Cum credem ca vedem lucrurile cand de fapt.

De putina vreme am revenit la tirul cu arcul.. una dintre putinele bucurii pe care mi le permite starea de fapt. Eliberarea unei sageti este cu adevarat linistitoare si datatoare de echilibru, lucru care mi-a lipsit o buna parte din viata de pana acum si cu siguranta in ultimele luni. Revenirea la arc a insemnat cumva si revenirea in societate dupa o pauza de aproape patru luni.. mai exact din ziua in care DIICOT m-a transformat in traficant de droguri de mare risc si in consecinta m-a ridicat de acasa cu noaptea in cap si m-a pus pe linie moarta. Nu voi discuta aici cum de eu am fost saltat cu o promptitudine absoluta in timp ce un alt baiat, transa fete cu politia la usa.. nu voi discuta nici despre cum presa a reusit ca deobicei sa strecoare certitudini in ce ma priveste, aratand fotografii cu alti oameni zicand ca sunt eu sau vorbind despre fapte ale altor persoane spunand ca sunt in fapt ale mele. Din nici un articol nu reiese clar cu ce am fosat prins.. se vorbeste insa de grupul infractional al carui conducator neinfricat eram.. asta zice presa nu politia.. presa insa isi sustine articolele cu sustinand ca informatiile vin din surse judiciare.. asta e.. viata e greu care merita trait. Vreau sa vorbesc despre felul in care cunoscuti, apropiati sau prieteni au vazut lucrurile si mai mult, despre cum au decis sa le transeze.

Sunt o persoana relativ publica de multa vreme. Ca am vorbit la radio sau ca am organizat un vernisaj, lumea ma cunoaste suficient de bine.

Am avut o emisiune tv si cateva in eter, o galerie de arta si o scoala in care incercam sa dezvolt prin metode neconventionale creativitatea la copii. Am aparut prin reviste sau la stiri.. fie pentru reusitele mele profesionale fie pentru calitatea de fondator ale unor trebi relativ importante in sau pentru cultura romaneasca.. Am chiar o lucrare in muzeul de arheologie din Constanta.. Niciodata insa, exceptand cazul tabloidelor care s-au ocupat fie de tatuajele mele, care dovedesc desigur apartenenta mea la mafia japoneza, fie de faptul ca am fost casatorit de mai multe ori decat permite bunul simt al WOW-BIZ sau Click sau Kanal D, nu am fost niciodata in miezul vreunei probleme care sa incalce cumva legea. In plus serviciile care aveau sarcina de a verifica/urmari atat persoanele care fac parte din guvern cu familii cu tot, i background-ul acestuia sau obiceiuri care pot interfera cu functia in stat a unui individ, nu au solicitat niciodata arestarea mea.

Sa reluam deci.. sunt ridicat de acasa si trimis la Iasi unde sunt retinut pentru 24 de ore, instanta etc. Presa urla cum ca baiatul lui Plesu a facut si a dres. Care baiatul lui Plesu?.. ala de aproape 50 de ani.  Cum vine asta? Baiatul. adica ala aflat in pragu de pensie. Pot macar sa zambesc? Pare ca sunt inca la varsta la care cineva sa strige din fata blocului: tata lu’ Mihai! Mihai nu ma lasa-n pace. Cat despre tata, l-au executat ca pe un infractor cel putin la fel de periculos si viciat ca mine. Nici un ziarist de scandal nu a tinut seama ca daca acum mai bine de 30 de ani, nu ar fi existat o gasca de oameni printre care se numara si tatal meu, nu ar fi apucat sa scrie nici macar la gazeta de perete. Maxim la avizierul de la uzina. Tatal meu isi anunta pe scurt retragerea din lumea politica si din cea a celor care inca mai cred, moment din care presa uita de mine si face liniste.. ultima aparitie cu directie la Fiul lui Plesu apare undeva in jur de 19 aprilie. Intre timp eu primesc control judiciar si ma apuc sa traiesc cu temeri si griji noi. Astept deci ca un idiot suport moral.. de la cei care ma cunosc si care cred ca sunt nevinovat. Cunoscuti, apropiati, prieteni..

Ei bine despre asta vreau de fapt sa vorbesc, pentru ca la fel ca in 1988, cand tatal meu a primit cadou domiciliu fortat, apropiatii au devenit extrem de indepartati, cunoscutii s-au dat de trei ori peste cap si s-au facut necunoscuti iar prietenii in majoritatea lor si-au dat arama pe fata. Asta este unul dintre motivele pentru care nu recomand nimanui sa ceara desecretizarea dosarului personal la CNSAS.. e pacat sa ramai brusc singur.

Pe terenul de tir cu arcul am reintalnit oameni ingrijorati de soarta mea.. oameni bucurosi sa ma vada si care oameni au facut tot posibilul, din gura in gura, sa ma gaseasca si sa ma asigure de prietenia lor. Oameni care inca mai cred in mine. A fost tare bine si le multumesc enorm. Sunt putini dar sunt suficient de altruisti incat sa nu se gandeasca ca numele asocierea cu mine le poate fi fatala. Multi dintre ei sunt oameni pe care ii intalneam doar la antrenamente sau la concursuri.. si totusi.. comparativ cu cei care au fost intrebati de mine si care au intors privirea..

Nu pot spune acelasi lucru despre cei cu care am lucrat, despre prietenii vechi sau despre cei care ma vizitau regulat. Nu pot spune asta nici despre cei care au ales sa ma numeasca frate sau partener. Pe scurt, nu pot spune asta despre prea multi oameni in care am crezut..

Pot spune asta despre maxim sase sau sapte persoane carora nu le voi da numele dar carora le voi fi  vesnic indatorat.. cei care au avut curajul sa scrie, cei care nu vor ca numele Plesu sa ajunga pe aceiasi lista cu Dragnea sau cei care stiu ca despre mine se pot spune multe dar nu ce s-a spus. Sunt si cei care au lasat o vorba buna pe Facebook sau cei care au publicat in favoarea mea. Cei care stiu ca presa a folosit titluri mizere ca sa inchida gura unui om caruia in fapt ar trebui sa ii fie datori. Acestor oameni le multumesc..

Cat ii priveste pe ceilalti, ii rog sa uite ca m-au cunoscut si sa nu indrazneasca sa apara, atunci cand adevarul va iesi la iveala iar eu voi fi din nou liber, oricat de amuzant ar suna asta in tara noastra, spunand ca au fost alaturi de mine dar nu au stiut cum sa dea de mine. Ii rog pe cei care mi-au tinut discursuri despre cat de importanti sunt copiii mei dar care au considerat ca abandonul este de preferat sa continue sa se tina departe, iar pe cei care m-au rugat sa le inteleg teama ii rog sa ma pupe in cur si sa nu se reproduca.. e tara deja plina de curve, mediocri si tradatori.

Vreau sa ii am alaturi doar pe cei ale caror imbratisari m-au facut sa cred inca si pe cei ale caror vorbe, publice sau personale, m-au facut sa plang de bucurie.. Se stiu cu totii.. Va foarte multumesc si va sunt cum spuneam recunoscator.

Metropola de azi si de ieri..

Daca ne imaginam ca in restul lumii nu exista oameni care traiesc cu convingerea ca in capitala e miezul si ca in provincie raman blazatii si neputinciosii, ne inselam.. Peste tot exista oameni care cred ca daca se muta din tara in capitala isi rezolva vietile. In centru sunt banii si oportunitatile... Viata personala nu mai e, dar pare ca asta dispare oricum in fata avantajelor oferite de corporatii. Pai unde mai prinzi tu un program prelungit fara plata orelor suplimentare, unde te mai face bou unul adevarat, unde mai primesti cafea la discretie si unde poti fuma zilnic tigarea cu un coleg vechi pe care nu il cunosti. Nu in ultimul rand unde iti mai poti aduce copilul la servici dupa sase, pentru ca tu sa iti poti respecta deadline-ul si el sa isi piarda copilaria.

Am vazut de sarbatori o postare care m-a amuzat peste poate: Capitala noastra e goala de sarbatori pentru ca bucurestenii pleaca acasa.. Dupa ce am terminat de ras am inceput sa ma uit atent la diferentele dintre popoare. Pai futu'i, nu e de loc de ras.

In strainatate plecarea de acasa este asumata ca atare. In primul rand plecarea incepe cu spune si cuvantul, plecarea reala de langa parinti.. etapa obligatorie la orice secie inca vie.. e o conditie. Pe urma daca ma mut din Craiova la Ordea, devin oradean. Nu raman un oltean parat care face pe desteptul intre ardeleni. Nu ma dau oradean get beget, in timp ce explic anturajului cat de gresit vorbeste romaneste si nici nu tin discursuri ca Decebal a lasat mostenire perfectul simplu pentru popor si ca singurii care l-au luat in serios au fost desigur oltenii. Cand te muti dintr-un oras in altul, iti faci mutatie.. buletin de Bucuresti in cazul nostru. Iti iei si casa si pui numere de Bucuresti la masina ca sa nu trebuiasca sa platesti vignieta pentru statul acasa. Pentru cei mai slabi de inger de exemplu, sau pentru cei mai putin experimentati, in Bucuresti e greu sa inteleaga, dupa numerele de masina, in ce oras se afla de fapt. Pe scurt ce vreau sa spun e ca daca te muti, te muti... cu capu, cu mobila si cu ce mai ai prin ograda. In esenta nu te gandesti ca daca nu iti iese fugi inapoi la mamica si tatica ca sa te invarti de un sandwitch.

E plina tara de case luxuriante in creierii muntilor care sunt fie nelocuite fie ingrijite de niste neveste depresive si in genere nefutute, in timp ce barbatul munceste la negru ca sa faca gard de inox intr-un acasa pe care greu de crezut sa il mai vada curand sau vreodata. Asa.. incet pier si traditiile si sufletul locului si tot ce ne umplea pe dinauntru la un moment dat.. in copilarie.

Fiind insurat cu constanteanca mai fac un drum pana la gara atunci cand soacra-mea face crema de zahar ars sau ii cumpara ceva lui Vladimir. Se intampla suficient de rar incat sa ma bucur de surpriza, nu sa cred ca stau in camin si mama imi trimite pachet. Ma uit insa la cei care asteapta langa mine autocarul de Constanta. Nu e oare mai simplu sa pui progenitura sa isi faca cont si sa ii trimiti bani daca are nevoie?.. Pentru ca stupoare..  hartie igienica si cartofi se gasesc si in capitala.. si inca de toate felurile, ca de aia l-am mutat la bucuresti nu?

Amuzant e ca singurele pachete primite cu autocarul la Paris sunt pentru romani de la romani. Avem noi o chestie cu pachetele.. Ne place conceptul si coletul.

Sa revenim la tema.. in strainataturi. Mai nou, daca vrei sa cunosti londonezi, parizieni sau romani, nu-i cauti nici in Londra, nici la Paris si nici la Roma.. in provincie ii cauti taticu', ca provincia e goala si calda si frumoasa si primitoare.. la tara. Londra este a indienilor, Parisul al magrebului, Roma a tiganilor si romanilor si Germania este a cui vrea ca madam Merkel e primitoare si ospitalera. Astfel, Parisul nu mai este orasul indragostitilor si al luminii, Londra nu mai e neaparat un must iar Roma merge daca ai chef de confrati de proasta calitate in mare parte.

In momentul de fata metropolele sunt hiper-aglomerate iar provinciile incearca repopularea. In Romania ne aflam intr-o situatie halucinanta. Vin straini care profita de viteza cu care provincia fuge la Bucuresti si construiesc locuri minunate in munti sau in zone unde linistea si omenia primeaza ca nasolu' a plecat la Bucuresti sau la capsuni. Un bun prieten spaniol de exemplu, prieten care are un teren cu capsuni si angajati desigur romani, imi spunea stupefiat ca majoritatea lucratorilor au acasa mai mult teren agricol decat are el in Spania. Cu toate astea nici un metru nu este cultivat pentru ca romanu prefera sclavia. Si asta pentru ca altfel nu stie ce sa faca.. Dictatura ne ordoneaza iar libertatea ne nauceste neuronii de facem numai prostii.

Am folosit in titlu de ieri.. Ieri se obisnuia cam asa.. plecai la studii unde se invata mai bine si pe urma veneai acasa si dadeai si altora din ce ai priceput pe unde ai fost. In esenta munca unui om era sa isi imbunatateasca, sa isi dezvolte, locul de provenienta.. stirpea. Dar asta se intampla prin cunoastere si nu cu bani. Probabil ca sansa sa intelegem totusi ca omu' tre sa traiasca unde s-a nascut si ca fructele si legumele se mananca cand si unde se fac natural, la vremea lor, se subtiaza incet incet.

Exista desigur si stramutare, exista si exil asumat sau fortat, exista situatii de naturalizare. Toate insa trebuie luate cum se spune in adevaratul sens al cuvantului. Si trebuie sa facem pe dracu' in patru sa nu ajungem pe ultima suta la concluzia ca pentru noi nu am facut nimic o viata intreaga.

Sclavie placuta unora, viata frumoasa si implinita celor care inteleg o asemenea valoare si pupaturi celor pe care ii doare in cur.. asa in general. De ce? Pentru ca intre astia o sa ajungem sa traim si prefer sa fim prieteni.