Lack of concentration.. adica eu.. scrisoare deschisa..

Programul meu din ultimele saptamani seamana cu papucul din gura cainelui.. haos total. Daca pui informatia asta peste oboseala inerenta modului meu de viata de-a lungul a multi din cei curand 38 de ani iti da cu virgula. In general imi organizez bine traseul cotidian.. Marjele de eroare care pot modifica un program coerent sunt in general prea putine pentru a fi luate in seama in ceea ce ma priveste. De cativa ani, incep sa gafai abitir cand incerc sa imi leg sireturile, evit sporturile extreme (nu definim ce inseamna sport extrem dupa 35 de ani de abuzuri), nu mai merg cu cortul la mare, sforai.. imbatranesc. Cu toate astea am reusit pana acum sa am o existenta controlata cu grija. Stiu la ce sa ma astept atunci cand stau la masa negocierilor, imi permit timpul liber, scriu suficient cat sa nu-mi inghete creierul, ma duc la sedinta cu parintii o data la doua luni, vad toate filmele noi si le comentez cu prietenii la un chill-out si in general imi aleg singur munca. Cand sunt acasa, la Paris, tanjesc infantil dupa Romania iar cand stau la coada la RCS incep sa caut bilet de avion.. In general fun.. A venit ziua de 12 februarie 2010.. vineri. Am mai avut o cadere cu doi ani in urma, atunci cand partenerul meu britanic a golit conturile si a disparut. Acum insa lucrurile sunt cu adevarat grave. Eram la volan cand am auzit diagnosticul pe care prietenul meu Niculae la primit cadou la Coltea. Era sa fac accident. Nu intru in detaliile acceptarii noii situatii insa am mentionez subtire cum arata totul de atunci. Pentru Niculae e important sa stie ca nu se ia in gura cu boala de unul singur, e la fel de important sa obtina cumva banii necesari operatiei care ii va salva viata, e important sa se trateze intr-un mediu cat mai ferit de microbi si de influente negative. Mai exista ceva.. trebuie ferit de imbecilii care isi dau importanta, de musafirii nepoftiti, de comentariile frustratilor pe net sau pe culoarele spitalului. Am inceput impruna cu colegii lui de la ReadersDigest sa punem pe picioare o campanie de sustinere si obtinere de fonduri. Asta a fost momentul in care orice umbra de program coerent a disparut. Oamenii care hotarasc sa dea o mana de ajutor sunt de cele mai multe ori convinsi ca solutia lor este cea care va duce la finalul cosmarului. Din fericire pentru niculae sunt multi. Din nefericire pentru demers sunt si haotici si grabiti. Omul pentru care ne zbatem acum cu totii a intrat in ceea ce se numeste in termeni medicali Aplazie.. momentul in care din cauza citostaticelor imunitatea lui a ajuns la punctul zero. Perioada in discutie, poate dura pana la 28 de zile dar nu mai putin de 14. La sfarsitul acestei perioade, cu banii stransi o sa il internam in Italia, la Brescia. Pentru ca efectul campaniei sa fie cel scontat, totul trebuie organizat cu atentie si profesionalism. In mod normal familia unui bolnav care are nevoie de ajutor, apeleaza la o agentie media care devine ulterior singura institutie in masura sa organizeze traseul campaniei. Istoria ne-a aratat ca in general romanul se pricepe la orice, politica, medicina, publicitate, agricultura, pediatrie etc. Am avut multi clienti de-a lungul anilor care isi dadeau cu presupusul fie cand era vorba de un layout fie ca propuneam un conept. Dupa aproape 18 ani de munca in industria publicitatii cred, cu tupeul aferent, ca ma pricep destul de bine la tipologii de comunicare. O alta problema sunt termenele de predare.. Graba la care te duce disperarea unei asemenea tragedii este cea mai mare problema in momentele in care incerci sa faci bine ceva. In cat timp e gata un media plan? Doua saptamani.. Ok.. maine crezi ca putem avea ceva?.. Nu trebuie sa fie neaparat complet.. da-mi ceva sa simt ca te ocupi.. Am ajuns in acest moment sa ma gandesc ca daca nu sunt drepti la ora 6 de dimineata, chior de somn si lipsit de creier, daca nu rezolv la timp zecile de trebi necesare demersului nostru intr-o zi, ma pot face vinovat de indiferenta. De fiecare data cand sunt sunat ca sa fiu intrebat daca s-a mai rezolvat cutare treaba sau cutare situatie, atunci cand spun nu, la capatul celalat al firului simt o dezamagire nemasurata. Aud cumva in urechi o remarca de gen: stiam ca nu trebuia sa ne bazam pe el.. In acelasi timp, desi am implorat pentru unitatea campaniei, atat in imagine cat si in discurs, pe fiecare site implicat de terti in campanie apar o multitudine de bannere facute de cate un specialist. As vrea sa pot ruga cumva pe toti cei care vor sa il ajute pe Niculae sa inteleaga ca lucrurile facute in pripa, condusi de disperare, derapeaza de cele mai multe ori in fiasco. Nu ajuta pe nimeni divergentele aparute intr-o lupta pentru o suprematie iluzorie. Traiesc de aproape doua saptamani o experienta ireala. Majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit sunt detinatorii absoluti ai unor adevaruri mediocre despre ce ii face bine lui Nic desi majoritatea sunt oameni pe care nu i-am intalnit de prea multe ori in cei 25 de ani de prietenie fraterna pe care am impartasit-o cu el. Rog deci pasagerii sa isi faca treaba in liniste. Cat despre mine, nu mai am anii in care dadeam randament chiar si dupa 3 nopti nedormite si un rezervor de vodca perfuzabila. Cat despre obiectivele pe care le avem, sa nu uitam ca nu am castigat pe nimeni la chibrite si ca poate exista si oameni care sunt buni chiar daca nu pot ajuta atunci cand vrem noi. E foarte usor sa acuzi pe toata lumea doar pentru ca nu reactioneaza dupa nevoile tale. Asta este cel mai sigur drum catre singuratate. Hai sa ne decscurcam ordonat cu ce avem la dispozitie. Multumesc aici fostilor nostri colegi care cauta solutii palpabile pentru insanatosirea prietenului meu. Multumesc si celor care inteleg.. Sa auzim de bine!

Revolutia in general.. user guide.

De-a lungul istoriei, revolutiile, schimbari violente ale unui regim de cele mai multe ori totalitar, au dus la modificari in bine ale destinului revolutionarilor. Nu luam in consideratie tarile pentru care revolutia inseamna sa dai raul vechi pe unul in tzipla.. tari in care conceptul de revolutie este sinonim cu lovitura de stat; unii la fel de rai, vor sa vada cum e la putere si atunci profitand de naivitatea si sperantele unui popor, isi confectioneaza guverne de mucava. Vorbesc aici despre tari care au ajuns undeva, tari care au schimbat suferinta pe speranta si care au inteles ca fara interese civice comune nu pot evolua. Am avut in timp multe dispute pe subiectul civilizatiei vest-europeene. Majoritatea considera ca Europa este cu mult mai civilizata, ca oamenii au ajuns la alt nivel de civilitate. E adevarat.. insa drumul catre acest moment nu a fost construit pe fundatia celor sapte ani de-acasa.. a fost construit pe amenzi. In esenta, Europa este cu mult mai civilizata, pentru ca legea este respectata. Francezul, de exemplu, nu da gauri in zid, pentru ca daca ar face asta ar trebui sa plateasca o amenda consistenta. Neamtul nu arunca hartii pe jos din acelasi motiv. Diferenta intre un cetatean european si un roman este data de faptul ca francezul, dupa ce a platit o amenda se gandeste la motivul pentru care exista o lege care interzice gaurirea zidurilor. Cladirile de secol XVII fac si ele motivul tranzitarii turistice a frantei, deci cladiri conservate si ingrijite egal mai multi turisti deci mai multi bani la buget.. Ok.. de ce ne intereseaza pe noi cati bani s-au strans la buget?.. Pentru ca statul ii foloseste in interesul nostru, al cetatenilor francezi.. pentru curatenie, programe sociale, dezvoltare economica, invatamant etc. Din suma totala, guvernantii au grija sa isi puna de-o parte ceva discret pentru uz personal.. asta e.. daca cineva crede ca in alte tari puterea nu pune un comision in buzunar se inseala.. pune. Pune ca doar nu o sa fie la putere forever si atunci cine pune acoperisul la casa? Diferenta o face insa etapizarea.. Intai rezolvam problemele de pe ordinea de zi si abia dupa aceea ne facem vila pe malul Loirei. In Germania exista cea mai puternica mafie a gunoierilor. In 1992 aflasem ca pentru a putea deveni gunoier trebuia sa platesti portughezilor sume intre 6 si 10000 de marci germane. Buun.. sunt emigrant si vreau un job. un gunoier german are un salariu mult peste medie, o gramada de sporuri, igiena slujbei este de necontestat si in plus programul nu e neaparat rau. Am dat spaga.. deci am investit. Am o slujba buna, asigurari de sanatate de top, salariu excelent si un program destins.. mai mult, folosesc utilaje de ultima ora care ma ajuta. Cum fac sa pastrez configuratia asta?.. imi fac treaba bine si cu spirit civic. Rezultatul acestei mentalitati uimeste inca, tranzitantii federatiei germane. In general, oamenii sunt atenti la ce au dat deoparte, la suferintele pentru care au reactionat violent, la ce au castigat in urma revolutiei etc. Odata constientizat castigul demersului lor, au grija sa il conserve si mai mult, tind in general catre evolutie. Romania este o tara cu 21 de milioane de locuitori.. majoritatea se trezeste la ora 5, mananca o mamaliga, mulg vaca si pleaca la munca campului. Se intorc acasa dupa o zi istovitoare, isi bat eventual nevasta, mai mulg vaca o data, mananca din nou si se culca.. a doua zi o iau de la capat. Alta parte, sunt oamenii simpli pe care suficienta alimentara si multitudinea programelor TV sunt o reusita suficienta.. sunt oameni pentru care viata e o cazna pe care nu au cerut-o niciodata.. sunt clasa muncitoare. Urmeaza intelectualii. Aici apare un mix de mentalitati, egoism, lasitate, lamentari si multe alte componente care sunt asa de ocupate cu discordia incat uita sensul revolutiei.. folosesc conceptul in discurs, vorbesc tinerilor despre castigul poporului post revolutionar dar in momentul in care sunt chemati la munca in folosul comunitatii sunt de cele mai multe ori prinsi cu chestiuni importante.. care desigur nu sufera amanare. Discursul patriotic, polemica rafinata, subtilitatile acide la adresa inamicilor de moment sau de-o viata, justificarile dogmatice, sunt sculele cu care intelectualul roman isi face treaba zi de zi. Ei bine, daca taranul roman isi duce incet existenta de unul singur, fara sa deranjeze pe nimeni, avand constiinta nereusitei indiferent de tonul de moment al puterii, clasa muncitoare se bate de dimineata pana seara cu intelectualii pe coeficientul de reusita. Pentru cati romani conteaza cu adevarat libertatea de exprimare.. inainte nu puteai vorbi, acum vorbesti degeaba.. de ce sa ne mai batem capul. Cati romani pot beneficia de dreptul la libera circulatie sau cati inteleg de fapt valorile europene. Incet cele mai importante drepturi castigate in 1989 sunt date uitarii doar pentru ca pentru majoritate, nu inseamna nimic. Se poate spune ca Germania, Franta, Italia sunt tari care au iesit din razboi mutilate si fizic si spiritual. Cu toate astea, acum, in mileniul trei, tanjim dupa o vacanta cat de scurta in normalitatea europeana. Tinerii continua sa isi doreasca plecarea iar batranii sa cera un sfarsit mai bun. Conceptual in 1989 s-a schimbat radical macazul, fizic ne-am invartit in cerc. Asigurari de sanatate tot nu ne permitem, strazile sunt desfundate ca dupa trecerea tancurilor, posturile de televiziune au dat congresul socialist pe stirile de la ora 5, ciocolata este pentru majoritate tot cadoul frumos de Craciun,  Rahova tot Rahova, Puterea tot indiferenta, spitalele tot incapabile, medicii tot fara scule, tramvaiul vine tot rar si tot plin. Cat despre noi?.. Condamnam in continuare pe toata lumea fara sa ne clintim din casa. De cele mai multe ori ma gandesc ca romanii au facut o revolutie, doar ca sa poata face mai mult tapaj pe marginea nereusitei proprii. Am facut si noi o revolutie.. hai intai sa vedem de ce si pe urma hai sa reparam cate putin dar temeinic, hibele care ne-au scos din case. Hai sa ne gandim ca putem trai bine si daca nu ne furam caciula unul altuia. Hai sa vedem de fapt ce vrem, pentru ca apoi sa putem sa o luam metodic. Vorbesc prostii.. Suntem incapabili sa evoluam.. pai daca am fi muncit si am fi facut ceva bun cu tara asta.. De ce ne-am mai fi plans acum..

Razboiul umanitar.. the supremacy..

Am descoperit o latura noua a luptei pentru o cauza nobila. Am auzit cu multi ani in urma un banc a carui poanta mi-a ramas in cap.. O sa fie o lupta pentru pace de n-o sa mai stea piatra pe piatra. De cand incerc sa-mi aduc obolul la insanatosirea lui Niculae, am descoperit stupefiat ca oamenii uita extrem de repede motivul pentru care alearga in favoarea unei finalitati de portofoliu. Ce vreau sa spun.. atunci cand la capatul liniei, victoriosi sau nu, se afla diploma de mecena, atunci cand se intrevede sansa ca la finalul campaniei umanitare sa ajungem la avizier pe post de omul zilei, se intampla ceva in noi, apare dracusorul mioritic si uitam ca prin farmec subiectul efortului nostru. E momentul in care incepem sa traversam oamenii cu japca doar ca sa ne putem mandri cu gestul. Fiecare stie cel mai bine traseul optim, fiecare in parte, avem solutia ideala pentru salvare, fiecare am fost singurul prieten adevarat, singurul care a fost alaturi neconditionat. De cele mai multe ori, oamenii cei mai vehementi in lupta sunt cei care au dus la aparitia bolii. Lacrimile cele mai consistente apartin multitudinii de gropari de care fiecare din noi beneficiaza de-a lungul vietii. De cele mai multe ori, e necesar sa ne asezam la capataiul parintelui ca sa intelegem ca toate magariile facute in copilarie apoi in tinerete, au fost cuie la cutia de cadou. Nu ne gandim niciodata ca fiecare injuratura, blestem, concediere, exilare, divort, agresiuni de orice fel fie ele fizice sau spirituale, disputele de orice fel, amenintarile, pedepsele gratuite, umilintele la care i-am supus in tot soiul de okazii, vietile nostre in general, interactiunea de orice fel cu un om, toate sunt piese din puzzle-ul vietii si ca unii dintre noi nu au anduranta altora.. pur si simplu nu duc atat. Ei bine cand se intampla ceva rau, incepe competitia.. fie ca e motivata de mustrari de constiinta fie ca e alimentata de ipocrizie, bagam carbuni.

Rana deschisa.. Campaniile umanitare..

Am ce am cu Romania. Nu stiu cum se face ca in majoritatea textelor mele apare destul de des expresia traim intr-o tara in care.. e nasol.. Nu ma pot abtine. Ei bine traim intr-o tara in care conceptul umanitar are conotatii cu totul si cu totul diferite de orice alta parte de lume. Mai exact, vorba lui nenea Iancu, lipseste cu desavarsire. Exceptand Dansez pentru tine sau Surprize Surprize, facand deci abstractie de emisiunile lacrimogene a caror audienta salveaza posturile de televiziune de faliment, sunt putine sanse sa gasesti oameni buni cu dorinta de ajutor sau institutii deschise cu adevarat spre bine.. in cel mai extins sens al cuvantului. De cele mai multe ori atunci cand suni pe cineva sa ii dai vestea cea rea, atunci cand crezi ca e bine ca un personaj care a tranzitat chiar si sumar viata celui in nevoie, sa stie ca poate ajuta, fix atunci primesti replica tip: sa nu-mi ceri bani! Spuneam ieri, ca cel mai important lucru pentru un bolnav in situatia prietenului meu este moralul. E suficient sa vezi ororile din jurul tau in spital, e suficient sa vezi ca in Romania nu are nici o importanta factorul uman si ca statul se cam usureaza pe tine. E deja greu sa stii ca sansele reale de insanatosire in sistemul de aici sunt nule si ca de fapt, e foarte greu sa obtii banii necesari interventiei intr-o clinica din afara tarii de la concetatenii tai. Sa asisti insa la uitare e de nesuportat. Imi aduc aminte de iarna lui '89. Au fost cateva zile, dupa declansarea Revolutiei, in care romanii au fost solidari.. in situatii de criza extrema, atunci cand chiar e groasa si turcii ne ard casele, ne fura avutul si ne iau femeile la consult, atunci reactionam.. doar atunci si pentru putina vreme.. cat sa treaca pericolul.. amenintarea. Odata Ceausescu impuscat, puteai sa mori pe marginea drumului linistit ca nu vedeai nici macar un pahar cu apa. Cum ne da siguranta la hogeac, cum redevenim caini si incepem sa taiem gardu' vecinului. Suntem celebri pentru vehementa cu care ne lovim de pragul de sus doar ca sa ne facem o idee despre cel de jos. Ii vad pe cei care au reusit sa invinga boala.. sunt oameni adevarati, cu frica de Dumnezeu. Oameni care au inteles ca fara suportul celor din jur, ar fi avut gura imbacsita de tzarana; acum sunt alaturi de cei care le-au luat locul pe patul de spital. Traim cum spuneam, intr-o tara in care posibilitatile sunt cu adevarat infinite.. e de-ajuns sa ai la indemana un om cu un telefon mobil plin de pile ca sa poti rezolva orice problema.. totul de altfel tine de un telefon, maxim doua. Daca o firma puternica alege sa plateasca un procent din impozitul pe profit celui in nevoie, Doamne cate vieti ar putea fi salvate.. daca ai norocul sa cunosti pe seful departamentului social al unui trust media ai rezolvat-o si cu campania umanitara. Din pacate majoritatea oamenilor care umplu pana la refuz saloanele prin spitalele romanesti nu au aceasta sansa.. abia daca o au cei care mai baga cate un monden din cand in cand. Am in telefon 687 de numere de telefon.. nu sunt numai oameni cu influenta dar cred ca macar jumate ar putea sa dea o mana de ajutor. Nu sunt genul care sa ceara.. mai mult chiar, ma astept in general ca odata ce dau o veste proasta cuiva sa aud la celalalt capat al firului intrebarea pot sa te ajut cu ceva, pot sa dau o mana de ajutor? Astept ca macar cei care stiu ca o pot face, sa o faca din proprie initiativa.. ei bine cu mici exceptii, de cele mai multe ori de unde ma asteptam mai putin, majoritatea se multumeste cu un imi pare rau mediocru. E normal, credeam eu, daca sun pe directorul de marketing al unei companii multinationale si ii spun ca am un asemenea necaz, omu' sa imi inchida telefonul si sa ma sune inapoi dupa o juma' de ora si sa ma anunte in ce fel poate sa ajute.. Tzeapa.. E jenant sa aud de la Orange ca ei nu se ocupa cu campanii umanitare cand pe TV sunt doua in derulare, e penibil pentru Vodafone sa zica ca n-are decat 6 numere alocate situatiilor speciale si sunt toate ocupate pentru moment.. fuck off. sunteti o companie de comunicatii.. apasati un buton si mai faceti inca 20 de numere. E jignitor sa oferi ajutor contra audienta sau sa platesti la stat miliarde dar sa nu poti redirectiona sute de mii. Cat de greu poate fi sa faci un ordin de plata in plus atunci cand te duci oricum la banca sa iti platesti angaralele?.. nu trebuie mult.. 2, 3 euro.. suntem o gramada de majori posesori de conturi in tara. Stau de vorba cu fundatii importante, cunoscute pentru eforturile depuse in sustinerea unor cauze similare.. sunt stupefiat de povestile lor. Suntem niste gainari ofticosi.. Cat timp o sa ne mai ducem vietile pe principiul mai bine mai putini.. ramane mai multa mancare la urma? Cu ceva vreme in urma vorbeam intr-un articol despre motivul plecarii mele din tara. Citez din mine si va mai las o zi.. Toate remarcile mele de pana acum, formeaza un motiv serios care sa sustina retragerea mea din spatiul romanesc. E simplu.. vreau sa ma duc la servici fara sa ma gandesc la injuraturile sefului, la loialitatea prost inteleasa pe care o cere patronatul roman, vreau un salariu in concordanta cu calitatea si cantitatea muncii mele, vreau sa pot oferi un viitor gata facut copilului meu, un viitor construit de oameni interesati de propria existenta si nu de cautarea posibilitatilor de hotie disponibile “in piata”. Vreau sa-mi permit vinul de sambata seara fara sa-mi fie afectat bugetul familial, vreau sa nu mai fiu nevoit sa aleg intre un concediu la mare sau o masina de spalat, vreau sa cer credit la banca fara sa ma gandesc la disponibilizare, vreau sa fiu dat afara de la job pentru ca sunt incapabil nu pentru ca se fac reduceri de personal din motive economice, vreau sa fiu patriot fara sa fiu ipocrit sau cabotin, vreau sa citesc ziare normale cu stiri importante, vreau sa iau examenele fara pile, vreau…

… vreau sa dispara oamenii care cred ca vreau prea mult.. a doua zi voi reveni... acasa.

Perceptii cotidiene my ass..

Lipsesc din ce in ce mai mult.. ma gandesc cu cata pofta am inceput sa scriu si cat de prolific imi propuneam sa fiu nu de mult. la inceputurile blogului meu. Caut prin ganduri motivele retragerii si la pun pe hartie; sunt realmente ingrijorat.. imi piere cheful. Poate pentru ca desi sugerez retarzilor anonimi sa nu se mai afirme cu postari de cacat acestia din urma continua sa o faca fara probleme. Poate pentru ca, exceptand putinii apropiati care ma citesc fie din curiozitate fie de amorul amicitiei ce ne leaga, randurile pot trece la informatii perimate si/sau lipsite de interes. Stiu cu certitudine ca textele mele seamana cu drogurile, materializand starile din momentul scrisului.. cand vesele, cand depresive, cand furioase, cand sumbre si poate cateodata cochetand infanil cu predictia. Am incercat de-a lungul anilor sa provoc schimbare. Am inceput cu prietenii. O satisfacte placuta isi facea loc in mine atunci cand provocam un zambet. Cei mai multi prieteni isi varsau ofurile, stiind ca la plecare o sa rada de necazurile cu care imi intrasera pe usa. Am facut restaurare de pictura murala tocmai in ideea conservarii spatilor in care oamenii isi cauta speranta si am batut Europa pana am tocit incaltari dupa incaltari ca sa descopar vieti, oameni, orase, traditii. Ma uit in jur si ma intreb din ce in ce mai des, de ce griul inlocuieste consecvent culoarea din obrajii romanilor. De ce  celebra luminitza de la capatul tunelului a disparut de parca nici n-a fost. Nu gasesc raspunsuri, nu pot fi obectiv si nici simpatic nu mai am putere sa fiu. Ca suntem sau nu propria noastra opera de arta sau ca ne incapatanam sa alegem solutii gresite la tot ce poate insemna viitorul romanesc e deja stiut; nu are rost sa ne mai lamentam pe marginea subiectului. Pot incerca insa sa apreciez dimensiunea disperarii romanilor.. pot sa incerc sa arat atat cat pot, atat cat imi este permis fara a fii sanctionat de regulile bunului simt, sa pun pe masa franturi de necazuri care fac incet dar temeinic, sa ne dispara din suflete marea mea iubire.. speranta. La inceputul saptamanii fostul meu coleg de banca, cel mai bun prieten, frate de cruce intr-o perioada in care conceptul parea potrivit, a fost diagnosticat cu Leucemie Mioblastica Acuta Tip 2.. are 37 de ani.. Niculae Ionescu. In general, atunci cand ne trec pe la ureche cazuri similare suntem cel mult contrariati de situatie.. poate daca in timp ne-am intersectat cu persoana in cauza sa fim si putin tristi.. nu mai mult de 10 minute; de altfel media romaneasca ne alimenteaza constiintele zilnic cu orori atat de variate incat am devenit probabil impasibili precum chirurgul in fata unei galeti de matze. Am avut de-a lungul anilor contacte diverse cu spitalul roamanesc, ultima data anul trecut, atunci cand tatal meu a trecut cu bine opeste o interventie chirurgicala complicata. Multumesc Domnului ca interventia a avut loc in strainatate, cu mari sacrificii, sansele de reusita fiind infinit mai mari. De cand Niculae a fost internat la Spitalul Coltea cu diagnosticul de care aminteam mai sus, asist ingrozit la un film oribil, constient fiind ca sunt in imposibilitatea rescrierii scenariului. Leucemia este o boala urata.. organismul se naruie incet din cauza scaderii imunitatii. Este insa o boala care, in conditii normale de tratament, poate fi invinsa. In tarile civilizate insa, exista o solidaritate civica fantastica in raport cu nefericitii diagnosticati cu LMA. Nu e cazul nostru. Desi legea privind donatiile e permisiva, nimeni nu da nimic. Orice societate are posibilitatea sa doneze pentru situatii umanitare pana la 20% din impozitul pe profit. Chiar si asa romanu' nu da nimic.. un drum in plus la administratie.. ce? pe mine ma ajuta cineva?.. da-l in masa. Spitalele europene au resurse nemasurate facand astfel posibil un tratament fara cusur si oferind bolnavului un sprijin moral dus in extremis. In Romania? Sa vedem.. imunitatea scade.. asta inseamna ca bolnavul trebuie sa stea intr-un mediu steril.. bun. Niculae a fost cazat in primele zile intr-un salon cu 13 paturi.. pline. Un bun prieten imi spunea ca sistemul medical romanesc este paradoxal. Avem medici extrem de buni.. spitalul te omoara. Traim intr-o tara in care chirurgul isi face treaba excelent, urmand ca spitalul sa te ingroape imediat dupa operatie. Din cei 12 colegi de camera cu care Nic si-a inceput calatoria spre insanatosire, doi au murit in primele trei zile. Am aflat asta nu pentru ca s-au golit paturile sau pentru ca am fost anuntati in vreun fel.. nu.. am asistat cu totii la serviciul religios de iertare a pacatelor in salon. In prima zi dupa internare, am fost anuntati ca sunt necesare niste analize care urmeaza a fi recoltate la Coltea si transmise la Fundeni, singurul spital in masura sa faca in regim de urgenta procedura in discutie. Ei bine, Spitalul Coltea nu avea ambulanta disponibila, asa ca a trebuit sa fugim de colo colo cu masina proprie, cu eprubetele agatate de parbriz pe afara (ca nici recipiente cu gheata nu erau). La intoarcere, desi aveam doua medii de cultura pentru maduva care trebuiau duse urgent in laborator, a trebuit sa alergam prin zapada cu eprubete cu tot pentru ca portarul spitalului din exces de zel nu ne-a dat voie sa intram cu masina in curte: nu sunt locuri de parcare in spital si nici nu e ora de vizita. Medicul care se ocupa de Niculae a reusit sa il transfere intr-o rezerva pe perioada tratamentului cu citostatice.. Un om minunat, vadit ingrijorat de soarta pacientului sau. Un altul insa, pe motiv ca nu are cabinet liber, a consultat un aurolac in rezerva in care noi incercam sa mimam fara sanse de reusita mediul steril. Lista continua nepermis de mult. Cele doua aspecte imperios necesare vindecarii, moralul si igiena, sunt imposibil de atins in spitalele din romania. Protocolul de tratament nu este respectat, ajutorul umanitar nu vine, rezerva  e prafuita, consilierii nu exista iar statul se ascunde in spatele unor legi cu malformatii. Poate macar de niste sange sa facem rost ca de restul.. noroc cu prietenii.

va urma..