joi, 13 mai 2010

Daca s-ar respecta canonul..

Multi ani in urma, pe vremea cand ma ocupam cu restaurat pictura murala, stupefiat de usurinta cu care doua fufe fugite de la pestele din dotare au fost acceptate in randurile clerului autohton am intrebat pe parintele duhovnic cum se poate una ca asta.. Nu puteam intelege cum e posibil sa fie suficient sa zici la poarta manastirii ca Dumnezeu ti-a dat un semn ieri noapte si gata.. esti calugar. Refuzam sa cred ca de fapt, manastirea se transforma intr-o legiune straina mai cu dichis. Raspunsul calugarului meu a fost direct si fara umbra de perdea.. Mihai draga, daca s-ar respecta canoanele ar fi manastirile goale. Am inghetat. Ultima reduta a credintei mele se naruia fara efort. Au trecut aproape 20 de ani de atunci si cuvintele preotului imi rasuna inca in cap, atunci cand intr-o forma sau alta, intuiesc tradarea. De cele mai multe ori, in atari situatii, devin depresiv. Cum am dezvoltat sentimente neplacute pentru cei care isi ineaca amarul in damigeana din motive care se dovedesc de fiecare data stupide, eu aleg insomnia asezonata cu lungi sedinte de scris. Intru intr-un soi de panica.. mi-e teama sa nu uit si atunci ma ridic din pat si scriu.. scriu tot. Daca nu scriu fac un logo.. cred ca daca m-as uita peste toate semnele grafice pe care le-am produs in timp, as putea intui detasat perceptia cotidiana a momentului. Am fost obsedat de mic sa las ceva in urma.. cred cu inversunare ca un om de pe urma caruia nu se strange nici macar praf, se numeste ca e degeaba... cel mult un efort colectiv catre nimic. Totusi sunt momente in care simt nevoia sa impartasesc inainte de vreme colectia mea de aberatii umane si atunci mai public cate o frantura de gand. Ca acum.. Ma perpelesc de cateva saptamani contorizand tradarile din ultimii ani.. constat ca odata cu trecerea anilor, odata cu maturizarea, cum ii place mamii sa o numeasca, instinctele se transforma in gelatina. In loc sa te prinzi mai repede cand te face cineva, ajungi sa ti-o furi mai des decat la elementara. Indiferent ca este vorba de un prieten pe care il girai cu ardoare sau de vreo dama pentru care ai batut drumu' pana la luna ca sa iti dovedesti pasiunea, fie ca e vorba de un partener de afaceri despre care erai convins ca iti va fi alaturi mai abitir ca nevasta fie ca ne raportam doar la visele cele mai intime, de cele mai multe ori cineva/ceva, gaseste de cuviinta sa devina, eventually, minciuna. Cu totii ne indreptam spre mai binele personal fara sa ne dam seama ca in urma noastra se alege praful de canoane.. Iubirea este un animal pe cale de disparitie. Era o vreme cand si eu, ca mai toata lumea, ma pacaleam zicand in san ca de fapt constientizarea tradarii e un lucru bun.. Nu am de ce sa sufar dupa cineva care s-a dovedit a fi de proasta calitate.. bine ca m-am oprit la timp.. Cred ca odata cu varsta se mareste gaura din fiecare ins. De fapt nu dispare flerul ci apare neputinta.. constiinta.. boala. Odata cu durerile de spate vin si cele mai bine ascunse in timp.. Nu te mai poti gandi ca ai mai scapat de un dusman ci mai curand ca ai pierdut tot acel timp in zadar; timp pe care l-ai girat cu mult suflet.. Ei bine fix cu timpul ala si cu sufletul ala si cu tot, ajunge cate cineva sa se stearga la cur. Suntem atat de des consumatori mediocri de timp.. al altora desigur.. fara sa ne gandim la nimic altceva decat la proriul deviz final. probabil ca nu voi putea intelege niciodata de ce iubirea, ajunge sa se altereze in asa hal. De ce iubim oameni pentru care nu insemnam nimic, de ce ne luam parteneri care la inceput de drum isi iau deja bilet de intoarcere, de ce exista oameni care aleg mediocritatea in defavoarea lucrului bine facut, de ce se distruge adevarul si se creste minciuna, de ce transformam oamenii in obiecte sau de ce sufletele pereche intretin falsitate pana se asigura de noi certitudini fara sa constientizeze ca si acestea din urma vor deveni la randul lor falsitati. Suntem prietenii cei mai buni  pana cand ne dovedim neproductivi, suntem sufletul pereche pana la o oferta mai buna, suntem partenerii ideali pana in momentul in care suntem numai buni de furat, suntem parinti pana cand copilul face 18 ani.. daca avem noroc. Devine iritant gandul, din ce in ce mai prezent, ca cele mai mari suferinte vin fie de la cei mai rai, mai prosti, mai mizerabili. ajungem invariabil sa creditam mizerii, sa iubim murdarii si sa construim castele de nisip. E cert ca daca s-ar respecta canoanele, manastirile ar fi mai goale.. dar cu siguranta mai cu iubire de Dumnezeu. E sigur ca daca am fi sinceri inauntrul nostru, drumul ar fi anevoios dar implinirea ar fi atat de consistenta.  Refuz sa cred ca pana la urma parcurgem singuratati o viata intreaga. Astept cu interes ziua in care canoanele vor redeveni litera de lege, astept sa nu mai fim mintiti la fiecare pas, astept sa gasim impliniri colective si sa iubim ceva la capatul drumului, astept sa nu mai astept nimic.. pana atunci.. somnifere si cerneala.

3 comentarii:

  1. Evident Anonim Popescu14 mai 2010, 13:48

    Astept sa nu te mai lamentezi. Sa incepi sa iei decizi si sa ti le asumi... cu tot cu marea victorie si inevitabilul esec plenar. Astept sa te uiti in oglinda si sa n-o mai aburesti ca adobu ca sa dea bine. Astept sa decizi ce esti si sa fii ce ti-ai ales sa fii si sa le pui cap la cap si sa le traiesi asa cum sunt. Tata, barbat, om, prieten, personal :)) Sa taci si sa faci. Sa stai si sa cujeti. Sa auzi si sa asculti ce ai auzit. Sa dormi. sa nu mai lasi in spate catedrale si capdopere. ci sentimente si coerente. hai pa. astept

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai pa.. asteapta.. nu am ce spune mai mult cuiva care se vrea "evident"desi nu stie ce se intampla dincolo de paginile unui blog.. sau daca stie ar trebui sa depaseasca statutul de anonim.. chiar si de popescu.. poate?

    Cat despre lasatul in urma de sentimente si coerente in defavoarea capodoperelor si catedralelor.. sa inteleg ca faci parte din cei pe care nu se strange nici praful?

    hai pa again..

    RăspundețiȘtergere
  3. catedralele... capdoperele... sunt pentru oameni.. oamenii au masinarii cu care fac sentimente pentru prin si din ele... prafu se asterne peste tot si toate oricum.. de ce sa-i dai mai multa importanta decat se cade?!
    oamenii si relatiile dintre ei sunt singurele constructii rezistente in timp si spatiu... si singurele ruine care ranesc cu muchii ascutite si cioturi si cioburi de vitralii opace.
    popescu ramane evident anonim pentru asa a decis el... conteaza?!

    RăspundețiȘtergere