situatie, ceva de viata si de moarte, motiv pentru care nu mai poate ajunge. Au aparut clinicile particulare. Tarifele practicate te pot face sa crezi ca asteptarile tale au luat sfarsit; ca o programare e sfanta si ca odata respectata ora esti ca si intrat.. nuuu. Singura diferenta intre o clinica particulara si un spital de stat e ca in cazul primei, scuzele sunt civilizate si pe un ton slugarnic in comparatie cu spitalul de stat, unde esti si injurat de mama in timp ce ti se spune ca medicii au si alte probleme de rezolvat si pe chestia asta nici cafeaua nu apuca sa o bea omeneste. Mai avem si asteptarile din gara sau aeroport atunci cand apar intarzieri. Deobicei panoul care anunta sosirea ne avertizeaza ca urmeaza o intarziere de 40 minute.. 60 de minute mai tarziu, panoul se modifica lasand sa apara o noua intarziere de 120 de minute si tot asa.. daca te duci la ghiseul de informatii sa vezi ce se intampla esti anuntat ca problemele s-au complicat si de fapt, nu se stie o ora exacta. Important in asemenea situatii este sa ai tot timpul la indemana ceva de facut.. un joc pe telefon, o hartie si un creion de desen, un laptop si nicte net etc. Probabil ca asteptarea este si motivul pentru care companiile de telefonie mobila au inventat serviciul Birou Mobil. Nu vad altfel de ce as avea nevoie de mobilitate atata timp cat am un birou undeva si o casa altundeva.. Daca e vreo urgenta poti suna, nu trebuie sa imi dai chiar totul pe fax. Stiu ca exista o optiune la abonamentele de date care iti da posibilitatea sa primesti un fax. Toate bune, doar ca pentru a putea citi faxul iti trebuie o imprimanta.. cam aici se termina treaba cu Biroul Mobil. Ce sa faci?.. Dai buzna in prima pravalie si ceri un ton pentru ca biroul tau mobil e plin de hartie pe stand-by? Nu.. Astepti pana la birou si te pui pe printat mobilitatea. E cam ca pe vremea pagerelor. Pagerul e ok in cazul in care pe strada sunt telefoane publice la tot pasul, ori in romania cucu telefoane publice.. sa nu mai vorbim ca atunci cand gaseai totusi unul, acesta era plin de fise sau blocat de aurolaci. Revin insa la asteptare. Viata trece pentru unii mai incet, pentru altii mai repede, pana cand ajungem la varsta la care constientizam ca de fapt, am ajuns la asteptarea finala. Cu totii asteptam finalul. La barbati asta se numeste varsta a treia in timp ce la femei nu se numeste de loc pentru ca doamnele sunt convinse ca sunt nemuritoare. Dupa o perioada scurta de negare, incepem sa ne umplem vietile cat mai e timp fara sa ne dam seama de caraghioslacul demersului. Am asteptat o viata cai verzi pe pereti iar 60 de ani ne punem pe alergat. Nu mai vrem sa asteptam nimic.. vrem totul in cantitati uriase. Nu mai avem timp de asteptat.. suntem prinsi cu regretele tineretii pierdute, a proiectelor nefinalizate si a viselor neimplinite. De fapt nu facem altceva decat sa facem asteptarea mai scurta.. timpul trece atat de repede cand il umpli cu ceva. Noroc ca pe praful asta nu prea gasesti nimic de facut si uite asa, pare ca traim mai mult. Eu unul ma pregatesc sa astept sa ma intorc din vacanta.. nu stiu inca de unde dar sunt sigur ca apare ceva.. 

Prietenul omului.. e dat sa-ncerce..

Am avut de mic in preajma animale de companie. Primul a fost un soricar cu par scurt pe care l-am primit in dar de la tata cand aveam vreo 7 ani.. Tom. Era un caine extraordinar. Ma astepta acasa si dadea de veste intregului imobil inca de cand intram pe alee.. il stia toata lumea. In zilele in care postasul isi facea turul prin cartier, venea intai la noi, ii dadea pensia bunicii si il lua pe Tom intr-o plimbare de lucru in geanta uriasa de piele, plina cu plicuri si chitante. La fiecare oprire a postasului, Tom primea cate un cadou.. bomboane, bucatele de paine, carpe si cate si mai cate.. era un caine fericit. Fericirea l-a tinut cam doi ani, fiind otravit de singurul vecin care nu aprecia vocalizele prietenului meu. De atunci am crescut o gramada de pisici si cativa caini care mi-au fost alaturi de-a lungul anilor in situatii diverse. Am avut hamsteri, iepuri, broaste testoase si pestisori. Acum il am pe Seth.. un pitbull red nose iubaret si energic contrar teoriilor referitoare la rasa. In toti anii astia am observat diverse forme de excrocherie sentimentala, santaj, declaratii de iubire, cerseala, tatonari etc. Am descoperit de exemplu ca un animal de companie stie cu exactitate cand face o tampenie.. asta nu il opreste insa sa o faca. Daca fac pipi in pat mi-o fur ingrozitor si juma' de ora stapanul nu ma mai baga in seama?.. Let's pipi in pat. In cele cateva momente de scandal stapanul imi apartine, e doar al meu.. Seth are o gramada de jucarii de ros pe care de altfel le-a ales singur din magazin. Are si o gramada de oase, urechi de bivol si franghii pe care le poate morfoli in voie.. Ei bine nu. Daca nu il bag in seama, se apuca si scoate toate carpele din casa si le aduce la picioarele mele. Eu urlu, el continua sa aduca. In cele mai multe situatii, educatia si dresajul nu fac nimic altceva decat sa il ajute pe caine sa contientizeze metodele cu care te poate transforma intr-o epava. El stie cu certitudine, chiar si atunci cand nu are dreptate ca iti poate atrage atentia. E adevarat ca atentia se poate materializa intr-un sut in cur dar atata timp cat sutul e al tau si curul e al lui, nimic nu mai conteaza. Asa cum oamenii folosesc tertipuri subtile pentru a atrage atentia, animalele la randul lor au arsenalul propriu de mici excrocherii.. ochi galesi, coada intre picioare si capul plecat, privirea trista aruncata de sub pat, expresia fricii cele mai crunte, tandretea bovina etc. Faptul ca un caine continua sa incerce sa te sensibilizeze chiar si atunci cand a facut-o lata m-a pus pe ganduri. Asteptarile unui caine sunt asemanatoare cele umane.. in majoritatea cazurilor, de neinteles. Sa vedem.. tentatia primara este una fizica si intr-un caz si in celalalt.. femela sau mascul, la vederea sexului opus ne activam. Urmeaza mirositul.. Aici metodele difera. In societatea contemporana, mirosul se materializeaza prin intrebari inteligente.. Ce zodie esti? Ce crezi de 2012? Vii cu mine la mare?.. Acum? Intrebarea referitoare la semnul astrologic prinde cel mai bine.. Majoritatea oamenilor au cunostinte aprofundate in domeniu. Urmeaza perioada de tatonare.. Incercam sa intuim gradul de inteligenta al potentialului partener. De ambele parti se cauta inferioritatea.. in caz de ceva, nu trebuie sa aibe mai multe argumente ca tine. Odata multumite cerintele partilor parcurgem drumul catre asternut, la drum de seara. Aici apare diferenta.. daca la animale aventura ia sfarsit odata cu primul orgasm, la oameni abia de-acolo incepe travaliul. Barbatul se chinuie sa isi pastreze statutul de mascul Alfa in timp ce femeia se dedica minimalizarii prestantei acestuia. Pentru femei, cu cat suntem mai zdrobiti de responsabilitati, cu cat comunicam mai putin cu exteriorul, cu atat e mai bine. Desigur, demersul inchizitoriu al doamnelor are de fapt o motivatie mareata in timp ce incercarile noastre de a ne pastra un dram de statura frizeaza penibilul. Ca in cazul relatiei cu un animal de companie, suntem stapani doar in acte.. realitatea confirma cotrariul. Ne trezim dimineata, plecam la munca ca sa punem mancarea pe masa, scoatem animalul la plimbare, il scarpinam in cap, ii facem baie si ii cumparam chestii care sa ii ocupe timpul. Toate aceste mici detalii nu modifica comportamentul companionului care iti arata permanent gradul de nemultumire la care a ajuns. Cateodata, animalele de companie fug de acasa.. fie ca prind usa deschisa, fie ca un moment de neatentie al stapanului face loc unui ins care crede ca e mai bun, pleaca. In ambele cazuri tu esti facut albie de porci, fiind singurul vinovat pentru intamplare. Nu ai fost un stapan bun, nu ai acordat suficienta atentie nevoilor animalului de companie, ai avut alte prioritati si in general nu ai apreciat faptul ca parcursul tau, profesional sau emotional, a fost posibil datorita sustinerii morale ale partenerului din dotare.. fara el esti zero. Daca cumva iti faci drum pe la hinghieri si recuperezi vietatea, aceasta nu va precupeti nici un efort sa te culpabilizeze pentru finalitatea actiunilor sale. Pentru fiecare cacat pe care il face exista o justificare de moment.. Parte cea mai amuzanta atat in cazul cainilor cat si in cel al altor parteneri de viata este ca traiesc cu impresia ca pot face orice la infinit.. atat timp cat pana la urma le lasi sa se urce in pat dupa ce au facut pipi in el, sunt indrituite sa creada fie ca esti suficient de moale, fie suficient de prost. Nu contest existenta unei categorii de posesori de animale a caror singura sansa de comunicare este data de capacitatea de incasare; tac din gura orice ar fi ca altfel raman cu oglinda si nu mai am ce scoate afara.. Daca insa cainii nu stiu sa citeasca, doamnele ar trebui sa fi auzit pana acum proverbul cu ulciorul.. 

Colica renala.. peron pe partea stanga

Pana de curand credeam ca durerile de dinti sunt cele mai aprige din tot spectrul exceptand desigur pe cele ale nasterii cu care ma indoiesc ca poate concura ceva. Spun pana de curand, pentru ca de doua saptamani incerc varianta renala. Ca majoritatea barbatilor trecuti de 19 ani, m-am pricopsit cu o piatra la rinichi.. cel putin pana acum asta am aflat ca am.. sunt inca in cercetari. Initial am crezut ca reminescente ale cazaturilor si loviturilor incasate in copilarie ma sicaneaza ca sa nu uit de unde am plecat. Am luat in consecinta un pumn de pastile care de care mai anti-inflamatorii si mai analgezice. M-am dat si cu diverse creme si unguenti de care am auzit la televizor in reclamele facute de colegii mei de breasla. Dupa doua saptamani de dureri atroce si un pipi insangerat, am renuntat sa o mai ard autodidact si m-am dus la urgenta incercand din greu sa fac fata drumului care imi parea fara de sfarsit. Am ajuns intr-un final la ghiseul de triaj (buna denumire) unde am primit o fisa completata cu numele meu. Personajul incerca sa faca fata afluxului de clienti fara sa piarda prea mult din telenovela care rula pe ecranul micului televizor asezat in dreapta, langa computerul din dotare. Cu fisa in mana am plecat catre ultima usa pe dreapta, acolo unde urma sa fiu preluat de medicul de garda. Circa 15 persoane stateau cuminti in asteptarea unui Urmatorul care nu mai venea.. era ora cinci dupa masa. Am intrebat cine este ultima persoana la rand si am dat sa ma asez cand se deschide usa cabinetului. Din toata invalmaseala produsa in ante-camera nu am auzit decat un Domne dar se poate?.. Asteptam aici de la ora 12.. Chiar nu ne baga nimeni in seama?.. Stiam ca suntem la Spitalul de Urgente.. Intru in panica. Durerile mele erau din ce in ce mai mari facand imposibila orice forma de comunicare articulata. Imi dau seama ca stau degeaba si ies pe poarta spitalului in cautarea unei clinici particulare care sa faca o ecografie in regim de urgenta. Am trecut in revista EuroClinic, Diagnosis si Spitalul Panduri.. Neam. Fie ca plecasera doctorii, fie ca nu aveau regim de urgenta, am plecat cu coada intre picioare de peste tot. Sa nu uitam ca tot traseul asta a fost facut in traficul de seara bucurestean.. In criza si cu nervii zob am dat niste telefoane si am aflat ca singurul spital cu serviciu de urgenta de urologie este Sfantul Ioan. Cunosteam bine spitalul in cauza, pentru ca in urma cu cativa ani suferisem acolo o interventie chirurgicala si pastrasem cu cativa medici o relatie de prietenie dupa incident. Il sun deci pe doctorul care m-a operat si ii zic daravera. Du-te la camera de garda si cand esti cu medicul de garda ma suni.. zis si facut. Am ajuns la spital pe seara, in jur de ora 8. O doamna extrem de draguta de la receptie ma intreaba ce am si ca urmare a raspunsului meu imi intinde un borcanel cu capac rosu.. Pana la jumate va rog.. Ma retrag cuminte in baia curata ca un closet public si imi fac datoria fata de borcan. In camera de garda, un doctor fara chef dar plin de frustrari ma intinde pe masa fara sa ma intrebe ce caut acolo si imi face rapid un EKG. Ma dor rinichii spun eu jenat.. cu inima stau bine zilele astea.. Atat mi-a trebuit. De ce nu te duci domne' la medicul de familie? Toata lumea vine la urgenta! Aici vin oameni cu probleme importante nu cu toate tampeniile. Asteapta pe hol rezultatul sumarului de urina.. te strigam noi. Am iesit uluit din camera de garda.. durerile devenisera insuportabile si tratamentul de care beneficiasem nu atenuase cu nimic starea de nervi in care ma aflam deja. Doamna draguta de la receptie, ma chemat si m-a sfatuit sa astept fie in masina, daca am, fie pe unul din culoarele spitalului pentru ca in receptie e frig si treaba asta nu imi face bine. Era singura prezenta ok din seara cu pricina. Analizele urmau sa iasa in 30 de minute si nu avea rost sa stau in frig. Doua ore mai tarziu, doamna draguta isi terminase tura si plecase acasa in timp ce eu continuam sa astept sa treaca 30 de minute dupa 30 de minute. Il vad pe doctorul care ma cosultase atat de amabil si il rog sa imi dea un calmant pana imi ies rezultatele. Pai ia nene un diazepam.. imi arunca omul fara chef. Stupefiat il intreb de cand se da diazepam la afectiuni renale.. Pai de unde sa stiu eu ce ai dumneata.. cine te-a vazut? Dumneavoastra ii zic perplex.. Nu-mi aduc aminte zice dom' doctor, jignit ca nu-i dau pace. Am inceput sa urlu in timp ce in cap imi reveneau imaginile de asta primavara de la spitalul Coltea. Jegul si atitudinea aia care mi-a luat prietenul inainte de vreme m-au transformat intr-un megafon isteric. Continui, ca si atunci, sa nu inteleg ce cacat cauta in spitale oameni de tipul asta. Rezultatul tipetelor mele a fost o injectie care mi-a luat durerea instantaneu. Am pus mana pe telefon, mi-am sunat doctorul si i-am povestit toata tarasenia.. eram cu moralul la pamant, obosit si neprietenos. In timp ce vorbeam ma striga prietenul omului si ma anunta ca au venit rezultatele.. Ai o infectie urinara foarte urata.. nu stiu de unde ai facut rost de ea. Du-te la farmacie cu reteta asta si pe urma consulta un specialist. Am intrebat de ce nu mi-a facut o ecografie si daca nu cumva ar trebui sa fac mai multe investigatii inainte sa imi torn pe gat medicamente de care nu auzisem niciodata. Astea le faci matale cu trimitere de la medicul de familie a venit raspunsul prompt al medicului de garda. A doua zi de dimineata am revenit la Sf. Ioan unde prietenul meu ma astepta la ecograf. A luat reteta primita cu o seara inainte, a citit-o si a aruncat-o in cosul de gunoi. La ecografie am aflat ca o piatra care parasise rinichiul stang imi reducea functiile renale la jumatate; cat despre infectie.. nimic. Am primit un tratament in concordanta cu rezultatele cele noi, urmand sa fiu supravegheat cu grija timp de doua zile pentru a nu se ivi complicatii. Intre timp mai fac niste investigatii ca sa vedem daca e vorba totusi doar de o piatra sau mai multe, sa vedem despre ce tip de piatra e vorba si daca va fi nevoie de operatie sau daca o voi da afara pe viu. Ii urez deci sanatate domnului doctor Sorin Dragomir, omul cu infectia si cu diazepamul, sperand sa nu ajunga niciodata pe mana domniei sale. In rest ma intreb retoric ce se intampla cu oamenii care in momente de criza nu au pe cine suna.. Sa ne traiesti spital romanesc.. altfel de ce am mai muri si despre ce am mai scrie.

Dor..

Cuvantul dor este prezent in doar doua limbi din lume.. romana si portugheza. E adevarat ca echivalenti pentru imi e dor de tine exista si in engleza, I miss you si in franceza, tu me manque sau j'envie de toi, insa si intr-una si in cealalta sensul este departe de cel romanesc si respectiv portughez. Dorul la cele doua popoare este ceva organic, o lipsa care doare, care te face vorba romanului din om neom, un sentiment care face cu adevarat diferenta intre specii. Dorul te modifica pana la grimasa transformandu-te intr-o bucata de carne contorsionata, dorul te poate abate de la drumul initial indiferent ca vorbim de emigrare sau de vacanta. E fascinant cum putem fi nefericiti intr-un moment care ar trebui sa fie placut atunci cand ne lipseste respiratia cuiva, mirosul cuiva, toanele etc. Dorul ne altereaza perceptiile cotidiene. Uratenia poate deveni divina, prostia poate fi o meteahna trecatoare, defectele in general ne apar in lipsa ca fiind de fapt accesoriile care la inceput ne-au atras. Dorul te face sa reflectezi atunci cand esti departe si te poate modifica structural atunci cand este rezultatul unei pierderi definitive.. puncteaza cu exactitate momentul in care cu totii constientizam singuratatea si incapacitatea de a repara atunci cand desigur e prea tarziu. Multi ani in urma, atunci cand am suferit din amor pentru prima data, tata mi-a zis ca durerea mea e de bun augur. Ea certifica pe de-o parte existenta sufletului, care in cazul meu era pe atunci o incertitudine, si dramul de bunatate necesar unei existente umane pe de alta. L-am urat ingrozitor declarand ca daca asa arata un om eu unul prefer sa fiu scos in lesa la ore fixe si cu botnita. Eram convins ca existenta mea trebuia certificata de cerebral si nu de amocul sufletesc. In plus durerea era de nesuportat. Eram cumva o surpriza.. formatia mea artistica era contrazisa de matematica demersurilor mele. Cu toate astea cred ca am reusit in adolescenta sa construiesc o structura care le imbina armonios si desi pentru multi asta trece ca unul din defectele mele majore sunt bucuros de rezultat. Astazi am trait bucuria dorului autentic in mai bine de doua ore de concert Mariza. Cantareata de fado m-a facut sa retraiesc o viata in cateva zeci de minute. Am copilarit, am iubit, am parcurs vacante cu prieteni, am emigrat si am revenit. Am trecut mana prin parul doamnelor mele, mi-am umplut genunchii de nisipul ud al vamii de acum 20 de ani, am golit nesatul sticla dupa sticla, am pictat ziduri albe monastiresti si am trecut soarele prin sticla colorata a vitraliilor mele, mi-am tinut din nou copilul in brate pentru prima oara si am simtit cum mirosul lui se contopeste cu al meu. Am refacut planurile din ultima vreme si am reconstruit speranta propusa de moment. Pe scurt m-am bucurat de dorul de tot.. totul personal, asa gaunos cum poate fi el vazut din afara ochilor mei. Pofta cu care Mariza isi canta sufletul si pamantul natal si traditiile a fost seducatoareiar iar bucuria cu care ne-a imbogatit sufletele, de-a dreptul divina. Am condus pana acasa fara sa vad bataile galeriilor de la Steaua si Rapid, fara sa aud injuraturile si claxoanele soferului de Bucuresti, fara sa ma gandesc la maine dimineata obositoare care ma asteapta. Stiu ca la un moment dat ma voi trezi din visare si din tot dorul va ramane doar partea care ma schimonoseste dar pana atunci vreau doar sa simt inca putin ca sunt om. Noapte buna.. a mea.

Ce-am avut si ce credeam c-am pierdut..

De-a lungul anilor am avut tot felul de lucruri care de care mai nasoale si mai imputite.. ma refer la noi romanii desigur. Pe alea bune nu le iau in discutie ca se creaza precedent. O sa ma refer in postarea de azi la cateva din lucrurile pe care le-am avut inainte de '89 dar nu mai departe de venirea lui Dej la putere. Am avut frig, am avut frustrari, am avut frica zilei de maine, am avut o droaie de lucrui. Am avut prieteni care ne turnau si parinti care ne invatau cum sa tacem mai bine, dar cel mai mai mult ne-am bucurat de microfoane.. de astea am avut chiar multe. Unul din lucrurile cele mai grave la care ne-a supus regimul Comunist a fost privarea de libertate.. dreptul la libera alegere, la libera exprimare etc. Nu listez tot considerand ca cititorii mei stiu despre ce vorbesc. Aveam in clasa la Tonitza un coleg care era fiul unei doamne maior de securitate in cadrul serviciului de comunicatii. Era un super-baiat asa ca am devenit in timp buni prieteni. Atat de buni incat ajunsese sa ma avertizeze de fiecare data cand familia mea  era subiectul unor investigatii sau cand eu eram urmarit in vreo forma sau alta. Fii atent ca azi vine cutare.. ai grija ce vorbesti ca omu e de-a lu' mama sau saptamana viitoare o sa ai o echipa la stalpul de telefon de la tatal tau. Fiecare cetatean era urmarit indiferent ca era sau nu o persoana importanta.. vorba bancului da-i omului omoru' din principiu, daca nu sti tu de ce, stie el sigur. Urmarim pe toata lumea ca nu stim niciodata de unde sare iepurele. Microfoanele veneau odata cu buletinul de identitate si cu dreptul de a inchiria barca in Herastrau. Tovarasii ne asigurau pe de-o parte ca ne sunt alaturi in lupta de clasa si pe de alta ne cautau si in cur pentru fiecare vorba cu talc. Vietile nu ne apartineau.. eram cu totii, proprietatea unui sistem extrem de bine pus la punct care ne contoriza 24 din 24.. intalnirile, discutiile cu prietenii, iubirile etc. In 1989 am iesit in strada ca sa oprim toate astea. Recunosc ca daca stiam ca era sa dau coltul si ca ulterior urma sa imi sparga fata minerii ca sa poata Pepe sa cante la OTV la picioarele Oanei Zavoranu, ca sa ma ia la misto Basescu sau ca sa o vad pe Monica cum o ia in gura la Reality Show, m-as fi gandit de doua ori inainte sa ma namolesc la televiziune sau in Piata Universitatii dar asta e o alta discutie. Am trecut deci intr-o alta etapa a vietii noastre.. democratia. Acum suntem complet liberi.. Putem sa zicem si sa facem ce vrem. Cel putin in teorie. Daca inainte eram ascultati la fiecare colt de strada, acum nu ne mai asculta nimeni. Cu toate astea, panica traita atata amar de vreme se pare ca nu ne-a parasit carcasele. Lipsa fricii viscerale a adus la putere conspiratia. Ne aflam la mai bine de 20 de ani de la caderea cortinei de fier si iata ca ne trezim din nou vorbind de microfoane. Acum avem comunicatii de inalta tehnologie asa ca desigur, ar fi pacat sa nu le folosim la putere maxima. Aud din ce in ce mai des oameni vorbind despre microfoane in contextul in care respectivii, in lipsa unei confirmari sociale, isi confectioneaza imagini dizidente. Cred ca mi-au pus microfoane in casa.. sunt urmarit. De ce? Nu mai conteaza.. atat timp cat sunt bagat in seama inseamna ca demersul meu a finalizat. Daca inainte de '89 fiecare cetatean era o potentiala amenintare, ca doar daca se strangeau mai mult de 10 insi cu pareri personale era deja lovitura de stat, acum cetateanul nu mai inseamna nimic. Cu toate astea nevoia de atentie e prea mare ca sa o ducem de unii singuri (sic). Mai e o problema.. sistemul corporatist care nu e departe de cel creat de politia politica. Cei tineri vor sa avanseze si cei batrani sa supravietuiasca.. ambele demersuri au nevoie de o baza solida de informatii care sa poata fi folosita impotriva adversarilor.. deci microfoane.  Am fost prea multi ani atenti la conversatiile altora ca sa ne dezvatam asa, dintr-o data. Uite asa, au reaparut in democratia noastra minunata, barfa, mancatoria de cur, calomnia, dezinformarea si toate celelalte metode securistice care ne-au dus la finalul din '89. Amenintarile sunt diferite dar prezente in cotidian mai ceva ca Mircea Badea.. Cum nu mai avem Canal sau Casa Poporului sau beciurile securitatii, poti fi amenintat oficial doar cu disponibilizarea. Intr-o situatie de criza ca cea pe care o parcurgem e suficient sa ti se spuna ca daca nu stai capra ramai pe drumuri. In filme apare de multe ori o situatie la moda in Romania.. Stai tu de buna voie sau iti punem noi in carca un cacat suficient de mare incat Dunarea sa iti fie suficienta pentru igienizare. In societatea romaneasca se mai intampla si mult timp liber. Nu am ce face azi si nici nu am de cine sa ma iau asa ca inventez ceva.. ca sa stea in picioare tre sa aibe doar un sambure de adevar. E suficient sa stai la masa cu o personalitate politica in public ca sa ajungi sa fi asociat cu platforma program. Ca pe vremuri, se incurajeaza fie lipsa socializarii, fie abundenta ei. Daca vrei sa ajungi undeva trebuie sa te strecori, devenind automat susceptibil, daca vrei doar sa traiesti linistit, stai in banca ta ca sa nu ajungi subiect de discutii in biroul cine stie carui paduche. Daca ai ghinionul sa fi fost la un moment dat persoana publica, indiferent de factura, esti mancat. Am petrecut mai bine de 18 ani in industria de publicitate romaneasca. am trecut de la emotiile adolescentine provocate de autocolantele colorate nemaivazut la cele produse de implementarea unei campanii la nivel national. Multi dintre cei care acum sunt figuri de marca ale publicitatii romanesti erau la vremea inceputurilor inca in bancile scolii. Ma bucur ca am trait vremuri in care departamentul de creatie era locul in care te implineai alaturi de prieteni, locul in care abia asteptai sa ajungi si unde te simteai in siguranta. Agentia de azi este din pacate o institutie care te pune jos. Competitia creativa a devenit una vestimentara, prietenii au devenit concurenti si implicit dusmani si relaxarea a fost data ieftin pe stres. Am adus in discutie lumea publicitatii tocmai pentru ca principiile de confidentialitate uzitate sunt extrem de aproape de cele ale securitatii. Fara sa ne dam seama odata cu angajarea intr-o agentie ne pierdem drepturile elementare. Avem client JTI? nu mai fumeaza nimeni BAT, lucram cu rosu? nu mai purtam camasa portocalie, cumperi un mac de la Dora? nu mai mergi la NouMax. E relativ amuzant.. Ar trebui fie sa ne angajam intr-un loc pana la pensie, fie sa ne schimbam prietenii, garderoba si obiceiurile in functie de angajator. E, cum ar fi sa trebuiasca sa ma duc la Fozzy si sa ii spun ca trebuie sa rupem prietenia care ne leaga de 15 ani pentru ca m-am angajat Grigoriu.. zic si io'. Sau ce-ar fi sa ma duc la tata si sa ii zic ca nu mai pot veni la masa duminica pentru ca angajatorul meu are alte pareri decat ale lui? Cum se face ca intr-o forma sau alta ne intoarcem incet la apucaturile de dinainte? Cum sa vii tu oricine ai fi si sa imi ceri sa imi schimb modul de viata, valorile si prietenii doar pentru ca tu esti cu limba infipta adanc in curul cuiva care iti ofera confortul pe care ti l-au promis ursitoarele. Nu vreau sa cred ca in 2010 este posibil sa fiu amenintat ca acu 20 de ani si nici nu vreau sa cred ca mai exista oameni care se aseaza cuminti la picioarele stapanului de frica somajului.. Cat despre microfoane.. inteleg securizarea unei institutii daca vorbim de Ministerul Apararii Nationale, Parlament sau SRI. Cei care pun totusi microfoane prin curtile angajatilor fara sa fie obiective strategice, isi acorda prea multa importanta.. atat.