Despre bucuriile uitate ale vietii.. varianta mea.

Ajungem cu totii  la un moment dat sa facem inventarul.. este o necesitate organica a primatelor.. au nevoie de contabilizare ca sa poata merge mai departe si sa se ingroape in liniste la inchidere. Pentru cei care nu sunt suficient de ordonati incat sa contabilizeze regulat, inventarul se intampla sa vina atunci cand se afla in situatii critice.. cand vorba doctorului, se sperie suficient de tare si trebuie sa inteleaga ca e nevoie de reboot. In cazul meu, contabilizarea a fost permanent o coordonata esentiala supravietuirii si este rezultatul  obsesiei de-a lasa ceva in urma, ceva de care sa pot fi in esenta mandru, ceva bun cum s-ar zice. Si eu si Matei am fost crescuti cu frica de mediocritate.. cand o arzi la micul dejun cu batranu' atata amar de ani e mai complicat sa visezi la o cariera in agricultura sau in fotbal. Trebuie sa lasi in urma ceva si nu ma refer la farmituri pe modelu' Hansel si Gretel. Incapatanarea parintilor mei de a ramane in tara in pofida tuturor neajunsurilor si indiferent de amenintarile regimului comunist, m-a facut sa raspund de cele mai multe ori la intrebarea ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, intrebare minunata dar disparuta azi in totalitate, cu vreau sa fac ceva pentru traznaia asta de tara.. vreau imi aduc aportul.. cumva.. oricum. Pe atunci nu suna nici patetic si nici populist si nici nu exista riscul sa fiu penibil sau sa vina careva la mine si sa ma trateze cu Bine ma ca esti tu destept. Cred ca oamenii buni au obligatii neplacute.. cred ca trebuie sa ne gasim unii pe altii si sa facem chestii cu bucurie si pofta.

Avem in viata cateva tinte principale, in majoritatea lor decise deja de parinti inca inainte de nasterea noastra.. indiferent de sex, prestam cu aprindere la visele ratate ale inaintasilor nostri.. avocat, chirurg, notar etc. La asta se adauga desigur visele copilariei si uite asa, speram sa ajungem pe rand doctori, pompieri, astronauti, piloti de rally sau balerine, actori si actrite si de ce nu, Miss Univers. Mai vor niste proaste sa fie Bianca Dragusanu dar abia astea nu merita sa fie luate in discutie. In societetea contemporana insa, treaba este simplificata mult de telul unanim al populatiei.. vreau sa fiu patron.. si asta nu este un vis.. este o decizie. 

Cand am ales meseria de restaurator, motivele erau simple.. cele adolescentine: rezolv pe ai mei, stau pe drumuri toata ziua, vad muzee gratis si intru in contact cu tot trecutul disponibil in piata. In plus gagicile faceau galerie pe oriunde mergeam. Pai cand se striga prin satuce ca au venit pictorii era o smecherie. Santier dupa santier, am inceput sa inteleg mai bine ce importanta treaba mi-am ales sa fac si cand ma asteptam mai putin, m-am maturizat. Sentimentul pe care il ai cand dai schela jos si in urma ta oamenii varsa lacrimi de bucurie e mega combinatie iar cand in plus, stii ca un petec de istorie supravietuieste datorita unei maini de oameni din care au vrut ursitoarele sa faci si tu parte e super fun. Esenta lasatului in urma sta in bucuria facerii. Facutul de lucruri are calitati vindecatoare la nivel structural. In cazul catorva dintre noi, bucuria facerii este insamantata de zei iar implementarea sprijinita de muze. Pentru unii el si pentru altii ea, muza a reusit sa motiveze generatii intregi de creatori si a umplut de bucuria facerii suflet dupa suflet. Datoram acestor ei si ele, tot ce suntem acum atat de tentati sa distrugem.. sau sa uitam.

Am inceput sa numar oamenii frumosi din viata mea si ma bucur cand fac cate o identificare. Ma gandesc si la modul in care fiecare a disparut din mine si ma gandesc si de ce.. am fost io' bou sau poate a fost omu de vina sau poate it was an act of god.. nu are nici o relevanta. Important e ca ii vreau inapoi.. ii vreau pe toti putinii care mai sunt pe aici. si pe fiecare la locul lui.. adica acolo unde era menit sa stea, daca nu eram io' bou sau omu' de vina sau chiar daca era era vorba de act of god. Imi vreau pe scurt muzele inapoi.. ochi, maini si glezne, texturi si sunete, atingeri si sperante.. bucurie de orice fel in orice doza si de oricate ori pe zi.

Consider asadar ca poti fi patriot si din Rahova si din lotus si de sub cires si chiar si din Noua Zeelanda.. cred insa si ca intr-o tara in care coaiele nu folosesc la nimic altceva decat sa dea parintilor o idee despre cum tre' sa numeasca copilu', este imposibil sa se detaseze mari nume prin vreun domeniu. Sunt purtat de aceasta convingere de ceva vreme.. cam de cand a vrut sa ma fute o eleva de 13 ani juma' sau de cand mi-am dat seama ca daca am ajuns sa traiesc vremuri in care sunt admise la restaurare papusi cu rau de inaltime, nu se mai poate face nimic. Traim intr-o societate in care lipsa bucuriei a omorat muza dupa muza pana cand am uitat de tinutul de mana sau de mangaiere sau de orice stare de bine in general. Privitul a disparut de pe ordinea de zi..

Stau si ma uit si ascult tot felul de lucruri care imi fac bine. si imi este amintit cat de bine adunam oameni frumosi in jurul meu. Imi este amintit si cate idei au fost asezate rand pe rand in paharele golite de-a lungul anilor. E placut. Intreb despre oameni si despre ce se mai intampla prin lume. cine ce mai invata pe cine, care mai asculta si care nu, cine s-a mai pierdut si pe cine am gasit pe strada. Ei bine in toata nebunia asta adolescentina aflu ca exusta un baiat care la intrebarea ce vrei sa te faci cand o sa fii mare raspunde cu vreau sa fac ceva pentru romania.. sunt perplex si imi amintesc de mine.. oricat de bezmetic eram la 17 ai vroiam acelasi lucru.. doar ca pe-atunci nu eram o exceptie..

Sunt slab de inger.. poate.. sau poate ma alint incercand sa ma bag din nou in seama. Dar.. daca baiatul asta cu chef dintr-o lume fezandata prea mult in baiturile mediocritatii si ignorantei poate sa schimbe lumea.. se mai baga cineva? Eu dau ceaiul si drumul la treaba..

Pizza, paste si rozeu..

Am fost putin plecat.. la Roma.. putin pentru ca asa trebuie la inceput.. intai putin si pe urma din ce in ce mai mult pen' ca vorba aia', suntem specie lacoma din fire si ne trebuie pana la refuz. Am constatat ca scriu de ceva vreme foarte nasol si cred si ca nu imi prieste de loc. Nici mie nici celor care n-au de lucru si ma citesc. Din pacate oricat de tare vreau sa fac glume, pana la urma ma prind ca rasul de azi este din nou rasul plansu' de pe vremuri si ma enervez si iar o dau in balti. Mai incerc o data..

In ultimii aproape cinci ani, am ocolit plecarile fie din insinct de conservare, fie din cauza diverselor ghiulele de metal greu atarnande piciorului meu.

Astazi, doar despre instinctul de conservare..

Cand eram putin mai mic, si desigur cu foarte putin mai prost decat acum, am ajuns la concluzia ca pentru mine plecarea in numitul occident a fost un neajuns.. mai bine muream prost si putin mai mic decat acum. Traitul in Romania dupa ce intelegi de fapt cum merge treaba intr-o societate normala si de bun simt, nu e combinatie. Imi aduc de exemplu aminte ca la prima revenire in tara, in 1994, imi era deja greu sa inteleg de ce ma urasc vanzatorii de la alimentara si am inceput sa cred ca cineva ii punea cu japca la jug.. comerciantul autohton, patron sau angajat, te serveste cu muia de la primul Aveti oua? Daca ai tupeul sa intrebi cate ceva despre prospetimea produselor e ca si cand ii spui unei virtuoase ca a mai prins contur de la ultima intalnire. Pe scurt dupa ce vii din strainatate, incepi sa profiti de zambete mai abitir ca oricand.. 

Am ales deci sa o ard ignorant si neimplicat in viata sociala pentru o liniste interioara solida. Cum infarctul vine oricum ajung sa imi bag picioarele si sa nu mai insist in directii gresite iar cum abstinenta suge, am plecat cum spuneam, la Roma. Eh.. uite de aici au inceput nenorocirile.. In primul rand oamenii s-au bucurat sa ma vada. Dupa ce s-au asigurat ca sunt bine si ca avem tot ce ne trebuie au procedat la munca. Aici doar neajunsuri.. oamenii se bucurau sa munceasca.. cu pofta.. am inteles ca era ceva legat de lucruri facute cu placere intre oameni misto.. nu stiam despre ce e vorba asa ca am mers pe burta si m-am supus. La finele trebii', a doua zi pe la amiaza, ne-am uitat in jur, ne-am asigurat ca panotarea a iesit multumitor in sensul de impecabil si am trecut la agapa. Am aflat ca in tarile astea civilizate betia vine dupa ce iti termini treaba si ca daca te strangi cu partenerii tai de santier in jurul mesei la asfintit, simti ceva pe care ei il numesc satisfactia lucrului bine facut. Obisnuit cu vernisajele mele din tara, am fost putin descumpanit cand am vazut ca in timpul evenimentului de deschidere nu a fost distrusa nici o lucrare si ca nu am vazut pe nimeni dansand pe masele pline de mancare urland slogane erotice de umplutura.. nici n-are nimeni pula pentru pizda mea si nici hai fa sa te desenez.. Curioase obiceiuri.. In plus insistenta oamenilor in demersul de a avea discutii placute si consistente imi pare cel putin deplasata. Mi-am trecut deci capul prin padurea de leandri care decora curtea interioara a imobilului si am facut si eu ca ei..

Intr-una din zile,  M-am trezit la usa cu un galerist italian si cu un critic de arta extrem de simpatic. Vroiau sa colaboram.. ei sa expuna in tara mea si eu intr-a lor.. Nu stiu ce sa zic in conditiile in care eu am invatat sa-mi urasc omologii si sa evit orice colaborare care ar putea injumatati profitul sau faima. Evit sa fac opinie separata fiind totusi in vizita si merg pe mana lor asa ca ma trezesc cu o expozitie in toamna la Roma si cu alte cateva evenimente comune pana atunci. Asa imi trebuie daca ies din tara in loc sa ma uit la ce-a patit Adam cand a facut pe desteptul. Cei doi, sunt si partenerii mei de discutie in cadrul conferintei pe care urma sa o sustin la Accademiadi Romania.. Oamenii s-au gandit sa ne punem la punct dizertatia la crasma.. asta pot intelege.. ce nu pot intelege? De ce chelnerii zambesc tot timpul si aduc mancarea la timp.. nu inteleg si pace. Seara de seara ma simt bine si nu stiu ce sa fac cu asta.. oameni misto si prieteni vechi pe care risc sa-i indragesc odata reveniti in mine, lume sanatoasa la cap chiar si pe tulburare. 

Stam in curte pe relaxare, cu dinaintea plna de strictul necesar si ne bucuram unii de altii intr-un tablou reusit, colorat de rozul vinului, de galbenul aluatului subtire si de aroma de oregano, proaspat aruncat intre feliile de usturoi fumegand. Sunt dupa o zi de plimbare de-a lungul careia fiecare usa deschisa insemna un Caravaggio.. coplesitor.. mai bine la Peris sprijinit de tractor si injurand guvernul.. oricare guvern.

Soferul meu, cel care adusese lucrarile in Italia le povesteste musafirilor nostri italieni, ca el apreciaza pastele doar daca sunt asezonate cu o ceafa cinstita de porc.. lumea zambeste intrigata, jenata, perplexa.. Domne' eu nu zic.. pastele aste sunt ele bune, da' daca nu punem o bucata de carne groasa si suculenta alaturi sunt de cacat.. Las ca maine ma duc sa fac eu cumparaturi si vin cu tot ce trebuie.. ceafa si tarie.. absint, ca te face sa dansezi pe masa.. Are dreptate bre'.. ce poate fi mai frumos decat sa fii satul si sa nu stii de ce te doare in cur dimineata.

Am parasit Roma cu camionul plin de lucrari.. pe la Ravenna transportatorul meu preferat decide sa astepte pana gaseste marfa de dus in Romania printre lucrari si o zi si o noapte mai tarziu suntem tot acolo.. Iau avionul de frica revenirii obiceiurilor mioritice si fug la Venetia de unde ma urc in avion spre casa. Inca mai simt o umbra de caldura si de interes placut. nu stiu daca e de la rozeu sau de la ochii care poposesc pe spinarea mea, dar nu comentez si ma bucur de tot. Dupa o aterizare antipatica si o calatorie prin Bucuresti ajung acasa si incep sa scriu.. nu stiu de ce dar tot foarte nasol.. si cred ca nu imi prieste de loc. Nici mie nici celor care n-au de lucru si ma citesc. Poate doar celor care rezoneaza poticnit cu gandurile mele.

Am decis sa raman in filmul roman chiar si de aici de la Bucuresti.. macar o vreme: doar tacla placuta, ochi senzuali dar ospitalieri, prieteni buni sau vechi.. si rozeu' de caliatate.. . Ma opresc ca imi dau pastele in foc si ar fi pacat de atata aroma si dor d'antan. 

Cu botoseii prin lanul de porumb.. sau pe unde vreti voi.

Am fost rugat in nenumarate randuri sa imi tin gura si sa mai inghit si eu putin ca pana la urma toata lumea o face. Totusi, chiar daca unii mai pofticiosi s-au apucat de scris manuale de utilizare a vietii in caz de inec cu lichid seminal, vin si va zic ca mie nu imi place cu muia.. si nici cu fututul in cur.. nici luat de cap si nici printre mangaieri.. deloc. Pe marginea acestei declaratii se poate discuta consistent si se pot crea stiri majore printre si pentru cei care fac audienta in fata micului ecran. Se poate spune si ca sunt un frustrat care nu a mai prins o pizda de mult si care face pe smecherul ca sa nu cada de pe craca deja fragila pe care locuieste apatic si depresiv. Ok. Vorbesc si foarte urat doar ca sa acopar complexele majore  care ma caracterizeaza sau ca fac pe desteptul fara acoperire ca sa rezist in functia de buric al pamantului.. drept. Drept este insa si ca sunt realmente enervat ca am ajuns la 43 de ani sa-mi stea tic-tac-ul pana intr-acolo incat sa am nevoie de piese de schimb pe instalatie doar ca sa protejez maimute sau ca sa raman in cartile unor oameni care nu merita nici macar atentia distributiva a unui ornitorinc ratacit prin metropola.

Atunci cand vezi cum arata trotuarul de vis-a-vis.. chiar si de departe, desi la mine cica a cam fost la firu' ierbii, incepi sa vezi lucrurile usor diferit. Intai te sperii ingrozitor.. pe urma strigi cat poti de tare ca nu mai faci si promiti ca o sa fii cuminte si esti convins ca nimic nu te va intoarce din drumul tau catre curatire.. daca scapi acum desigur. Nu te aude nimeni.. Mai aberezi putin si cand doctorul iti spune intai ca ai scapat dar ca daca continui cum iti place nu se va repeta si pe urma ca trebuie sa iti schimbi viata radical ca sa nu ajungi iar pe masa de operatie, intelegi ca sunt cateva chestii de care te poti lipsi oricat de multa durere sau depresie sau frustrare iti va crea demersul tau cel nou noutz, pentru ca la urma urmei, viata este frumos, care merita trait..

Incerc sa structurez cateva din lucrurile de care trebuie sa scap sau pe care incerc sa le schimb in viata mea si imi dau seama ca singura problema reala este confuzia.. Confuzia generata de gestul prost inteles sau de traducerea natanga a unei oferte sau de ce nu, a sistemului propus de societatea contemporana. Confuzia in general. Pana si eu mai sunt confuz cateodata.. dar pe urma imi vine mintea la cap si inteleg ca un om care urla more si zambeste less, ori nu a inteles nimic ori a intrat in camera gresita ori este pur si simplu in asteptarea realitatilor vietii.. neintarcat cum s-ar spune.

Atunci cand lucrurile pe care le faci cu drag risca sa se transforme in lucruri pe care trebuie sa le faci pentru orice alt motiv inclusiv supravietuire, filmul este pe final indiferent despre ce vorbim.. Cand intre as face un mic dejun asa de pofta facerii si nu vin cu voi pentru ca tre' sa ma trezesc cu 5 ore inainte ca sa fac micul dejun ca altfel stiti cum e.. cine nu mananca bataturica nu primeste ochisor ramanem cu a doua.. atunci plm. Atunci cand iti este interzisa lipsa de incredere pentru ca pana acum nu te-a deranjat nimic.. cred ca trebuie specificate unele limite. Lipsa de reactie nu inseamna nici imbecilitate si nici de indiferenta, iar increderea se castiga greu si se pierde repede.. inseamna fie ca nu au fost motive de indoiala fie ca incercam sa construim punti pe care tertii nu le considera necesare si pe care partenerii de afaceri le considera slabiciuni.

Romanul este deja celebru pentru expresia Si cu pula in cur si cu sufletul in rai.. Am descoperit in jur oameni care, obisnuiti cu jucatul la doua mese au uitat de jocul la dublu.. de jocul in echipa. Nu se poate sa schimbam gasca in functie de cum bate vantul si sa cerem intelegere si buna dispozitie pe ambele terenuri ca si cand ceilalti nu exista ca e urat.. si se termina si prost de cele mai multe ori. Aduce putin cu oamenii politici din romania cea frumos curgatoare.. au probat partid dupa partid pana i-au lasat muschii anali. Nu este igienic. Viata suge si deci consta in decizii nedrepte care sug la randul lor dar care neluate la vremea lor uite.. infarct. Ca sa nu mai zic ca e nasol cand il gasesti pe Brutus sub mileul de pe televizor.

Prietenii fac des confuzii.. dusmanii in egala masura si de aceea este foarte usor sa devenim confuzi la fiecare pas. Egalitatea in drepturi face confuzii si raportarea la ambient face la fel. Confundam parteneriatul  profesional cu familia si masa cu casa si uitam de suflet si de noi insine. Observ din ce in ce mai des ca oameni bolnavi sau rai cu caractere mucede trec ca fiind minuni frumoase si curate in fata unor oameni mult prea dusi la biserica ca sa vada realitatea. Romanii nu mai cred in ajunge si nici in prea tarziu pentru ca nu-i asa, nimeni nu mai raspunde pentru faptle sale.. in plus nimeni nu mai face diferenta intre bine si rau. Suntem convinsi de aberatie si fascinati de extreme, evitam asumarea si speram in reparatii pana in panzele albe. Reusim sa dam cioara din mana pe vrabia de pe gard cu o vehementa uluitoare si ne prabusim in abject de pe calul alb  al vendetelor mediocre.

Imi aduc aminte de vernisajul lui Leonte.. cel in care invitatii s-au pisat in sticlele de vin si au distrus parte din lucrarile expuse.. In seara aceeea facusem pentru a nu stiu cata oara un compromis mizer.. hai frate ca se simte bine lumea.. sa nu ii trimit eu acasa in miezul antrenului si sa devin personajul negativ. Sa nu fac cum as fi facut deobicei si sa  nu ii scot sever afara la 10 trecute fix. Rezultatul a fost cum stim, dezastruos.

Imi amintesc fiecare abuz.. la minele meu personal. Mestec si ma decid sa nu mai trec ape tulburi si sa evit urmatorul infarct.. sau sa-l pacalesc macar o vreme.. Stiu ca deciziile importante trebuiesc a fi ferme si la momentul oportun..  ca la divort, cand e prea tarziu nu mai rezolva nimic. Voi deveni cu siguranta un nesimtit ordinar cu un instinct de conservare imbunatatit cu piese de la NASA dar voi inceta sa mai fac compromisuri. O sa ii calc din nou pe cap pe cei care cred ca unele animale sunt mai egale decat altele si le voi arata celor interesati cum e sa iti asumi unele lucruri. Imi voi respecta prietenii adevarati atunci cand ii voi gasi si voi respira corect si numarat pentru linistea spiritului personal si pentru o frumoasa tensiune de 12 cu 7.

Ma pregatesc sa plec la Roma la Spazi Aperti.. tin o conferinta despre expresionismul autohton si ma si expun cu cativa dintre artistii rezidenti ai galeriei PleshooContemporary.. De acolo ma gandesc sa invart globul si sa pun degetul in pizdish.. ma gandesc sa mut toata treaba intr-o zona in care oamenii inca mai apreciaza ceva si in care sa pot da o mana de ajutor fara sa ma tem ca mi-o rupe cineva cand nu mai e de folosinta sau cand apare o oportunitate pe palier.. Am auzit ca afara oamenii se mai bucura inca de facut copii si de pupat in parc si de respect. Si am mai auzit si ca exista totusi niste tari in care oamenii poa' sa traiasca fara sa se fure intre ei si fara sa se minta si fara sa se traga teapa si fara sa fie obraznici si fara si fara si tot asa..

..sau macar undeva unde se fumeaza mult fum.

puppa

Romanul la cartita.. cu doua puncte de suspensie.

Stau linistit si ma uit in jur. Ma uit pe pereti la lucrarile atarnate in asteptarea unui cumparator. Gandurile imi alearga bezmetice prin cap si pe motiv de aglomeratie se creeaza accidente. Cand ajungi sa strangi ca mine experienta dupa experienta, cacat dupa cacat, ajungi intr-un final atat de viciat incat sonorul ambiental se estompeaza pana cand auzul se desavarseste.. urechea interna nu mai accepta semnale din exterior.. cacatul devine atat de personal incat spiritul isi da demisia si refuza sa mai asimileze.

Am adunat suficienti dusmani in desaga propriilor demersuri. Cu ei stiu sa ma port. Vorba poporului: Fereste-ma doamne de prieteni caci de dusmani ma feresc si singur. Fiind insa ocupat cu dusmanii am reusit sa pierd din vedere gasca patetica a celor care vor sa traverseze strada pe cineva care se simte deja bine pe trotuarul adin dotare. Momentul in care cineva decide ca ai nevoie de ajutor este momentul in care cacatul a ajuns la cote nepermise. Atunci cand spiritul civic al comunitatii se revarsa atent peste viata ta privata, se numeste ca lucrurile au luat-o razna. E ca si cand, asezat pe o banca in parc, stai si te uiti la frumusetea uitata a vietii cand, vine la tine un ins care se auto-instaureaza salvatorul unei bucati din tine. Nu e bine cum privesti pasarile.. iti poti rani coloana din cauza pozitiei.. si la urma urmei pasarelele nici nu vor ca tu sa te uiti la ele. si de fapt nici tu.. pentru ca de fapt tu vrei sa fii altundeva. Nu pronunti bine cuvintele asa ca te rog sa ma suni la prima ora pentru o programere la logoped. Ti-am vazut atitudinea fata de Marcel.. maine seara ai programamre la psiholog sau dupa caz la consiliere maritala.. plm.. lista poate continua. In mai putine cuvinte, este plin de bagatori in seama care simt ca datoria lor este insanatosirea lumii. Oameniii astia au si reteta la ei.. intotdeauna pe cea buna.. unica solutie la problemele universale. Nu stiu sa ma port cu ei.. ma naucesc. De cele mai multe ori iti ajung in preajma cand au nevoie de ceva.. o directie, un sfat, o pastila, un suc. Tu faci act de omenie, dai o mana, te oferi si te si deschizi si te trezesti cand ti-e lumea mai draga pe prima pagina a ziarelor cu pula facuta in Photoshop si pusa in pizda unei necunoscute. Am evitat titlurile mari de cand ma stiu.. poate tocmai de asta evit si sa fiu ajutat.. ma incapatanez sa imi duc singur viata asa cum cred eu de cuviinta.. de restul se ocupa Doamne Doamne.. pentru asta este el acolo.. nu Fanel si nici Maricica..  asa este randuita mizeria asta de lume care da sanse unor agarici care simt ca daca nu se baga in seama viata nu isi are rostul.

Fereste-ma doamne de prieteni exista tocmai pentru ca noi, fiinte ratacite complet prin balariile relationale mediocre, suntem incapabili sa ne ferim sau sa acceptam ca sunt nasoale si pe raftul din sufrageria intima, ne este imposibil sa nu ajungem  constant la Hai frate ca a gresit.. sau  nu are cum sa faca tocmai el una ca asta.. sau cine ma? Fane?.. Noooo, nu are cum.. bag mana in foc pana la pula pentru caracterul lui.. Si uite asa ramanem de coada carutei si in timp ce gasca o arde pe ciubalau tu stai la rece si infigi pioneza dupa pioneza in avizierul din ce in ce mai plin de fotografii ale muilor incasate pana cand devii imun la durere.. de tot.

Suntem o tara de gospodine ajunse arogante fara motiv..

Facerea de bine la romani..

Niciodata nu am stiut cum sa manageriez relatiile cu fostii colegi de scoala sau cu prietenii din copilaria cea indepartata. Nu sunt ce-i drept nici foarte multi cei pe care ii revad regulat sau cei cu care sa am o relatie de treaba. Am petrecut de-a lungul anilor suficiente nasteri, divorturi, certuri si inmormantari cat sa prefer sa aflu doar din cand in cand, sub forma de rezumat, lista evenimentelor principale din ultimii zece ani. Evit in general discutiie pline de disconfort in spatii publice atat cu cei care considera ca am avansat pe pile cat si cu cei care ma suna doar dupa ce vand un tablou sau ca sa il procur pe tata pentru o prelegere motivationala. Sunt insa si oameni cu care imi face o placere deosebita sa ma vad, sa povestim sau sa barfim nesansele adolescentei si sa punem la cale miscari majore cu pofta anilor plecati de mult.

Cred ca fiecare dintre noi, are cel putin o cunostinta de evitat.. sunt chiar convins ca eu insumi sunt pe lista neagra a catorva insi. Raritatea apare atunci cand cunostinta in discutie este evitata si de altii.. dar tot din grupul tau.

- M-am revazut cu Milica..

- Fuck!.. nu-mi spune.. ti-a cerut si tie bani de medicamente.. sau mai are fii-sa o urgenta la scoala..

Acum doi ani, m-am revazut si eu cu 'Milica al meu.. unul din ei.. De atunci am auzit la intervale relativ mici de timp, toate scenariile posibile.. de la intrat in fuga pe poarta si cerut 10 lei pentru cinci minute pana la "am iesit din spital si nu am bani de medicamente asa ca ti-i dau inapoi vineri". E de inteles ca nu am mai vazut nici un leu.. vreodata. De sarbatori era la usa cu cateva zile inainte.. Nu am cadou pentru fii-mea si sunt disperat.. si am si divortat si am ramas si fara atelier.. O vreme am refuzat sa mai raspund la telefon. Venea insa zilnic la cafea.. venea si imi povestea despre cate un alt fost coleg sau alt prieten vechi cate o nenorocire.. ca ce bou sau ce vaca, ca ce curva sau ce prost. Am observat ca cei mai boi erau aia care il concediasera si cei care refuzasera sa il mai ajute..  Am decis insa sa il ajut altfel asa ca i-am propus un job. Mai mult decat atat l-am facut cumva partas la o treaba de suflet din care putea sa castige si un ban, lucru care nu i se mai intamplase de cativa ani buni. Mi-a cerut bani in avans pe motiv de datorii incomode dupa care a inceput sa sune zilnic.. daca mai putem cere niste bani, daca nu putem sa grabim lucrarea ca sa incasam mai repede, daca au venit materialele care trebuiau sa vina peste o luna, daca si daca si daca si de ce si cand si hai sa, doar, doar incasam mai repede banutzii atat de pretiosi. Cand a facut lucrarea salata, motivat de goana dupa aur, iar eu l-am concediat au inceput amenintarile.. intr-un ton de-o agresivitate fara margini desigur si cu nuante de cocalar scapatat.. probabil ca in timp ce eu scriu asta, el povesteste deja unui alt fost coleg despre bou' de Plesu care la facut si care nu merita nimic bun si care e dealtfel si un muist abject.

Asa o fi.. te pup 'milica.. al meu si al altora.