Despre uitare..

Acum cativa ani le recomandam studentilor UNARTE sectia pictura anul II clasa Petru Lucaci sa viziteze expozitia retrospectiva Denes Molnar organzata la Muzeul Literaturii. Perpexitatea nu e un cuvant potrivit pentru reactia mea raspunsul primit.. Dar cine este Denes Molnar?

La vremea respectiva m-am enervat vag, am mormait usor si pana la urma am lasat-o balta.

In ultimii ani, fie motivat de detasarea mea fata de majoritate fie din cauza perceptiei diferite fata de moarte a celor din jurul meu, am stat relativ departe de mortile celor care au fost un pilon al educatiei pentru Matei si pentru mine.

Recunosc ca era tare, mai ales acum cand imi amintesc, sa razi la bancurile lui Baiesu, sa stai la pacanele cu Fanus Neagu la Cumpatu, sa primesti artificii ilegale de la Florin Ciubotaru sau sa joci mima cu Ion Draganoiu. Am poftit la fotografie datorita lui Mihai Oroveanu care ne invata cu totul si cu totul altceva, am descoperit volumul cu Bernea, Apostu,  Covrig si cu multi alti monstri ai artei plastice contemporane romanesti. E tare sa iti zica cum era pe vremuri Juvara, sa-ti domoleasca derapajele Sever Frentiu, sa te amuze Eugen Taru si sa te invete Jonny Raducanu barbut.. Se numeste ca esti privilegiat..

Intre multele amintiri minunate care imi curg prin cap si care ma tin viu, cateva s-au petrecut pe acoperisul garajului din strada Braziliei, alaturi de atelierul Mariei Pusi Cocea. Un artist desavarsit si o sculptorita aparte. Pe garajul cu pricina am fumat prima tigare cu Matei si cu Grigore, pe acolo ajungeam la depozitul Suveica de unde sterpeleam cabluri, centuri de siguranta si orice alte traznai care ne erau complet nefolositoare dar care pareau stralucitoare cu siguranta la vremea aceea. In atelierul Mariei Pusi Cocea am vazut pentru prima data ce inseamna o gasca corecta de artisti sau ce inseamna de fapt hai la un ceai..

De cand am ajuns in Sighisoara m-am tot gandit la Pusi despre care stiam ca nu e bine dar ca traieste cu Terra in cetatea transilvana. In parteneriat cu pasarelele mele personale, ma tot gandeam ca o retrospectiva Pusi Cocea facuta de PleshooContemporary ar fi cu adevarat un lucru bun si un multumesc placut pentru copilaria noastra. Cum se intampla insa, desi sunt in Sighisoara, desi sunt eu, desi mai vorbesc arar cu Naila, nu am ajuns sa propun in viu gandurile mele.

Ieri am dat o cautare pe google.. Maria Pusi Cocea. Am descoperit cu greutate doua trimiteri la expoziii din anii 80 si una la Tabara de la Magura. Practic pentru studentii de azi Pusi Cocea nu mai exista. Tare.. Il sun pe tata si ii spun pasul.. la schimb el imi da vestea.. Pusi nu mai e. A sfarsit greu..

Incerc sa inghit inca informatia si incerc si sa inteleg de ce nicaieri nu exista referinte despre un asemenea mare artist roman. Pe urma revad absenteismul informatiilor in generatii intregi si pe urma inteleg de ce la Sighisoara se vinde o ceasca cu Ceausescu cu 12 lei si de ce la Bucuresti unul Liviu Dragnea face ce vrea pentru ca poate.. Suntem noi cei care ne calcam in picioare valorile si traditiile si cultura si tot.

Noi il transformam pe Ceausescu in Che Guevara si uitam bunataturile cu care am fost hraniti spiritual.. noi astia care inca mai stim si nu spunem la nimeni.. nu ca ne-ar asculta cineva dar totusi.. Nimic?

Ramas bun Pusi Cocea si multumesc. Raman sa sper ca intr-o buna zi gandurile mele vor putea sa devina realitate.