pleshoo.blogspot.ro Web analytics

joi, 14 aprilie 2011

Nevoia de cineva.. Forme diverse

Imi aduc aminte pe bucati.. colegii, care acum ma vad in cu totul alta postura, cer glume.. in afara de Niculae cu care impart tot si dand la o parte prieteniile de catifea, fac parte dirntr-o comunitate gata facuta. Suntem artisti.. asta ne aloca o pozitie aparte in lumea plina de ignoranti. Vedem altfel lucrurile din principiu.. fie ca e adevarat fie ca nu, ne asumam statutul fara sa clipim. Suntem si rockeri.. asta inseamna blugi stransi pe coapse, multe ace de siguranta, plete, tinte de metal ieftin si lanturi agatate de orice. Imaginea nu imi apartine dar e de bon ton.. creeaza apartenenta. existi doar daca te inscrii intr-un grup. Stau si ma uit din afara lor dar din mine si constat amuzat ca nu am argumente reale pentru continuitate. Am atatea lucruri de spus si pe nimeni la celalalt capat al firului. Ofer generos glume in timp ce astern pe hartii imaginare, rand dupa rand, ganduri neauzite. Trec ani.. sunt in drum spre Brancoveni. Imi caut harul si il caut si pe Dumnezeu. Astept cu nerabdare sa vorbesc despre toate astea cu cei care au ales drumul manastirii. Aflu ca nu au ales ei si ca dimpotriva au fost alesi de Dumnezeu. Ma trezesc intre oameni care nu au nici cea mai vaga idee despre recrutare. Nu au nimic de zis asa ca aleg sa dea raspunsuri contrafacute fara sa se gandeasca.. ganditul este interzis prin canon.. cauzeaza la linistea comunitatii. Nu rad pentru ca este interzis la fel de fara de motiv ca si spiritul liber. Cu mici exceptii, Fevronia care spune rugaciuni ibricului ca sa fiarba mai repede, credinta se confunda cu uniforma. Ma trimit cu totul in varful pensulei si vorbesc cu peretele care imi asteapta interventia.. e noapte si sunt din nou singur cu gandurile mele inconjurat de vocile plangacioase intru evlavie ale corului nocturn. Renunt la restaurare si ma indrept catre publicitate.. nu era primul contact cu lumea exclusivista a manipulatorilor de vise. Imi regasesc colegii de liceu si o luam de la capat, de data asta intr-un format diferit, competitiv in cu totul si cu totul alta directie.. premiile. Ne batem pe campanii, ne barfim si ne vorbim pe la colturi. Indiscretia este la ea acasa iar satisfactiile de scurta durata. Campaniile isi fac treaba si dispar facand loc altor imagini. Ma gandesc la bisericile mele.. ma bucur ca cel putin o parte mica din munca mea ramane peste generatii pana cand un alt zugrav de subtire isi va infige pensula in ceea ce odata a fost pictura mea. Munca de agentie te transforma incet dar sigur in altcineva. Ai obligatii noi, neconforme cu perceptiile tale fata de valoare. Nu iti mai bei berea unde vrei ci unde se cade.. S-a deschis un loc nou.. se strang creativii acolo dupa zece.. am auzit ca trece si Naumovici.. Contez pe tine. Toata lumea fute pe toata lumea si la propriu si la figurat, ca intr-o britanie restransa si mediocra. Hainele se transforma in uniforma si parerile unuia sau altuia, devin litera de lege in functie de consistenta portofoliului. Creativii au vesta si sunt ciudati, PR-ul e arogant, CS lingusitor, producatorul e bisnitar si MP transforma totul in tabele indescifrabile. Odata incartiruit, sansele de evadare sunt cvasinule. Publicitatea nu ofera cale de mijloc.. You hate it or you love it.. daca te complaci nu vei mai fi acelasi niciodata. Banii, anturajul, impunerile si sastisfactiile profesionale iti dau ghes la uitare. Cel dinainte nu mai exista.. nici nu ar avea cum.. cand iti petreci o buna bucata de viata vorbind in gol si ascultand de complezenta te alterezi. Abia in momentele de depresie sau de cadere libera apuci sa realizezi ca in afara de forma, continutul e acelasi.. simti acut nevoia de comunicare deschisa pana la rupere. Vrei sa stii ca interlocutorul tau e acolo pentru tine asa cum si tu esti doritor sa fii pentru el.. sincer, fara teama de vorbe nepotrivite, fara mizerii si fara frica de nimic. Sa poti spune mi-e dor fara sa fii penibil in ochii partenerului tau de discutie.. mi-e dor de mine, de tine, de conversatia placuta si implinitoare, de atingerile care iti fac pielea de gaina.. mi-e dor de o lume care nu poate exista in fapt niciodata dar spre care eventually, ne indreptam cu totii mai devreme sau mai tarziu, impreuna sau de unii singuri. Este din nou, o treaba de optiune.. cautarea te poate pacali in aceeiasi masura in care o alegere pripita te poate darama ulterior. Daca totusi reusesti sa scapi, intoarcerea este practic imposibila.. publicitarii nu accepta fuga. Te trezesti intre doua lumi.. cu cat timpul petrecut intre publicitari e mai lung, cu atat revenirea la lume este mai anevoioasa. Esti afectat iremediabil.. bodegile nu mai sunt boeme, prietenii vechi te privesc indoielnic, strictul necesar atarna greu si job-urile clasice par silnice. Nu mai apartii nimanui.. tradator pentru unii si dezertor pentru ceilalti, levitezi intr-o ciorba mediocra la care esti singura lingura. Starea de spirit obtinuta astfel iti lucreza viata pe toate partile.. in orasul agitat ii vezi pe toti.. te lovesti de ei in cele mai variate instante fara sa poti comunica nici macar de forma asa cum te-ai obisnuit sa o faci atata amar de vreme. abia acum esti definitiv singur in fata unei asumari pentru prima data reale. E momentul in care daca ai ochi sa vezi si urechi sa auzi, daca vrei continuitate si daca consideri ca nu ai batut drumul asta meschin de pomana, e timpul sa te apuci sa construiesti ceva.. e timpul sa te bucuri in sfarsit de viata si sa lasi in urma o amprenta curata. Amprenta asta poate fi orice.. o casa, o opera, copii, o iubire, o vorba buna si de ce nu, o amintire frumoasa. Una din marile mele dorinte este sa pot fi de fata o vreme dupa ce ma duc.. doar atat cat sa aud A fost un tip misto'.. cred ca asta ar fi judecata adevarata.. banul aruncat lui Caron in drum spre lumea de dincolo.. Recunoasterea sufletului prin mostenire. Fiecare dintre noi avem capacitatea sa oferim fericire in aceiasi masura in care undeva in noi exista si puterea de a o primi.. E greu de spus care varianta e mai dificila, dar cu siguranta daca iti ies amandoua, chiar atunci cand se intampla pentru prima data poti intelege fericirea. Drumul pana acolo insa, nu poate fi parcurs cu indulgente.. mai calc pe bec, mai inghit un biscuite muiat in vin, mai deraiez, mai fac o cruce.. in esenta, cautarea fericirii este un calvar antipatic pe care foarte putini reusesc sa il parcurga. Indiferent insa de traseu, totul incepe odata cu nevoia de cineva.. nu de povesti, nu de drum de seara la asternut, nu de chef, nu de plictiseala.. de cineva alaturi de care sa te bucuri o viata. Doar din bucurie  se naste frumos. Cum stii asta?.. undeva in tine, intr-un sertar ascuns de privirile indiscrete, sufletul tau isi tine reperele adunate in timp. Unul cate unul vor tasni afara si asa vei sti.. ce ochi, ce gura, ce nas, ce suflu, ce miros, ce sunet, ce apucare.. ce tot.

miercuri, 13 aprilie 2011

Intens.. anomalii de continut

Unul din filmele pe care le revad cu mare placere se numeste All That Jazz; un film randuit pe pelicula cu mare pricepere de Bob Fosse. Daca cineva m-ar intreba despre ce e vorba, probabil ca raspunsul meu ar fi: Despre parcurs.. despre viata traita intens, cu pofta, despre (ne)fericire. Cred cu convingere ca oamenii care au ceva de zis, sunt sortiti cumva unei pseudo-fericiri. Daca alegi sa iti dedici viata unei meserii si daca asemeni lui Hokusai, vrei sa fii parte din implinire, toata iubirea ta va fi canalizata intr-acolo in detrimentul spatiului social. Cred deasemenea ca cei care aleg drumul definirii profesionale ar trebui sa isi asume statutul de pustnici, solitari intr-o lume care cauta suflete pereche. E greu de crezut ca poti atinge perfectiunea cu gandul la lista de cumparaturi pentru acasa. Am facut aceasta introducere cu gandul la alegeri.. si nu atat la momentul alegerii ci la puterea de care ai nevoie ca faci pasul asta.. in scurt, la asumare. Calvarul incepe atunci cand incepi sa te intrebi daca a venit momentul unei asumari.. am gasit ce cautam? sunt pe drumul cel bun? e timpul sa fac alegerea finala? exista alegeri finale? Gandul la finalul ne sperie dintotdeauna si de fiecare data alegerea este privita ca un final. Exista de exemplu, oameni care isi declara din cand in cand, cate un set de principii in functie de anturajul de moment. Sunt cei care aleg la un moment dat supravietuirea mediocra.. excrocheria ieftina, mincinoasa. E greu de imaginat cat rau produc respectivii celor care inca mai cred in verticalitate.. Pentru majoritate, cateva experiente nefaste cu personaje de tipul asta si viata se transforma intr-un teren fragil al carui parcus necesita echipament de protectie. Mai sunt si cei care aleg libertatea.. conceptul de libertate nu este legat nici de haiducie, nici de spiritualitate. Ma refer aici la cei care traiesc cu impresia ca parteneriatele sunt de fapt, o forma de privare de libertate subtila.. o inchisoare a carnii ca de spirit avem oricum tot timpul dupa ce se altereaza carcasa. Din categoria asta fac parte in general cei care cred ca desi ai acasa pe cineva cu care imparti timp, lipsa unui certificat face diferenta.. Nu pot insa sa nu remarc ca de de cele mai multe ori alegerile tale apartin in fapt anturajului.. perceptia mediului hotaraste pentru tine. Influentele celor apropiati, a celor cu care ai impartit experiente de cele mai diverse, te incartiruiesc fara drept de replica intr-un segment. In esenta, nimeni nu da doi bani pe nevoile sufletului tau.. interesul personal, poftele individuale, egoismul si lipsa de respect in fapt, sunt cele care te ridica sau te coboara in ochii comunitatii si tot ele te fac sa iti reconsideri dorintele. Cand stii ca ai pe cineva la indemana mai mult sau mai putin permanent si brusc realizezi ca iti poti pierde jucaria din cauza cuiva te implici.. Fie ca e vorba de situatii de gen Ce frate ai pereche?.. gata? nu mai iesim la joaca? fie de tipul Ti-ai gasit om si nu ne mai bagi in seama?, anturajul iti da de gandit pana cand in cele din urma alegerea se face singura.. Om mai gasesti da' asa veselie si buna dispozitie, cucu'. In acel moment perechea se transforma brusc in obstacol, in inamic. Intensitatea cu care incepe orice poveste de dragoste este brusc perceputa ca nebunia care era cat pe aci' sa iti deranjeze parcursul.. noroc ca ti-ai dat seama la timp. Iubirea se transforma in angoasa, gestul dispare, comunicarea devine sugestie iar calitatile se contureaza clar in defecte iremediabile. Creierul da dovada o data in plus ca e la putere si sertarele subliminale isi asuma rolul de dracusor care isi baga coada cand ti-e lumea mai draga. Cu cat pasiunea a fost mai intensa, cu cat trairile de inceput au fost mai frumoase, cu cat unicitatea atingerii a fost mai puternica, cu atat mai abrupta este caderea atunci cand sufletul este invins, atunci cand apare frica de momentul alegerii. Te iubesc dispare incet lasand loc indiferentei. Oamenii nu reusesc sa realizeze ca totul in viata este bazat pe actiune si reactie.. e ca la dresaj.. daca inveti cainele sa de-a laba cand te vede, e greu sa il faci sa inteleaga de ce il pocnesti cand isi vede de Pavlov.. Il poti condamna daca se gandeste ca ceva e in neregula?.. Practic nu ai nici un motiv sa il pocnesti pentru ceva ce a invatat de la tine. Cainii insa nu rationeaza atat de complex..    Intai ramane perplex dupa care ridica din nou laba in speranta ca undeva s-a strecurat o neintelegere. Sufera in tacere cand vede ca nu e vorba de asta si in final face ca tine.. renunta.. sunt putini cainii luptatori in comparatie cu cei care sufera in tacere ducandu-si crucea latent fara zbatere. Pana la urma, atat in lumea animalelor cat si in cea omeneasca, lupta este ades' vazuta ca insistenta de prost gust care frizeaza in ochii comunitari prostia. Atunci cand cineva primeste iubire, implinirea este la fel de inevitabila pe cat este de neatins in caz de neliniste, tristete sau indoiala sufleteasca. E greu sa mergi la stand-up dupa ce ti-ai ingropat pisica (aici pisica reprezentand orice pierdere.. de orice fel). Suntem inconjurati de propriile indiferente fata de tot ce poate insemna conceptul de viitor. Ultimii 20 de ani ne-au distrus capacitatea de a crede in ce va' sa vina..  sau in orice caz credinta in potentialul bun din oameni. Se pare ca viitorul este, indiferent de actiunile noastre unul sumbru si actionam in consecinta. Consideram ca cea mai buna solutie este indolenta fata de sine si bucuria de moment. Asemeni celor muribunzi, ne apucam de fiecare zi ca si cand ar fi ultima, ducand la extrema fiecare traire. Imi amintesc de mine.. cand eram mic imi doream cu inversunare sa fiu mare.. fortam cresterea parului, haleam alcool si beam tigari in speranta ca demersul ma duce mai departe cu 10 ani.. la 30 raspundeam la orice provocare ca sa imi dovedesc floarea varstei si din respect pentru dorintele adolescentine.. acum, aproape de 40, ma gandesc la toate astea amuzat. Am realizat cumva tarziu, ca daca Dumnezeu ar fi vrut sa o ardem pe ciubalau' facea din start mai multe fete si mai multi baieti.. Nu e cazul.. Daca cineva m-ar intreba ce imi doresc de la Mos Craciun as raspunde fara sa ma gandesc ca as vrea sa ma bucur impreuna. Revin la All that Jazz si raspund la intrebarea despre ce e filmul asa: Despre orice fericire neimpartasita.. esenta a nefericirii primordiale.