Mda.. am lipsit ceva. Marturisesc cu oarecare jena ca nu am avut un motiv sanatos pentru absenta, altul decat pur si simplu lipsa de chef. Am revenit in tara la o saptamana de la plecare dupa un drum aventuros si extrem de costisitor.. Italia nu mai e ce-a fost. Ma refer strict la pretul carburantului si la cel al autostrazilor. Credeam ca Franta poseda cele mai mari taxe de autostrada.. tzeapa. In plus, daca in Franta taxele sunt justificate de calitatea exceptionala a soselei, in Italia e si scump si prost si aglomerat. O sa fac o trecere scurta in revista a celor cateva zile petrecute acolo, alaturi de Nic si Madalina. Pentru ca hotarasem cu John sa mergem fara oprire pana la Brescia si pentru ca nu ne prisoseau nici banutzii, pauzele de odihna s-au intamplat in benzinariile de pe autostrada, cand in Austria cand in Italia. Desi masina pe care o primisem era noua (870 km la bord) avea o hiba la sistemul de incalzire.. daca nu rulai nu facea cald. Am ajuns deci la Brescia inghetati dar la timp. L-am lasat pe John la hotelul unde Ionestii urmau sa fie cazati pana la eliberarea apartamentului oferit de Asociatia Italiana de Lupta impotriva Leucemiei si am fugit spre aeroportul din Bergamo unde am ajuns cu vreo 40 de minute inaintea avionului. Am luat un Camel fara filtru si-o cafea si m-am asezat in fata portii pe care urma sa iasa Culai' dimpreuna cu Madalina. Din cauza strictetii de la Matei Bals nu il vazusem pe Nic de vreo zece zile. Pot recunoaste acum ca la vederea lui am avut un soc. Ultimele saptamani de Romania il transformasera intr-o fantoma. Desi Madalina ma avertizase, noile ascutimi ale portretului lui Nic m-au socat. am simtit ca ma lasa cauciucurile cand l-am vazut. Era extrem de palid, putin adus de spate si slab ca un pui de pisic scos din apa. Am pus la bataie puterea ramasa printre scame si i-am imbratisat. Ei bine doua ore mai tarziu, dupa cazare si dus, dupa asimilarea noului, paloarea a inceput sa dispara. Pofta de aer si de viata revenea usor la locul ei in sufletul prietenului meu. Am facut o plimbare placuta in cautarea unui restaurant urmand ca mai tarziu, dupa o masa placuta intre prieteni, sa incepem sa planuim si sa structuram.. Cine ce are de facut, cum ne organizam dupa internare, la ce ora si unde ne vedem cu Tudor (prietenul care ne-a ajutat sa ajungem in Italia si care a venit special pentru Nic la Brescia), plan de cumparaturi etc. A doua zi de dimineata Niculae a fost internat in Spitalul Civil din Brescia. Am urcat cateva poze ca sa va faceti o idee.. Nu intru in detalii privitoare la igiena, organizare, amabilitate intr-un spital european.. fie el si de stat. Nu m-am putut abtine.. mi-am adus aminte de noaptea in care prietenul meu a trebuit sa sune la RomTelecom ca sa ceara numarul spitalului in care se afla, doar ca sa poata chema pe cineva in ajutor.. Aici medicul diriginte a venit de-acasa noaptea ca sa fie sigur ca Nic e bine.. Sa ne fi vazut, pe Madalina si pe mine, lipaind pe holurile spitalului in papucei de unica folosinta. Se pare ca sintagma omu' face locu' are si reciproca.. cred cu convingere ca si ultimului imputit i-ar fi jena sa faca mizerie intr-un asemenea loc. Fantoma de la aeroport disparuse.. ii luase locul un Niculae, ce-i drept slabit, cu moralul la locul lui, cu o roseatza timida in obraji si cu un licar placut de speranta in ochi. Luni, dupa ce spitalul a eliberat prima factura si dupa ce am gasit magazinele unde Madalina putea sa isi faca cumparaturile, dimpreuna cu copilotul preferat am dat cheie si am pornit spre Romanica cea frumos curgatoare. De data asta, cu sufletul impacat de rezolvarea cu bine a trebilor, am mers linistit oprind in Viena la amicul Gabone care ne astepta cu vin sec la rece si branzici cremoase pe masa. Am adormint adanc in fata televizorului pe care rula difuz Roma lui Fellini. Drumul spre casa nu a fost lipsit de aventuri data fiind situatia financiara de care vorbeam la inceputul prezentei.. insa, dupa ce am ratacit drumul undeva pe trans-fagarasan si dupa ce John s-a asezat pe card-ul de credit pana la frant in doua, am reusit intr-un final sa bagam cheia in usa de la casa. De aici incolo au inceput din nou realitatile romanesti. Am aflat de exemplu ca odata cu plecarea in Italia in contul ING nu a mai intrat nici un ban. Probabil ca lumea a concluzionat ca odata ajuns acolo Nic nu mai are nevoie de nimic. Lucrurile au intrat incet intr-o pauza motivata probabil de lipsa fizica a subiectului. Am asistat de pe bara la toate evolutiile tertilor devenind din ce in ce mai adormit eu insumi. M-a trezit un fost prieten.. spun fost urmand sa ma explic intr-o postare viitoare. Pe scurt.. sunt din nou in tara, plictisit de general, enervat de mitocani, amuzat de prostie, intrigat de nepasare.. vorbim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu