20 de ani mai tarziu.. Stii cine sunt?

Crama Domneasca.. locanta cu iz de nunta si atmosfera pe alocuri socialista, a adapostit in seara de 31 iulie intalnirea de 20 de ani. M-a amuzat ideea unei intoarceri in timp desenata nu doar de chipurile familiare ale fostilor mei colegi ci si de revederea in genul de crasma in care ne ostoiam setea in anii de liceu.. si era sete nu gluma. Am intrat timid si curios in salon.. printre strigatele celor cu care de-a lungul anilor m-am mai intalnit auzeam susoteli candide. Asta e Mihai?.. mama ce s-a schimbat.. Oaauu.. Uite-o si pe Simona.. Dupa primele pahare am reusit cu totii sa ne acomodam cu noul look al fiecaruia si aproape instantaneu ne-am teleportat in curtea scolii, in gradina de la Cina, in beciul de la Simplon, la 2 Mai in fata corturilor, in ultima banca.. Genial. Am recladit bisericutele de alta data, am barfit caraghios evolutiile fizice si ne-am dat coate la vederea celor care au creat in noi pasiuni intense. Intr-o forma sau alta am ne-am redescoperit afinitatile si indeletnicirile.. Georgiana aduna numere de telefon, Irina emana aceiasi caldura prieteneasca, Andreea Athanasiu striga prin locanta de sarea camasa pe ea. Ingrid timida si retrasa, Ana-Maria tot frumoasa si Milica tot mucalit, Boby tot spiridus, Stoicescu tot cu capu' si tot pus pe shotii si eu tot gata sa particip. Diana Deaconescu tot cu bataie de falca si Carmen tot nebuna. Am fost impresionat de tinuta neschimbata a Andei si am ras cu lacrimi la remarcile lui Codrut, am ciocnit ca pe vremuri cu Bondarul si am depanat povesti cu Olariu, Irina Suteu avea aceeiasi prezenta placuta si Pistru' a ramas acelasi gentilom. M-am acomodat cu greu cu imaginea de parinti pe care majoritatea si-au asumat-o.. e ciudat sa vezi transformarea pe care o produc copii, chiar  pe cei mai nonconformisti. Poate ca de vina e si timpul trecut de la ultima intalnire.. te-am lasat la spritz sub masa si acu' esti tata de familie sau femeie serioasa la casa ei. Au si lipsit multi.. asta a fost mai trist.. asta si momentul in care ne-am dat seama cat de maimute am fost sa nu ne cautam atata amar de vreme.. de ce a trebuit sa treaca 20 de ani ca sa ne imbatam din nou? Poate ca daca tineam mai aproape ca sa citez un jurnalist cunoscut, nu am fi ajuns in situatia de a face fata testului Stii cine sunt? si poate ne-am fi bucurat mai mult unii de altii. Eu unul am asteptat cu mare emotie revederea asta.. Poate tocmai pentru a relua legaturi pierdute de-aiurea, chit ca acu e mai curand sa ne vedem cu copii prin parc sau la sedintele cu parintii decat in carciuma la baut. Parcurgem o noua etapa; in liceu planificam traznaile proprii acu' trecem la cele ale copiilor nostri.. e si asta o treaba. Una peste alta fost o seara perfecta.. sper doar sa nu ne pierdem din nou.. 

Les clochards sont des dieux..

Am vazut un film..  Le Concert.. Radu Mihaileanu a reusit sa atinga divinitatea. Un film superb care mi-a adus aminte de ce atatea reveniri.. de ce am pasit incapatanat de atatea ori Romania. Am regasit pofta pe care de mult, o simteam cand ma urcam pe schela si atingeam cu pensula chipul vreunui sfant. Au trecut de atunci prea multi ani si aproape uitasem ce inseamna sa fi parte din partitura creatiei. Am plans ca un copil timp de doua ore, incercand sa imi opresc sughiturile pentru a nu pierde nici o secunda din constructia reusita a lui Mihaileanu. Am inteles cred, care e motivul fie el si subconstient, pentru care am revenit de atatea ori in tara.. am fost crescut de mic de parinti cu simt exagerat al patriotismului.. Am fost permanent in preajma unei orchestre de valori incapatanate in demersul lor; oameni care inca mai cred ca pot face ceva pentru Romania indiferent de inaltimea zidurilor construite de mediocritate. Desi sunt constient de ironia care pluteste peste concertul lui Radu Mihaileanu, un regizor "francez de origine romana", nu pot sa nu fiu mandru de reusita de netagaduit a unui roman, indiferent de locul in care a ales sa isi traiasca viata. E pacat sa spui Deci se poate.. cand in capul frazei esti nevoit sa rostesti un.. pacat ca nu-i de-aici. Cu toate astea, faptul ca un roman reuseste sa construiasca o asemenea partitura cinematografica, ca evoca cu atata pasiune patosul creator calcat in picioare atata amar de vreme de o doctrina ucigasa si de niste oameni de mana a treia este demn de respectul suprem. Forta cu care Le Concert striga oroarea comunista in acelasi timp imbogatindu-ne spiritul este fascinanta. Cred ca generatia care va marca viitorul acestei tari ar trebui sa vada in Le Concert atat o lectie de istorie, un reminder discret al trecutului imediat, cat si un guide-line in ale vietii. Cred cu incapatanare ca spiritul creativ nu trebuie sa fie daramat de nimic. Cred ca ar trebui sa ne adunam de prin cotloanele in care ne-a aruncat in diverse forme trecutul si sa incercam indiferent de distanta care ne desparte de concretul romanesc sa facem ceva. Am descoperit in timp ca emigrantii sunt de doua feluri.. fugarii, cei mai des intalniti, aceia care incearca sa scape de responsabilitatile pe care viata in romania le cere si care de cele mai multe ori au discursuri prefabricate intotdeauna in buzunar si cei care au inteles la un moment dat, asa cum au inteles intr-un moment dificil Sasha si Andrei atunci cand au hotarat ca exilul e mai bun pentru Anne-Marie, care aleg sa isi reprezinte tara, sa o respecte intr-un context pe care un regim care sustine mediocritatea face acest lucru imposibil. Din pacate majoritate romanilor de peste hotare sunt niste fugiti de-acasa de trei lei care cred ca se pot ascunde la infinit sub platosa unor texte patriotice.. Vreau sa imi cresc copilul intr-o tara civilizata isi pierde consistenta atunci cand este rostita de un neimplinit las si frustrat fugit din tara cu banii de iaurt. Lumea va sti ca sunt roman dispare odata cu permisul de sedere.. teama meschina de foame ne face sa uitam de unde venim. Asemeni Sfantului Petru ne refuzam identitatea la primul Ah.. roman.. Nebunia pe care Mihaileanu o scoate la iveala in filmul sau, dispare odata cu aparitia unei noi generatii de telefoane mobile.. Ne pierdem spiritul cu usurinta cu care ne apucam de fumat.. si din aceleasi considerente de cele mai multe ori. Cinic, agresiv, lipsit de umanitate, carcotas, scandalagiu.. Asa am trecut de cele mai multe ori in ochii cititorilor mei, sau ai celor care mi-au urmarit parcursul de-a lungul anilor,  a celor care mi-au ascultat emisiunile sau mi-au urmarit agresivitatea discursului atunci cand vine vorba de umplutura meschina cu care Dumnezeu a fericit Romania. E greu de crezut ca toate astea vin dintr-o tristete organica. Vazul.. ochii.. Simt si organ cu care fie familia fie anturajul fie scoala m-au imbuibat de mic. Am crescut in limbi straine ca sa pot sustine ce urma sa descopar, am invatat sa vad si sa vorbesc despre asta tocmai ca sa pot la un moment dat, sa pot da inapoi ce am primit si ca orice roman crescut inainte de '89 am cautat solutiile departe de casa. Mai stau un pic sa asimilez concertul. Ma pregatesc sa imi reintalnesc elevii de la Muzeul Satului, mai beau si un pahar de vin si mai desenez si o troita pentru o prietena.. In general voi incerca, din nou, sa ma incapatanez.. Multumesc Radu Mihaileanu.

Romania ucide..

Sunt departe de casa si scriu din nou dupa o pauza nejustificata. Scriu cu toata ura de care pot fi capabil. Am revenit in Italia.. Nu ca sa il ajut pe Nic la bagaje.. nu ca sa imi reincep viata intr-un context civilizat si coerent.. Sunt aici ca sa-mi plang fratele de cruce.. sangele care a pecetluit 27 de ani in urma o prietenie fraterna i-a umplut suflarea.. Stau in camera rece alaturi de omul care mi-a fost intotdeauna aproape, cautandu-i spiritul prin eter.. Stiu ca e acolo si ca ma aude.. urlu.. urlu in mine asa cum am invatat.. strigatul meu a ajuns intotdeauna doar la divinitate. Asist la un pelerinaj ireal. Ramas bun dupa ramas bun, incearca sa ma convinga ca in lume mai exista inca oameni.. doctori, asistente, camarazi de suferinta, apropiati de okazie loviti de suferinte comune sunt alaturi de Niculae cu o sinceritate debordanta.. curatenia sunetelor materializate in cuvinte este cu adevarat miscatoare. Oameni care au interactionat cu prietenul meu un timp atat de scurt, isi iau la revedere ca de la un apropiat drag, in timp ce in Romania ploua cu indiferenta. Am aflat ca sefa sectiei de hematologie a stat in ultimele trei zile inchisa in biblioteca spitalului cautand inversunata o metoda de lupta cu boala.. vroia sa stie daca nu cumva i-a scapat ceva. Asociatia de Lupta impotriva Leucemiei a platit integral pregatirea prietenului meu pentru ultimul drum.. imbalsamare, capela, transport, tot.. inclusiv biletele de avion pentru mine si Madalina. Firma de pompe funebre ne-a adus biletele acasa. Am ajuns la serviciul administrativ pentru straini pentru a anunta moartea lui Nic si pentru a regla metodele de plata a facturilor ce urmeaza a fi emise de spital.. contravaloarea ultimelor internari si a tratamentelor. Doamna din spatele ghiseului, la auzul vestii, a iesit din birou, a imbratisat-o intai pe Madalina apoi m-a salutat cald oferindu-mi condoleantele domniei sale. Atunci cand sotia prietenului meu a anuntat ca nu poate plati o suma mai mare de 50 de euro pe luna, doamna in discutie, functionar public, i-a raspuns imediat.. Nu va faceti griji.. semnati o declaratie formala in care ne faceti cunoscute posibilitatile de plata si mergeti linistita sa va ingropati barbatul. Am ramas perplex. M-am gandit ce s-ar fi intamplat intr-o situatie similara la casieria unui spital romanesc. Traim intr-o tara care ucide.. spiritul, caldura, batranii, valorile nationale. Stau si ma uit lung la cosciugul in care prietenul meu de o viata isi asteapta linistit trecerea la etenitate. Sotia lui plange alaturi in frigul conditionat al capelei. Imi aduc aminte de glumele funebre pe care le faceam in copilarie si ma gandesc ca ne-am intors in timp.. Imaginile se deruleaza agresiv in timp ce eu refuz vehement sa accept realitatea. Suferinta ultimelor zile este vizibila pe fiecare trasatura a lui Niculae. Imi suna in cap titlul unui film vechi.. un serial politist de duminica: Murder, she wrote. In cazul lui Nic, ucigasul este Spitalul Coltea.. virusul cu care la cadorisit pe prietenul meu a trasat sfarsitul. Echipa de medici din Italia tocmai ne anuntase ca Niculae are toate sansele sa scape fara transplant.. totul era perfect. Vorbisem cu el cu trei zile in urma si era bucuros ca a ajuns la 88 de kilograme, ca petrecem acasa de ziua lui si ca totul va reintra in normal. Vineri seara am primit un sms de la Madalina.. Nic e la reanimare in stare foarte grava. Nu mai intelegeam nimic. Duminica la 6 dimineata a venit si telefonul.. Gata.. s-a terminat.. Niculae nu mai e printre noi. In timp ce prietenul meu se retrage discret spre taramuri mai prietenoase, noi ramanem sa ducem lupte pe care nu ar trebui sa le ducem.. Incercam sa daramam spitalele mizere, sa judecam sistemul medical romanesc care ne ingroapa in fiecare zi cate un suflet, sa ne sprijinim batranii infometati si bolnavi, sa ne fie frica de viitorul pe care o intreaga clasa politica il propune copiilor nostri, sa strigam in zadar rugaciuni utopice. Aud pareri in stanga si in dreapta.. ca cica sistemul ar fi de vina si nu oamenii.. aiurea.. suntem un popor de maimutze fara inima, avizi de puteri mediocre si lacomi de averi nemuncite, suntem o rasa usor de recunoscut in orice parte a lumii. Degeaba am avut Eminescu, Coanda, Brancusi, Ionesco.. sunt doar exceptii care confirma regula. In masa suntem practicanti ai tradarii. Ne lepadam de onoare cu o usurinta de neimaginat, ne calcam in picioare si bruma de istorie nepatata fara mustrari de constiinta, ne dam virtutea pe nimic. Drumul asta m-a convins.. Nu sunt dispus sa astept revenirea la  viata de dupa '68, nu vreau sa ajung intr-un spital romanesc, nu vreau sa imi pierd drepturile, nu vreau sa ajung sa zic ca traiesc doar pentru un futut, o masa si un spritz prost, nu il vreau pe Dan Diaconescu presedinte si nu vreau sa ma tem ca as putea ajunge sa strag bani de pensie o viata ca sa vina Boc sa se cace in munca mea. Prefer sa spal pahare intr-o tara civilizata, cu oameni ingrijorati de viitor, cu grija pentru semenii mei si cu un sistem civic si politic coerent conturat, decat sa ajung la puscarie pentru ca o asistenta isi stinge tigarea in perfuzia mea.

P.S. Niculae a fost slujit de un preot italian pentru ca omologul sau roman a zis ca fara 100 de euro nu iese din casa..

Discutia de complezenta.. varsta a doua..

Intarzii din ce in ce mai des cu scrisul. Am zis maine si au trecut 4 zile ca nimica.. ma rog asta din punct de vedere al scrisului. Povesteam de discutiile de complezenta la adolescenti urmand sa intru putin si prin curtea celor trecuti de 35. Complezenta se modifica, devine elevata si de cele mai multe ori mult mai greu de suportat.. Te amuza, stand deja pe o alta treapta, sa privesti inapoi si sa constientizezi timpul trecut, privind la cei mai tineri care inca spera ca o constatare a vremii te poate duce la o finalitate cel putin erotica. Dialogurile devin apasate, cu trimiteri adese la contextul politic, la diferentele de generatie si nu in ultimul rand la trend-uri. Mondenul ia locul complezentei timpurii.. indiferent de locatie sau context, aduci vorba de VIP-urile autohtone, esti in paine. Esti la curent deci existi.. Pentru ca in mod normal, dupa 30 de ani responsabilitatile incep sa iti ocupe mai tot timpul, Ce faci frate?.. mai bem si noi o bere?, devine Imi era un dor de tine.. trebuie sa ne vedem neaparat.. ne mai punem la curent cu starea de lucruri.. Ambele parti stiu cu certitudine ca o eventuala intalnire va derapa intr-un meeting plangacios, intr-o listare a depresiilor potentialului interlocutor. Ne prefacem deci interesati, raspundem la provocarea verbala cu un Noroc ca ai sunat tu pentru ca eu nu mai aveam numarul tau si imediat ce inchidem telefonul subliniem in agenda.. NU RASPUNDE.. NICIODATA! la sfarsitul unei zile, ajungi acasa si indiferent pe cine gasesti acolo, caine, pisica, pestisor, frate, sora sau alti parteneri de respirat si te plangi.. M-a prins cutare la telefon.. frate.. nu mai scapam.. a trebuit sa suport. Incepem sa ducem dorul unei discutii placute si inovatoare, speram in polemica si ne dorim parteneri de observatie. Incet, timpul devine complezenta.. Esti la o masa plina de indivizi neinsemnati.. prezenta ta la masa este in cel mai bun caz o taxa care trebuie platita. Linistea ta, vazuta cu siguranta de auditoriu ca o lipsa de antren in ale distractiei, este de fapt asumarea tacita a unui traseu. Finalitatea difera in functie de calitatea partenerului de tacere. Asumarea nelalocului este dovada maturizarii.. Am incercat de exemplu cu ani in urma sa imbrac din nou hainele de rocker.. Faceam ordine prin casa si gasisem intr-o lada pachetul complet: blugi rupti, camasa de doc, tricoul cu Iron Maiden, lanturile si tintele, clemele de intins pantalonii pe picior si desigur bocancii militari matuiti de nisipul incins din 2 Mai. Usor amuzat de regasire, am inceput sa imbrac tinuta obosita.. in fata oglinzii au inceput sa imi tremure picioarele.. cucu nostalgii, canci suparare metalica.. in ochii mei eram doar penibil. Gandul la vremurile de betie, la petrecerile abominabile sunt inca proaspete si ma infioara placut.. omul de 28 de ani din oglinda era insa un caraghios; poate doar in contextul unui bal mascat sa fi facut ceva senzatie. Am fortat nota si am iesit in strada.. o paranoia tipica consumului de droguri de mare risc m-a cuprins instantaneu. Toata lumea se uita la mine cu dezgust, auzeam gandurile oamenilor care  ma privesc.. Nu era loc de complezenta.. de data asta aveau dreptate.. eram nelalocul meu. De atunci discutiile de complezenta adolescentine au disparut.. Pana si coplezenta tacerii mele in fata discursurilor severe au prins un usor iz de respect. Mai ai mult de strigat? Ca vreau sa fug la bere, a devenit Stiu.. ai dreptate. Revin la subiect.. Se intampla insa sa ai o zi proasta, treaba des intalnita odata trecut de 30, si sa ai nevoie de un interlocutor de moment. Cauti unul mai tanar ca sa impui prin varsta si te apuci de el.. Omul sta si asculta spasit neindraznind sa te repeada.. de-aia l-ai ales asa tanar. Tu iti versi amocul el inghite complezent.. cumva in asta se transforma tot, urmand ca la nasterea primului nepot sa fii scos pe linie moarta.. viata tocmai a devenit complezenta.

Discutia de complezenta..

Am intarziat cu articolul asta si bine am facut.. cu fiecare zi trecuta se strang mai multe exemple. Pe de alta parte nu am avut timp sa ma pun pe scris.. recunosc. Am hotarat sa aduc in discutie subiectul asta acum, desi exemplele si varietatea discursurilor par sa fie fara de sfarsit, cand consider totusi ca am ajuns in sfarsit la momentul optim pentru contabilizare. Voi incerca sa trec in revista cateva tipuri de complezenta, urmand ulterior sa le detaliez de-a lungul unei serii, sper interesante. O sa incerc sa punctez, pe cat posibil, cat mai multe tipuri de dialog. Cel justificativ de exemplu imi place cel mai tare.. in varianta tipic romaneasca e delicios. Suntem la treaba impotriva dorintei noastre, regretam plapuma calda de acasa cu tot cu continutul ei minunat, ne e pofta de stat desi intelegem ca trebuie sa intretinem o sedinta de lucru fie ca ne place sau nu. Ne vedem doar ca sa ne justificam job description-ul, ca sa nu poata nimeni spune ca o frecam, ne intalnim doar ca sa aratam interlocutorilor nostri ca suntem prezenti si ca intelegem gravitatea situatiei. Daca cumva apare vreo acuza, venim cu texte gen: Am facut intalnirea, am discutat ce era de discutat, ne lovim insa de cateva piedici de neocolit.. pentru a gasi solutia, trebuie sa ne mai vedem de cateva ori. Pe scurt sa mai parem ocupati o vreme in ochii audientei.. Cum un asemenea proiect e sortit pieirii din start, la final ne mai vedem odata sa ne plangem de potrivnicia sortii si sa dam vina pe viciile de procedura ale tertilor.. Suntem foarte buni in esenta, dar romanul e de cacat si asta sta in calea fericirii noastre. Si daca nici asta nu sta in picioare atunci vom considera ca interlocutorii nostri nu au inteles de fapt despre ce era vorba initial in proiectul nostru. Discursul justificativ e produs in esenta de vina fiecarui personaj implicat.. ne simtim vinovati de delasare si atunci propunem fum.. praf in ochi. Mai putem identifica o forma a discursului justificativ.. cel produs de vina reala.. am facut o prostie si trebuie sa dau explicatii. Raul e deja facut, reparatia e putin probabila dar trebuie sa gasim o explicatie pertinenta pentru deranjul produs.. Fie ca propunem varianta E mai bine ca s-a intamplat acum sau asa, fie ca aratam cu degetul motivul evident si de neocolit, gasim intotdeauna o explicatie.. Geamul a crapat pentru ca nu era bine montat sau Daca lasai camera in verde nu aveam de ce sa umblu dupa vopsea si deci nu as fi dat cu masina peste omul ala. Indiferent de vina, exista intotdeauna un rau mai mare care ne-a facut sa gresim. Cu discutiile de complezenta treaba e mult mai variata.. Odata cu inaintarea in varsta, dialogul fad si fara sens isi face loc consecvent in limbaj. in adolescenta, cele mai amuzante dialoguri sunt cele de la petreceri.. cel putin pe vremea mea era extremely fun. Intri intr-o casa in care nu cunosti pe nimeni; maxim gazda si doi trei invitati daca ai noroc. Lumea, asezata de jur imprejurul camerei pentru a face loc potentialilor dansatori, se uita lung si neincrezator la noii veniti. In cel mai bun caz poti sesiza o privire interesata de la vreun sex opus.. Nu stii nimic despre cei prezenti si esti constient de penibilul situatiei in care te afli. Asta e momentul in care apar discutiile despre vreme.. aici sau in lift. Urci cu un necunoscut cateva etaje intr-un spatiu de 1 mp si parcurgi suprafete pana te lovesti de privirea la fel de jenata a colocatarului.. Nu mai repara liftul asta o data sau Nu stiu ce o sa ne facem vara asta cu asa calduri. Revin la petrecere si incerc sa leg o tacla cu personajul care pare mai prietenos.. Te stii de mult cu gazda? Eu sunt pentru prima data aici.. am venit cu un prieten comun. Dialogul poate escalada pana la descoperirea monumentala.. Frate ce mica e lumea! Pacat ca la varsta aia nu te gandesti sa inregistrezi toate dialogurile pe care le traiesti.. Ar fi loc de un BAFTA. Complezenta bat-o vina, se introduce si in prieteniile de suflet.. Prietenul cel mai bun sufera. Motivele nu conteaza. Suferinta are intotdeauna un motiv serios. Cu toate astea oamenii care cer sfaturi, o fac doar pentru impartasire nicidecum pentru aflarea unei eventuale iesiri din criza. Indiferent de cat de mult doare si de cat de constient esti de evidenta solutiei, esti in incapacitate de reactie. Cu totii consideram ca singura cale de oprire a sangerarii este acceptarea producatorului ranii intr-o forma de blazare cel putin bizara. Am o lama ascutita.. ma taie de cele mai multe ori dar in foarte putinele momente in care nu ma taie, este atat de frumoasa. Mare lucru daca ustura de cele mai multe ori.. e a mea si mi-e bine cu ea. Orice discutie avuta cu suferindul devine complezenta.. finalitatea exista doar in directia certificarii unei amicitii si nicidecum in cea a rezolvarii unei probleme deja certificate. Daca tonul ar fi unul de strigat de ajutor si daca in final dialogul ar fi unul edificator ar fi o treaba.. Nu este insa niciodata cazul. In asemenea situatii insa, ascultatorul trebuie sa isi asume cu seriozitate statutul de prieten adevarat.. doar asa suferinta poate fi macar pentru moment atenuata si doar asa prietenul va sti ca nu este singur pe lume. Nu cred ca trece o zi fara cel putin o conversatie de complezenta.. Salut, nu te-am vazut de o mie de ani.. trebuie neaparat sa ne scoatem la o bere.. avem atatea de povestit. Zece minute mai tarziu, intalnirea intamplatoare nu mai e nici macar o amintire voalata. Ma joc adeseori pe Facebook cautand pe chat oameni pe care nu i-am vazut de mult.. desi le apari in lista de prieteni online nu zic nici pas. Deschid o fereastra de chat si zic Salut.. sau Ce faci bre.. trece timpu fara sa te aud? Raspunsul vine aproape instantaneu.. Hellooooo, mama de cand nu te-am auzit.. Esti in tara? Te credeam plecat.. Mamaaa.. cand ne vedem? De parca prezenta mea in tara sau aiurea are vreo importanta pe mess.. Doar avem mess tocmai ca sa nu mai conteze locatia de moment. In zona online discutia de complezenta se regaseste din abundenta. Unii agatza, altii incearca doar apa cu piciorul, altii se plictisesc ingrozitor (e criza economica si suntem someri) altii ridica probleme si asteapta sa puna cate cineva botu'.. tot felul de prezente care de care mai impunatoare. Vreau sa punctez si discutiile de complezeta din zona de afaceri. Cu riscul de a jigni vreun profesionist, am descoperit de ce golful, jocul acela care consta in agresarea unei mingiutze de plastic cu un par elevat de metal, este o indeletnicire de bussines. Dand la o parte faptul ca cineva a fost indeajus de preocupat de inventarea unui sport in care intai iti arati muschii (uite ce departe pot sa trimit bilutza), urmand in final sa te chinui sa nimeresti o gaurica in iarba, cred ca scopul este de fapt o mare aroganta.. Calculam viteza vantului deci suntem destepti, trimitem bila departe deci suntem puternici, nimerim gaura deci suntem abili, avem banii necesari practicarii deci suntem smecheri.. pe scurt? Joc deci exist.. restul e cancan.

Ne vedem maine cu complezente la varsta a doua..