Discutia de complezenta.. varsta a doua..

Intarzii din ce in ce mai des cu scrisul. Am zis maine si au trecut 4 zile ca nimica.. ma rog asta din punct de vedere al scrisului. Povesteam de discutiile de complezenta la adolescenti urmand sa intru putin si prin curtea celor trecuti de 35. Complezenta se modifica, devine elevata si de cele mai multe ori mult mai greu de suportat.. Te amuza, stand deja pe o alta treapta, sa privesti inapoi si sa constientizezi timpul trecut, privind la cei mai tineri care inca spera ca o constatare a vremii te poate duce la o finalitate cel putin erotica. Dialogurile devin apasate, cu trimiteri adese la contextul politic, la diferentele de generatie si nu in ultimul rand la trend-uri. Mondenul ia locul complezentei timpurii.. indiferent de locatie sau context, aduci vorba de VIP-urile autohtone, esti in paine. Esti la curent deci existi.. Pentru ca in mod normal, dupa 30 de ani responsabilitatile incep sa iti ocupe mai tot timpul, Ce faci frate?.. mai bem si noi o bere?, devine Imi era un dor de tine.. trebuie sa ne vedem neaparat.. ne mai punem la curent cu starea de lucruri.. Ambele parti stiu cu certitudine ca o eventuala intalnire va derapa intr-un meeting plangacios, intr-o listare a depresiilor potentialului interlocutor. Ne prefacem deci interesati, raspundem la provocarea verbala cu un Noroc ca ai sunat tu pentru ca eu nu mai aveam numarul tau si imediat ce inchidem telefonul subliniem in agenda.. NU RASPUNDE.. NICIODATA! la sfarsitul unei zile, ajungi acasa si indiferent pe cine gasesti acolo, caine, pisica, pestisor, frate, sora sau alti parteneri de respirat si te plangi.. M-a prins cutare la telefon.. frate.. nu mai scapam.. a trebuit sa suport. Incepem sa ducem dorul unei discutii placute si inovatoare, speram in polemica si ne dorim parteneri de observatie. Incet, timpul devine complezenta.. Esti la o masa plina de indivizi neinsemnati.. prezenta ta la masa este in cel mai bun caz o taxa care trebuie platita. Linistea ta, vazuta cu siguranta de auditoriu ca o lipsa de antren in ale distractiei, este de fapt asumarea tacita a unui traseu. Finalitatea difera in functie de calitatea partenerului de tacere. Asumarea nelalocului este dovada maturizarii.. Am incercat de exemplu cu ani in urma sa imbrac din nou hainele de rocker.. Faceam ordine prin casa si gasisem intr-o lada pachetul complet: blugi rupti, camasa de doc, tricoul cu Iron Maiden, lanturile si tintele, clemele de intins pantalonii pe picior si desigur bocancii militari matuiti de nisipul incins din 2 Mai. Usor amuzat de regasire, am inceput sa imbrac tinuta obosita.. in fata oglinzii au inceput sa imi tremure picioarele.. cucu nostalgii, canci suparare metalica.. in ochii mei eram doar penibil. Gandul la vremurile de betie, la petrecerile abominabile sunt inca proaspete si ma infioara placut.. omul de 28 de ani din oglinda era insa un caraghios; poate doar in contextul unui bal mascat sa fi facut ceva senzatie. Am fortat nota si am iesit in strada.. o paranoia tipica consumului de droguri de mare risc m-a cuprins instantaneu. Toata lumea se uita la mine cu dezgust, auzeam gandurile oamenilor care  ma privesc.. Nu era loc de complezenta.. de data asta aveau dreptate.. eram nelalocul meu. De atunci discutiile de complezenta adolescentine au disparut.. Pana si coplezenta tacerii mele in fata discursurilor severe au prins un usor iz de respect. Mai ai mult de strigat? Ca vreau sa fug la bere, a devenit Stiu.. ai dreptate. Revin la subiect.. Se intampla insa sa ai o zi proasta, treaba des intalnita odata trecut de 30, si sa ai nevoie de un interlocutor de moment. Cauti unul mai tanar ca sa impui prin varsta si te apuci de el.. Omul sta si asculta spasit neindraznind sa te repeada.. de-aia l-ai ales asa tanar. Tu iti versi amocul el inghite complezent.. cumva in asta se transforma tot, urmand ca la nasterea primului nepot sa fii scos pe linie moarta.. viata tocmai a devenit complezenta.

Discutia de complezenta..

Am intarziat cu articolul asta si bine am facut.. cu fiecare zi trecuta se strang mai multe exemple. Pe de alta parte nu am avut timp sa ma pun pe scris.. recunosc. Am hotarat sa aduc in discutie subiectul asta acum, desi exemplele si varietatea discursurilor par sa fie fara de sfarsit, cand consider totusi ca am ajuns in sfarsit la momentul optim pentru contabilizare. Voi incerca sa trec in revista cateva tipuri de complezenta, urmand ulterior sa le detaliez de-a lungul unei serii, sper interesante. O sa incerc sa punctez, pe cat posibil, cat mai multe tipuri de dialog. Cel justificativ de exemplu imi place cel mai tare.. in varianta tipic romaneasca e delicios. Suntem la treaba impotriva dorintei noastre, regretam plapuma calda de acasa cu tot cu continutul ei minunat, ne e pofta de stat desi intelegem ca trebuie sa intretinem o sedinta de lucru fie ca ne place sau nu. Ne vedem doar ca sa ne justificam job description-ul, ca sa nu poata nimeni spune ca o frecam, ne intalnim doar ca sa aratam interlocutorilor nostri ca suntem prezenti si ca intelegem gravitatea situatiei. Daca cumva apare vreo acuza, venim cu texte gen: Am facut intalnirea, am discutat ce era de discutat, ne lovim insa de cateva piedici de neocolit.. pentru a gasi solutia, trebuie sa ne mai vedem de cateva ori. Pe scurt sa mai parem ocupati o vreme in ochii audientei.. Cum un asemenea proiect e sortit pieirii din start, la final ne mai vedem odata sa ne plangem de potrivnicia sortii si sa dam vina pe viciile de procedura ale tertilor.. Suntem foarte buni in esenta, dar romanul e de cacat si asta sta in calea fericirii noastre. Si daca nici asta nu sta in picioare atunci vom considera ca interlocutorii nostri nu au inteles de fapt despre ce era vorba initial in proiectul nostru. Discursul justificativ e produs in esenta de vina fiecarui personaj implicat.. ne simtim vinovati de delasare si atunci propunem fum.. praf in ochi. Mai putem identifica o forma a discursului justificativ.. cel produs de vina reala.. am facut o prostie si trebuie sa dau explicatii. Raul e deja facut, reparatia e putin probabila dar trebuie sa gasim o explicatie pertinenta pentru deranjul produs.. Fie ca propunem varianta E mai bine ca s-a intamplat acum sau asa, fie ca aratam cu degetul motivul evident si de neocolit, gasim intotdeauna o explicatie.. Geamul a crapat pentru ca nu era bine montat sau Daca lasai camera in verde nu aveam de ce sa umblu dupa vopsea si deci nu as fi dat cu masina peste omul ala. Indiferent de vina, exista intotdeauna un rau mai mare care ne-a facut sa gresim. Cu discutiile de complezenta treaba e mult mai variata.. Odata cu inaintarea in varsta, dialogul fad si fara sens isi face loc consecvent in limbaj. in adolescenta, cele mai amuzante dialoguri sunt cele de la petreceri.. cel putin pe vremea mea era extremely fun. Intri intr-o casa in care nu cunosti pe nimeni; maxim gazda si doi trei invitati daca ai noroc. Lumea, asezata de jur imprejurul camerei pentru a face loc potentialilor dansatori, se uita lung si neincrezator la noii veniti. In cel mai bun caz poti sesiza o privire interesata de la vreun sex opus.. Nu stii nimic despre cei prezenti si esti constient de penibilul situatiei in care te afli. Asta e momentul in care apar discutiile despre vreme.. aici sau in lift. Urci cu un necunoscut cateva etaje intr-un spatiu de 1 mp si parcurgi suprafete pana te lovesti de privirea la fel de jenata a colocatarului.. Nu mai repara liftul asta o data sau Nu stiu ce o sa ne facem vara asta cu asa calduri. Revin la petrecere si incerc sa leg o tacla cu personajul care pare mai prietenos.. Te stii de mult cu gazda? Eu sunt pentru prima data aici.. am venit cu un prieten comun. Dialogul poate escalada pana la descoperirea monumentala.. Frate ce mica e lumea! Pacat ca la varsta aia nu te gandesti sa inregistrezi toate dialogurile pe care le traiesti.. Ar fi loc de un BAFTA. Complezenta bat-o vina, se introduce si in prieteniile de suflet.. Prietenul cel mai bun sufera. Motivele nu conteaza. Suferinta are intotdeauna un motiv serios. Cu toate astea oamenii care cer sfaturi, o fac doar pentru impartasire nicidecum pentru aflarea unei eventuale iesiri din criza. Indiferent de cat de mult doare si de cat de constient esti de evidenta solutiei, esti in incapacitate de reactie. Cu totii consideram ca singura cale de oprire a sangerarii este acceptarea producatorului ranii intr-o forma de blazare cel putin bizara. Am o lama ascutita.. ma taie de cele mai multe ori dar in foarte putinele momente in care nu ma taie, este atat de frumoasa. Mare lucru daca ustura de cele mai multe ori.. e a mea si mi-e bine cu ea. Orice discutie avuta cu suferindul devine complezenta.. finalitatea exista doar in directia certificarii unei amicitii si nicidecum in cea a rezolvarii unei probleme deja certificate. Daca tonul ar fi unul de strigat de ajutor si daca in final dialogul ar fi unul edificator ar fi o treaba.. Nu este insa niciodata cazul. In asemenea situatii insa, ascultatorul trebuie sa isi asume cu seriozitate statutul de prieten adevarat.. doar asa suferinta poate fi macar pentru moment atenuata si doar asa prietenul va sti ca nu este singur pe lume. Nu cred ca trece o zi fara cel putin o conversatie de complezenta.. Salut, nu te-am vazut de o mie de ani.. trebuie neaparat sa ne scoatem la o bere.. avem atatea de povestit. Zece minute mai tarziu, intalnirea intamplatoare nu mai e nici macar o amintire voalata. Ma joc adeseori pe Facebook cautand pe chat oameni pe care nu i-am vazut de mult.. desi le apari in lista de prieteni online nu zic nici pas. Deschid o fereastra de chat si zic Salut.. sau Ce faci bre.. trece timpu fara sa te aud? Raspunsul vine aproape instantaneu.. Hellooooo, mama de cand nu te-am auzit.. Esti in tara? Te credeam plecat.. Mamaaa.. cand ne vedem? De parca prezenta mea in tara sau aiurea are vreo importanta pe mess.. Doar avem mess tocmai ca sa nu mai conteze locatia de moment. In zona online discutia de complezenta se regaseste din abundenta. Unii agatza, altii incearca doar apa cu piciorul, altii se plictisesc ingrozitor (e criza economica si suntem someri) altii ridica probleme si asteapta sa puna cate cineva botu'.. tot felul de prezente care de care mai impunatoare. Vreau sa punctez si discutiile de complezeta din zona de afaceri. Cu riscul de a jigni vreun profesionist, am descoperit de ce golful, jocul acela care consta in agresarea unei mingiutze de plastic cu un par elevat de metal, este o indeletnicire de bussines. Dand la o parte faptul ca cineva a fost indeajus de preocupat de inventarea unui sport in care intai iti arati muschii (uite ce departe pot sa trimit bilutza), urmand in final sa te chinui sa nimeresti o gaurica in iarba, cred ca scopul este de fapt o mare aroganta.. Calculam viteza vantului deci suntem destepti, trimitem bila departe deci suntem puternici, nimerim gaura deci suntem abili, avem banii necesari practicarii deci suntem smecheri.. pe scurt? Joc deci exist.. restul e cancan.

Ne vedem maine cu complezente la varsta a doua.. 

Schimb salariu confort III cu spor decomandat la etaj..

Am deschis din nou televizorul.. Ma intristez la vestea ca ultimul membru al Brigazii Diverse s-a dus la cele sfinte. Probabil ca acum Jean Constantin sta la un spritz cu Toma, cu Puiu si cu Bibanu', razand pe socoteala noastra, astia care ramanem sa injuram in continuare guvernul intr-o lume din ce in ce mai neagra. Romania traieste o noua etapa.. ne lovim in sfarsit de criza.. pe bune. A venit nota de plata pentru hotiile guvernelor trecute, pentru managementul bazat pe tun si pentru mentalitatea de gainari care ne caracterizeaza. Am afirmat in multe randuri ca suntem un popor de plangaciosi penibili, jigniti permanent de obligatiile pe care le impune o societate civila de bun simt. Suntem militantii absoluti ai remuneratiei fara efort, ai tunului fara viitor si al tzepelor cotidiene. Consideram ca oportunitatea in afaceri este definita de usurinta cu care ne putem insela partenerii. E rost de un tun, ne bagam; e de lucru ca pe plantatie.. lasati. Spuneam de mult, ca Romania este complet nepregatita pentru orice fel de aderare la aliante internationale. Fie ca vorbim de Nato sau de Uniunea Europeana, intrarea in joc nu e moca. Asfalt, structuri militare, aparatura moderna, spitale curate si utilate, salarii europene, infrastructuri civile.. toate costa. Pentru tari cu economii dezvoltate, efortul este cu siguranta mai mic; cu toate astea, Germania, Franta, Italia, sunt tari care resimt inca acel push necesar creerii unei structuri comunitare. Ne-am avantat intr-o lupta pentru care nu eram pregatiti si poate ca daca nu ar fi aparut criza financiara, reuseam sa facem fata provocarii. Ca sa fie treaba festa, am avut parte de guvernari care de care mai frauduloase. Schema romaneasca in forma ei ideala se limiteaza la un traseu extrem de simplu: ajungem la putere, furam cat putem fara sa punem nimic in loc urmand ca dupa un scandal politic minor sa ne retragem in FarmVille de unde mai tragem cate un tun sezonier. Nimeni nu s-a gandit ca sacul se mai si goleste.. Oamenii continua sa creada ca trecem o perioada mai grea si atat. E greu de crezut ca problemele pe care le parcurge lumea intreaga sunt reale.. in cel mai rau caz, atunci cand e groasa, dam vina pe teoria conspiratiei sau pe Karma proasta. Ne dam poporul ales mai ceva ca originalul, pozam in oropsitii pamantului ca nimeni altii si facem tapaj mai ceva ca o curca fluierata de dupa gard. Revenind insa la televizoul deschis.. stirile au asupra mea un efect stupefiant. Trec rapid prin toate starile, de la ras isteric la intristari neputincioase, de la perplexitate la revolta. Redactorii pe care ii meritam, reusesc performante unice. Cand spun ca trec prin toate starile nu ma refer la un pachet generos de stiri.. Nu.. Sa luam de exemplu taierea salariilor si a pensiilor. Cateva primarii au taiat salariile.. bun. In aceiasi zi insa, au organizat o sedinta de consiliu in care alesii nostri preferati au hotarat ca e momentul sa   introduca, compensatoriu,  niste sporuri consistente votate in unanimitate si intrate in vigoare pe loc. Urmarind o asemenea stire, suferi pentru cei care nu au rude in consiliul local, iti bate ochiu' la gandul ca asa ceva e posibil in tara ta, te autoflagelezi ca ai dat votul aiurea pentru a nu stiu cata oara, dupa care iti bagi piciorul si te blazezi ca oricum Romania nu mai are nici o sansa. Intre timp sinicatele fac greve.. toata lumea vrea bani. Ca sa aratam cat de mult vrem banii astia, ne imbecilizam copii prin inghetarea anului scolar, blocam infrastructura ca sa nu mai faca nimeni nimic, si dam cu oua in putere in loc sa le aruncam in tigaie. Ca sa fie tacamul complet, cei care au inca bani, ii blocheaza in conturi pentru zile negre fara sa isi dea seama ca lipsit de circulatie, sistemul economic se altereaza, ca omu'.. tai vena, se alege prafu' de management. Intre timp, opozitia se gandeste ca Mos Craciun o fi auzit rugaciunile comitetului central si isi face loc inapoi pe scaun pe seama prostimii. Romanu' reactioneaza intotdeauna la foame.. Daca cu alegerile nu au reusit sa miste mersu', poate macar acum cu praful asta sa se scoata. Discursul politic vine glorios pe tema zilei.. Ati fost inselati din nou. E momentul in care opozitia isi scoate parleala. Tara nu are bani este inlocuit de Nomenclatura are banii tarii. Se trece insa discret peste 15 ani de furaciuni PSD-iste. E un moment bun pentru uitare. Sunt convins ca Ponta stie foarte bine in ce cacat e Romania. Stie si ca nu exista solutii amiabile la revenire, insa o asemenea oportunitate nu poate fi lasata la dospit. Daca pana acum mai aveam unele dubii in ceea ce priveste indolenta puterii, acum m-am convis pentru totdeauna ca romanii, cei multi, sunt cantitati neglijabile. Nimeni de la putere nu da doi bani pe nevoile oamenilor. Totul se limiteaza la lupta pentru putere.. puterea de a coordona banii pe care noi contribuabilii ii prestam cuminti fara sa punem intrebari si care ar putea scoate la liman economia fara mari eforturi. In momentul in care un primar indrazneste sa isi dea un spor in timp ce subalternii mananca paie, tara e pe gata. Ma uitam ca in Bulgaria, parlamentarii au votat zilele trecute o lege care le micsoreaza veniturile la un barem general. Daca oamenii trebuie sa faca un efort, atunci si parlamentul face un efort similar. Pai cum sa ne miram ca Bulgaria e pe val.. ca tot romanu' se duce la mare acolo in loc sa traga la Neptun. Adica dupa ce ca ajungem sa ne punem organele pe Okazii.ro mai tre' sa ne bucuram si de flegmele din ciorba comunitara.  Ar trebui oare sa preferam un chelner ordinar care ne trimite sa ne luam singuri mancarea de la bucatarie unuia serviabil si zambitor? De ce sa sustin turismul romanesc atata timp cat optiunea mea nu ajuta economia nationala ci creste confortul puterii.. aia care nu da doi bani pe mine si care ne baga in cofa pe toti strigand apoi dupa clementa. Pe toate posturile specialistii isi dau cu parerea in direct si se bat in pauze. Intre timp, blazat si fara chef, dau click pe Okazii si mai fac rost de 10 litri de benzina, o perche de sireturi, ceva crema de ghete second hand si un tac de biliard.. sa fie.. vin vremuri grele.

Pescuitul sportiv.. next generation.

Am intalnit ieri seara un personaj halucinant. Sofer la o companie de pariuri sportive, om bun la toate si linistit, isi petrece timpul liber la pescuit. Isi pune omu' lada frigorifica langa el, pregateste sculele, pune momeala in carlig si dupa ce isi invarte un splif se apuca de treaba. Personajul in discutie e prieten bun cu un prieten bun, ocazie cu care ne-am nimerit la un cico in aer liber sortit povestilor pescaresti oferite gratuit de amicul nostru, proaspat intors dintr-o sesiune de pescuit in nordul Frantei. Dupa ce am parcurs un slide-show impresionant, fotografii din toate pozitiile cu pestele in mana, pe umar, la picioare, in carlig sau in mincioc, am cazut in patima conversatiilor de afaceri. Tot incerc sa ma repornesc cumva si vreau nu vreau, incep sa vorbesc de treaba. Seara m-a prins usor nelalocul meu.. luasem o tzeapa de la un proprietar cu care batusem palma.. trebuia sa ne vedem la semnat contractul de inchiriere dar omul s-a razgandit fara sa tina cont de negocierile mele cu furnizorii sau de proiectul personalizat pe spatiul in discutie. Bani aruncati, nervi.. Tocmai cand te bucuri ca ai pornit la cheie iti pocneste aprinderea. In ultima vreme ma conving zilnic ca in tzarishoara mea vorba nu inseamna nimic.. Hotaram azi un mod de lucru, maine ma anunti ca ai facut tu altfel si e mai bine asa. Ne place frate, sa ne invartim in jurul cozii, sa vorbim in gol si sa ne prefacem ca muncim. Daca reusim sa sugeram auditoriului ca produsul lamentarilor noastre e monumental  si daca e loc sa ne dam si putina importanta e perfect. Iar am alunecat.. sorry. Pescarul de care va povestesc, auzind ca incerc sa fac o afacere impotriva curentului, imi face cunoscut visul secret.. Daca as avea acum 10.000 de euro i-as baga intr-un magazin de articole de pescuit de ultima generatie. Discursul ma prinde.. ce poate insemna ultima generatie in materie de undite, viermisori si carlige. Omul pufeste jignit, se uita in stanga si in dreapta cautand  parteneri de stupefactie si isi incepe pledoaria. Am aflat de-a lungul a trei ore bune, ca elemente cum ar fi target-ul, stocurile, amortizarea investitiei, rulajul, locatia, personalul si in general nici unul din reperele care pot inalta sau darama o afacere nu sunt importante atunci cand e vorba de arta unica a pescuitului. Nu va ascund ca o asemenea conversatie, intr-o perioada de criza acuta, se dovedeste recomfortanta. Am aflat ca investitorii sunt lipsiti de fler investind in altceva. Sa incerci sa deschizi o carciuma sau sa incerci o societate de servicii cand e atat de usor sa faci bani din mormoloci, bete si guta e complet caraghios. Am ramas perplex cand am aflat ca exista companii in lume care studiaza problema elasticitatii si preciziei unei undite.. Japonia de exemplu a surcalsat Statele Unite pe segmentul pescuit sportiv. Mulineta fara frecare, undita din fibre composite proiectate de NASA, realismul momelilor artificiale, sunt subiecte de maxima importanta in societatea contemporana internationala. Afacerea se dovedeste a fi atat de profitabila incat nici macar nu ai avea nevoie de un magazin complex.. nu.. e suficient un spatiu de 4 mp o masa cu niste cataloage si un abonament de internet ca sa traiesti decent din afacere. Vrea cineva o undita smechera, face comanda, plateste ca la curve inainte si gata.. daca e ceva il mai plimbam cu vorba un pic pana vine marfa. Sa dezvolti o relatie de afaceri cu furnizorii este doar timp pierdut. Sa iti faci reclama e stupid.. ne stim intre noi. Cativa ani in urma am aflat ca Italia lucra la un proiect urias de protejare a broastelor care ca sa isi depuna ouale, trebuiau sa traverseze o autostrada. Rezultatul migrarii era dezastruos.. broastele mureau strivite de masini in timp ce, pe motiv de derapaj, numarul accidentelor din zona crestea alarmant. Studii, bani de la buget, cercetare.. tapaj maxim. Intre timp foametea castiga teritorii, ozonul se duce dracu de la esapamente si rata criminalitatii poate fi cotata la bursa. Ce conteaza.. broastele sunt acum in siguranta multumita unui sistem de tunele pe sub autostrada. In paralel, in Romania exista oameni care fac ca pescuitul sportiv sa fie o afacere profitabila si un subiect de cercetare de necontestat. Frate, s-a ajuns la performante extraordiare.. au aparut lansete pe care nici nu trebuie sa le mai tii in mana ca ai si simtit cand a tras bibanul. In competitie e foarte important sa ai scule performante.. carasu' trage mai bine daca vede ca ai investit in carlige. Imi aduc aminte de Operatiunea Monstrul.. pana la urma, zic, tot varga a prins animalul. Jignit din nou, interlocutorul meu ma anunta pe un ton superior ca pescuitul nu are legatura nici cu norocul nici cu placerea de care se vorbea in film.. e vorba de tehnica.. cercetare.. scule. Intre timp, in lume, oamenii traiesc din pescuit.. pescarii de meserie.. japonezi, lipoveni, eschimosi, indieni, africani; se trezesc dimineata si prind peste pentru familie. Nu prea vezi la Discovery bastinasi cu vergele de grafit composit in mana. Nu are legatura, imi spune amicul, performanta e altceva. Banuiesc ca daca un bastinas nu prinde e de vina natura in timp ce daca un sportiv plimba degeaba batul in apa inseamna ca nu a avut ultima generatie de carlig. Ma retrag multumit.. omul a plecat acasa convins ca sunt un ignorant idiot care nu intelege cat de importanta este cercetarea elasticitatii unui bat si care se leaga de detalii tehnice ca sa darame un vis. Eu pe de alta parte sunt mai linistit.. cat timp traiesc nebunii astia Romania isi va mentine locul pe podiumul cartii recordurilor. Cat despre relaxarea cercetatorilor care proiecteaza culori de momeala in timp ce lumea se surpa.. vant in panze.. as fuma si eu ce fumati voi.

Facebook on the rocks..

Am revazut de curand unul din filmele de tinerete ale lui Sylvester Stallone.. Demolition Man. Aveam nevoie de putina spalare de creier si cum lenea e mare in asemenea momente, am ales un film in loc de tastatura. Intre cafturi generoase si glumitze mediocre, eroul principal, un politist criogenat cateva zeci de ani pe motive de insubordonare, redescopera tainele amorului in format SF. Rad inca de perplexitatea cu care Stallone primeste versiunea moderna orgasmului, versiune oferita candid de Sandra Bullock. E suficient sa ai la indemana o priza, niste prosoape, ceva pastile stimulante si cate o casca inspirata din recuzita de la Star Wars. Generatorul de emotii se baga in priza, casca senzoriala se pune pe cap, pastilele se dau pe gat si prosoapele se aseaza undeva la indemana pentru mai tarziu.. efortul e efort chiar si in realitate virtuala. Pentru nostalgicii inceputurilor civilizatiei, ai vremurilor in care daca iti placea ceva, luai acasa cu japca fara probleme, solutia oferita de filmul in discutie pare a fi un cadou de la Mos Craciun. Eu unul merg in continuare pe mana lui Stallone si prefer realitatile palpabile, unei partide de sex virtual cu oricare zana virtuala si desi am suficienti amici care se vor simti vexati de opinia mea, cred cu obstinatie ca virtualul este mai degraba o versiune noua a batranei labe si nicidecum un mare pas inainte pentru omenire.  Am facut acest preambul, pentru a putea puncta mai bine tema zilei de azi si anume produsul Facebook. Am cazut si eu in plasa comunitatii virtuale si am in acest moment peste 200 de prieteni on-line.. buuun. Primesc in fiecare zi cate o invitatie la semnat diverse petitii.. Sunt invitat sa duc lupte pentru cauze nobile, sa particip la fluidizarea traficului bucurestean, sa fiu impotriva braconierilor etc. Constat ca orice ins caruia i se nazare cate o lupta pentru pace pe timp de noapte, imi trimite la prima ora o invitatie de participare la cauza lui. Probabil ca as fi continuat sa dau accept sau ignore cum imi vine la mana daca nu as fi trait ieri, in timp ce imi petreceam paharul de rom cu boabe de cafea in compania unor prieteni intr-un bar pe sufletul meu, un moment cel putin amuzant. La o masa un pic mai incolo, era o fata care imi parea extrem de cunoscuta. Am o memorie foarte buna asa ca daca se intampla sa vad un chip cunoscut fara sa am repere exacte, ma enervez ingrozitor. Am privit-o indelung fara sa reusesc sa identific contextul in care as fi putut sa o intalnesc. Dupa vreo ora de holbat am dat de apa.. imi ceruse prietenia pe Facebook. De obicei atunci cand cineva ma onoreaza cu un Add Friend, ma uit intai sa vad ce prieteni comuni avem. Daca nu avem niciunul sau daca cunostintele comune nu inspira incredere atunci trimit un mesaj persoanei in cauza in care intreb de ce ma vrea in lista.. ne cunoastem? avem interese profesionale comune?.. de astea. Dialogul se termina cu unul din cunoscutele Accept sau Ignore.. de aici incolo Dumnezeu cu mila. Am aderat la Facebook pentru ca traiam cu impresia ca in sfarsit a aparut o comunitate profesionala care ne ajuta sa depasim piedicile cotidiene si poate ca la inceput, ca si deja celebrul Skype, asa a si fost. Caut pe cineva care monteaza becuri.. gasesc pe Facebook. Daca Skype a ajuns un mijloc de promovare pentru firmele care traiesc din frustrarile user-ilor, plin de oferte de mariri organice, Facebook s-a transformat intr-o baza de date uriasa pe care fiecare o putem folosi ca sa ne scoatem pe masa relatiile.. Te rezolv eu cu filmarea.. sunt prieten cu Boncea pe Face.. Ma uit stupefiat la unii care au in lista de prieteni 4000 de contacte. Ma intreb adesea, cum reusesc oamenii astia sa comunice intre ei daca o zi are inca doar 24 de ore. Ca sa poti conversa si intretine o relatie de prietenie cu 4000 de insi, iti trebuie timp frate nu gluma. Sa revin insa la fata din bar. Am scos laptop-ul si am identificat femeia. Avea o activitate consistenta on the web si mai mult, era o prezenta constanta Wall. Cu toate astea, va asigur ca habar nu avea cine sunt. M-a lovit depresia.. Ma uit la cei peste 200 de prieteni din lista mea.. Intr-adevar, daca ar fi sa testez relatiile pe bune, probabil ca as ramane cu o lista de maxim 12 oameni.. din 200.. tare. Pe de alta parte ce ne facem in FarmVille si in MafiaWars fara cei 200. Cunosc de exemplu pe cineva, care si-a facut doua conturi de Facebook doar ca sa poata juca VampireWars la dublu.. In fiecare zi aflu ce vesti primesc userii de la astrologii Facebook. Sunt useri care isi fac teste.. de exemplu am vazut la un moment dat pe cineva care tocmai aflase ce culoare ii place de fapt.. Cat de autist trebuie sa fii ca sa iti trebuiasca confirmarea Facebook cu privire la propriile placeri. Aflam cu cine semanam, ce femei / barbati ne plac, ce fel de masina suntem.. Facebook ofera de fapt un produs asemanator Oracolului de liceu.. O metoda de agatat elaborata. Ma uit pe Wall la ce-i place si ma duc la sigur.. Daca ar fi doar atat, ar fi inca ok, insa Facebook convinge.. Oamenii ajung sa creada ca au o droaie de prieteni, ca sunt in mijlocul actiunii, ca pot oricand apela la o comunitate virtuala fara sa mai fie nevoie de contactul direct. Devenim incet virtuali noi insine fara sa ne dam seama cat de important este contactul fizic.. cat de mult inseamna o privire, un suspin, un tic, orice. Lumea Asimoviana este atat de aproape si totusi atat de prost inteleasa si dezvoltata. Ne auto-prostim.. ne convingem ca suntem inconjurati de prieteni fara sa realizam cat fals promovam. Si sa nu uit.. are cineva niste scanduri de trimis in FarmVille ca mai am un pic si termin de facut upgrade la grajd..