Acum vreo 7 ani am initiat un proiect care avea ca scop relansarea bunicilor.. A acelor bunici pe cale de disparitie care ne tineau pe genunchi si ne povesteau vrute si nevrute si care ne invatau toate matrapaslacurile de care parintii ne tineau departe. Fiind proprietar de scoala si in acelasi timp speriat de absenta copilariei din viata noilor noastre progenituri, m-am gandit sa aduc in viata celor mici bunicii de altadata. Ma gandeam sa imi adun elevii intr-un spatiu cu o ambianta placuta impreuna cu cate un bunic de ocazie.. un bunic care sa le povesteasca si care sa ii ciupeasca de obraji. Un bunic cu povesti minunate, cu istorii insolite si cu povete sirete si iscusit impletite.
Ma uitam la televizor.. Neagu Djuvara povestea ca deobicei, atunci cand vreo televiziune se mai gandea si la noi astia care mai avem nevoie si de cate o vorba buna, despre istoria romanilor in felul sau unic, plin de haz si cu har sau cateodata, cu amaraciune. Bucuria pe care o simteam la auzul vocii sale mucalite si pofta cu care ma simteam prins in povestile domniei sale sunt aproape de nedescris. Ce bine ca sunt contemporan cu Neagu Djuvara imi zic.. si ce mare noroc ca mai am si bafta de-al fi cunoscut, ma gandeam..
In putinele momente in care raspund pozitiv la intrebarea Cum e sa te cheme Plesu, ma gandesc doar la sansa de a fi cunoscut o multime de oameni minunati, oameni care au dat ceva culturii romanesti fara sa fi stat la coada la casierie pentru recompensa. Oameni care nu se dau cu Bentley prin oras si care nu inteleg discursul Nu putem face nimic.. Ori daca sunt contemporan cu asemenea oameni, si daca mai am si bafta sa ii cunosc, de ce sa nu ii cunoasca si o particica din viitorul nostru.. copiii la care avem acces?
Asa s-a nascut proiectul Bunici de meserie, proiect in care profesori, artisti, istorici si tot ce am gasit mai bun pe post de bunic au ales sa se piarda o vreme intre copii.
In putinele momente in care raspund pozitiv la intrebarea Cum e sa te cheme Plesu, ma gandesc doar la sansa de a fi cunoscut o multime de oameni minunati, oameni care au dat ceva culturii romanesti fara sa fi stat la coada la casierie pentru recompensa. Oameni care nu se dau cu Bentley prin oras si care nu inteleg discursul Nu putem face nimic.. Ori daca sunt contemporan cu asemenea oameni, si daca mai am si bafta sa ii cunosc, de ce sa nu ii cunoasca si o particica din viitorul nostru.. copiii la care avem acces?
Asa s-a nascut proiectul Bunici de meserie, proiect in care profesori, artisti, istorici si tot ce am gasit mai bun pe post de bunic au ales sa se piarda o vreme intre copii.
De-acum Neagu Djuvara nu mai este printre noi. Dumnezeu o sa aibe grija sa il aseze printre toti acei nepoti dornici sa invete ceva bun dintr-o gura binecuvantata. Sau poate o sa il lase sa se odihneasca in pace. Eu unul ii voi multumi o viata, pentru pofta de poveste si pentru felul in care se strecura in gandurile mele atunci cand ma gandeam la ce mai pot face pentru generatiile ce vin.
