1976.. Mos Craciun, via tata proaspat intors din Germania, mi-a lasat sub pom o prea frumoasa tricicleta; pe atunci introducerea in tara a unor bunuri care se fabricau si in Romania era taxata.. daca aduceai ceva de negasit aici era ok. Daca insa iti trebuia neaparat o tricicleta performanta, alta decat cea pe care o puteai achizitiona de la magazinul Obor, plateai vama, cam de trei ori pretul obiectului made in plaiurile mioritei. In plus, invidia organelor, in cazul de fata al vamesilor, mai costa cate ceva.. o ciocolata, o guma de mestecat, o suta de lei. Daca nu erai genul darnic cu autoritatile, riscai sa treci granita cu un obiect defect. In cazul tricicletei mele, intrucat tata terminase firfireii de la bursa, vamesii au cautat droguri in rotile mijlocului meu de transport.. cu cutitul; au sectionat atent dar pe lung toate cele trei cauciucuri atat cat tricicleta mea sa isi piarda pe moment functiile motorii. Ajunsa sub brad cu rotile peticite cu leucoplast romanesc, masinaria mea pe trei roti si-a facut datoria cu brio, fiind supusa de-a lungul timpului la tot soiul de acrobatii.. Era verde crud, avea o sa confortabila si niste roti groase din cauciuc plin, negru ca smoala. Pe axul din spate, puteau calatori in siguranta doi copii in picioare iar pe volan, avea un volan de curse remarcabil, putea sta destul de bine o fata subtirica. Zic subtirica pentru ca la incercarea unei colege de gradinita, una ceva mai ronda, volanul a clacat in cele din urma incheind astfel viata plina de peripetii a tricicletei mele germane.
Am intrat deci in anul 1977 calare pe calul meu fermecat si tot calare mi-am inceput si seara de 4 martie.. In apartamentul de trei camere din Aleea Ilioara, in care locuiam impreuna cu bunicii materni, holul lung devenise pista mea de incercare.. aveam 5 ani.
Cu putina vreme inainte de culcare, tricicleta mea a inceput sa dea semne de neliniste.. tocmai parasisem camera bunicilor si ma intreptam spre living unde ma astepta sarutul de noapte buna al mamei. Brusc, pedalele refuza sa ma asculte si tricicleta da inapoi.. spiritul naravas al calului meu verde crud este de nestapanit. Putin confuz la inceput, gasesc totusi miscarea independenta a tricicletei amuzanta.. sa mearga inainte si inapoi pe holul lung al apartamentului fara sa fiu nevoit sa dau din pedale?.. Perfectiunea. Din departarea unui amurg violet se aude un raget macabru. Pieptul mamei imi protejeaza obrajii si cat ai clipi din ochi ma aflu in fata blocului privind in sus catre apartamentul in care ramasese tricicleta mea fermecata, cea care mergea singura inainte si inapoi si care acum avea grija de bunicii mei ramasi in fotoliile batranesti aduse de la Galati, asteptand decizia divina. Eram ingrijorat.. Blocul se apleca peste mine unduind grotesc asemenea plopilor din cartier, dansand parca in ritmul mugetului sirenelor de avarie de la termocentrala Vitan. Am aflat mult mai tarziu ca presiunea din conductele CET SUD atinsese cote alarmante si ca daca nu ar fi fost eliberata de un inginer curajos, o buna bucata de Bucuresti ar fi disparut intr-o explozie devastatoare.
Cu putina vreme inainte de culcare, tricicleta mea a inceput sa dea semne de neliniste.. tocmai parasisem camera bunicilor si ma intreptam spre living unde ma astepta sarutul de noapte buna al mamei. Brusc, pedalele refuza sa ma asculte si tricicleta da inapoi.. spiritul naravas al calului meu verde crud este de nestapanit. Putin confuz la inceput, gasesc totusi miscarea independenta a tricicletei amuzanta.. sa mearga inainte si inapoi pe holul lung al apartamentului fara sa fiu nevoit sa dau din pedale?.. Perfectiunea. Din departarea unui amurg violet se aude un raget macabru. Pieptul mamei imi protejeaza obrajii si cat ai clipi din ochi ma aflu in fata blocului privind in sus catre apartamentul in care ramasese tricicleta mea fermecata, cea care mergea singura inainte si inapoi si care acum avea grija de bunicii mei ramasi in fotoliile batranesti aduse de la Galati, asteptand decizia divina. Eram ingrijorat.. Blocul se apleca peste mine unduind grotesc asemenea plopilor din cartier, dansand parca in ritmul mugetului sirenelor de avarie de la termocentrala Vitan. Am aflat mult mai tarziu ca presiunea din conductele CET SUD atinsese cote alarmante si ca daca nu ar fi fost eliberata de un inginer curajos, o buna bucata de Bucuresti ar fi disparut intr-o explozie devastatoare.
Pentru copilul din mine, 4 martie 1977 a fost o calatorie misterioasa si infricosatoare, intr-o lume contorsionata de Dumnezeu insusi. Nu voi uita niciodata violetul vibrant, de rau augur, al cerului, zgomotul infricosator al balaurului, daramaturile, praful muced si strigatele de disperare ale bucurestenilor. Nu o sa uit nici mirosul.. Mirosul celor pierduti intre daramaturi.. frica, moarte, disperare, suferinta. Nimeni nu poate vedea un asemenea spectacol si sa ramana neatins.
Peste noapte mama a decis sa ne refugiem in casa unor prieteni. Auzise ea ca in blocurile cu patru etaje sunt sigure in caz de cutremur , asa ca am adormit ghemuit intre perne intr-o casa straina impreuna cu alti cativa copii, veniti ca si mine la loc sigur. Am revenit in apartamentul nostru a doua zi. Calutul fermecat ma astepta nevatamat. De atunci insa nu a mai plecat niciodata de unul singur. Pedalele si-au recapatat functiile iar eu, am parasit lumea basmelor colorate in acuarela. Inocenta ochilor de copil fusese afectata iremediabil. Tarziu.. dupa multi ani, tricicleta mea verde crud face inca legatura dintre lumi in subconstientul meu aglomerat si ma poarta alene prin tot ce numim cu nostalgie si drag Copilarie, departe de taramul nefericit al Uitarii.
Cam asta.. asa, pur si simplu.
Cam asta.. asa, pur si simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu