Am lipsit ceva vreme.. desi in tara fortele oculte isi impart terenul politic, desi toata lumea se adanceste in criza, desi numarul somerilor intrece orice profetie si desi deraparile pe asfaltul mioritic fac filmul 2012 sa para o productie cu buget mic, eu am avut o gramada de lucruri de facut si trebuie sa recunosc ca m-am tolanit cand in scaunul de la birou, cand in cel din masina si m-am apucat consecvent de treaba. Cum m-am dat in lume, cum am inceput din nou sa am perceptii cotidiene.. Pana acum, imi scriam textele seara, undeva dupa ora 11, atunci cand reuseam sa prind putin timp liber. Stau la birou in asteptarea unui client si profit de cele cateva minute de asteptare ca sa fac un scurt remember al saptaminii care se preateste sa treaca. In primul rand trebuie sa fac o escala in zona politica.. ma uit in jur, la stiri, prin autobuze sau prin statii si descopar ca Romania se transforma incet in Gotham City (orasul de bastina al celebrului Batman). De-a lungul istoriei benzilor desenate cu super-eroi, creatorii au construit pentru fiecare super cate un oras propice desfasurarii activitatilor de good guy. Orasele desigur au trasaturile protectorului: Metropolis este de exemplu un oras luminos cu spatii deschise traficului aerian.. Superman poate zbura in voie exersandu-si extrasenzorialele fara risc de bruiaj. NewYork, oras suficient de aglomerat, cu o rata a criminalitatii deja celebra si cu suficiente cladiri de care te poti agata, devine resedinta lui Spiderman. Gotham City, orasul tenebros, inconjurat de suburbii incalcite si plin de canale intortocheate in care cate un mad doctor isi gaseste adapost pregatind distrugerea lumii, a fost desenat ca loc de joaca pentru liliacul justitiar. Fiecare super erou are cate un omolog cu personalitate malefica; fiecare erou are un negativ.. Ei bine in Romania isi face simtita prezenta latura oculta a benzilor desenate. Se vorbeste despre o flacara violet care face ravagii in opozitie, personaje cu puteri paranormale sunt surprinse de paparazzi in spatele cate unui politician controversat iar posturile de televiziune au luat-o complet razna in incercarea de demascare a eroilor negativi. In timp ce puterea sa da cu energii supranaturale la subtioara, soferii derapeaza in grupuri bine oraganizate.. continuam sa uitam unde traim, sa ne credem ecuadorieni si sa fim economi pana la prostie refuzand cu obstinatie sa ne punem cauciucuri conforme cu zapada de afara. Zidurile si coloanele pasajului Unirea sunt zob, plugurile post-electorale sunt la fel de rare ca televiziunile de calitate iar pe alocuri, cate un sofer a incercat o parcare pe vre-un namete.. proasta idee; acum trebuie sa astepte primavara ca sa poata reintra in posesia automobilului proprietate personala sau nu. Am fost la film.. am vazut Avatar 3D IMAX. Recunosc ca dimensiunea ecranului, pozitionarea scaunelor, prezentarea in general, m-au impresionat. Aventura a inceput cu un discurs al unui angajat care te previne in ceea ce priveste aventura pe cale sa inceapa: Va aflati in fata unui ecran pe suprafata caruia poti aseza ordonat 7 elefanti.. o informatie fara de care viata noastra, a spectatorilor de rand si de cinema Eforie, ar deveni anosta si fara sens. Am fost invatati ca, in caz de stari neplacute in timpul vizionarii, este suficient sa ne dam jos ochelarii si sa inchidem ochii pana ce starea de greata trece.. pierzi ceva imagini dar revii in standard. Ce-o sa fie daca vedem cel mai asteptat film al deceniunlui pe bucati.. mai o ameteala, mai o lacrima.. empatizezi mai bine cu personajele. Cum pentru critica de film exista reviste de specialitate, despre Avatar ii voi lasa pe ei sa vorbeasca; mie mi-a placut.. Culori superbe, efecte speciale parca desprinse din povestirile lui Jules Vernes, de neimaginat pentru pentru cititorii vremii, povestea nemuritoare si pe alocuri americana dar in limite rezonabile, raii previzibili, actorii lui Cameron aceiasi, anatomii suprarealiste si mult, mult LSD. Sa nu uit.. oficial nu mai sunt bilete la AVATAR 3D IMAX pana prin feruarie dar, am invatat o smecherie, daca reusesti sa te postezi delicat langa un ghiseu, cu jumatate de ora inaintea orei de incepere a spectacolului, rezervarile facute din timp pentru ora in discutie se anuleaza si tu poti deveni fericitul castigator al unui bilet valabil. Vizionare placuta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu