Nevoia de cineva.. Forme diverse

Imi aduc aminte pe bucati.. colegii, care acum ma vad in cu totul alta postura, cer glume.. in afara de Niculae cu care impart tot si dand la o parte prieteniile de catifea, fac parte dirntr-o comunitate gata facuta. Suntem artisti.. asta ne aloca o pozitie aparte in lumea plina de ignoranti. Vedem altfel lucrurile din principiu.. fie ca e adevarat fie ca nu, ne asumam statutul fara sa clipim. Suntem si rockeri.. asta inseamna blugi stransi pe coapse, multe ace de siguranta, plete, tinte de metal ieftin si lanturi agatate de orice. Imaginea nu imi apartine dar e de bon ton.. creeaza apartenenta. existi doar daca te inscrii intr-un grup. Stau si ma uit din afara lor dar din mine si constat amuzat ca nu am argumente reale pentru continuitate. Am atatea lucruri de spus si pe nimeni la celalalt capat al firului. Ofer generos glume in timp ce astern pe hartii imaginare, rand dupa rand, ganduri neauzite. Trec ani.. sunt in drum spre Brancoveni. Imi caut harul si il caut si pe Dumnezeu. Astept cu nerabdare sa vorbesc despre toate astea cu cei care au ales drumul manastirii. Aflu ca nu au ales ei si ca dimpotriva au fost alesi de Dumnezeu. Ma trezesc intre oameni care nu au nici cea mai vaga idee despre recrutare. Nu au nimic de zis asa ca aleg sa dea raspunsuri contrafacute fara sa se gandeasca.. ganditul este interzis prin canon.. cauzeaza la linistea comunitatii. Nu rad pentru ca este interzis la fel de fara de motiv ca si spiritul liber. Cu mici exceptii, Fevronia care spune rugaciuni ibricului ca sa fiarba mai repede, credinta se confunda cu uniforma. Ma trimit cu totul in varful pensulei si vorbesc cu peretele care imi asteapta interventia.. e noapte si sunt din nou singur cu gandurile mele inconjurat de vocile plangacioase intru evlavie ale corului nocturn. Renunt la restaurare si ma indrept catre publicitate.. nu era primul contact cu lumea exclusivista a manipulatorilor de vise. Imi regasesc colegii de liceu si o luam de la capat, de data asta intr-un format diferit, competitiv in cu totul si cu totul alta directie.. premiile. Ne batem pe campanii, ne barfim si ne vorbim pe la colturi. Indiscretia este la ea acasa iar satisfactiile de scurta durata. Campaniile isi fac treaba si dispar facand loc altor imagini. Ma gandesc la bisericile mele.. ma bucur ca cel putin o parte mica din munca mea ramane peste generatii pana cand un alt zugrav de subtire isi va infige pensula in ceea ce odata a fost pictura mea. Munca de agentie te transforma incet dar sigur in altcineva. Ai obligatii noi, neconforme cu perceptiile tale fata de valoare. Nu iti mai bei berea unde vrei ci unde se cade.. S-a deschis un loc nou.. se strang creativii acolo dupa zece.. am auzit ca trece si Naumovici.. Contez pe tine. Toata lumea fute pe toata lumea si la propriu si la figurat, ca intr-o britanie restransa si mediocra. Hainele se transforma in uniforma si parerile unuia sau altuia, devin litera de lege in functie de consistenta portofoliului. Creativii au vesta si sunt ciudati, PR-ul e arogant, CS lingusitor, producatorul e bisnitar si MP transforma totul in tabele indescifrabile. Odata incartiruit, sansele de evadare sunt cvasinule. Publicitatea nu ofera cale de mijloc.. You hate it or you love it.. daca te complaci nu vei mai fi acelasi niciodata. Banii, anturajul, impunerile si sastisfactiile profesionale iti dau ghes la uitare. Cel dinainte nu mai exista.. nici nu ar avea cum.. cand iti petreci o buna bucata de viata vorbind in gol si ascultand de complezenta te alterezi. Abia in momentele de depresie sau de cadere libera apuci sa realizezi ca in afara de forma, continutul e acelasi.. simti acut nevoia de comunicare deschisa pana la rupere. Vrei sa stii ca interlocutorul tau e acolo pentru tine asa cum si tu esti doritor sa fii pentru el.. sincer, fara teama de vorbe nepotrivite, fara mizerii si fara frica de nimic. Sa poti spune mi-e dor fara sa fii penibil in ochii partenerului tau de discutie.. mi-e dor de mine, de tine, de conversatia placuta si implinitoare, de atingerile care iti fac pielea de gaina.. mi-e dor de o lume care nu poate exista in fapt niciodata dar spre care eventually, ne indreptam cu totii mai devreme sau mai tarziu, impreuna sau de unii singuri. Este din nou, o treaba de optiune.. cautarea te poate pacali in aceeiasi masura in care o alegere pripita te poate darama ulterior. Daca totusi reusesti sa scapi, intoarcerea este practic imposibila.. publicitarii nu accepta fuga. Te trezesti intre doua lumi.. cu cat timpul petrecut intre publicitari e mai lung, cu atat revenirea la lume este mai anevoioasa. Esti afectat iremediabil.. bodegile nu mai sunt boeme, prietenii vechi te privesc indoielnic, strictul necesar atarna greu si job-urile clasice par silnice. Nu mai apartii nimanui.. tradator pentru unii si dezertor pentru ceilalti, levitezi intr-o ciorba mediocra la care esti singura lingura. Starea de spirit obtinuta astfel iti lucreza viata pe toate partile.. in orasul agitat ii vezi pe toti.. te lovesti de ei in cele mai variate instante fara sa poti comunica nici macar de forma asa cum te-ai obisnuit sa o faci atata amar de vreme. abia acum esti definitiv singur in fata unei asumari pentru prima data reale. E momentul in care daca ai ochi sa vezi si urechi sa auzi, daca vrei continuitate si daca consideri ca nu ai batut drumul asta meschin de pomana, e timpul sa te apuci sa construiesti ceva.. e timpul sa te bucuri in sfarsit de viata si sa lasi in urma o amprenta curata. Amprenta asta poate fi orice.. o casa, o opera, copii, o iubire, o vorba buna si de ce nu, o amintire frumoasa. Una din marile mele dorinte este sa pot fi de fata o vreme dupa ce ma duc.. doar atat cat sa aud A fost un tip misto'.. cred ca asta ar fi judecata adevarata.. banul aruncat lui Caron in drum spre lumea de dincolo.. Recunoasterea sufletului prin mostenire. Fiecare dintre noi avem capacitatea sa oferim fericire in aceiasi masura in care undeva in noi exista si puterea de a o primi.. E greu de spus care varianta e mai dificila, dar cu siguranta daca iti ies amandoua, chiar atunci cand se intampla pentru prima data poti intelege fericirea. Drumul pana acolo insa, nu poate fi parcurs cu indulgente.. mai calc pe bec, mai inghit un biscuite muiat in vin, mai deraiez, mai fac o cruce.. in esenta, cautarea fericirii este un calvar antipatic pe care foarte putini reusesc sa il parcurga. Indiferent insa de traseu, totul incepe odata cu nevoia de cineva.. nu de povesti, nu de drum de seara la asternut, nu de chef, nu de plictiseala.. de cineva alaturi de care sa te bucuri o viata. Doar din bucurie  se naste frumos. Cum stii asta?.. undeva in tine, intr-un sertar ascuns de privirile indiscrete, sufletul tau isi tine reperele adunate in timp. Unul cate unul vor tasni afara si asa vei sti.. ce ochi, ce gura, ce nas, ce suflu, ce miros, ce sunet, ce apucare.. ce tot.