De putina vreme am revenit la tirul cu arcul.. una dintre putinele bucurii pe care mi le permite starea de fapt. Eliberarea unei sageti este cu adevarat linistitoare si datatoare de echilibru, lucru care mi-a lipsit o buna parte din viata de pana acum si cu siguranta in ultimele luni. Revenirea la arc a insemnat cumva si revenirea in societate dupa o pauza de aproape patru luni.. mai exact din ziua in care DIICOT m-a transformat in traficant de droguri de mare risc si in consecinta m-a ridicat de acasa cu noaptea in cap si m-a pus pe linie moarta. Nu voi discuta aici cum de eu am fost saltat cu o promptitudine absoluta in timp ce un alt baiat, transa fete cu politia la usa.. nu voi discuta nici despre cum presa a reusit ca deobicei sa strecoare certitudini in ce ma priveste, aratand fotografii cu alti oameni zicand ca sunt eu sau vorbind despre fapte ale altor persoane spunand ca sunt in fapt ale mele. Din nici un articol nu reiese clar cu ce am fosat prins.. se vorbeste insa de grupul infractional al carui conducator neinfricat eram.. asta zice presa nu politia.. presa insa isi sustine articolele cu sustinand ca informatiile vin din surse judiciare.. asta e.. viata e greu care merita trait. Vreau sa vorbesc despre felul in care cunoscuti, apropiati sau prieteni au vazut lucrurile si mai mult, despre cum au decis sa le transeze.
Sunt o persoana relativ publica de multa vreme. Ca am vorbit la radio sau ca am organizat un vernisaj, lumea ma cunoaste suficient de bine.
Am avut o emisiune tv si cateva in eter, o galerie de arta si o scoala in care incercam sa dezvolt prin metode neconventionale creativitatea la copii. Am aparut prin reviste sau la stiri.. fie pentru reusitele mele profesionale fie pentru calitatea de fondator ale unor trebi relativ importante in sau pentru cultura romaneasca.. Am chiar o lucrare in muzeul de arheologie din Constanta.. Niciodata insa, exceptand cazul tabloidelor care s-au ocupat fie de tatuajele mele, care dovedesc desigur apartenenta mea la mafia japoneza, fie de faptul ca am fost casatorit de mai multe ori decat permite bunul simt al WOW-BIZ sau Click sau Kanal D, nu am fost niciodata in miezul vreunei probleme care sa incalce cumva legea. In plus serviciile care aveau sarcina de a verifica/urmari atat persoanele care fac parte din guvern cu familii cu tot, i background-ul acestuia sau obiceiuri care pot interfera cu functia in stat a unui individ, nu au solicitat niciodata arestarea mea.
Sa reluam deci.. sunt ridicat de acasa si trimis la Iasi unde sunt retinut pentru 24 de ore, instanta etc. Presa urla cum ca baiatul lui Plesu a facut si a dres. Care baiatul lui Plesu?.. ala de aproape 50 de ani. Cum vine asta? Baiatul. adica ala aflat in pragu de pensie. Pot macar sa zambesc? Pare ca sunt inca la varsta la care cineva sa strige din fata blocului: tata lu’ Mihai! Mihai nu ma lasa-n pace. Cat despre tata, l-au executat ca pe un infractor cel putin la fel de periculos si viciat ca mine. Nici un ziarist de scandal nu a tinut seama ca daca acum mai bine de 30 de ani, nu ar fi existat o gasca de oameni printre care se numara si tatal meu, nu ar fi apucat sa scrie nici macar la gazeta de perete. Maxim la avizierul de la uzina. Tatal meu isi anunta pe scurt retragerea din lumea politica si din cea a celor care inca mai cred, moment din care presa uita de mine si face liniste.. ultima aparitie cu directie la Fiul lui Plesu apare undeva in jur de 19 aprilie. Intre timp eu primesc control judiciar si ma apuc sa traiesc cu temeri si griji noi. Astept deci ca un idiot suport moral.. de la cei care ma cunosc si care cred ca sunt nevinovat. Cunoscuti, apropiati, prieteni..
Ei bine despre asta vreau de fapt sa vorbesc, pentru ca la fel ca in 1988, cand tatal meu a primit cadou domiciliu fortat, apropiatii au devenit extrem de indepartati, cunoscutii s-au dat de trei ori peste cap si s-au facut necunoscuti iar prietenii in majoritatea lor si-au dat arama pe fata. Asta este unul dintre motivele pentru care nu recomand nimanui sa ceara desecretizarea dosarului personal la CNSAS.. e pacat sa ramai brusc singur.
Pe terenul de tir cu arcul am reintalnit oameni ingrijorati de soarta mea.. oameni bucurosi sa ma vada si care oameni au facut tot posibilul, din gura in gura, sa ma gaseasca si sa ma asigure de prietenia lor. Oameni care inca mai cred in mine. A fost tare bine si le multumesc enorm. Sunt putini dar sunt suficient de altruisti incat sa nu se gandeasca ca numele asocierea cu mine le poate fi fatala. Multi dintre ei sunt oameni pe care ii intalneam doar la antrenamente sau la concursuri.. si totusi.. comparativ cu cei care au fost intrebati de mine si care au intors privirea..
Nu pot spune acelasi lucru despre cei cu care am lucrat, despre prietenii vechi sau despre cei care ma vizitau regulat. Nu pot spune asta nici despre cei care au ales sa ma numeasca frate sau partener. Pe scurt, nu pot spune asta despre prea multi oameni in care am crezut..
Pot spune asta despre maxim sase sau sapte persoane carora nu le voi da numele dar carora le voi fi vesnic indatorat.. cei care au avut curajul sa scrie, cei care nu vor ca numele Plesu sa ajunga pe aceiasi lista cu Dragnea sau cei care stiu ca despre mine se pot spune multe dar nu ce s-a spus. Sunt si cei care au lasat o vorba buna pe Facebook sau cei care au publicat in favoarea mea. Cei care stiu ca presa a folosit titluri mizere ca sa inchida gura unui om caruia in fapt ar trebui sa ii fie datori. Acestor oameni le multumesc..
Cat ii priveste pe ceilalti, ii rog sa uite ca m-au cunoscut si sa nu indrazneasca sa apara, atunci cand adevarul va iesi la iveala iar eu voi fi din nou liber, oricat de amuzant ar suna asta in tara noastra, spunand ca au fost alaturi de mine dar nu au stiut cum sa dea de mine. Ii rog pe cei care mi-au tinut discursuri despre cat de importanti sunt copiii mei dar care au considerat ca abandonul este de preferat sa continue sa se tina departe, iar pe cei care m-au rugat sa le inteleg teama ii rog sa ma pupe in cur si sa nu se reproduca.. e tara deja plina de curve, mediocri si tradatori.
Vreau sa ii am alaturi doar pe cei ale caror imbratisari m-au facut sa cred inca si pe cei ale caror vorbe, publice sau personale, m-au facut sa plang de bucurie.. Se stiu cu totii.. Va foarte multumesc si va sunt cum spuneam recunoscator.
