Pentru multa lume, vorbele de mai jos pot fi nepotrivite în contextul dramei pe care lumea o trăiește zilele astea. Cu toate astea ieri câțiva dintre noi am mai pierdut un om și am de gând sa zic doua vorbe despre asta, cu tot războiul asta de cacat din jurul nostru.
Spuneam anul trecut, atunci când îmi pierdusem mama, ca rămânem din ce în ce mai singuri. Pleacă de langa noi tot mai multi oameni care au participat la formarea noastră ca indivizi, acei oameni care ne-au dat suflet și coloana vertebrală. Pierdem părinți. Da... am ajuns la varsta de care am fugit toată viața, varsta la care, vrem nu vrem, părăsim cu adevărat cuibul.
In culturile ancestrale se spune ca un om trăiește atâta timp cât este ținut minte. Sufletul celui plecat rămâne cu noi atâta timp cât îl păstrăm în poveștile noastre. Cu asta în gând las aici câteva dintre amintirile mele despre Victor, tatal Simonei buna mea prietena și tata de ocazie pentru o seama de golani care au ajuns la o vorba în fata blocului din Drumul Taberei, în prăvălia în care Victor isi făcea de lucru în puținul timp liber. Au fost câțiva părinți în generația mea care isi asumasera statutul peste măsură. Erau părinții găștii, cei care ne scoteau din belele sau care ne alinau când eram ciufuți și care desi îngrijorați pentru demersurile noastre revoluționare ne susțineau pana în pânzele albe. Dacă ar fi fost sa punem o căpetenie peste părinții ăștia mișto', atunci probabil ca Victor ar fi fost uns șef. Ochii ii râdeau în cap permanent, zâmbetul cald iti dădea toată increderea de care aveai nevoie și vorbele ii erau liniștitoare și te invaluiau ca o îmbrățișare. În plus eu unul am început sa înțeleg ce înseamnă simtul umorului de la el. Pus pe soții non-stop făcea glume cu fiecare ocazie de parca abia aștepta sa ii ridici o minge la fileu.
Ieri Victor a plecat la cele sfinte. Alături de ceilalți părinți plecați deja și de încă câțiva dintre "golanii" pe care i-a păstorit în timp, prieteni de suflet ai Simonei și ai mei foști colegi luați înainte de vreme. Nu ne rămâne altceva de făcut decât sa împlinim visele pe care le-au construit pentru noi pana în momentul în care la rândul nostru ne vom alătură trecutului lăsând în urma viitor.
Cu bine nenea Victor... și mulțumim. Mulțumim ca ai fost părinte cu brio pentru niște ciupiți bezmetici așa cum am fost noi.
