pleshoo.blogspot.ro Web analytics

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Romanul in situatie de criza.

Anul trecut ma aflam in Elvetia intr-o vacanta care urma sa se combine cu utilul. Ca sa ma pot misca mai spornic, am inchiriat o masina pentru durata sederii mele pe plaiurile neutre ale vacilor albastre. Cum ma aflam pentru prima data pentru o perioada mai lunga de o zi, pana atunci tranzitasem de cateva ori fara sa ma lungesc, am hotarat sa imi iau un reper la intamplare pe harta si sa pun masina la treaba. De fiecare data cand ajung intr-o tara noua, incerc sa vad cat mai mult, evitand zonele turistice unde traditia si culoarea se estompeaza in favoarea suvenirurilor de prost gust. Am ajuns deci pe un varf de munte undeva la tara, intr-o parte de Elvetie neatinsa inca de blitzurile japoneze sau de poftele est-europene. Am fortat capacitatile Avensis-ului de inchiriat incercand sa fac o intoarcere pe un drum forestier flancat pe-o parte de o vale acoperita de zapada; nu am apucat sa calc prea mult pe langa drum, ca masina a inceput sa alunece in jos lipsita de putere pe balegarul ascuns de zapada. Am aflat mai tarziu ca derapasem pe un camp fertilizat natural si ca sansele de revenire pe drumul forestier erau de fapt nule. Se intunecase, era destul de frig, telefonul nu avea acoperire iar lanturile.. ati incercat vreodata sa puneti lanturile in conditii similare?.. este practic imposibil. Incepusem sa ma gandesc la solutii de iesire din criza, cum sa abandonez masina peste noapte in camp si sa caut gazduire pe la vre-un localnic etc. Tocmai cand ma pregateam sa intru in panica, a aparut pe drum un Subaru Forester in care se aflau doi adolescenti elvetieni. Le-am facut semn in ideea ca ma vor putea indruma catre o solutie. Ei bine, ca sa nu o mai lungesc, nu numai ca au oprit dar au incercat intai sa ma tracteze, dupa care, neizbutind, si-au chemat parintii care dupa ce s-au asigurat ca sunt bine si ca mai rezist putin, au plecat sa caute un tractor. O jumatate de ora mai tarziu rulam linistit spre hotel, ud fleasca, inghetat dar in siguranta. Inca nu imi revin din lectia de civilizatie pe care am primit-o in seara aceea. Am vazut Europa din toate unghiurile.. latura umana, respectul pentru civilizatie, grija pentru cineva aflat in dificultate.. Elvetia rules! Revenind in tarisoara noastra de bastina, nu stiu daca din punct de vedere politic estimarile raposatului Brucan au vre-o sansa sa se materializeze, dar sunt absolut convins ca la capitolul omenie, respect, grija si / sau alte calitati vest europene putem sta relaxati.. nici un pericol.. cacanaria, mitocania, egoismul, mediocritatea si durerea-n cur sunt in siguranta si extrem de bine conservate. Am lasat plafoniera masinii aprinsa toata noaptea rezultatul fiind desigur moartea lenta a bateriei deja obosite. Timp de aproape patru ore am incercat sa gasesc ajutor.. Intai am incercat sa gasesc pe cineva care, fara sa ceara bani, sa ma ajute sa imping... cucu. Nu mai aveam baterie la telefon, de incarcat la bricheta nu aveam cum iar in buzunar mai aveam cativa lei. Am reusit sa platesc cu ei un taximetrist ca sa ma lase sa imi incarc putin telefonul la priza lui.. nimeni disponibil. Am inceput sa cer curent la semafor.. taximetristii erau pe fuga, majoritatea se faceau ca nu ma vad, iar restul, ori aveau bateria prea slaba ori nu riscau distrugerea aparaturii de bord. Inghetat bocna, cu buzele crapate, cu vezica plina, nemancat si deja isteric am luat un taxi si am fugit la un magazin de piese auto de unde am cumparat o baterie noua. am ajuns inapoi la masina si am constatat ca nu am cheia necesara. Imi trebuia o tubulara de 12 iar eu cumparasem la recomandarea vanzatorului una de 13. Dupa 3 drumuri la magazin si dupa patru ore de stat in frig in speranta ca singurul samaritean din Romania are drum prin zona, am reusit sa pornesc masina. Stau in pat cu un ceai fierbinte in mana, ma incalzesc la caine, ma uit in gol la un film prost si ma gandesc cum sa fac sa imi sterg creierul de tot, sa nu mai stiu cum arata normalitatea si bunul simtz'..

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Pauza publicitara.. Part two..







Odata bifat cinematogaful Samsung, a trebuit sa ma retrag doua zile din spatiul social pentru ca bucuria vizionarii unui film 3D IMAX vine la pachet cu inflamarea ochilor si cu eventuale dureri de cap. Intre timp aflu ca de ceva vreme, s-a schimbat legea privitoare la accidentele usoare. Daca nu exista victime colaterale, nu mai este necesar drumul la politie. Pana acum, odata facut accidentul, trebuia sa te duci la sectia de politie afiliata zonei in care ai facut safteaua. Ajuns acolo trebuia sa te pregatesti de o sedere de circa 4 ore, timp in care te urcai pe pereti, incercai toate tertipurile pentru scurtarea caznei pentru ca intr-un final, atunci cand nervii tai erau deja intinsi la maxim si rabdarea ta se apropia de sfarsit, un trepadus gradat pe alocuri iti lua din puncte, iti dadea o amenda si te trimitea la asigurari unde o luai de la capat. Acum nu mai e nevoie de toate astea.. ai lovit sau ai fost lovit usor, te duci direct la asigurari unde completezi un formular si esti rezolvat. Daca prin minune ai deja in torpedou (foarte indicat) formularul in cauza, atunci il completezi pe capota impreuna cu agrasatul sau agresorul (de la caz la caz) si gata. Ce se intampla insa daca in momentul accidentului, nu ai formularul cu pricina, daca in plus afara sunt minus 12 grade si daca tu esti deja un pachet de nervi pentru ca din cauza traficului ai intarziat la o intalnire importanta. Am aflat asta pe pielea mea ieri, cand, la volanul masinii mele, desi m-am folosit de toate cunostintele mele in domeniul sofatului, ABS-ul a propus o calatorie cu sania pe roti. Aveam 10 km/ora si ma pregateam sa ies dintr-o strada secundara in bulevard. In fata mea, un Logan intra in panica si ca sa evite o iesire alunecoasa in strada principala, trage de volan, se suie pe un namete si se opreste brusc in fata mea la vre-o 10 metri. Dau sa opresc si constat cum spuneam, ca posed o masina cu personalitate.. m-am oprit usor dar sigur in masina despre care vorbeam. La mine, spoiler spart, numarul infipt in inelul de remorcare al Daciei si ceva zgarieturi usoare. Constat invidios ca agresatului ii ciobisem putin suportul de numar fara alte daune.. poate o zgarietura vaga pe care abia daca o observai. Din masina lovita se da jos un domn imbracat elegant, in negru, purtator de palarie. Se uita grav la coltisoru' din plastic cazut, se intoarce spre mine si imi spune: Asta e.. ce sa facem acum?.. imi platiti supotul de numar si gata. Suntem ok. Ma uit stupefiat la el.. il intreb la ce se gandeste si aflu ca 50 de lei sunt acoperitori. Nu am formularul cu pricina, in plus afara sunt minus 12 grade si sunt  deja un pachet de nervi pentru ca din cauza traficului intarziam la o intalnire importanta. Scot banii si plec injurad nesimtirea de care dau dovada profitorii in situatii de gen. Imi aduc din nou aminte de Paris unde parcarea, din lipsa de spatiu, se face simplu: impingi in fata, impingi in spate si gata.. o parcare reusita.. Cum ar fi, daca toti francezii ar iesi in strada cu chitantierul si ar incepe sa incaseze contravaloarea loviturilor? S-ar face ceva banutzi.. Imi dau seama si ca suportii de plastic pentru numar se dau gratuit la orice reprezentanta auto si ca domnul cu care avusesem de-a face avea nevoie urgenta de o cafea si m-a gasit pe mine bun de cinste. Sunt inca curios cum ar fi reactionat cei de la asigurari, daca as fi optat totusi pentru formular, atunci cand ar fi constatat dauna personajului elegant. Sun un prieten si ii povestesc istoria. Ma intreaba: Sper ca nu ai dat mai mult de un milion?.. Nu, zic.. Bine ai facut.. cam asta e pretul pietei.. imi spune amicul ca sa ma linisteasca si imi ureaza o zi buna. Pai daca exista deja o piata pe segmentul accidente, lucrurile stau cu totul si cu totul diferit.. Pardon. Am hotarat deci sa imi pun la gat o esarfa violet, angajez un ocultist sa imi stea in spate permanent, dau doua telefoane la avocat si imi deschid banidecafea.ro impreuna cu cativa prieteni disponibilizati din sistemul de invatamant si ma apuc sa pun frane pe gheata in fata participantilor la trafic sa mai scot si eu un ban.. ca e criza.

vineri, 22 ianuarie 2010

Pauza publicitara.. Part one..

Am lipsit ceva vreme.. desi in tara fortele oculte isi impart terenul politic, desi toata lumea se adanceste in criza, desi numarul somerilor intrece orice profetie si desi deraparile pe asfaltul mioritic fac filmul 2012 sa para o productie cu buget mic, eu am avut o gramada de lucruri de facut si trebuie sa recunosc ca m-am tolanit cand in scaunul de la birou, cand in cel din masina si m-am apucat consecvent de treaba. Cum m-am dat in lume, cum am inceput din nou sa am perceptii cotidiene.. Pana acum, imi scriam textele seara, undeva dupa ora 11, atunci cand reuseam sa prind putin timp liber. Stau la birou in asteptarea unui client si profit de cele cateva minute de asteptare ca sa fac un scurt remember al saptaminii care se preateste sa treaca. In primul rand trebuie sa fac o escala in zona politica.. ma uit in jur, la stiri, prin autobuze sau prin statii si descopar ca Romania se transforma incet in Gotham City (orasul de bastina al celebrului Batman). De-a lungul istoriei benzilor desenate cu super-eroi, creatorii au construit pentru fiecare super cate un oras propice desfasurarii activitatilor de good guy. Orasele desigur au trasaturile protectorului: Metropolis este de exemplu un oras luminos cu spatii deschise traficului aerian.. Superman poate zbura in voie exersandu-si extrasenzorialele fara risc de bruiaj.  NewYork, oras suficient de aglomerat, cu o rata a criminalitatii deja celebra si cu suficiente cladiri de care te poti agata, devine resedinta lui Spiderman. Gotham City, orasul tenebros, inconjurat de suburbii incalcite si plin de canale intortocheate in care cate un mad doctor isi gaseste adapost pregatind distrugerea lumii, a fost desenat ca loc de joaca pentru liliacul justitiar. Fiecare super erou are cate un omolog cu personalitate malefica; fiecare erou are un negativ.. Ei bine in Romania isi face simtita prezenta latura oculta a benzilor desenate. Se vorbeste despre o flacara violet care face ravagii in opozitie, personaje cu puteri paranormale sunt surprinse de paparazzi in spatele cate unui politician controversat iar posturile de televiziune au luat-o complet razna in incercarea de demascare a eroilor negativi. In timp ce puterea sa da cu energii supranaturale la subtioara, soferii derapeaza in grupuri bine oraganizate.. continuam sa uitam unde traim, sa ne credem ecuadorieni si sa fim economi pana la prostie refuzand cu obstinatie sa ne punem cauciucuri conforme cu zapada de afara. Zidurile si coloanele pasajului Unirea sunt zob, plugurile post-electorale sunt la fel de rare ca televiziunile de calitate iar pe alocuri, cate un sofer a incercat o parcare pe vre-un namete.. proasta idee; acum trebuie sa astepte primavara ca sa poata reintra in posesia automobilului proprietate personala sau nu. Am fost la film.. am vazut Avatar 3D IMAX. Recunosc ca dimensiunea ecranului, pozitionarea scaunelor, prezentarea in general, m-au impresionat. Aventura a inceput cu un discurs al unui angajat care te previne in ceea ce priveste aventura pe cale sa inceapa: Va aflati in fata unui ecran pe suprafata caruia poti aseza ordonat 7 elefanti.. o informatie fara de care viata noastra, a spectatorilor de rand si de cinema Eforie, ar deveni anosta si fara sens. Am fost invatati ca, in caz de stari neplacute in timpul vizionarii, este suficient sa ne dam jos ochelarii si sa inchidem ochii pana ce starea de greata trece.. pierzi ceva imagini dar revii in standard. Ce-o sa fie daca vedem cel mai asteptat film al deceniunlui pe bucati.. mai o ameteala, mai o lacrima.. empatizezi mai bine cu personajele. Cum pentru critica de film exista reviste de specialitate, despre Avatar ii voi lasa pe ei sa vorbeasca; mie mi-a placut.. Culori superbe, efecte speciale parca desprinse din povestirile lui Jules Vernes, de neimaginat pentru pentru cititorii vremii, povestea nemuritoare si pe alocuri americana dar in limite rezonabile, raii previzibili, actorii lui Cameron aceiasi, anatomii suprarealiste si mult, mult LSD. Sa nu uit.. oficial nu mai sunt bilete la AVATAR 3D IMAX pana prin feruarie dar, am invatat o smecherie, daca reusesti sa te postezi delicat langa un ghiseu, cu jumatate de ora inaintea orei de incepere a spectacolului, rezervarile facute din timp pentru ora in discutie se anuleaza si tu poti deveni fericitul castigator al unui bilet valabil. Vizionare placuta..

luni, 11 ianuarie 2010

Cu Neacsu.. pe Ketonal..

Atunci cand cauti un spatiu, intalnesti tot felul de oameni care mai de care mai interesanti. Atunci cand discutiile despre locul in cauza iau sfarsit, si tu crezi ca schimband vorba pui capat intalnirii, ei bine s-ar putea sa ai surprize din cele mai variate. Ieri am intalnit, fara sa stiu nici ce ma astepta, nici care sunt orientarile politice ale viitorului meu interlocutor, un personaj halucinant. Spuneam la un moment dat, ca voi inceta sa scriu despre latura politica a perceptiilor mele cotidiene asa ca voi incerca sa ma tin cat mai departe. Personajul in cauza, un barbat la granita cu varsta de 50 de ani, si-a facut aparitia la intalnire imbracat in blue-jeans, cu o camasa in carouri pe tonuri de rosu acoperita de o vesta roz. Pe cap avea o sapca proletara neagra, confectionata din materialul care a consacrat o epoca.. vinilin. A intrat in cafenea aruncand priviri circumspecte in toate directiile, mergand taraganat spre masa noastra unde il recunoscuse deja pe cel care ne aranjase intalnirea.. Neacsu ma numesc.. veni salutul rece si prompt al viitorului meu interlocutor. Observ usor crispat, ca in replica, amicul meu il gratuleaza cu un Sa traiti cordial. Omul se aseaza la masa, ne spune ca i-am incurcat programul peste masura si ca ar fi preferat sa ne vedem alta data dupa care ne asigura ca nu poate ramane si ca mai mult de o cafea nici nu poate duce.. se afla in refacere dupa o Zona Zoster care l-a pus la pamant.. Sunt pe Ketonal, ne arunca daramat domnul Neacsu.. pastilele astea sunt extrem de puternice.. sunt ametit rau domne'. Nici nu va puteti imagina cum lucreaza astea la cap.. Doar stiti ca Zona Zoster loveste capul.. incercam sa il compatimim cat putem noi de bine dupa care intram in miezul problemei. Omul in cauza se prezinta ca unul trecut prin greutatile vietii, atat cele casnice cat si cele politice.. stie tot, stie pe toata lumea si face totul ca sa ne convinga de asta.. Imi arata telefonul mobil in a carui agenda sunt trecute nume de pe esicherul politic actual. Ca sa fie mai convingator da si un telefon unui fost ministru.. Expresii ca: sa traiti, se rezolva, doar stiti ca sunt om serios si altele, ies din gura lui Dom' Neacsu ca tigarile din pachet.. una dupa alta. Inchide telefonul, verifica cuantumul de incredere pe care o punem in joc si incepe. Vorbim despre un spatiu de 150 mp care a fost sediul partidului.. apartine unui coleg de filiala. Omu' mi-a zis.. Fa Neacsule ceva cu el sa mai scoatem si noi un ban pentru cotizatii, ca stii ca pensionarii nostri nu au de unde. Nu intreb despre ce partid e vorba ca sa nu ma fac de ras.. Personajul nostru presta atat de transparent incat eu ar fi trebuit sa stiu dinainte despre ce discutam. Domne'.. revine cu discursul.. noi trebuie sa dam la primarie 1500 de lei pe luna, eu trebuie sa am un salariu cat de cat iar la partid trebuie sa mai dam un 6 milioane de aia vechi.. cred ca la un 1000 de euro e acoperitor.. Intreb daca pot vedea spatiul si care sunt posibilitatile de contractare mentionand ca am nevoie de tot felul de autorizatii pe care nu le pot obtine fara un contract ferm, pe o perioada de minim 3 ani. Ii mai spun si ca intentia noastra este deschiderea unei cafenele chic si ca nu ne permitem vicii de procedura. Foarte bine.. domnu' Mihai, va vad om serios.. toate autorizatiile sunt ca si rezolvate.. ne ocupam noi de tot, doar ati vazut cu cine vorbesc la telefon.. ma stiu si cu primarul.. ma cunoaste toata lumea ce bine ma descurc.. si sunt om serios. Matale dai 1000 de euro si noi ne ocupam de tot.. pentru noi treaba asta cu cafeaua este foarte buna ca mai atragem si noi tineri in partid.. si poate faceti si o pizzerie pentru ei.. acolo intr-un colt cu geam de servire la strada.. Intru usor in panica si intreb la ce s-a gandit. Pai mai punem un pliant mai vorbim cu ei.. acolo un abtibild, o bricheta, un calendar.. ca tinerii sunt viitorul.. am scris si un material despre asta.. ca eu scriu politic mult.. si despre pacea mondiala, si despre razboi.. scriu mult. Se face incet lumina in mintea mea.. intuiesc ingrozit care ar putea fi partidul in discutie.. intr-un singur partid un asemenea bezmetic putea sa publice ceva. Fara sa dau inapoi, intreb cand as putea vedea spatiul. Imi raspunde imediat: marti.. maine am de predat la partid un material pentru domnu' Vadim si marti sunt liber.. Imi ascund cu profesionalism grimasa si ma uit amuzat la cel care imi aranjase intalnirea. Omul stia cu cine ne vedem dar cu siguranta nu era la curent cu opiniile mele politice si nici constient de aberatia pe care in necunostinta de cauza o provocase. O cafenea Plesu-Vadim.. Buuun.. Incerc sa pun capat intalnirii spunand ca sunt de acord cu ziua de marti, fixam si o ora de intalnire din bun simt pentru timpul petrecut in compania unui membru marcant al Partidului Romania Mare si dau in retragere.. Ei bine nu mi-a mers.. Omul remarca calculatorul portabil, se prinde ca e internet la liber si se da in stamba.. imi arata cateva din materialele pe care le-a scris pentru partidul sau, imi da citate din el insusi si ma pregateste subtil pentru aderare.. Dupa doua ore apocaliptice in compania dependentului de calmante, ma retrag discret la masa de alaturi unde din fericire se asezase nepotul meu care imi scosese copilul la o ciocolata calda.. Freedom.. Stau in parte perplex, in parte amuzat.. nu pot sa nu ma gandesc la existenta unor asemenea personaje pe planeta albastra. Am ajuns acasa si am adormit cu ochii in tavan visandu-ma in postura de propagandist al Romaniei Mari.. Sunt foarte curios cum ar reactiona tovarasul Neacsu daca ar afla cu cine a stat de vorba.. probabil ca sfarsitul predictionat in 2012 s-ar devansa putin.. Stima, domnule Neacsu.. si la cat mai mult Ketonal..

duminică, 10 ianuarie 2010

Pregatiri de revedere..

O buna prietena, absolventa si ea a liceului Nicolae Tonitza, a postat pe Facebook un set de fotografii de la petrecerea de 20 ani.. 20 de la absolvire. Mi-am revazut parte din prieteni in acele imagini.. Mi-am adus aminte de o groaza de intamplari amuzante din vremea in care faceam impreuna cu colegii mai mari capcane prin curtea scolii, pe vremea cand eram in razboi cu Liceul Caragiale. Prima tigara, prima petrecere, dizidentele copilaresti, prima indragosteala, prima betie grobiana, primele chiuluri serioase, ateliere, martisoare pentru banii de vacanta, profesori complici sau impotriva, sandwich-uri cu omleta sau cu parizer.. primul bal de absolvire.. si gata.. am intrat in paine. Ne-am ratacit. Am pierdut contactul.. cu cateva exceptii nu mai stim nimic nici de fostii profesori nici de fostii colegi. Am inceput sa traim fiecare in felul in care am crezut de cuviinta, intr-o lume despre care speram sa fie mai buna, o lume pentru care ne-am dat obolul in decembrie 1989. Am facut prostii, ne-am consumat adolescenta intarziata de vremurile gri pe care comunismul le avea de oferit, ne-am infiripat familii, am crescut copii si poate unii dintre noi au incercat sa construiasca viitor pentru acestia din urma. Au trecut 20 de ani si ne pregatim de intalnire.. intrebari tremurande isi fac loc in minte.. ore ne vom recunoaste? Vom mai avea cui sa multumim pentru educatie? Suntem mai obositi sau cu mult mai batrani? Am urmat cu totii drumul artelor sau ne-am gasit alte trasee profesionale? Mai putem face traznai ca pe vremuri? Cati dintre noi s-au maturizat si cati darama inca statui prin parcuri? Vom fi stingheri sau vom sari in sus de bucurie?..  Cati dintre noi mai suntem in tara si din cei plecati cati vor afla de revedere? Cati am facut fata si cati vom mima doar reusita? Imi suna inca in cap o fraza pe care batranii ne-o spuneau in 90: voi sunteti o generatie de sacrificiu.. Poate ca da.. dar poate ca suntem ultimele stafete ale unei perioade.. poate ca din regasirea asta sa iasa ceva.. poate ca vom putea sa facem inca o data ce faceam atunci mai bine.. sa ne strangem si sa facem deranj.. Ma uit in jur si vad ca generatiile care ne urmeaza devin din ce in ce mai vagi.. au foarte putine de zis. Scoala a devenit o cazna fara sens.. cartile au fost inlocuite de DVD-uri, tablourile de LCD-uri iar colegii nu mai au nimic altceva de impartit in afara povestilor mondene sau a laudaroseniilor de trei lei. Tinerii nu mai au ce povesti. Nu mai stiu sa se distreze. Nu beneficiaza de bucuria care ne umplea capul cand fugeam de la orele antipatice ca sa facem schite impreuna la atelier. Abia astept sa ii revad.. pe toti.. si abia astept sa povestesc dupa aceea, istoriile depanate de fiecare in parte.

vineri, 8 ianuarie 2010

De ce merge tara prost..

De-a lungul anilor am beneficiat, datorita contextelor diverse in care m-am aflat, de o multime de invataturi.. am cunoscut tot felul de oameni, am stat in preajma unor profesori minunati, am lucrat alaturi de toate felurile de oameni si prin tara si pe-afara iar in facultate am facut practica prin muzee si pe santiere arheologice. Am locuit prin manastiri in perioada in care imi practicam meseria, cea de restaurator si mi-am facut o relatie personala cu divinitatea in timp. Toate informatiile culese pe parcursul vietii  referitoare la romani converg catre aceeasi concluzie: suntem un popor de lenesi cu accente de lasitate in momente critice.. in plus caracterul lasa de dorit in cele mai multe cazuri; peste tot pachetul acesta minunat, mai presaram si putina hotie, nu ceva notabil.. doar gainarii de mahala, si iata.. avem Dacia Felix. Constat cu tristete ca marile nume, oamenii care ne-au reprezentat cu onoare in timp, oameni care au lasat opere considerabile culturii si stiintei universale sunt lipsite de putere in fata tendintei native a romanului. Vorbeam despre traficul Bucurestean.. Ma intrebam atunci cine mai munceste in capitala daca toata lumea e pe strazi.. A trebuit sa treaca multa apa pe garla pana sa inteleg discursurile moraliste ale parintilor mei. A trebuit sa ajung cu adevarat jos ca sa pot aprecia inaltimile. Am facut parte si eu, din tagma celor care cred ca in vest umbla cainii cu covrigi in coada si am crezut si eu ca nu sunt realizat din cauza ca Romania nu ma lasa.. ca sistemul e de vina pentru delasarile mele. Am plecat afara si am aflat pe pielea mea ca lucrurile nu stau chiar asa. Trist e ca pentru mine, toate astea se intamplau cu multi ani in urma, atunci cand varsta mea permitea inca tipul asta de deraieri in timp ce azi cautam cai verzi pe pereti dupa 35. Paradoxul romanesc apare odata cu celebra expresie Lasa frate ca ne descurcam noi cumva.. Suntem rupti in cur, abia ne tragem o pereche de ciorapi obositi in picioare, nu avem ce manca, nu avem job si nici un proiect concret de viitor dar.. suntem mandri.. Fiecare roman este de fapt, un nobil nerecunoscut, un profesionist condamnat de confrati, un profesionist neinteles.. lista poate continua nerusinat de mult. Expresia Munca innobileaza, expresie care a ridicat Germania postbelica si care a transformat Japonia intr-o putere mondiala a fost ascunsa bine.. Cum adica.. sa spal vase? Sa ma angajez pe 1200 de lei?.. Exclus!! Eu?!.. Am o imagine de aparat.. Si chiar daca nu am, nu sunt dispus sa ma cobor intr-atat.. Daca iei la bani marunti un asemenea personaj nu o sa gasesti nici reusite profesionale, nici calitati iesite din comun, nici ambitii reale.. doar fum.. fum si ifose de primadona total neacoperite. Imi aduc aminte ca la Paris, in ziua in care veneau gunoierii, locatarul care iesea primul din imobil scotea si tomberoanele pe trotuar. Era o treaba de bun simt: pe de-o parte ajuti gunoierul sa isi faca treaba, pe de alta iti faci o minima datorie civica. Nu o data, am fost apostrofat de conationalii mei, care aflati in vizita, care cu treaba: Cum Mihai.. tu duci gunoiul blocului? Daca te vede cineva? Odata ajunsi in tara, povesteau ori de cate ori aveau ocazia cum baiatul lui Plesu ducea gunoiul la Paris. Mai exista si genul emigrant.. Sunt dispus sa car gunoiul dar nu in Romania.. acolo e altceva.. Astia suntem.. mai bine murim de foame decat sa facem o munca pe care o consideram injositoare. Asa cum am inteles gresit conceptul democratic, asa intelegem si calitatea de cetatean.. Vorbim mult despre civilitate dar in functie de cum ne pica' bine.. Amuzant insa e ca toti cei care se afla in situatia de muritori de foame isi petrec timpul proiectand variante utopice de viitor.. toti o sa se ajunga.. care scriitori celebri, care regizori sau actori de oscar, ingineri de marca, oratori preaslaviti de comunitate etc.. Cu totii isi petrec timpul cautand solutii de iesire din criza oriunde numai la munca nu. Cu totii condamna vehement pe cei care au, considerandu-i niste gunoaie care s-au ajuns pe pile si in general stau cu mare placere la primire.. totul li se cuvine.. parintii tre' sa ii tina, prietenii sa le dea cico, proprietarii sa le faca discount, mogulii sa ii plateasca degeaba si restaurantele sa se sima onorate sa ii hraneasca pe moca. Suntem un popor care cere bani pe darboj.. Vreau bani!! este pe toate buzele oamenilor tolaniti in propria comoditate contrafacuta. Vreau sa muncesc ceva!! orice!. Vreau sa traiesc onorabil!!.. Asta nu se mai aude de niciunde. Imi amintesc un banc vechi.. Un muribund face o ultima rugaciune catre Dumnezeu: Doamne.. toata viata te-am rugat sa ma sustii la loterie.. poate acum, in pragul sfarsitului.. fa cumva si ajuta-ma.. Vreau sa castig.. Deodata, cerul se deschide cu tunet si de sus se aude o voce.. Dar joaca odata omule.. JOACA!!

joi, 7 ianuarie 2010

Bani de drum..

1983.. Tatal meu se pregateste sa plece bursier la Heidelberg si incerca sa ne ia cu el, pe frate'miu si pe mine, pentru o prima scurta vacanta in occident. Nu ma lungesc asupra detaliilor.. cert e ca securitatea a concluzionat ca nu meritam sa ne petrecem vacanta impreuna asa ca fratele meu a primit pasaport primul urmand ca la revenirea lui in tara sa pot pleca si eu. Aveam 11 ani cand am fost chemat la sectia de militie de care apartineam, la interviul pentru obtinerea dreptului de iesire din tara. Mama a fost obligata sa ramana afara in timp ce eu am fost invitat intr-o sala uriasa, cam ca o sala de curs, in care era o masa, un taburet pentru mine si un scaun pentru cel care urma sa discute cu mine. In sala se mai aflau trei ofiteri de securitate si un militian.. probabil ca acesta din urma avea rolul martorului din partea sectiei de militie. Am stat inauntru aproape trei ore in care am auzit cele mai mizerabile lucruri referitoare la familia mea.. totul a inceput cu intrebarea clasica: de ce vrei tu sa te duci in Germania la tata, si terminand cu mata e o curva.. cum spuneam aveam 11 ani.. fun. Rezultatul celor trei ore de monoloage scabroase s-au finalizat cu refuzul dreptului de a parasi tara. Pe atunci puteai primi valuta din strainatate in doua feluri. Expeditorul sumei trebuia sa specifice la trimitere, pe mandat, care este destinatia banilor.. daca banii urmau sa fie folositi in scopul unei calatorii, atunci inainte de a parasi tara, cu pasaportul in mana, te prezentai la un ghiseu al Bancii de Comert Exterior cu mandatul si primeai banii cash. Puteai insa sa primesti bani de cumparaturi.. atunci, la aceeasi banca, primeai o chitanta in care era specificata suma. Cu chitanta respectiva te puteai duce la orice Shop si iti puteai cumpara ce vrei. Paradoxul era ca banii de drum nu puteau fi folositi la cumparaturi si nici invers.. daca aveai chitanta de Shop, aceasta nu putea fi incasata pentru calatorie.. una din bucuriile comunismului. Tata imi trimisese prin mandat, inainte de a afla de refuzul oficialitatilor, 145 DM (Marci Germane, pentru cei mai tineri care s-au nascut sub zodia EURO) pe care urma sa ii am la mine pentru orice eventualitate. Au trecut sapte ani.. Revolutia e inca proaspata iar eu fac ordine prin casa.. Intr-un sertar plin de hartii gasesc mandatul prin care eram anuntat ca sunt posesorul sumei de 145 de marcutze germane. Mai mult sau mai putin de curiozitate, ma duc la Banca de Comert Exterior si prezint biletul. Surpriza.. dupa o scurta verificare doamna de la ghiseu se intoarce cu banii. La inceputul anilor '90 in Bucuresti puteai cumpara orice, de la orice magazin, cu dolari.. aparusera si primele reprezentante ale unor brand-uri importante. Magazinele desfaceau marfa in valuta. Puteai sa cumperi si cu lei dar eticheta arata pretul in dolari. Unul din primele magazine de firma din Bucuresti a fost magazinul RIFLE. Brand cu traditie pe segmentul jeans, RIFLE era blugul meu preferat.. la nivel de povesti desigur.. auzisem de exemplu ca poti bate cuie in ei si nu se strica. Cum am iesit din banca, dupa ce am reusit sa ma acomodez cu ideea ca detin valuta, am zburat la magazinul cu pricina. Contra sumei de 121 DM mi-am cumparat primul costum jeans complet din viata mea: camasa, pantaloni si jacheta. Cu banii ramasi, am dat fuga la hotel Dorobanti la shop si am cumparat doua sticle de votca frantuzeasca si de restul Toblerone si Smarties.. era 30 aprilie 1990. A doua zi, imbracat in occident, am plecat cu prietenii la mare.

marți, 5 ianuarie 2010

Superman vs. Bionic Woman..

Nu ma refer la serialul difuzat pe postul american NBC, mare producator de audienta in tara tuturor posibilitatilor si nici la vreun personaj de benzi desenate desi, recunosc ca ideea prezentei epistole are radacini in lumea super-eroilor. Stim desigur ca toti barbatii care populeaza planeta albastra sunt cel putin veri primari cu super-eroul absolut.. In ceea ce priveste doamnele.. a fost greu sa gasesc un echivalent in lumea benzilor desenate.. pot fi deopotriva Lex Luthor si Hulk. Daca le observam de exemplu traseul casnic pot fi asociate cu Kriptonita.. Barbatii intra in casnicie ca brazii pentru ca la capatul drumului sa devina nevertebrate cu sexualitate incerta. Am ales deci sa asociez partenera omniprezenta cu Bionic Woman. Iata cateva din argumentele mele.. In primul rand una din trasaturile robotice ale doamnelor este tenacitatea. Aidoma Terminatorului, Bionic Woman isi urmareste prada cu o consecventa uimitoare. Cum super-eroul clasic isi cauta linistea alaturi de cineva care ii poate impartasi secretele.. he is that naive.. Bionic Woman este intotdeauna pregatita sa ofere iluzia de care Superman are nevoie. Odata convins de perfectiunea alegerii facute, super-eroul devine docil, descopera ca toata viata lui de pana atunci a fost o pierdere de vreme sau, de la caz la caz, o cautare ratacita a super-femeii in discutie. Superman este convins subliminal ca toate propunerile de viata sugerate de femeia bionica sunt sugestii ale propriului subconstient. Toate prestatiile sale publice sunt anulate, obligatiile de super-erou sunt trecute in rezerva impreuna cu utilitatile din dotare iar telefoanele de urgenta si mijloacele de comunicare sunt legate acum la serverul mama. Ca orice robot insa, la un moment dat poate avea probleme de hardware, pierderi de memorie sau in cel mai rau caz, virusi. In cele mai multe situatii, virusii actioneaza asupra placii de baza modificand astfel software-ul si provocand deraieri importante. Virusul cel mai intalnit este maternitatea.. din momentul in care intervine in sistem o progenitura, Bionic Woman isi reseteaza procesorul, blocheaza accesul neautorizat in baza si ataca virulent orice intrus in program. Au fost constatate doua situatii de start-up: cea in care parintii ei sunt singura solutie viabila pentru dezvoltarea in bune conditii a unei structuri si educatii coerente a puiului sau; tatal este pus automat sub arest. In extrema cealalta, nimeni, subliniez nimeni, nu poate duce la bun sfarsit sarcina maternitatii. Orice ajutor oferit este de fapt o piedica in calea fericirii institutiei materne sau o metoda machiavelica de indepartare a mamei de langa copil. Cred ca virusul in discutie se transmite din generatie in generatie pe cale genetica.. Iata ca, indiferent de trecerea timpului, cercetatorii nu au reusit inca sa gaseasca un inhibitor care sa rezolve problemele din sistem. Toate femeile bionice isi fac upgrade constant pana in momentul in care dintr-un motiv sau altul hardul intern refuza sa mai proceseze informatiile. Toate informatiile si opiniile avute pana in momentul nasterii se modifica abrupt. O sa se spuna ca nu inteleg eu.. ca e normal sa vezi lucrurile altfel dupa ce ai produsul finit in brate.. ca noi.. Superman-ii suntem de fapt niste ignoranti incapabili sa ne asumam cu adevarat responsabilitatile paternitatii.. descoperim ca toate calitatile pentru care am fost selectati de Bionic Woman au devenit peste noapte defecte ireparabile. De fiecare data cand refuzam sa dam curs problemelor sesizate de Bionic Woman, de cele mai mule ori  stupefiante chiar si pentru un Superman cu experienta, suntem automat pedepsiti si stogmatizati in lumea bionica. Acu, ceva vreme o reprezentanta de marca a micro-procesoarelor ma suna in miez de noapte.. Fiica-mea a inghitit o agrafa de par!!!.. Trebuie sa spun ca respectiva copila avea sub un an iar agrafa in discutie avea nevoie de lubrifiere serioasa ca sa poata fi ingurgitata chiar si de un adult. Trebuie sa mergem urgent sa ii fac o radiografie. Se sufoca? intreb speriat.. da semne  nasoale?.. Nu, a venit raspunsul prompt al mamei, dar nu gasesc agrafa.. unde poate fi altundeva.. Am incercat sa o linistesc in zadar.. in acea seara au fost sunate o multime de persoane in speranta gasirii unui suflet solidar. A doua zi a gasit agrafa in bucatarie.. Ca asta e datu' femeii bionice: sa ii sara CD-ul cand ii e lumea mai draga lui Superman.. Cat despre el.. care el?


P.S. Hai la multi ani!.. da nu ca ala' de-a trecut..