Ieri am fost invitat la radio.. radio romania actualitati. Emisiunea se numeste Radioul de sambata seara si este realizata de Gabriela Bobes, voce extrem de cunoscuta in eterul romanesc. Am fost invitat de Gabriela sa vorbesc despre experienta si spiritul Craciunului in Franta si am acceptat de dorul microfonului.. am plecat din radio de ceva vreme si m-am vrut inca o data on-air. Intrebarile au fost ok si trecand peste un intro amuzant, ne-am descurcat de minune. Cu toate astea, a existat o intrebare de care nu scap nicicum: Cum se deschid usile atunci cand porti un nume mare.. si daca in tara se deschid usor, in strainatate cum e? As vrea sa clarific putin lucrurile.. Intai pentru ca intrebarea ma stanjeneste si pe urma pentru ca as vrea sa cred ca daca am realizat ceva, cat de mic, se datoreaza unui talent daruit si nu numelui pe care il port. Imi aduc inca aminte de profesoara de istorie din liceu care imi reprosa cate o nota mica.. Se poate Mihai, tocmai tu..? Imi aduc aminte de domnul Macarie, profesorul de romana.. Cine l-a portretizat ma' cel mai frumos pe Eminescu?.. habar nu aveam.. Tactu' ma boule, tactu' a venit raspunsul profesorului urmat de un citat intradevar minunat.. O vreme am incercat sa scap folosind o scuza din popor.. Din parinti destepti, ies deobicei copii tampiti. Oricum nu o sa inteleg probabil niciodata de ce daca provii dintr-o familie de medici tre' sa te faci doctor, daca ai tai sunt hingheri trebuie sa te profilezi pe chinuit animalele sau de ce, daca tatal tau este un recunoscut om de cultura iti este interzisa mediocritatea. Dar pana la urma, vrei nu vrei bea Grigore aghiasma. Romanii se gandesc doar la pile.. de ce romanii vad in nume altceva decat ceea ce reprezinta de fapt? Singurul atu al numelui, este pentru majoritate, capacitatea de deschidere a usilor. Restul nu conteaza.. Te cheama Neicanimeni esti mancat; ai buletin de Isarescu te-ai scos. Sunt convins ca au fost situatii in care am fost incurajat datorita numelui meu, sunt constient de prietenii care se duc acasa si se mandresc ca ma stiu, am o evidenta exacta a gagicilor care si-au facut planuri degeaba, am auzit ca sunt sarac nejustificat, am uimit coborand din logan si am aflat ca sunt un bou ca am revenit in tara. Ei bine, nu stiu ce usi ar trebui sa deschid, dar stiu cat de greu e sa ai grija la pete. Pot spune cat de greu e sa prestezi la intretinerea numelui. Pot spune cat de nasol a fost sa imi fie jena ca nu sunt macar la umbra numelui pe care il port si cat de bine au avut grija unii sa nu uit asta. Stiu bine ce inseamna sa iti fie frica sa gresesti in orice fel si stiu ce inseamna sa porti o asemenea responsabilitate. Stiu cum e sa stii ca poti, dar sa nu te creada nimeni. Asadar, in speranta ca pe viitor voi scapa de intrebari jignitoare, spun aici, ca am fost crescuti, amandoi fratii, cu respect pentru minte, cu sila de gunoaie, cu drag de romania, cu pofta de cunoastere, cu aversiune fata de cei care cred ca deschisul usilor fara efort e un lucru bun. Cat despre mine, cu toate traznaile si deraierile de la un traseu coerent, vreau sa cred ca stau in picioare fara pile. Am o singura grija.. fiul meu este clasa I.. il cheama Andrei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu