Romania ucide..

Sunt departe de casa si scriu din nou dupa o pauza nejustificata. Scriu cu toata ura de care pot fi capabil. Am revenit in Italia.. Nu ca sa il ajut pe Nic la bagaje.. nu ca sa imi reincep viata intr-un context civilizat si coerent.. Sunt aici ca sa-mi plang fratele de cruce.. sangele care a pecetluit 27 de ani in urma o prietenie fraterna i-a umplut suflarea.. Stau in camera rece alaturi de omul care mi-a fost intotdeauna aproape, cautandu-i spiritul prin eter.. Stiu ca e acolo si ca ma aude.. urlu.. urlu in mine asa cum am invatat.. strigatul meu a ajuns intotdeauna doar la divinitate. Asist la un pelerinaj ireal. Ramas bun dupa ramas bun, incearca sa ma convinga ca in lume mai exista inca oameni.. doctori, asistente, camarazi de suferinta, apropiati de okazie loviti de suferinte comune sunt alaturi de Niculae cu o sinceritate debordanta.. curatenia sunetelor materializate in cuvinte este cu adevarat miscatoare. Oameni care au interactionat cu prietenul meu un timp atat de scurt, isi iau la revedere ca de la un apropiat drag, in timp ce in Romania ploua cu indiferenta. Am aflat ca sefa sectiei de hematologie a stat in ultimele trei zile inchisa in biblioteca spitalului cautand inversunata o metoda de lupta cu boala.. vroia sa stie daca nu cumva i-a scapat ceva. Asociatia de Lupta impotriva Leucemiei a platit integral pregatirea prietenului meu pentru ultimul drum.. imbalsamare, capela, transport, tot.. inclusiv biletele de avion pentru mine si Madalina. Firma de pompe funebre ne-a adus biletele acasa. Am ajuns la serviciul administrativ pentru straini pentru a anunta moartea lui Nic si pentru a regla metodele de plata a facturilor ce urmeaza a fi emise de spital.. contravaloarea ultimelor internari si a tratamentelor. Doamna din spatele ghiseului, la auzul vestii, a iesit din birou, a imbratisat-o intai pe Madalina apoi m-a salutat cald oferindu-mi condoleantele domniei sale. Atunci cand sotia prietenului meu a anuntat ca nu poate plati o suma mai mare de 50 de euro pe luna, doamna in discutie, functionar public, i-a raspuns imediat.. Nu va faceti griji.. semnati o declaratie formala in care ne faceti cunoscute posibilitatile de plata si mergeti linistita sa va ingropati barbatul. Am ramas perplex. M-am gandit ce s-ar fi intamplat intr-o situatie similara la casieria unui spital romanesc. Traim intr-o tara care ucide.. spiritul, caldura, batranii, valorile nationale. Stau si ma uit lung la cosciugul in care prietenul meu de o viata isi asteapta linistit trecerea la etenitate. Sotia lui plange alaturi in frigul conditionat al capelei. Imi aduc aminte de glumele funebre pe care le faceam in copilarie si ma gandesc ca ne-am intors in timp.. Imaginile se deruleaza agresiv in timp ce eu refuz vehement sa accept realitatea. Suferinta ultimelor zile este vizibila pe fiecare trasatura a lui Niculae. Imi suna in cap titlul unui film vechi.. un serial politist de duminica: Murder, she wrote. In cazul lui Nic, ucigasul este Spitalul Coltea.. virusul cu care la cadorisit pe prietenul meu a trasat sfarsitul. Echipa de medici din Italia tocmai ne anuntase ca Niculae are toate sansele sa scape fara transplant.. totul era perfect. Vorbisem cu el cu trei zile in urma si era bucuros ca a ajuns la 88 de kilograme, ca petrecem acasa de ziua lui si ca totul va reintra in normal. Vineri seara am primit un sms de la Madalina.. Nic e la reanimare in stare foarte grava. Nu mai intelegeam nimic. Duminica la 6 dimineata a venit si telefonul.. Gata.. s-a terminat.. Niculae nu mai e printre noi. In timp ce prietenul meu se retrage discret spre taramuri mai prietenoase, noi ramanem sa ducem lupte pe care nu ar trebui sa le ducem.. Incercam sa daramam spitalele mizere, sa judecam sistemul medical romanesc care ne ingroapa in fiecare zi cate un suflet, sa ne sprijinim batranii infometati si bolnavi, sa ne fie frica de viitorul pe care o intreaga clasa politica il propune copiilor nostri, sa strigam in zadar rugaciuni utopice. Aud pareri in stanga si in dreapta.. ca cica sistemul ar fi de vina si nu oamenii.. aiurea.. suntem un popor de maimutze fara inima, avizi de puteri mediocre si lacomi de averi nemuncite, suntem o rasa usor de recunoscut in orice parte a lumii. Degeaba am avut Eminescu, Coanda, Brancusi, Ionesco.. sunt doar exceptii care confirma regula. In masa suntem practicanti ai tradarii. Ne lepadam de onoare cu o usurinta de neimaginat, ne calcam in picioare si bruma de istorie nepatata fara mustrari de constiinta, ne dam virtutea pe nimic. Drumul asta m-a convins.. Nu sunt dispus sa astept revenirea la  viata de dupa '68, nu vreau sa ajung intr-un spital romanesc, nu vreau sa imi pierd drepturile, nu vreau sa ajung sa zic ca traiesc doar pentru un futut, o masa si un spritz prost, nu il vreau pe Dan Diaconescu presedinte si nu vreau sa ma tem ca as putea ajunge sa strag bani de pensie o viata ca sa vina Boc sa se cace in munca mea. Prefer sa spal pahare intr-o tara civilizata, cu oameni ingrijorati de viitor, cu grija pentru semenii mei si cu un sistem civic si politic coerent conturat, decat sa ajung la puscarie pentru ca o asistenta isi stinge tigarea in perfuzia mea.

P.S. Niculae a fost slujit de un preot italian pentru ca omologul sau roman a zis ca fara 100 de euro nu iese din casa..