joi, 3 martie 2011

In absenta gandului..

In general scriu atunci cand sunt coplesit de cate o situatie.. fie ca ceva ma scoate din minti fie ca o stare buna ma scoate de sub plapuma si parca ma pune la treaba, scriu doar atunci cand un factor extern ma convinge. De data asta stau in fata tastaturii cu capul gol si ma uit ca vitelul la poarta noua.. nici un gand nu imi da ghes.. mintea mea este cumva intr-o stare de stupefactie. Am provocat asta.. iubind latent imbecilitatea, indolenta, mitocania, lipsa educatiei, penibilul. Am fost intotdeauna convins ca toate aceste defecte ireparabile confera majoritatii o viata lipsita de griji. Absenta unor informatii elementare cum ar fi cei sapte ani de acasa sau minime reguli care tin de traiul intr-o societate evoluata,  reduce dramatic riscul aparitiei unor afectiuni sufletesti.. sansele sa te simti prost cand iti stropesti co-mesenii la o sueta sunt minime iar linistea interioara este in siguranta atunci cand faci o gafa enorma. Absenta gandului produce confort.. organismul tau functioneaza la capacitate maxima.. produci nesimtire la scara industriala. Spun asta pentru ca odata cu educatia, cu intelectul, cu cunoasterea si cu orice abilitate intelectuala incep si problemele. Frica este primul simptom.. dintre toate tipurile identificate de stiinta, frica de penibil se detaseaza cu succes de celelalte care devin in cel mai bun caz accesorii subtile ale titularei. De ce a trebuit sa stiu ca m-am facut de cacat nu pot intelege.. Odata cu inaintarea in varsta si cu acumularea unor experiente aleatorii, scoala, facultate, pasiuni, iubiri sau deazamagiri, la toate trebile cu care te-au cadorisit ursitoarele se mai adauga si inteligenta intuitiva. Frica se impodobeste cu accesoriile de care aminteam.. imi vin la repezeala frica de bataie, de glumele proaste, de invidii si sa nu uit.. frica de singuratate. Daca ai ghinionul sa parcurgi traseul complet, la cap de linie lumea o sa priveasca lung si curios o anomalie. Un ins plin de ganduri este de cele mai multe ori un ins cu probleme.. cineva alaturi de care nu vei fi neaparat tentat sa petreci mai mult de maxim un vin, un personaj care e atent la fiecare detaliu tocmai ca sa evite potentialul. Nu te poti gandi tot timpul fara sa fii afectat direct. Vinil dupa vinil inregistram o viata senzatii, mirosuri, gesturi.. fiecare folder scris pe hardware afecteaza folderul urmator, fiecare actiune se adauga la precedenta formand ceea ce cu o mandrie pubera numim instinct de consevare. Rezultatul este evident.. o sa fim asa de atenti sa nu patim nimic incat vom beneficia de o inmormantare extrem de austera. Sa nu aibe la final cine sa-ti tina lumanarea nu ar trebui sa devina un scop in viata. Aroganta maxima a insului ganditor este ca nu poate accepta faptul ca nu este unicat. Cand soarta face glume si pune doua asemenea exemplare fata in fata, razboiul de o suta de ani pare un antrenament confortabil. Negatia d'impreuna cu determinarea si cu orgoliul, impachetate bine intr-un sul de frica, duc la sangerari masive. Ironia apare atunci cand cei doi trec cu viteza luminii pe langa senzatia potrivirii. Insasi ideea ca cele doua personalitati ar putea laolalta sa aibe puteri creatoare uriase este coplesitoare pentru posesorul unui instinct de conservare bine pus la punct. Panica naruirii este atat de bine inradacinata in matricea nostra incat alegem pripit drumul sigur catre exil. De data asta insa nu este vorba de un exil intr-un spatiu diferit ci de unul in noi insine, sumbru si intortocheat, care lasa taieturi adanci in urma. O dalta ascutita isi cresteaza amprente menite sa tina la distanta orice eventuala lovitura in plex. Caraghioslacul trebii' apare atunci cand un cuvant ajunge totusi   la tine.. garda nu a fost suficienta si un stimul extern a ajuns intr-un final la destinatie. Trecerea de la negatie la acceptare nu este una complicata ci aproape instantanee. Un volum urias de ganduri, produse de cele mai multe ori de un gest lipsit de importanta, dau navala in fiecare tot sistemul nervos producand sinapse pe banda rulanta. Sansa sa intalnesti un ins de tipul asta care sa faca sinapsele care trebuie sunt cvasinule. Intr-o fractiune de secunda potentialul unui parteneriat productiv, se naruie intr-o eminenta catastrofa. Pe cat de rapida este caderea pe atat de anevoioasa este revenirea. Creierul face ce a invatat si produce ganduri intr-un ritm cu care sufletul nu poate tine pasul. Acesta din urma nu poate decat sa-si strige infundat bucuria si implinirea in speranta ca pana la urma Binili invinge. E momentul sa rugam ursitoarele sa ne mai de putin timp, sa ne faca cadou putina rabdare si sa puna un cui intre spitele mintii noastre pre imbacsite. Absenta gandului e buna domne'.. ce naiba!

2 comentarii:

  1. Ti-a luat ceva timp sa scrii iar ... doua luni.Ma bucur sa te citesc :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutari!
    cu drag,

    Victor Velculescu

    RăspundețiȘtergere