La congres..

Am fost la filmul lui Ujica, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. De-a lungul anilor Sala Palatului a gazduit o gramada de evenimente, unele de trista amintire altele placute.. Acolo i-am vazut si auzit prima data pe Bobby McFerrin si pe Nigel Kennedy, acolo am asistat la lansari de carte importante si tot acolo am participat la prima editie a Noptii Devoratorilor de Publicitate. E adevarat ca tot la Sala Palatului isi face din cand in cand numarul si Stefan Banica Jr si Doru Octavian Dumitru si Vacanta Mare si e la fel de adevarat ca din cand in cand mai presteaza si cate un manelist de matase care se vrea metropolitan. Nici targurile care se organizeaza pe holurile Salii si nici concertele si nici alte evenimente pe care cladirea din spatele MNAR-ului le gazduieste ca sa poata supravietui, nu reusesc insa sa sterga din memoria zidurilor deja obosite si a scaunelor devenite incomode sub povara anilor, congersele pe care Ceausescu le organiza in centrul Bucurestiului. Sala Palatului era locul in care se desfasurau alegerile in cadrul Partidului Comunist. Acolo era ales, cam cum se alege si acum in Romania, Secretarul General al Partidului si implicit al tarii. Modelul urmat era relativ similar cu cel actual.. Ma propun pe mine. are cineva ceva de zis? Nu. Bine. Abtineri? Nu. Bine.. Gata m-ati castigat inca 5 ani. Ideea pe care au avut-o organizatorii de a lansa la apa filmul in acelasi spatiu in care Ceausescu era aclamat mecanic de membrii de marca ai partidului, este demna de lauda. Timp de trei ore am simtit ce simteau nefericitii care isi petreceau o zi intreaga ascultand fraze fara sens, am retrait  momentele de frustrare de atunci si desi poate parea patetic, am regasit un anume tip de incrancenare pe care tinerii din ziua de azi nu au cum sa o perceapa.. cred cu tarie ca valorile romanesti de atunci erau rezultatul acestei incrancenari. Dorinta de libertate, anulata agresiv de regimul Ceausescu, dospea la frigul pe care conducatorul iubit avea grija sa il bage in toate casele, sufletele si constiintele oamenilor. In vremuri comode se nasc rareori valori.. caldurica ne impinge la lene si confortul la delasare. Publicul filmului prezent la premiera era impartit in trei categorii. Cei trecuti de varsta a treia care au apucat inceputurile cosmarului comunist si care au asistat la tot parcursul sfarsitului de secol, tinerii curiosi trecuti cu putin de 20 de ani care s-au nascut fie cu putina vreme inainte de '89 fie putin dupa si noi.. parintii lor. Poate suna exagerat dar cu marjele de rigoare, generatia mea e a dat multi din spectatorii din sala. Pentru prima data in multi ani am redescoperit expresia Nu poti multumi pe toata lumea. Pentru noi, cei care am trait Epoca de Aur, filmul a avut calitatea unei revelatii. Pentru cei insa, care nu stiu ca dupa o vizita de lucru, magazinele imbuibate de produse atragatoare erau golite si haleala trimisa la export sau la urmatorul magazin care facea parte din traseul lui Ceausescu, filmul nu arata decat ca pe vremea aia nu era chiar asa rau cum spune lumea. Am auzit comentarii in sala de genul Hai frate ca erau de toate.. si uite.. era fun. Putini tineri au inteles ca ce vedeau era un montaj de imagini oficiale neinterpretate tocmai ca sa arate felul in care Comitetul Central ne conducea destinele. Se vede santierul Casei Poporului dar nu apare nici o imagine cu frumosul Cartier Uranus, ras de pe fata pamantului pentru a face loc obsesiilor megalomane ale familiei Ceausescu. Magazinele alimentare sunt filmate in timpul vizitelor presedintelui nu si la 5 minute dupa plecarea acestuia. Nu se vad nici cozile la ulei sau la zahar, nici muncitorii de la canal si nici oamenii care ridicau la comanda cartonase colorate formand imagini uriase pentru ca Secretarul General sa fie mai smecher decat Mao. Vedem partidele de vanatoare dar nu si imaginile cu zeci de animale impuscate prosteste si nu vedem nici gardurile tarcului in care se organizau macelurile. Nici unul din tinerii din sala nu stia ca terenul de vanatoare era de fapt un perimetru imprejmuit cu garduri de sarma ghimpata in care erau inghesuite din timp animalele ce urmau a fi vanate. Nu putem insa condamna lipsa comentariilor si nici a imaginilor de care aminteam pentru ca vorbim despre o autobiografie. Dupa film am iesit cu cativa prieteni la o bere.. intrebarea care ne statea pe creier dupa vizionare era Cum Dumnezeu un asemenea idiot incult si grobian, cum un golanas bolnav de smecherie a reusit sa ne faca zob timp de 25 de ani. In tot filmul, iti este practic imposibil sa identifici o propozitie cu sens. Discursurile Secretarului General erau  doar deversari de ineptii fara continut. Omul care a reusit sa puna jos un popor era un coclit prezent in locul potrivit la momentul potrivit. Nu imi pot explica de ce din pleiada de proletari, din care faceau totusi parte si oameni cu scoala, a fost ales el.. Cum Dumnezeu a reusit sa ramana in paine dupa moartea lui Dej. desi cosider ca Autobiografia lui Nicolae Ceausescu este un document extrem de important in istoria noastra, ar trebui totusi sa facem cumva ca toate acele monstruozitati la care ne-a supus regimul comunist sa fie cunoscute de generatiile care vin din urma. Nu e normal sa te amuze poticnelile unui om care ii considera pe intelectuali, pe cei superiori lui, dusmani de moarte. Nu e normal nici ca rectorul uneia din universitatile private din Bucuresti, domnul Aurelian Bondrea, sa fie unul din mebrii de marca ai Partidului Comunist, responsabil pe atunci cu identificarea si pedepsirea intelectualilor cu coloana vertebrala. Pe ce valori se construiesc destinele si viitorul studentilor domnului in discutie. Pentru ca o natie sa poata evolua trebuie sa isi cunoasca istoria.. in detaliu.